CtEDO 11.01.2022 Auto

RAUTIAINEN v. FINLAND

RESPONDENT
FIN
HOTĂRÂRE
11.01.2022
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RAUTIAINEN v. FINLAND (CtEDO, 2022)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 56825/15 Jouni Esko RAUTIAINEN împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 11 ianuarie 2022 în calitate de comitet compus din: Egidijus Kūris, președinte, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 noiembrie 2015, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Jouni Esko Rautiainen este un național finlandez, născut în 1960 și locuiește în Kuopio. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a participat la activitățile clubului de investiții WinCapita în 2007. În 2008, poliția a început o anchetă asupra activităților acelui club. Reclamantul a depus un raport de poliție cu privire la aceste activități la 31 decembrie 2008, cerând, de asemenea, o compensare pentru daunele pe care le-a suferit. La 8 ianuarie 2009, reclamantul a fost interogat ca suspect de către poliție. La sfârșitul interogatoriu, reclamantul „pedeapsă cerută” și a solicitat daune „de la autor”, fără a specifica de la cine sau pe baza specifică a faptului sau juridic. Ulterior, în cadrul procedurii penale împotriva celor două cifre principale ale clubului de investiții, Procurorul public a hotărât să nu urmărească reclamații de compensare și astfel de reclamații au fost eliminate, fiind judecate în proceduri separate de compensare. Prin urmare, reclamantul a fost întrebat de Curtea de District Vantaa (käjäoikeus, tingsrätten ) să depună reclamații de compensare în instanța respectivă. Reclamantul a făcut acest lucru prin scrisoarea din 4 ianuarie 2011, identificând ca respondenți cele două principale cifre ale clubului de investiții. Cazul său a fost în așteptare la 17 ianuarie 2011. La 16 iunie 2011 Biroul Național de Investigație ( keskusrikospoliisi, centralkriminalpolisen ) a hotărât să pună capăt anchetei preliminare în legătură cu reclamantul și, prin urmare, el nu mai era suspectat. Curtea de district Vantaa a întrebat apoi reclamantul dacă dorește încă să își păstreze cererile de compensare împotriva cifrelor principale ale clubului de investiții. La 19 iulie 2011, reclamantul a informat Curtea de district Vantaa că dorește să mențină cererile de compensare. Curtea l-a informat în aceeași zi că procedura de compensare va începe doar în decembrie 2011, adică, după ce se preconizează că o hotărâre va fi pronunțată în cazul penal. Curtea de district a început să examineze cererile de compensare numai după ce procedura penală a devenit finală în iulie 2013. La 24 ianuarie 2014, Curtea de district Vantaa a confirmat o soluționare între solicitant și una dintre principalele cifre ale clubului de investiții cu privire la problema compensației. Acesta a fost ordonată să repare daunele suferite de solicitant. 10. În schimb, prin scrisoarea din 28 februarie 2014, reclamantul a solicitat executarea decontarea înaintea Centrului de Registru Juridic (Oikeusrekisterikeskus, Rättsregistercentralen Procedings în ceea ce privește lungimea excesivă 11. Prin scrisoarea din 27 septembrie 2011, reclamantul a depus o cerere de compensare în favoarea Tribunalului de District Vantaa privind presupusa lungime excesivă a procedurii de compensare. El a solicitat ca instanța să-i compenseze 6.000 euro (EUR) pentru lungimea excesivă a procedurii de compensare, care a durat deja până atunci doi ani și nouă luni, numărat din depunerea raportului de poliție la 31 decembrie 2008. El a afirmat că această interpretare este în conformitate cu jurisprudența Curții. 12. La 14 aprilie 2014, Curtea de district Vantaa a respins afirmațiile reclamantului privind compensarea pentru o durată excesivă a procedurii. A constatat că reclamația de compensare a reclamantului a fost în așteptare în fața instanței de aproximativ trei ani și, dacă se calculează din depunerea raportului de poliție, aproximativ cinci ani. Potrivit legii interne, pentru un reclamant a început să se execute la începutul procedurii Curții de District. Cazul a fost excepțional de extins și complex și reclamantul nu are nici o modalitate de accelerare a procedurii. Dacă procedura penală și de compensare nu ar fi fost redusă, durata ar fi fost cel mai probabil chiar mai lungă. În total, 1.805 de persoane au solicitat compensații în fața Curții de District Vantaa și 1.288 de acordări au fost confirmate de această instanță în aceeași perioadă de timp ca atunci când a fost confirmată soluționarea reclamantului. Interesul reclamantului în acest caz nu a fost foarte mare, datorită cuantumului de compensare solicitat, care a fost de aproximativ EUR 6.000. Prin urmare, instanța a constatat că durata procedurii de compensare nu a fost excesivă. 13. Prin scrisoarea din 3 mai 2014, reclamantul a recurs la Curtea de Apel din Helsinki (hovioikeus, hovrätten) ), argumentând că durata procedurii de compensare ar fi trebuit să fie contabilizată începând cu 31 decembrie 2008, atunci când a prezentat prima dată cererile de compensare către poliție sau, cel târziu, începând cu 8 ianuarie 2009, când a fost interogat ca suspect. În plus, procedurile de compensare nu au fost în stare de închidere de ceva timp și nu au fost încă încheiate deoarece soluționarea nu a fost încă executată. De asemenea, pentru reclamant, suma de 6.000 EUR nu este insignificantă. 14. La 16 februarie 2015, Curtea de Apel a susținut hotărârea Curții de District din 14 aprilie 2014. În plus față de raționamentul Curții de District, s-a constatat că, în conformitate cu legislația internă, durata procedurii trebuie evaluată în același mod ca în jurisprudența Curții. Comisia pentru afaceri juridice parlamentare a observat, de asemenea, această diferență, dar a considerat că nu este necesară modificarea legislației interne, deoarece un astfel de amendament va plasa reclamanții în diferite poziții, în funcție de examinarea cererilor lor de compensare în contextul procedurilor penale sau ca o chestiune civilă separată. Potrivit jurisprudenței Curții, faza de execuție ar putea fi inclusă și în durata procedurii. Cu toate acestea, în acest caz, executarea nu a fost încă întârziată. Chiar dacă durata procedurii a fost calculată în conformitate cu punctele de începere și de finalizare sugerate de reclamant, procedura de compensare nu a fost excesiv de lungă. 15. Prin scrisoarea din 12 aprilie 2015, reclamantul a apelat la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ), reprezentând motivele oferite pentru recursul deja prezentat în fața Curții de Apel. El a susținut, de asemenea, că lungimea procedurii respective privind compensarea pentru lungime excesivă ar trebui luată în considerare în evaluarea lungimei excesive globale. La 28 mai 2015, Curtea Supremă a refuzat să recurgă. 17. Prin scrisoarea din 23 iulie 2015, reclamantul s-a plâns la Ombudsmanul Parlamentar (eduskunnan oikeusasiamies, riksdagens justitieombudsman, printre altele La 5 august 2015, Ombudsmanul Parlamentar a constatat că el a subliniat deja, în 2012, că dreptul intern nu respectă jurisprudența Curții în ceea ce privește punctul de începere a procedurii pentru un reclamant. Cu toate acestea, Comitetul pentru afaceri juridice parlamentare a luat o opinie a acestei chestiuni. Deoarece el a atras deja atenția legislatorului asupra acestei chestiuni, nu a existat nici un motiv să ia măsuri în această chestiune. Legea și practicile interne relevante 19. Actul privind compensarea pentru durata excesivă a procedurilor judiciare (laki oikeudenkäynnin viivästymisen hyvittämistä, lagen om gettgörelse för dröjsmål vid rättegång; Legea nr. 362/2009) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010. Legea prevede dreptul unei părți de a beneficia de compensații din fonduri de stat oricând procedurile judiciare referitoare la această parte au fost excesiv de lungi. 20. În evaluarea lungii procedurii, în plus față de lungimea însăși, natura și domeniul de aplicare al subiectului, acțiunile părților, autoritățile și instanțelor în ceea ce privește procedurile, precum și importanța subiectului față de o parte trebuie luate în considerare în temeiul articolului 4 din acțiune. În plus, trebuie luată în considerare, de asemenea, jurisprudența prevăzută la art. 6 § 1 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Curții Europene a Drepturilor Omului Consiliului Europei. 21. În conformitate cu art. 5 din lege, perioada care trebuie luată în considerare începe în materie civilă și necontențioasă atunci când se inițiează o acțiune în fața unei instanțe; în materie penală atunci când autoritatea competentă a notificat inculpatului unei infracțiuni pe care este suspectat că a comis o infracțiune sau atunci când suspectul că a comis o infracțiune a avut o influență esențială asupra poziției sale; sau atunci când o cerere formulată de un reclamant a devenit în așteptată în fața unei instanțe. 22. Capitolul 10, secțiunea 11, subsecțiunea 2, din Codul Penal (Rikoslaki, strafflagen , astfel cum a fost modificat de Actele nr. 347/2013 și 356/2016) prevede următoarele: „Dacă compensarea sau restituirea a fost plătită sau ordonată să fie plătită după eliberarea deciziei menționate la secțiunea 2, subsecțiunea 3, confiscarea poate fi executată la o sumă redusă corespunzător. În cazul în care pierderea a fost deja executată, Centrul de Registru Juridic poate, la cererea scrisă a persoanei în cauză, să ordone plătirea sumei din fonduri de stat. În ciuda ce este prevăzut în altă parte în lege privind obligația de secret, persoana în cauză are dreptul, pentru pregătirea cererii, să primească de la Centrul de Registru Juridic informații privind executarea sancțiunii de confiscare menționate mai sus. În cazul în care se face mai mult de o singură cerere pe baza aceleiași infracțiuni, cererile se decid în același timp, cu excepția cazului în care acest lucru cauzează obstacole necorespunzătoare pentru solicitanți. În cazul în care sancțiunile de confiscare forțată nu sunt suficiente pentru a acoperi plata tuturor datoriilor, plata se efectuează în proporție cu dimensiunea datoriilor, aplicand, după caz, dispozițiile capitolelor 17 și 18 din Legea privind băncii (120/2004). O persoană nesatisfăcută de decizia Centrului de Registru Juridic poate depune o acțiune la locul domiciliului reclamantului sau la Curtea de District Helsinki. Acțiunea se depune în termen de o lună de la data deciziei Centrului de Registru Juridic. În cazul în care mai multe acțiuni sunt depuse pe baza cererilor care au fost depuse pe baza aceleiași infracțiuni, acțiunile sunt luate în considerare de către Curtea de District în cazul în care a fost depusă prima acțiune. Alte instanțe de district transferă acțiunile pentru examinarea respectivului Tribunal de District. Statul, reprezentat de Centrul de Registru Juridic, este contestat în acest caz.” COMPLAINT 23. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă”. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Concluziile părților (a) Guvernul 25. Guvernul a remarcat că, în cadrul sistemului juridic finlandez, o cerere de compensare a unei părți rănite într-o chestiune penală este o chestiune civilă de natură, iar, în cazul în care aceasta a fost prelucrată separat de procedura penală, procedura civilă a fost urmată, de asemenea, foarte frecventă pentru soluționarea acestor cereri. Prelucrarea unei astfel de cereri de compensare a început atunci când a fost depusă la instanță sau prezentată la instanță. În cazul în care perioada de timp contabilizată pentru evaluarea lungii procedurii civile a început la diferite puncte de timp, în funcție de faptul că această chestiune a fost auzită în legătură cu o acuzație sau separat într-o procedură civilă, părțile rănite în cazurile penale ar fi îndreptate în poziții necorespunzătoare, în funcție de modul în care cererile lor au fost prelucrate. Nousiainen c. Finlanda (nr. 45952/08, 23 februarie 2010) nu a putut duce la o concluzie universală valabil că punctul în care autoritățile au fost informate cu privire la reclamația de compensare ar trebui să fie luată în mod regulat ca punct de plecare pentru evaluarea lungii. Astfel de interpretare ar putea duce la o situație în care reclamația de compensare a fost depusă înainte de identificarea unui suspect în prealabil Ancheta judiciară, ceea ce înseamnă că procedurile civile ar putea fi întârziate chiar dacă nu există nici un suspect identificat sau vreun proces penal. Prin urmare, în opinia Guvernului, punctul de pornire a evaluării de lungime ar trebui să fie atunci când reclamația de compensare a fost în așteptare în fața Curții de District. 26. Guvernul a susținut că procedura de compensare s-a încheiat atunci când o soluție a fost încheiată și confirmată de Curtea de District. Procedura dinaintea Centrului de Registru Juridic este în întregime separată de procedura judecătorească. În conformitate cu capitolul 10, secțiunea 11, subsecțiunea 2, din Codul Penal, un reclamant în cadrul procedurilor penale ar putea solicita compensații de la Centrul de Registru Juridic în cazurile în care venitul infracțiunii a fost ordonat să fie pierdut statului și sancțiunile de confiscare au fost aplicate. Compensarea fondurilor de stat a fost plătită reclamantului numai în măsura în care a fost pusă în aplicare deficitul procedurii de infracțiune. Execuția multor hotărâri WinCapita era încă în așteptare și a fost dificil de precizat în momentul în care va avea loc plata compensației reclamantului. În orice caz, dispozițiile privind durata procedurii nu au protejat părțile împotriva eșecului părții opozitoare să plătească în mod voluntar suma solicitată și împotriva întârzierii rezultate. 27. Guvernul susține că procedura civilă înainte de prima și singura instanță a durat trei ani, două luni și 19 zile. Întrucât aceste proceduri au rămas în așteptarea rezultatului procedurii penale, procedura civilă în cazul reclamantului a durat de facto doar șase luni și 21 de zile. În total, 1.805 de persoane au solicitat daune în fața Curții de districtul Vantaa și 1.288 de acordări au fost confirmate de această instanță în aceeași perioadă de timp ca atunci când a fost confirmată soluția reclamantului. Examinarea cererilor de compensare în comun cu chestiunea penală nu ar fi accelerat procedura, ci le-ar fi întârziat. înființată și ar trebui să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 § § § § 3 a) și al articolului 4 din Convenție. (b) Reclamantul 28. Cu toate acestea, el nu a avut nici un mijloc de accelerare a executării soluției, ale căror execuție nici măcar nu a început încă. O soluție ar putea fi asimilat la o hotărâre judecătorească și, prin urmare, executarea ar trebui inclusă în calculul lungii procedurii. A existat o contradicție între practica juridică finlandeză și jurisprudența Curții și, prin urmare, ar fi trebuit să fi fost solicitată o declarație de la comitetul de drept constituțional parlamentar atunci când a fost adoptată Legea de compensare. 29. Reclamantul a subliniat faptul că a fost posibilă depunerea unei cereri de compensare la diferite puncte de timp și că, prin urmare, durata procedurii civile ar putea varia, chiar și în aceeași chestiune.Diferita poziție a reclamanților a fost astfel creată prin diferite circumstanțe de fapt. Toți reclamanții au fost tratați în mod egal, deoarece toate acestea au fost întrebate în cursul anchetei preliminare a procesului dacă doresc să solicite compensații pentru daune. Faza preliminară a procesului a fost o parte integrantă dintr-un proces echitabil și ar fi irazonabil pentru un reclamant dacă această fază nu ar fi inclusă în durata procedurii civile. Nu era relevant dacă autorul a fost cunoscut sau nu. Ceea ce era relevant era faptul că investigatorii preliminari au acționat rapid și nu au prelungit ancheta. Reclamantul a subliniat că el a fost prima interogat ca suspect la 8 ianuarie 2009 și, prin urmare, a fost clar că durata procedurii de compensare ar trebui să înceapă de la data respectivă. Având în vedere că procedura de compensare a durat deja mai mult de șapte ani și era încă în curs de desfășurare, a fost clar că acestea nu au fost efectuate într-un timp rezonabil. Evaluarea Curții 30. Curtea constată că părțile nu sunt de acord cu data de începere a procedurii de compensare în cauză și cu data de încheiere a procedurii de compensare în cauză. 31. În ceea ce privește data de începere, Curtea remarcă că reclamantul a solicitat compensații la 31 decembrie 2008, atunci când a depus un raport de poliție și la 8 Ianuarie 2009 când a fost interogat ca suspect. Cu toate acestea, el a identificat doar principalele cifre ale clubului de investiții ca respondenți în procedurile de compensare în observațiile sale din 4 ianuarie 2011. Prin urmare, perioada pentru calculul lungii procedurii a început să se execute numai de la acel moment în timp. 32. În ceea ce privește data de sfârșit, este clar că decizia finală în cazul în cauză a fost dată de Curtea de District Vantaa la 24 ianuarie 2014. Cu toate acestea, părțile consideră diferite în ceea ce privește includerea fazei de execuție. 33. Potrivit jurisprudenței bine stabilite a Curții, faza de executare intră, de asemenea, în domeniul de aplicare al articolului 6, deoarece executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a „procedimentului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1997 II). Cu toate acestea, în cazul în cauză, reclamantul nu a solicitat Autorității Naționale de Execuție să execute decizia din 24 ianuarie 2014, ci, în schimb, a avut recours la un mecanism gestionat de Centrul de Registru Juridic. Prin urmare, această fază nu face parte din procedura de compensare și nu trebuie luată în considerare în termenul global. În acest sens, data finală este de 24 ianuarie 2014 când decontarea a devenit finală. 34. Prin urmare, perioada care trebuie luată în considerare a fost de trei ani și 21 de zile pentru un nivel de jurisdicție. 35. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 36. În cazul în cauză, a existat o perioadă deosebit de lungă de inactivitate din partea autorităților din cauza faptului că s-a decis să anuleze cererea de compensare din procedura penală și să înceapă examinarea cererilor de compensare în procedura de compensare separată numai după eliberarea unei hotărâri în cauza penală. După începerea procedurii de compensare, acestea au fost efectuate rapid în mai puțin de șapte luni . O decizie de a nu încurca procedurile nu ar fi probabil făcut procedura mai rapid. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, nu apare din dosarul că el în orice fel a contribuit la prelungirea procedurii. 37. Curtea consideră că, deși procedura penală de bază împotriva cifrelor principale ale clubului de investiții poate fi considerată complexă atât din punct de vedere factual, cât și din punct de vedere juridic, procedura de compensare însuși nu a fost juridic complexă. Cu toate acestea, numărul ridicat de reclamanți le-a adăugat oarecare complexitate. În total, 1.805 de persoane au solicitat compensații în fața Curții de District Vantaa și 1.288 de așezări au fost confirmate de această instanță în aceeași perioadă de timp ca atunci când a fost confirmată decontarea reclamantului. În plus, în ceea ce privește ceea ce a fost în joc pentru reclamant în cadrul procedurii, compensația monetară de 6,000 EUR nu ar fi putut fi nesemnificativă pentru el, dar nici aceasta nu este foarte semnificativă. 38. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și ținând seama de jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că, în cazul instant, durata procedurii nu a fost excesivă și, prin urmare, a îndeplinit cerința de „temps rațional” 39. Din motivele de mai sus, cererea este întemeiată în mod manifestant bolnavă și ar trebui să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 § § § § 3 a) și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 3 februarie 2022. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă