- Dosarul nr.
- 2rci-10/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 martie 2026
- Părțile
- II Vesta Onofrei cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rci-10/26 — Privind intentarea procesului de insolvabilitate fata de sine
DECIZIE
cu privire la respingerea recursului declarat de Firma Comercială de Producție ,,Pegas” Societate cu Răspundere Limitată, în cauza de insolvabilitate, intentată la cererea introductivă depusă de debitorul Întreprinderea Individuală ,,Vesta-Onofrei” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, împotriva încheierii din 19 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, prin care s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Firma Comercială de Producție ,,Pegas” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva deciziei din 30 ianuarie 2025 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat și hotărârii din 14 octombrie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central, (Dosarul nr. 2rci-10/26 NR. PIGD 2-21180309-01-2rci-25022026) Temeiurile de revizuire.
Faptele invocate nu constituie temei de revizuire care s-ar încadra în limitele prevederilor art. 449 din Codul de procedură civilă. Au examinat anterior cauza judecătorii: Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central (D. Guțu) Instanța de apel: Curtea de Apel Sud, sediul Comrat (A. Mironov, Gr. Colev, D. Fujenco) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Sud, sediul Comrat (A. Mironov, Gr. Colev, V. Hudoba) 19 martie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul declarat de FCP ,,Pegas” SRL, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Ion Munteanu, Gheorghe Stratulat, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 03 decembrie 2021, ÎI ,,Vesta-Onofrei” a depus în instanța de insolvabilitate cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.
Prin încheierea din 09 decembrie 2021 a Judecătoria Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, s-a admis cererea introductivă depusă de debitorul ÎI ,,Vesta- Onofrei” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.
Prin hotărârea din 06 mai 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr- Lunga, s-a constatat insolvabilitatea debitorului și s-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea ÎI ,,Vesta-Onofrei”, iar în calitate de lichidator a fost desemnat administratorul autorizat Rusu Dorin.
La 19 august 2024, lichidatorul ÎI ,,Vesta-Onofrei”-Rusu Dorin a anexat la materialele cauzei de insolvabilitate raportul final și bilanțul de lichidare, solicitând aprobarea acestora și încetarea procesului de insolvabilitate față de ÎI ,,Vesta-Onofrei”.
Prin hotărârea din 14 octombrie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central, s-a aprobat raportul final și bilanțul de lichidare al debitorului ÎI ,,Vesta-Onofrei” în procedura falimentului simplificat. S-a încetat procesul insolvabilității și procedura falimentului simplificat în privința debitorului ÎI ,,Vesta-Onofrei”. S-a dispus a fi considerate stinse creanțele neexecutate ale debitorului ÎI ,,Vesta-Onofrei”. S-a dispus radierea debitorului ÎI ,,Vesta- Onofrei” din registrul de stat al persoanelor juridice, deținut de IP ,,Agenția Servicii Publice” (f.d. 228, 235-236, vol.II).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
6. La 18 octombrie 2024, Serviciul Fiscal de Stat a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 14 octombrie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central (f.d. 231/232, vol.II), iar, ulterior, la 14 noiembrie 2024 a depus cerere de apel motivată prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii emise de instanța de fond, cu transmiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță (f.d. 243/245, vol.II)
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
7. Prin decizia din 30 ianuarie 2025 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, s-a respins apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea 1 din 14 octombrie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central (f.d. 52, 55/58, vol.III).
EXERCITAREA CĂI EXTRAORDINARE DE ATAC - REVIZUIREA
8. La 12 septembrie 2025, FCP „Pegas” SRL, a înaintat cerere de revizuire împotriva deciziei din 30 ianuarie 2025 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat și hotărârii din 14 octombrie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central, prin care a solicitat admiterea acestea, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea instanței de fond, cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanță și obligarea lichidatorului Rusu Dorin de a include în masa debitoare a ÎI „Vesta- Onofrei” toate bunurile deținute cu drept de proprietate de către fondatorul ÎI „Vesta-Onofrei” - cet. Onofrei Gheorghe (f.d. 62/66, 81, vol. III).
Prin încheierea din 19 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de către FCP „Pegas” SRL privind revizuirea deciziei din 30 ianuarie 2025 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat și hotărârii din 14 octombrie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central, adoptate în cauza de insolvabilitate, intentată la cererea introductivă depusă de debitorul ÎI ,,Vesta-Onofrei” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, precum și la cererea lichidatorului Rusu Dorin cu privire la aprobarea raportului final și bilanțului de lichidare cu încetarea procesului (f.d. 206/212, vol. III).
EXERCITAREA CĂI DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
10. La 03 februarie 2026, prin intermediul poștei electronice (f.d. 216, vol.III), reprezentantul FCP „Pegas” SRL, Sandu Romeo, împuternicit în baza procuri nr.242 din 12 ianuarie 2024 (f.d. 140, vol.III), a depus recurs împotriva încheierii din 19 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, prin care a solicitat casarea încheierii contestate, cu emiterea unei noi decizii prin care cererea de revizuire înaintată de către FCP ,,Pegas” SRL să fie admisă și să fie dispusă casarea deciziei din 30 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat și a hotărârii din 14 ianuarie 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanță și obligarea lichidatorului Rusu Dorin de a include în masa debitoare a ÎI ,,Vesta-Onofrei” toate bunurile deținute cu drept de proprietate de către fondatorul ÎI ,,Vesta- Onofrei” - cet.
Gheorghe Onofrei.
În motivarea recursului au invocat motivele de fapt şi de drept indicate în cererea de revizuire, suplimentar menționând dezacordul cu încheierea din 18 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, deoarece la pag. 11 a încheierii recurate, instanța de apel a făcut trimitere la o hotărâre a instanței de insolvabilitate prin care s-a respins cererea depusă de lichidatorul Rusu Dorin privind încasarea creanțelor validate în tabelul definitiv din contul membrilor organelor de conducere a debitorului insolvabil ÎI ,,Vesta-Onofrei” - Gheorghe Onofrei (f.d. 207-208, vol. II).
Suplimentar, ține să atragă atenția instanței de recurs că o asemenea cerere la care s-a referit instanța de revizuire în încheierea contestată privind 2 încasarea creanțelor validate în tabelul definitiv din contul membrilor organelor de conducere a debitorului nu este altceva decât o cerere camuflată de atragere la răspundere subsidiară. Or, cererea de atragere la răspundere subsidiară nu îl exonera pe lichidator de obligația legală de a include direct în masa debitoare a îl ,,Vesta-Onofrei” toate bunurile pe care cet. Gheorghe Onofrei le deținea ca persoană fizică, fără a fi necesară promovarea vreunei acțiuni suplimentare.
A mai considerat că reprezintă o mare eroare și argumentul instanței precum, că susținerile revizuentului privind existența bunurilor imobile și a cotelor-părți în capitalul social ale unor societăți comerciale, deținute de cet. Gheorghe Onofrei, nu reprezintă circumstanțe noi în sensul normei procedurale invocate. Or, aspecte respective vizează situația patrimonială a fondatorului/administratorului întreprinderii individuale, iar nu patrimoniul debitorului ÎI „Vesta-Onofrei”, care a constituit obiectul procedurii de insolvabilitate”.
A mai invocat că instanța care a emis încheierea contestată a creat o confuzie între patrimoniul fondatorului și patrimoniul întreprinderii individuale fondate, care de fapt reprezintă un tot întreg, or, potrivit art. 14 alin.(2) al Legii nr. 845 din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, reglementează că: Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului. Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptându-se acele bunuri care, conform legislației în vigoare, nu fac obiectul urmăririi. Membrii familiei-posesori ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul lor.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
15. Art.1 alin.(4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, stabilește că: „(4) Procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.”
Art.8 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, prevede că: „(2) Încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării şi numai în cazurile expres prevăzute de prezenta lege. Termenul de recurs, precum şi recursul declarat nu suspendă executarea încheierilor instanţei de insolvabilitate.”
Art. 424 din Codul de procedură civilă: „(2) Curtea Supremă de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curţile de apel.”
Art. 425 din Codul de procedură civilă: 3 „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”
Art. 426 alin.(2) și (3) din Codul de procedură civilă, prevede că: „(2) Recursul se depune la instanţa a cărei încheiere se atacă. (3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității şi fără participarea părților.”
Art. 448 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că: „(2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emiţîndu-se o nouă hotărîre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat hotărîrea sau a emis o nouă hotărîre.”
Art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, prevede că: „Revizuirea se declară în cazul în care: b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.”
Art. 451 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabilește că: „(1) Cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449, cu anexarea probelor ce le confirmă.”
Art. 453 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă, prevede că: „(1) După ce examinează cererea de revizuire, instanța emite unul din următoarele acte de dispoziție: a) încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. (3) Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic superioară, cu excepția cazurilor în care cererea de revizuire este examinată de Curtea Supremă de Justiție.”
Art. 427 din Codul de procedură civilă, reglementează că: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
25. Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiție constată că Curtea de Apel Sud, sediul Comrat în calitate de instanța de revizuire a pronunțat încheierea contestată la 19 ianuarie 2026, şi expediată participanților la proces la 19 ianuarie 2026, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d. 213, vol.III), însă, la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care să probeze momentul recepționării acesteia de către recurentă.
Prin urmare, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva încheierii din 19 ianuarie 2026 a Curţii de Apel Sud, sediul Comrat, a fost înregistrat la 03 februarie 2026, fiind expediat prin poșta electronică la aceiași 4 dată (f.d. 216, vol.III), în conformitate normele legale enunțate la pct.20 și pct.22 din prezenta decizie, acesta se consideră declarat în termen.
Examinând recursul declarat, prin prisma argumentelor invocate de recurentă şi a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept pertinente speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l respinge și a menține încheierea Curții de Apel Sud, sediul Comrat, din motivele ce succed.
Cu referire la fondul revizuirii, instanța de recurs învederează că, în sensul Capitolului XXXIX din Codul de procedură civilă, revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac, de retractare, prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești irevocabile şi reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege.
Având în vedere că esența revizuirii presupune redeschiderea procedurilor judiciare asupra unei cauze civile, care a fost soluționată printr- un act judecătoresc irevocabil și poate produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, legea admite revizuirea numai în cazurile strict determinate. În caz contrar, s-ar admite o ingerință asupra securității raportului juridic.
Astfel, revizuirea permite redeschiderea în condițiile legii a procedurilor judiciare asupra unei cauze civile care a fost soluționată printr-un act judecătoresc irevocabil. Reieșind din natura specifică a revizuirii, legiuitorul a prevăzut expres și exhaustiv la art. 449 din Codul de procedură civilă temeiurile pentru declararea acesteia.
În sensul art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele şi faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.
La capitolul dat, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează că circumstanțele nou-descoperite sunt totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligațiilor civile, care au o importantă esențială pentru soluționarea justă a cauzei civile, totodată, având putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost şi nici nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior, dar existau până la momentul pronunțării hotărârii şi au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Astfel, pentru invocarea acestui temei de revizuire este necesar ca circumstanța nouă să îndeplinească două condiții esențiale și cumulative: 1) să existe anterior pronunțării hotărârii; și 2) să-i devină cunoscută revizuentului ulterior pronunțării hotărârii. 5
Circumstanțele nou-descoperite sau faptele esențiale ale cauzei, în sens procesual, trebuie să constituie obiect al probării existenței sau lipsei faptelor juridice privind apariția, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.
Analizând cererea de recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că în cererea de revizuire drept circumstanță nou- descoperită, reprezentantul FCP ,,Pegas” SRL, Sandu Romeo a invocat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au creat o confuzie între patrimoniul fondatorului și patrimoniul întreprinderii individuale fondate, care de fapt reprezintă un tot întreg, or, potrivit art. 14 alin.(2) al Legii nr. 845 din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, reglementează că: Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului. Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptându-se acele bunuri care, conform legislației în vigoare, nu fac obiectul urmăririi. Membrii familiei-posesori ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul lor.
În opinia Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, presupusa circumstanță nou-descoperită invocată de către revizuent nu pot fi încadrate în temeiul art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, întrucât nu îndeplinește condiția obligatorie de „a constitui obiect al probației în prezenta speță”, precum și „să existe anterior pronunțării hotărârii”.
Alegațiile reprezentantului FCP ,,Pegas” SRL, Sandu Romeo, precum că cererea la care s-a referit instanța de revizuire în încheierea contestată precum că prin hotărârea din 07 august 2024 a Judecătoriei Comrat, sediul central, s-a respins cererea depusă de lichidatorul ÎI ,,Iancioglo Dumitru”, Rusu Dorin privind încasarea creanțelor validate în tabelul definitiv din contul membrilor organelor de conducere a debitorului insolvabil ÎI ,,Vesta-Onofrei – Onofrei Gheorghe, nu este altceva decât o cerere camuflată de atragere la răspundere subsidiară. Or, cererea de atragere la răspundere subsidiară nu îl exonera pe lichidator de obligația legală de a include direct în masa debitoare a ÎI ,,Vesta-Onofrei” toate bunurile pe care cet. Gheorghe Onofrei le deținea ca persoană fizică, fără a fi necesară promovarea vreunei acțiuni suplimentare, nu constituie temei pentru revizuirea actelor de dispoziție a instanțelor de judecată ierarhic inferioare. Or, exprimarea dezacordului cu soluțiile instanței de judecată se realizează prin exercitarea căilor de atac, în condițiile legislației procesual civile.
Cumulul ipotezelor relevate certifică în mod clar lipsa de substanță a recursului declarat de reprezentantului FCP ,,Pegas” SRL, Sandu Romeo, împotriva încheierii din 19 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat. Or, circumstanțele date desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu 6 soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare atât a revizuirii, cât și a recursului.
În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că procedura de revizuire prevăzută la art. 449 – 453 din Codul de procedură civilă servește scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăților Fundamentale, fiind respectat principiul securității raporturilor juridice, care semnifică, potrivit jurisprudenței degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu urmează a fi rediscutată. Excepție de la acest principiu poate fi doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale şi obligatorii (speța de referință Brumărescu c. României, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999).
Aceeași regulă a fost reiterată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speța Roşca c. Moldovei, hotărârea din 22 martie 2005, definitivă din 22 iunie 2006, unde s-a subliniat expres că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe de judecată independentă şi imparțială, garantat de art. 6§1 din Convenție, urmează a fi interpretat prin prisma Preambulului Convenției, care enunța preeminență principiului supremației dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentele a preeminenței este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Totodată, principiul securității raporturilor juridice presupune respectul față de regula lucrului judecat.
Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești, care cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O abatere de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale şi convingătoare (a se vedea cauza Josan vs. Moldova, nr. 37431/02, §25; cauza Brumărescu vs. România, nr. 28342/95, §6; cauza Ryabykh vs. Rusia, nr. 52854/99, §52).
În această ordine de idei, şi având în vedere normele legale naționale şi raționamentele Curții Europene a Drepturilor Omului enunțate supra, instanța de recurs reţine că o eventuală admitere a cererii de revizuire depusă de reprezentantului FCP ,,Pegas” SRL, Sandu Romeo, în lipsa unor circumstanțe fundamentale şi obligatorii, ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil 7 garantate de art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale.
Din considerentele menționate supra şi având în vedere că încheierea recurată a fost emisă cu respectarea normelor de drept procedural pertinente speței, iar recurentul nu a adus în fața instanței de recurs argumente elocvente în sensul demonstrării ilegalității și netemeiniciei actului judecătoresc recurat, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de reprezentantului FCP ,,Pegas” SRL, Sandu Romeo, și de a menține încheierea din 19 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat. 44. Ţinând cont de cele expuse supra şi în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de Firma Comercială de Producție ,,Pegas” Societate cu Răspundere Limitată. Menține încheierea din 19 ianuarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, adoptată în cauza de insolvabilitate, intentată la cererea introductivă depusă de debitorul Întreprinderea Individuală ,,Vesta-Onofrei” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 8