3ra-123/26 — Contestarea actului administrativ

Makhmedov Mumindzhon, a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, prin care a solicitat: anularea Deciziei nr. 4483/23/DAA din 20.07.2023, prin care a fost respinsă cererea de azil; obligarea acordării unei forme de protecție (f. d. 6-10).

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu este de acord cu această decizie, o consideră ilegală și pasibilă anulării.

Reclamantul a susținut că s-a născut la XXXXX în XXXX, XXXXX. Este cetățean al Tadjikistanului, de naționalitate XXX și de religie XXX.

Makhmedov Mumindzhon, a comunicat că în Tadjikistan este urmărit de către serviciile secrete deoarece acestea cred că el este membru al opoziției politice și autoritățile de la conducerea țării întreprind toate măsurile pentru a reprima orice încercare de opoziție.

A relatat că în anul 1996, datorită războiului civil care a fost în țară și a dictaturii instaurate în Tadjikistan a părăsit țara de origine plecând în Federația Rusă la muncă. În 2010 a revenit în Tadjikistan, iar cu banii câștigați în Federația Rusă a deschis o mică afacere. Astfel, a deschis o întreprindere care se ocupa cu importul- exportul fructelor. Ulterior a deschis și un mic restaurant. În 2015, a fost presat de serviciile secrete din Tadjikistan să închidă restaurantul.

Makhmedov Mumindzhon, a indicat că după deschiderea afacerii în domeniul materialelor de construcții împreună cu Muhedim Kaberi, ultimul a fost candidat la alegerile prezidențiale din partea a două partide de opoziție. Din acel moment, a fost invitat la poliție unde i s-a propus să fie spionul lor și să relateze totul despre partenerul său de afaceri. Apoi a fost reținut de poliție, interogat și bătut.

A fost transportat într-un apartament unde a fost închis și chestionat despre alt lider al opoziției Abdullatif Nazarov.

A comunicat reclamantul că după aceasta a decis să plece din Tadjikistan deoarece îi era frică pentru viața sa. După câteva luni a revenit în țară, dar a fost 1 informat că este în căutare de serviciile secrete. Deoarece, colegii lui de afaceri care erau implicați în politică au fost omorâți, a decis din nou să fugă din Tadjikistan. Astfel a fost în mai multe țări precum Iran, Georgia, Turcia, dar peste tot se simțea urmărit și în nesiguranță.

A venit în Republica Moldova în scop de afaceri, a solicitat acordarea unei forme de protecție în Republica Moldova, fiindcă îi este teamă pentru viața, fiind asociat de către autoritățile din Tadjikistan cu lideri ai opoziției.

Reclamantul consideră neîntemeiată poziția Direcției azil și apatridie, invocând că cele declarate de el sunt probate, inclusiv prin informațiile din Tadjikistan care sunt publicate de organisme internaționale credibile însă, pârâtul concluzionează că nu există nici un pericol pentru viață.

În opinia reclamantului, Direcția Azil și Apatridie a Inspectoratului General pentru Migrație nu a efectuat o verificare minuțioasă a cererii în scopul oferirii unei protecții pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, motivarea se contrazice cu rapoartele organizațiilor internaționale.

În drept, reclamantul a făcut referire la art.11; art.17 alin.(1); art. 19; art. 44; art. 45 din Legea nr. 270 privind azilul în Republica Moldova, art.3, art. 5, art.6, art. 7, art. 10, art. 12, art. 17, art. 20, art. 21, 36, art. 39 alin.(2), art. 189 alin.(1), art. 206 din Codul administrativ.

Reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 6231/22/DAI din 4 noiembrie 2022 a Direcției Azil și Integrare a Biroului de migrație şi Azil al MAI, obligarea Direcției Azil și Integrare a Biroului de migrație şi Azil al MAI să acorde azil pe teritoriul Republicii Moldova.

Prin decizia din 19 august 2025, apelul declarat de Makhmedov Mumindzhon, s-a respins, cu menținerea hotărârii din 10 februarie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d.101, 102-118).

Curtea de Apel Centru verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, a constatat că aceasta urmează a fi menținută, ori concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în corespundere cu circumstanţele cauzei .

Instanța de apel a reţinut că autoritatea publică pârâtă a analizat declarațiile solicitantului de azil, care a invocat teama de a reveni în țara de origine din cauza riscului de a fi reținut și condamnat pentru presupusa afiliere cu opoziția politică. Totodată, s-a constatat că acesta este dat în căutare internațională de autoritățile din Tadjikistan pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, motiv pentru care s-a apreciat că părăsirea țării nu are la bază o temere întemeiată de persecuție, ci intenția de a se eschiva de la răspunderea penală.

Curtea de apel a concluzionat că solicitantul nu a prezentat probe convingătoare care să demonstreze că dosarul penal ar fi fost fabricat sau că ar exista o persecuție politică ori discriminatorie. Acesta nu a putut indica în mod concret sursa amenințărilor invocate și nu a demonstrat că întoarcerea în țara de origine ar deveni intolerabilă în sensul definiției refugiatului. A fost reţinut că nu există suficiente dovezi privind un risc real de încălcare a drepturilor fundamentale sau de supunere la tratamente contrare art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În consecință, nu sunt întrunite nici condițiile pentru acordarea protecției umanitare.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a concluzionat că acțiunea a fost corect respinsă ca neîntemeiată de către prima instanță, iar argumentele apelantului sunt lipsite de substanță. Hotărârea atacată a fost apreciată ca fiind legală și întemeiată, neexistând elemente care să justifice o altă soluție.

La 3 martie 2026 Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Inspectoratului General pentru Migrație copia recursului depus de Makhmedov Mumindzhon.

Prin referinţă depusă prin intermediul poștei electronice la 6 martie 2026, Inspectoratul General pentru Migraţie, a solicitat respingerea cererii de recurs şi menţinerea actului administrativ. 3

În opinia recurentului, instanța de apel nu a stabilit toate circumstanţele şi raporturile juridice care au importanță pentru soluţionarea cauzei, nu a apreciat corect probele.

Art. 245 din Codul administrativ: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la pronunţarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabileşte un alt termen.”

Art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Art. 246 alin. (1) şi (2) lit. h) din Codul administrativ: „Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se comunică părţilor. Recursul se declară inadmisibil în special când: recursul este vădit neîntemeiat.” 4

Astfel, cererea de recurs depusă de Makhmedov Mumindzhon, reprezentat de avocatul Pavel Griţco, la data de 26 februarie 2026, a fost depus în conformitate cu prevederile art. 245 din Codul administrativ.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească, în condițiile Codului administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele precitate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curţii de Apel ca primă instanţă într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recursul depus de Makhmedov Mumindzhon, reprezentat de avocatul Pavel Griţco, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunţată de Curtea de Apel Centru şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 5

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie apreciază ca fiind neîntemeiată critica privind pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO, din următoarele considerente.

Din materialele cauzei rezultă că data examinării apelului a fost stabilită pentru 19 august 2025 (f. d. 80-81) şi reprezentantul apelantului avocatul Pavel Griţco a fost înştiinţat în mod legal şi din timp despre această şedinţa încă de la 3 iulie 2025 (f. d. 82).

La 21 iulie 2025, reprezentantului apelantului i-a fost comunicată referința depusă de intimat (f. d. 93), având astfel posibilitatea de a lua cunoştinţă cu argumentele intimatului şi de a-şi pregăti apărarea.

Cererea de amânare depusă de reprezentantul apelantului la 17 august 2025, întemeiată pe faptul aflării în concediu anual de odihnă în perioada 18 august 2025- 31 august 2025 a fost depusă cu doar 2 zile înainte de termenul de judecată, deşi data şedinţei era cunoscută încă de la 3 iulie 2025.

În astfel de circumstanţe partea apelantă a fost înștiințată în mod legal fiindu-i respectate drepturile procedurale, iar examinarea apelului în lipsa reprezentantului apelantului, în condiţiile în care acesta a fost legal citat şi a avut la dispoziție un interval suficient pentru pregătirea apărării, nu constituie o încălcare a art.6 §1 CEDO şi nici temei de casare a deciziei instanţei de apel.

Suplimentar Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, scoate în evidenţă faptul că prin prisma art. 192 alin.(2) din Codul de procedură civilă, cauzele privind acţiunile sau inacţiunilor autorităţilor publice, se judecă de urgenţă şi în mod prioritar.

De asemenea, nu constituie temei de casare a deciziei instanţei de apel, nici argumentul precum că instanţa de apel nu a apreciat corect probele şi nu ar fi stabilit toate circumstanţele relevante cauzei. Or, recurentul nu a indicat în mod clar şi concret care anume probe au fost greșit apreciate, în ce constă pretinsa eroare de apreciere, precum şi care sunt circumstanţele de fapt esenţiale ce nu a fost stabilite şi în ce mod acestea ar fi influențat soluția pronunţată. 6

Din analiza deciziei Curţii de Apel rezultă că aceasta a examinat probele administrate în cauza şi a expus considerentele care au fundamentat soluția adoptată, oferind o motivare clară şi coerentă. În circumstanţele descrise, critica formulată este declarativă şi nu constituie temei pentru casarea deciziei.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC], 2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages Prestations Services c. Franţei, 1996, §45).

Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 şi art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus Makhmedov Mumindzhon, reprezentat de avocatul Pavel Griţco. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 7