3ra-781/25 — Anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ

La 31 mai 2023, Artur Khasiev a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judcată, reclamantul a indicat că, prin decizia nr. 1064/23/DAI din 06 martie 2023 a Direcției Azil și Apatridie a Inspectoratului General Pentru Migrație, i-a fost respinsă cererea de azil.

Reclamantul a indicat că, s-a născut, la *******, în *******, Federația Rusă, este de naționalitate rus și de religie creștin-ortodox.

La 08 aprilie 2022, a manifestat voința de a solicita azil pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context, a declarat în cadrul interviului că motivul plecării sale din Federația Rusă a fost căsătoria cu o cetățeancă a Ucrainei și stabilirea domiciliului în această țară. Nu a avut probleme cu autoritățile de stat atunci când a părăsit teritoriul Federației Ruse în 2017.

Pe teritoriul Ucrainei, a depus actele pentru perfectarea permisului de ședere permanent, însă o decizie în acest sens nu a fost emisă de către autoritățile Ucrainei din motivul începerii invaziei ruse asupra Ucrainei. A intrat pe teritoriul Republicii Moldova, la 14 februarie 2022, înainte de invazia rusă asupra Ucrainei pentru a traversa frontiera de stat a Ucrainei și a nu încălca termenul legal de aflare a cetățenilor străini pe teritoriul acesteia, însă după începerea invaziei, nu s-a mai putut întoarce.

Cu referire la motivul solicitării azilului în Republica Moldova, reclamantul a declarat că nu vrea să încalce termenul legal de aflare a cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova și că dorește să se întoarcă în Ucraina de îndată ce autoritățile Ucrainei îi vor permite.

A susținut că, nu poate să se întoarcă în țara sa de origine, deoarece este căsătorit cu cetățeanca Ucrainei și aceasta nu se va simți în siguranță pe acel teritoriu. 1

Reclamantul a indicat că, după începerea războiului, din Ucraina în Moldova au intrat nu numai cetățeni ucraineni, ci și cetățeni ai țărilor terțe. Cei mai mulți dintre ei au venit în primele zile de război, însă aceștia au o problemă la accesul în Uniunea Europeană, deoarece cea din urmă a deschis granițele doar pentru cetățenii Ucrainei.

Din motivarea deciziei rezultă că Direcția Azil și apatridie din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI nu a efectuat o verificare minuțioasă a cererii de oferire a unei protecții pe teritoriul Republicii Moldova.

În decizia contestată lipsește atât „cercetarea tuturor aspectelor relevante ale cererii de azil”, prevăzută de art. 42 al Legii 270, cât și întemeierea autorităților competente „ pe evenimente care au avut loc anterior părăsirii țării de origine, cât și pe cele care s-au desfășurat ulterior părăsirii țării sale de origine.”, care este obligatorie în virtutea prevederilor art. 48 al Legii 270.

Reclamantul a opinat că, pentru admiterea cererii de azil este necesară efectuarea unei aprecieri individuale, în care solicitantul să demonstreze că există justificarea temerilor sale de persecuție, la fel, trebuie stabilită o legătură cauzală între actele de persecuție la care se presupune că a fost supus solicitantul de azil și decizia sa de a fugi din țară, motivele pentru care se solicită acordarea unei forme de protecție, de faptele relevante referitoare la țara de origine, de declarațiile și documentele relevante prezentate de solicitant, inclusiv de informațiile cu privire la faptul dacă a fost supus persecuției sau la posibilitatea de a fi persecutat sau expus unor vătămări grave la întoarcere în țara de origine, iar în cazul în care nu se poate stabili această legătură este dificil de apreciat că acesta are nevoie de protecția unui alt stat, ceea ce nu se atestă la caz.

Reclamantul, Artur Khasiev, a solicitat anularea deciziei nr. 1064/23/DAI din 06 martie 2023 a Direcției Azil și Apatridie a Inspectoratului General pentru Migrație, cu obligarea Direcției Azil și Apatridie a Inspectoratului General Pentru Migrație să emită actul administrativ individual favorabil privind acordarea azilului pe teritoriul Republicii Moldova.

La 17 noiembrie 2024, prin intermediul poștei electronice, Artur Khasiev, reprezentat de avocata Ludmila Bîrcă, a depus cerere de apel nemotivată, iar la 14 ianuarie 2024, a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 11 noiembrie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admsă integral.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că, pe teritoriul Ucrainei, reclamantul/apelantul a depus actele pentru perfectarea permisului de ședere permanent, însă o decizie în acest sens nu a fost emisă de către autoritățile Ucrainei din motivul începerii invaziei ruse asupra Ucrainei.

Pe teritoriul Republicii Moldova a intrat la 14 februarie 2022, înainte de invazia rusă asupra Ucrainei pentru a traversa frontiera de stat a Ucrainei și a nu încălca termenul legal de aflare a cetățenilor străini pe teritoriul acestei țări, însă odată cu începerea invaziei ruse asupra Ucrainei, reclamantul nu s-a mai putut întoarce.

Instanța de apel a mai stabilit că Artur Khasiev nu face parte dintr-un partid politic, însă a recunoscut că, deși, a fost condamnat în țara de origine, nu a fost supus unor persecuții sau amenințări în acest sens. Prin urmare, Artur Khasiev nu a fost supus unor tratamente contrare prevederilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din partea autorităților Federației Ruse, părăsind ţara de origine, din alte considerente, nefiind constrâns în acest sens, iar aceste circumstanțe nu constituie un criteriu pentru a fi recunoscut refugiat și, respectiv, pentru acordarea unei forme de protecție.

Respectiv, evaluând declarațiile făcute de solicitantul de azil nu s-a stabilit într-o măsură rezonabilă că rămânerea sa în continuare în țara sa de origine ar deveni intolerabilă pentru sine sau că ar deveni intolerabilă din aceleași motive dacă s-ar întoarce acolo, astfel nefiind constatată existența unei temeri bine-întemeiate. 3

Persecuția respectivă necesită a fi suficient de gravă prin natura sau prin repetarea regulată a ei pentru a constitui o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului.

Or, elementul de temere prevăzut la art.17 alin.(1) din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008, privind azilul în Republica Moldova, reprezintă o situație de spirit și o condiție subiectivă care urmează a fi bine întemeiată.

Așadar, statutul de refugiat nu este bazat doar pe simpla existență a unei stări de spirit a solicitantului de azil, ci și de situația obiectivă pe care acesta se bazează.

În consecință, instanța de apel a considerat justă concluzia instanței de fond precum că reclamantul, Artur Khasiev, nu se afla în atenția autorităților și nu reprezenta un pericol pentru statul rusesc.

Cu referire la argumentele reclamantului precum că, pe teritoriul Federației Ruse a fost anunțată mobilizare parțială, iar acesta nu dorește să participe la invazia Rusă asupra Ucrainei, instanța de apel a notat că, în ţările în care serviciul militar este obligatoriu, fapta de a se sustrage de la îndeplinirea acestei îndatoriri este frecvent pedepsită de lege, în mod frecvent, luînd drept etalon propria legislaţie naţională. Dealtfel, dacă serviciul militar este obligatoriu sau nu, dezertarea este invariabil considerată o infracţiune. Pedepsele pot varia de la o ţară la alta şi, în mod normal, nu sunt privite drept persecuţie. Temerea de urmărire penală pentru dezertare sau fugă de încorporare nu constituie în sine o temere bine întemeiată de persecuţie, iar о persoană nu este refugiat dacă singurul motiv de dezertare sau de sustragere de la incorporare este aversiunea sa față de serviciul militar sau teama de luptă.

În lumina celor expuse, instanța de apel a conchis că acțiunile individualizate de către reclamant nu se încadrează în prevederile art. 45 și art. 46 din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008, privind azilul în Republica Moldova, fapt care ar justifica acordarea statutului de refugiat.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că prima instanță corect a stabilit că situația din țara de origine al străinului nu prezintă un pericol atât pentru viața, cât pentru și securitatea acestuia în cazul întoarcerii în țara de origine.

Așadar, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe, precum că la caz, nu se întrunesc temeiurile legale pentru acordarea azilului reclamantului, Artur Khasiev, din motiv că ultimul nu a justificat iminența persecutării sale în ţara de origine pe principii stabilite de lege pentru acordarea azilului din partea unor agenții de persecuție sau vătămări grave, după cum acestea sunt definite de art. 47 al Legii nr. 270 din 18 decembrie 4 2008, iminent, existența unei temeri bine întemeiate a reclamantului de a fi persecutat sau existența riscului real de a fi supus unor vătămări grave în ţara de origine.

Suplimentar, recurentul a menționat că din cauza acestei situații de conflict armat, viața fiecărei persoane se află în pericol. La moment nu dorește să revină în Ukraina din considerentul că nu se simte în siguranță în țara unde au loc ciocniri militare și persistă o situație precară și tensionată. De asemenea, a accentuat că în țara sa de origine, la fel, se simte în pericol pentru viața și integritatea personală din motiv că nu este de acord cu politica promovată în regiune, nu dorește să lupte contra rudelor soției sale și împotriva țării unde a locuit mai mult timp.

Recurentul a susținut că, la examinarea solicitării sale, s-au încălcat normele prevăzute de art. 42 alin. (2), art. 56, art. 57 și art. 64 din Legea privind azilul în Republica Moldova, potrivit cărora autoritatea competentă este obligată să efectueze o analiză amplă și profundă a situației individuale solicitantului (este persecutat), de faptele relevante din țară de origine și din țară unde își avea reședință ( război), de documentele prezentate în susținerea cererii ( probele referitor la război)

La 11 noiembrie 2025, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului copia cererii de recurs depusă de Artur Khasiev, reprezentat de avocata Ludmila Bîrcă, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru 5 asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Prin referința din 01 decembrie 2025, Inspectoratul General pentru Migrație a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Art. 245 din Codul administrativ: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la pronunţarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabileşte un alt termen.”

Art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Art. 246 alin. (1) şi (2) lit. h) din Codul administrativ: „ (1) Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se comunică părţilor. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească, în condițiile Codului administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curţii de Apel ca primă instanţă într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recursul depus de Khasiev Artur, reprezentat de avocata Ludmila Bîrcă, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel Centru şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că recursul depus, conţine obiecţii de fapt şi de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată și cererea de apel, care au fost analizate de către Curtea de Apel Centru, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecinţă, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanţă, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera 7 netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curţii de Apel Centru şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Centru , nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că admisibilitatea recursului trebuie analizată în contextul rolului și funcției legale atribuite instanței judecătorești supreme, care constau, în principal, în asigurarea aplicării și interpretării unitare a legii în soluționarea cauzelor de contencios administrativ. În acest sens, orice cerere de recurs trebuie să fie motivată în concordanță cu aceste principii fundamentale, pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC], 2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages Prestations Services c. Franţei, 1996, §45).

Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform 8 jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 şi art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Khasiev Artur, reprezentatde avocata Ludmila Bîrcă, împotriva deciziei din 14 mai 2025 a Curții de Apel Centru. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Diana Stănilă Ion Munteanu 9