- Dosarul nr.
- 2ds-3/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 mai 2026
- Părțile
- Guzun Fiodor vs Guzun Tatiana, Guzun Zinaida. Lupuşor Anatolie, intervenienti accesorii Gladîş Alexandru, Ceban Galina
- Pe scurt
- Art. 249 din Codul de procedura civila, privind coresctarea greselii din actul judecatoresc
2ds-3/26 — Declararea nulității actelor
ÎNCHEIERE
cu privire la admiterea cererii depuse de Fiodor Guzun, cu privire la corectare a greșelii în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată a lui Fiodor Guzun împotriva lui Tatiana Guzun, Zinaida Guzun şi Anatoli Lupuşor, intervenienți accesorii notarul public Alexandru Gladiş şi Galina Ceban, cu privire la declararea nulității procurii, contractelor de donație şi a contractului de vânzare-cumpărare, (Dosarul nr. 2ds-3/26 NR. PIGD 2-17192094-01-2ds-30122025) Art. 249 din Codul de procedură civilă, privind corectarea greșelilor din actul judecătoresc 13 mai 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea depuse de Fiodor Guzun, cu privire la corectare a greșelii, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Oxana Parfeni, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 24 august 2017, Fiodor Guzun a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tatiana Guzun, Zinaida Guzun și Anatoli Lupușor, intervenienți accesorii notarul public Alexandru Gladiș și notarul public Galina Ceban, prin care a solicitat să fie declarate nule contractele de donație, contractul de vânzare-cumpărare şi procura eliberată de Guzun Fiodor pe numele Tatianei Guzun, autentificată de notarul public Gladîș Alexandru.
Totodată, prin cererea de chemare în judecată, Fiodor Guzun a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii.
Prin încheierea din 4 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis cererea de asigurare a acțiunii, s-a dispus aplicarea sechestrului pe bunurile imobile: încăperea nelocativă nr. 2 cu suprafața totală de 41,8 m.p din bd. Stefan cel Mare și Sfânt nr. 67 cu numărul cadastral 0100205.013.01.002 și apartamentul nr. 8 cu suprafața de 26,6 m.p cu numărul cadastral 0100521.138.01.008 situat în mun. Chișinău, str. București nr.99
Prin hotărârea din 13 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Fiodor Guzun. S-a declarat nul contractul de donație a imobilului: încăpere nelocativă nr. 2 cu suprafața totală de 41,8 m.p. cu nr. cadastral 010020501301002 situat în mun. Chișinău str. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 67 încheiat de către Fiodor Guzun reprezentat de către Tatiana Guzun împuternicită în baza procurii nr. 19621 din 1 iunie 2015 şi Zinaida Guzun autentificat de Notarul Public Ceban Galina la data de 15 aprilie 2016 înregistrat cu nr.2 814. S-a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare a imobilului: apartamentul nr.8 cu suprafața totală de 26,6 m.p. cu nr. cadastral 010052113801008 situat în mun. Chișinău str. București nr. 99 încheiat de către Zinaida Guzun şi Fiodor Guzun reprezentat de către Tatiana Guzun împuternicită în baza procurii nr. 19621 din 1 iunie 2015 şi Anatoli Lupuşor autentificat de Notarul Public Galina Ceban la data de 15 aprilie 2016 înregistrat cu nr. 2816. S-a declarat nul contractul de donație a imobilului: apartamentul nr. 8 cu suprafața totală de 26,6 m.p. cu nr. cadastral 010052113801008 situat în mun. Chișinău str. 1 Bucureşti nr.99 încheiat de către Anatoli Lupuşor şi Zinaida Guzun la data de 27 aprilie 2016 înregistrat cu nr. 3197. S-a repus părțile în poziția inițială după cum urmează: - lui Guzun Fiodor Andrei se recunoaște dreptul de proprietate asupra 1/2 (o doime) cotă parte din încăpere nelocativă nr.2 cu suprafața totală de 41,8 m.p. cu nr. cadastral 010020501301002 situat în mun. Chișinău str. Ștefan cel Mare şi Sfânt nr.67 şi dreptul de proprietate din bunul imobil ce-i aparține cu drept de proprietate comună în devălmășie din apartamentul nr. 8 cu suprafața totală de 26,6 m.p. cu nr. cadastral 010052113801008 situat în mun. Chișinău str. București nr.99, - lui Lupuşor Anatoli se restituie suma de 75 336 (şaptezeci şi cinci mii trei sute treizeci şi şase) lei de la Guzun Zinaida IDNP 0951408893610 şi Guzun Tatiana IDNP 2002003083145. S-a încasat în mod solidar de la Tatiana Guzun IDNP 2002003083145, Guzun Zinaida IDNP 0951408893610 şi Lupuşor Anatoli IDNP 2004037044556 în beneficiul lui Fiodor Guzun IDNP 0951408893595 cheltuieli judiciare formate din taxa de stat în mărime de 11060 (unsprezece mii şaizeci)lei şi cheltuieli pentru asistență juridică în mărime de 10000 (zece mii)lei. Măsura de asigurarea aplicată în baza încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 4 septembrie 2017, s-a menținut până când hotărârea judecătorească va deveni definitivă. În rest acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.
La 17 aprilie 2018, Anatoli Lupușor a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 13 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.
La 25 iulie 2018, Zinaida Guzun a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 13 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea apelantei Zinaida Guzun de repunere în termen și s-a repus Zinaida Guzun în termenul de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 13 aprilie 2018, și s-a admis cererea apelantei Zinaida Guzun de scutire de la plata taxei de stat, fiind scutită integral de la plata taxei de stat.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2018, a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel declarată de Anatolie Lupușor.
Prin decizia din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat a fost respins și s-a menținut hotărârea primei instanțe.
La 17 februarie 2019, Zinaida Guzun a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel.
Prin încheierea din 18 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție, s-a considerat inadmisibil recursul declarat de către Zinaida Guzun.
La 28 octombrie 2021, Tatiana Guzun a depus cerere de revizuire prin care a solicitat casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2019 și reținerea cauzei pentru rejudecare în instanța de apel. 2
Prin încheierea din 8 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Tatiana Guzun împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2019.
La 18 aprilie 2022, Tatiana Guzun a depus cerere de recurs prin care a solicitat casarea încheierii din 8 februarie 2022, admiterea cererii de revizuire și casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2019 și remiterea cauzei pentru rejudecare în instanța de apel.
Prin decizia din 8 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins recursul declarat de Tatiana Guzun și s-a menținut încheierea din 8 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău.
La 4 decembrie 2023, Fiodor Guzun a depus cerere prin care a solicitat anularea măsurilor de asigurate aplicate prin încheierea din 4 septembrie 2017.
Prin încheierea din 11 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis cererea și s-a anulat sechestrul aplicat prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 4 septembrie 2017.
Prin decizia din 20 martie 2025 a Curții de Apel Centru, s-a respins recursul declarat de Zinaida Guzun și s-a menținut încheierea din 11 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La 30 decembrie 2025, Fiodor Guzun a depus cerere prin care a solicitat corectarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii din 8 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, referitor la data emiterii încheierii Curții de Apel Chișinău, care a fost indicată ca fiind „8 aprilie 2022” în loc de „8 februarie 2022”.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
20. Art. 249 alin. (2), (4) din Codul de procedură civilă: „La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului şi/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor. Prevederile prezentului articol sînt aplicabile şi pentru corectarea greşelilor sau a omisiunilor din încheierile, deciziile şi ordonanţele judecătoreşti.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
21. Examinând cererea depusă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că aceasta vizează corectarea unei erori materiale pretins 3 strecurate în dispozitivul încheierii Curții Supreme de Justiție din 8 iunie 2022.
În acest sens, Completul de judecată menționează că, potrivit art. 249 alin. (2) și (4) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească este în drept să corecteze erorile materiale evidente strecurate în actele jurisdicționale, inclusiv cele ce țin de indicarea eronată a datelor.
Analizând actele cauzei, Completul de judecată constată că în dispozitivul încheierii din 8 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost indicată eronat data încheierii Curții de Apel Chișinău ca fiind „8 aprilie 2022”, în loc de „8 februarie 2022”.
Completul de judecată reține că această neconcordanță constituie o eroare materială evidentă, susceptibilă de corectare în temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă, întrucât nu afectează soluția pronunțată asupra recursului, ci privește exclusiv redarea corectă a datelor din cuprinsul actului jurisdicțional.
În aceste condiții, pentru asigurarea exactității și corectitudinii actului jurisdicțional, se impune corectarea erorii materiale prin indicarea corectă a datei încheierii Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 249 din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Corectează eroarea materială cuprinsă în dispozitivul deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2r-230/22 din 08 iunie 2022 și se indică data corectă a emiterii încheierii Curții de Apel Chișinău nr. 2rh-151/21, ca fiind: 08 februarie 2022. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 4