Decizie nr. 161 din 06.11.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 4 alin. (1) lit. p), a textului „și judecătorilor demisionați" din articolul 7 alin. (1), a articolelor 7 alin. (6) și 36 alin. (1

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, de un complet de judecată de la Curtea Supremă de Justiție format din dnele Stela Procopciuc și Diana Stănilă și dl Ion Malanciuc.

În cadrul examinării sesizării, domnul judecător Ion Malanciuc i-a prezentat Plenului o cerere de abținere de la examinarea cauzei. Analizând motivele invocate, Plenul Curții Constituționale a decis respingerea cererii.

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 15 iulie 2015, dl Andrei Niculcea a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Buicani, municipiul Chișinău, pe un termen de 5 ani.

Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 29 noiembrie 2021 a fost acceptată cererea de demisie din funcția de judecător depusă de dl Andrei Niculcea, iar prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 28 decembrie 2021 acesta a fost eliberat din funcție.

Prin Hotărârea Colegiului disciplinar din 22 aprilie 2022 judecătorului demisionat Andrei Niculcea i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară „eliberarea din funcția de judecător". Această hotărâre a fost contestată de dl Andrei Niculcea.

Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 11 iulie 2023 a fost respinsă contestația și menținută Hotărârea Colegiului disciplinar menționată mai sus. Prin aceeași hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a sistat demisia onorabilă din sistem a judecătorului Andrei Niculcea și a dispus eliberarea acestuia din funcția de judecător. La 1 septembrie 2023, dl Andrei Niculcea a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii pentru anularea Hotărârii nr. 300/16 din 11 iulie 2023 „cu privire la contestația dlui Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău împotriva hotărârii Plenului Colegiului disciplinar nr. 10/4 din 22 aprilie 2022" în partea sistării demisiei sale și a eliberării din funcția de judecător, pe baza articolului 25 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.

La 20 septembrie 2023, dl Andrei Niculcea a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii pentru anularea Hotărârii nr. 300/16 din 11 iulie 2023 în partea respingerii contestației împotriva hotărârii Plenului Colegiului disciplinar nr. 10/4 din 22 aprilie 2022 și menținerii fără modificări a hotărârii în discuție, prin care a fost constatată comiterea abaterii disciplinare prevăzute de articolul 4 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 178 din 25 iulie 2014 și s-a dispus eliberarea din funcție conform articolului 6 alin. (1) lit. d) din Lege.

Printr-o încheiere din 11 octombrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a dispus conexarea acestor două cauze.

În ședința de judecată din 6 septembrie 2024, dl avocat Iurie Cuștiuc a ridicat, în interesele dlui Andrei Niculcea, excepția de neconstituționalitate a articolului 4 alin. (1) lit. p), a textului „și judecătorilor demisionați" din articolul 7 alin. (1), a articolelor 7 alin. (6) și 36 alin. (1

Printr-o încheiere din 6 septembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor sunt următoarele:

Referitor la articolul 4 alin. (1) lit. p) din Lege, autorul excepției afirmă că această prevedere nu corespunde exigențelor calității legii și standardelor internaționale referitoare la independența judecătorului. Așadar, textele „alte fapte" și „onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției" sunt vagi și nu permit stabilirea criteriilor obiective care ar determina catalogarea unor fapte ca abateri disciplinare. De asemenea, conform standardelor internaționale, normele legale care stabilesc răspunderea disciplinară a judecătorului trebuie să fie clare. De asemenea, abaterile disciplinare trebuie să aibă legătură cu modul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, nu cu legalitatea hotărârii pronunțate sau cu încălcările de natură etică. Așadar, în opinia autorului excepției, articolul 4 alin. (1) lit. p) din Lege este contrar articolelor 1 alin. (3), 23 alin. (2) și 116 alin. (1) și (6) din Constituție.

Referitor la textul „și judecătorilor demisionați" din articolul 7 alin. (1) din Lege, autorul excepției susține că o condiție

Un judecător a cărui cerere de demisie a fost acceptată înainte de emiterea unei hotărâri cu privire la abaterea disciplinară ar putea fi sancționat cu eliberarea din funcție. Acest fapt îl va împiedica să fie ales sau numit, timp de cinci ani, într-o funcție din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau din cadrul organelor specializate, la fel, nu va putea activa în cadrul Institutului Național al Justiției. Spre deosebire de judecători, în privința unui procuror a cărui cerere de demisie a fost acceptată înainte de emiterea unei hotărâri cu privire la abaterea disciplinară cauza disciplinară se sistează (articolul 51 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la procuratură).

De asemenea, conform articolului 7 alin. (6) din Lege, judecătorul eliberat din funcție nu primește indemnizația unică de concediere.

În aceste condiții, prevederile criticate afectează dreptul judecătorului la viață privată (articolul 28 din Constituție) și dreptul de proprietate (articolul 46 din Constituție) prin retragerea indemnizației unice de concediere. Autorul sesizării mai afirmă existența unei discriminări a judecătorilor în comparație cu procurorii.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 4 alin. (1) lit. p), textul „și judecătorilor demisionați" din articolul 7 alin. (1) și articolele 7 alin. (6) și 36 alin. (1

Articolul 4 alin. (1) lit. p) din Lege a făcut obiectul Deciziei Curții Constituționale nr. 99 din 17 octombrie 2017, însă textul contestat avea o altă formulare.[1] În acea Decizie, Curtea a conchis că acțiunile judecătorului care „aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în afara acestora", trebuie examinate în fiecare caz particular prin raportare la prevederile legale naționale și la standardele internaționale în domeniu, care instituie principii și reguli ce determină comportamentul judecătorului (a se vedea § 27 din DCC nr. 99 din 17 octombrie 2017).

Celelalte capete ale acestei sesizări nu au mai fost abordate în jurisprudența anterioară a Curții.

Curtea mai observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui dosar aflat pe rolul unei instanțe de drept comun, care are ca obiect aplicarea unor sancțiuni disciplinare în cazul unui judecător care și-a dat demisia. Textul „și judecătorilor demisionați" din articolul 7 alin. (1) și articolele 7 alin. (6) și 36 alin. (1

O altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența a cel puțin unui drept garantat de Constituție. Autorul excepției a afirmat incidența dreptului la respectarea vieții private, a dreptului de proprietate și a dreptului de a nu fi discriminat.

Autorul excepției explică incidența primelor două drepturi fundamentale prin faptul că doar o persoană care ocupă o funcție poate fi sancționată disciplinar. Totuși, premisa acestuia ar conduce la situații în care judecătorii conștienți că au comis abateri disciplinare și-ar da demisia înainte să fie sancționați, eludând mecanismul sancționator stabilit de lege. Sub acest aspect, acordarea indemnizației unice de concediere și menținerea cuantumului pensiei reprezintă drepturi sub condiție, iar judecătorii trebuie să se aștepte că aceste drepturi le vor fi retrase dacă vor comite anumite sancțiuni disciplinare (a se vedea,

Autorul sesizării nu a demonstrat incidența dreptului la respectarea vieții private și a dreptului de proprietate. Potrivit autorului sesizării, Legea cu privire la Procuratură stabilește la articolul 36 alin. (1) că procedura disciplinară le este aplicabilă și procurorilor care și-au încetat raporturile de serviciu, însă articolul 51 alin. (1) lit. c) din această Lege prevede că după examinarea cauzei disciplinare Colegiul de disciplină și etică adoptă o hotărâre privind constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii disciplinare în cazul în care procurorul și-a încetat raporturile de serviciu înainte de emiterea hotărârii cu privire la cauza disciplinară. Totuși, Curtea nu poate analiza pretinsa încălcare a principiului nediscriminării, pentru că dreptul pe care îl protejează acest principiu nu este aplicabil în mod independent. Curtea reiterează că principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr. 12 din 16 iunie 2022, §22).

Având în vedere cele menționate, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.