Decizie nr. 155 din 30.10.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „obligațiilor de muncă" și a cuvântului „anterior" din articolul 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, ridicată de dl Igor Sîtari, în interesele Î.M. Regia „Autosalubritate", parte în dosarul nr. 2-9096/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către doamna judecătoare Svetlana Bucur, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Dl Iurie Țîșcul a deținut funcția de vicedirector comercial la Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate".

Prin mai multe ordine din 22 aprilie 2024, Î.M. Regia „Autosalubritate" l-a sancționat disciplinar și l-a concediat din funcția ocupată pe dl Iurie Țîșcul.

La 21 iunie 2024, dl Iurie Țîșcul a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Î.M. Regia „Autosalubritate" privind anularea ordinelor de aplicare a sancțiunilor și de concediere, restabilirea în funcția deținută anterior și repararea prejudiciului moral.

În cadrul judecării cauzei, dl Igor Sîtari a ridicat, în interesele Î.M. Regia „Autosalubritate", excepția de neconstituționalitate a sintagmei „obligațiilor de muncă" și a cuvântului „anterior" din articolul 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii.

Printr-o încheiere din 13 iunie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului muncii, adoptat prin Legea nr. 154 din 28 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că, pe baza prevederilor contestate, angajatorul nu poate stabili dacă este în drept să aplice sancțiuni disciplinare pentru încălcarea regulilor de disciplină prevăzute de actele interne sau doar pentru încălcarea obligațiilor de muncă. Totodată, nu este clar cum urmează să fie stabilit caracterul repetat al abaterii, dacă abaterile disciplinare urmează să fie similare sau distincte și ce succesiune urmează să fie asigurată între săvârșirea abaterilor și sancționarea acestora.

Autorul consideră că neclaritatea legii poate determina intentarea unor litigii și încasarea unor sume din contul angajatorilor, fapt care le-ar putea afecta dreptul de proprietate.

Potrivit autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 8, 9, 16, 23, 43 alin. (1), 46, 54 și 126 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul muncii, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părți în proces. Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiecte ale excepției de neconstituționalitate sunt sintagma „obligațiilor de muncă" și cuvântul „anterior" din articolul 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii. Aceste prevederi nu au mai fost analizate anterior de către Curte.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect anularea unui ordin de concediere emis pe baza normei contestate. Curtea admite că dispozițiile contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (DCC nr. 63 din 13 iunie 2024, § 20; DCC nr. 121 din 1 octombrie 2024, § 16).

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 1 alin. (3) (

Curtea a notat în jurisprudența sa că articolele 1 alin. (3), 4, 7, 8, 9 din Constituție comportă un caracter general și reprezintă imperative care stau la baza oricăror reglementări. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă. De asemenea, cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 16, 23 și 54 din Constituție, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr. 177 din 23 noiembrie 2021, § 37; DCC nr. 150 din 17 noiembrie 2022, § 17; DCC nr. 19 din 28 februarie 2023, § 21).

Cu privire la incidența articolului 43 din Constituție, Curtea menționează că acesta garantează oricărei persoane dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecție împotriva șomajului. Având în vedere prevederile articolului 72 alin. (3) lit.j) din Constituție de a reglementa prin lege organică regimul general privind raporturile de muncă, legislatorul a stabilit că calitatea de salariat și, implicit, dreptul de a presta o muncă conform unei specialități, calități etc., în schimbul unui salariu, este recunoscut exclusiv unei persoane fizice (a se vedea articolul 1 din Codul muncii) care a atins vârsta de 16 ani (a se vedea articolul 46 din același cod). În același sens, articolul 43 alin. (2) din Constituție prevede că salariații au dreptul la protecția muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice. Prin urmare, de garanțiile dreptului la muncă pot beneficia doar persoanele fizice. În acest caz, autorul excepției care invocă garanțiile constituționale ale dreptului la muncă este o persoană juridică în forma întreprinderii municipale (a se vedea articolul 1 alin. (2) din Legea nr.246/2017), care, în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, are calitatea de angajator al salariatului-reclamant. Curtea reiterează că angajatorul-persoană juridică nu poate pretinde că are calitatea de victimă a unei ingerințe în dreptul la muncă (a se vedea,

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile articolului 46 din Constituție, Curtea reține că, deși concedierea nelegitimă din serviciu poate conduce la obligații financiare pentru angajator, în această cauză, autorul excepției îi solicită Curții să stabilească dacă încălcarea regulilor de disciplină a muncii prevăzute de acte interne ale angajatorului se încadrează în textul „obligațiilor de muncă" și dacă cuvântul „anterior" are în vedere sancționarea disciplinară pentru abateri disciplinare similare sau distincte.

În acest sens, Curtea constată că sub aparența unor critici referitoare la imprevizibilitatea prevederilor contestate, autorul excepției ridică, în acest caz, o problemă de aplicare și de interpretare a legii, care nu ține de competența Curții Constituționale. Această competență le revine prin definiție instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 97 din 12 iulie 2022, § 32; DCC nr. 89 din 25 iulie 2023, § 25).

Referitor la capătul sesizării în care se susține existența unei ingerințe în articolul 126 din Constituție, autorul nu a oferit argumente care să demonstreze caracterul contradictoriu al prevederilor contestate în raport cu normele constituționale. Curtea reține că simpla enumerare a normelor constituționale, în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relație de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate (DCC nr. 138 din 26 octombrie 2023, § 19).

Pentru că argumentele autorului sesizării nu au demonstrat incidența unui drept fundamental, Curtea reține că nici articolele 1 alin. (3), 4, 7, 8, 9 din Constituție nu sunt incidente.

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.