Decizie nr. 122 din 02.09.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 318 alin. (1) din Codul contravențional, ridicată de dl Filaret Corpaci, parte în dosarul nr. 4-131/2024, pendinte la Judecătoria Edineț, sediul Briceni.

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Ghenadie Comerzan de la Judecătoria Edineț, sediul Briceni, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 3 noiembrie 2020, Judecătoria Edineț, sediul Briceni, a eliberat un titlu executoriu din care rezultă obligația dlui Filaret Corpaci de a achita suma de 4170 lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuieli de judecată.

La 23 iunie 2024, dl Valentin Pascaru, executor judecătoresc, a constatat printr-un proces-verbal că dl Filaret Corpaci nu execută obligația stabilită în titlul executoriu și, în consecință, a comis contravenția prevăzută de articolul 318 alin. (1) din Codul contravențional.

La 31 iulie 2024, pe rolul Judecătoria Edineț, sediul Briceni, a fost înregistrată cauza contravențională de învinuire a dlui Filaret Corpaci de neexecutarea hotărârii instanței de judecată, pe baza articolului 318 alin. (1) din Codul contravențional.

În cadrul examinării cauzei, dl Filaret Corpaci a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 318 alin. (1) din Codul contravențional.

Printr-o încheiere din 3 februarie 2025, judecătorul de caz de la Judecătoria Edineț a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că prevederea contestată nu corespunde criteriilor de claritate și previzibilitate. La modul concret, prevederea nu stabilește fără echivoc dacă este aplicabilă doar în cazul neexecutării în totalitate a unei hotărâri judecătorești sau și în cazul executării parțiale a acesteia din motive neimputabile debitorului.

Autorul susține că lipsă de claritate a normei contestate îl privează de posibilitatea de a se apăra împotriva acuzației formulate împotriva sa. Pentru că nu-și poate realiza în mod efectiv dreptul la apărare, autorul consideră că-i este încălcat și dreptul de acces la justiție. Totodată, autorul pretinde că sancțiunea materială pe care norma contestată o impune îi încalcă dreptul de proprietate.

În fine, autorul notează că prevederea contestată este contrară articolelor 20, 26 și 46 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravențional, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul sesizării îl constituie articolul 318 alin. (1) din Codul contravențional. Curtea constată că prevederea contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză contravențională referitoare la neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Așadar, Curtea admite că instanța de judecată ar putea aplica prevederile criticate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

În sesizare, autorul excepției afirmă că prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 (

Referitor la incidența articolului 26 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor și a posibilităților pe care persoanele le au, potrivit legii, în vederea apărării propriilor intereselor. Garanțiile stabilite de articolul 26 din Constituie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzute de articolul 20 din Constituție și articolul 6 § 1 din Convenție (a se vedea DCC nr.14 din 31 ianuarie 2025, § 24).

În acest capăt de sesizare, autorul excepției susține că nu se poate apăra de o manieră eficientă împotriva acuzației formulate la adresa sa pe baza prevederii contestate, pentru că nu-i este clar dacă textul „neexecutarea unei hotărâri judecătorești" presupune doar neexecutarea totală sau are în vedere și neexecutarea parțială a acesteia.

Având în vedere că autorul sesizării este acuzat de neexecutarea intenționată sau eschivare de la executarea unei hotărâri judecătorești, Curtea reține că caracterul obligatoriu al hotărârilor/sentințelor judecătorești definitive derivă din dispoziția articolului 120 din Constituție. Acesta este dezvoltat de legislator în articolul 16 alin. (1) din Codul de procedură civilă și presupune că hotărârile, încheierile, ordonanțele și deciziile judecătorești definitive sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Sub aspectul obligativității hotărârii judecătorești s-a pronunțat și Curtea Europeană, care a reținut în jurisprudența sa că dreptul la un tribunal garantat de articolul 6 § 1 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți (a se vedea

Curtea observă că procedura de executare se intentează la cererea creditorului urmăritor sau, în cazurile prevăzute de Codul de executare, la demersul instanței de judecată, cu prezentarea documentului executoriu spre executare (articolul 60 alin.(1) din Codul de executare). Regula generală stabilește că, în termen de 3 zile după primirea documentului executoriu, executorul judecătoresc emite o încheiere cu privire la intentarea procedurii de executare, pe care o expediază părților în procedura de executare în cel mult 3 zile de la emitere, și îi propune debitorului să execute documentul executoriu în termen de 15 zile, fără să întreprindă acțiuni de punere în executare a acestuia (articolul 60 alin. (3) din Cod).

Articolul 70 alin. (1) din Codul de executare stabilește că documentul executoriu va fi executat în termenul indicat în el sau, în cazul în care nu este indicat, într-un termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea procedurii de executare, comportamentul participanților la procedura de executare, interesul creditorului și conduita executorului judecătoresc.

Totodată, Curtea observă că, potrivit articolului 83 alin. (1) lit. a) din Codul de executare, procedura de executare încetează în cazul stingerii obligației. În acest sens, Codul civil reglementează mai multe modalități de stingere a obligațiilor, inclusiv stingerea obligațiilor prin executare. Astfel, potrivit articolului 966 alin. (1) din Codul civil, executarea stinge obligația numai în cazul în care este efectuată în modul corespunzător.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că prevederile articolului 318 din Codul contravențional pot fi aplicate doar dacă persoana nu execută hotărârea instanței de judecată fără motive justificate. Aceste rațiuni se bazează pe dispozițiile articolului 23 alin. (1) din Codul de executare, care îi acordă executorului judecătoresc prerogativa de a întocmi un proces-verbal cu privire la contravenție în cazul în care acțiunile (inacțiunile) cu elemente ale contravenției ale persoanelor care, fără motive justificate, nu îndeplinesc cerințele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului executoriu. În acest caz, executorul judecătoresc înaintează acest proces-verbal spre examinare instanței de judecată (a se vedea DCC nr. 52 din 31 mai 2018, § 27).

Prin urmare, Curtea nu vede în ce mod prevederile contestate ar afecta articolele 20 și 26 din Constituție, de vreme ce competența de examinare a cauzei contravenționale, precum și de stabilire și de individualizare a sancțiunii pentru comiterea contravenției prevăzute de articolul 318 alin. (1) din Codul contravențional îi revine instanței de judecată, potrivit articolului 401 alin. (3) din Cod (a se vedea,

Referitor la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea observă că autorul nu critică amenda ca atare sau limitele acesteia, ci doar își manifestă dezacordul cu eventuala sa sancționare. Totuși, aspectele legate de interpretarea și de aplicare a legii în situații concrete excedează controlului de constituționalitate și reprezintă o competență a instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 96 din 10 august 2023, § 18). Astfel, sesizarea este inadmisibilă în acest capăt al său.

Prin urmare, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.