Decizie nr. 93 din 28.07.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 53 alin. (3) și 143 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Valentin Strogoteanu, administrator al SRL „Metropolis City", în dosarul nr. 2ai-75/2024, pendinte la Curtea de Apel Nord.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dnele judecătoare Elena Grumeza, Natalia Costaș și dl judecător Stanislav Grosu de la Curtea de Apel Nord, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul excepției, pot fi rezumate după cum urmează.

La 10 mai 2023,

Printr-o încheiere din 15 mai 2023, Judecătoria Bălți a intentat procedura accelerată de restructurare în privința

La 26 iunie 2023, administratorul insolvabilității i-a trimis instanței tabelul creanțelor pentru validarea lor în ședința din 29 iunie 2023.

La 27 iunie 2023, societatea „

La 30 iunie 2023, dna Natalia Gîrleanu, administrator provizoriu, a solicitat aprobarea hotărârii adunării creditorilor

La 5 iulie 2023,

Printr-o hotărâre din 11 iulie 2023, Judecătoria Bălți a respins cererea

La 13 iulie 2023,

La 22 mai 2024,

În cadrul examinării cauzei, dl Valentin Strogoteanu, administrator al

Printr-o încheiere din 11 martie 2025, Curtea de Apel Bălți a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției pretinde că dispozițiile atacate nu întrunesc exigențele calității, clarității, preciziei și previzibilității, fapt care generează confuzie și incertitudine juridică în raporturile juridice reglementate. Prin urmare, normele contestate contravin prevederilor articolului 23 alin. (2) din Constituție.

Potrivit autorului excepției, în procesul de insolvabilitate, dreptul de creanță validată capătă valoarea unui bun ca parte integrantă a patrimoniului creditorului prin consemnarea judecătorului în tabelul creanțelor, spre deosebire de o creanță considerată ca fiind validată și care este acceptată doar de către administratorul insolvabilității. Faptul că legislatorul nu face distincție între „creanțele validate" de către instanța de insolvabilitate și cele care „sunt considerate a fi validate" constituie o neconcordanță în măsură să îngrădească dreptul la un proces echitabil în ansamblu.

Autorul excepției mai afirmă că textele contestate nu stabilesc în mod cert momentul validării creanțelor. Din perspectiva autorului, în situația în care legea operează cu noțiuni abstracte, acest lucru poate da naștere arbitrariului atât din partea participanților la procesul de insolvabilitate, cât și din partea instanțelor de judecată în procesul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale. Astfel, autorul excepției susține că mecanismul de validare a creanței în temeiul articolelor 53 alin. (3) și 143 alin. (6) din Legea insolvabilității este neconstituțional și încalcă atât dreptul de proprietate, cât și principiul securității raporturilor juridice.

Autorul excepției susține că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 7, 16 alin. (2), 20, 23 alin. (2), 26, 46 alin. (2), 54 și 120 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiecte ale excepției de neconstituționalitate sunt articolele 53 alin. (3) și 143 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. După cum rezultă din sesizare, unul dintre obiectele cauzei de insolvabilitate vizează contestația depusă de

Curtea reține că autorul sesizării a menționat incidența articolelor 7 (

Curtea a notat în jurisprudența sa că articolul 7 din Constituție comportă un caracter general și reprezintă un imperativ care stă la baza oricăror reglementări. Această normă nu poate fi invocată separat, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr. 97 din 10 august 2023, § 22; DCC nr. 9 din 5 martie 2024 § 26).

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că articolele 16, 23 și 54 din Constituție nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi incidente, autorul trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței, Curtea poate aplica prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19).

Referitor la incidența articolului 20 din Constituție, Curtea reține că normele contestate îndreptățesc participarea la procedurile de insolvabilitate a oricărei persoane care are calitatea de creditor, adică, căreia i s-a validat total sau parțial o cerere de înaintare a creanței și a fost inclusă în tabelul definitiv al creanțelor (articolul 53 alin. (3) din Lege). La rândul său, o creanță se consideră validată dacă a fost inclusă în tabelul definitiv al creanțelor de către administratorul insolvabilității/ lichidator și, fie nu a fost contestată, fie că contestația formulată de creditori și debitori a fost respinsă de către instanța de insolvabilitate (articolul 143 alin. (6) din Lege). Aceste norme permit includerea în tabelul definitiv al creanțelor doar a unei creanțe reale și care se demonstrează prin materialele dosarului. Oricare participant la procesul de insolvabilitate (debitor, creditor, administratorul insolvabilității/lichidatorul) care se consideră nedreptățit poate contesta și prezenta instanței de insolvabilitate probe care demonstrează mărimea reală a creanței, iar aceasta din urmă este ținută prin act judecătoresc să motiveze mărimea creanței pe care o admite/acceptă.

Având în vedere poziția procesuală a autorului sesizării în cauza în care a fost ridicată excepția (debitor aflat în procedura accelerată de restructurare), Curtea reține că Legea insolvabilității îi asigură debitorului și administratorului insolvabilității să fie audiați și să probeze existența/inexistența creanței (articolele 143 alin. (7) și 144 alineatele (1) și (2)). Instanța de insolvabilitate are obligația de a examina sub toate aspectele, complet și obiectiv, verificând legalitatea și temeinicia acestei cereri (articolul 144 alin. (3)), iar încheierea de admitere sau de respingere a contestației adoptată de instanța de insolvabilitate poate fi contestată cu recurs (articolul 144 alin. (9)). În procesul examinării contestațiilor, contestatorul și/sau creditorul a cărui creanță a fost contestată, precum și administratorul sau alte persoane au dreptul să prezinte orice probe și își pot exercita toate drepturile ca părți în proces, conform Codului de procedură civilă. Prin urmare, Curtea nu reține incidența articolului 20 din Constituție.

Referitor la incidența articolului 26 din Constituție, Curtea reține că autorul excepției nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează norma constituțională menționată. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituție, precum și citarea unor considerente din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă critici veritabile de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 114 din 26 septembrie 2023, § 16).

Cât privește criticile autorului care reclamă o pretinsă imprevizibilitate a mecanismului de validare a creanței și care ar fi contrară articolului 46 din Constituție, Curtea nu le poate reține atât timp cât Legea insolvabilității stabilește repere suficiente și clare pentru determinarea momentului de validare a creanțelor acceptate și incluse în tabelul definitiv al creanțelor de administratorul insolvabilității/lichidator, și anume (i) dacă cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința de validare, creanța nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori (ii) dacă contestația ridicată a fost înlăturată (articolul 143 alin. (6) din Legea insolvabilității). Din acest motiv, Curtea nu poate reține incidența articolului 46 din Constituție.

În acest context, Curtea reiterează că nu analizează cazuri concrete și chestiuni de interpretare și de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituționalității legii contestate (a se vedea,

Referitor la incidența articolului 120 din Constituție, Curtea nu poate identifica nicio normă legală indicată de autorul excepției care ar submina principiul obligativității respectării sentințelor și a altor hotărâri judecătorești definitive.

Curtea reține că autorul excepției prin critica articolelor 53 alin. (3) și 143 alin. (6) din Legea insolvabilității, de fapt, își exprimă dezacordul cu motivarea făcută în decizia instanței de recurs prin care cauza a fost remisă la rejudecare. Curtea notează că deține competența de a verifica concordanța dintre normele constituționale cu cele infraconstituționale contestate, dar nu și modul în care instanțele de judecată interpretează și aplică normele infraconstituționale. Curtea Supremă de Justiție are prerogativa de a înfăptui justiția (a se vedea articolul 114 și 115 alin. (1) din Constituție) și, implicit, de a asigura interpretarea și aplicarea uniformă a legislației în sistemul de justiție (a se vedea articolul 2 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție).

Pe baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.