Decizie nr. 89 din 17.07.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „dar nu mai târziu de 3 ani din momentul dobândirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat" din articolul 1208 din Codul civil, ridicată de dna avocat Ina Perțu, în interesele dlui Eugeniu Popșoi, în dosarul nr. 2-9915/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Dragoș Crigan, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 11 august 2020, dl Eugeniu Popșoi a donat dnei Tatiana Popșoi un bun imobil amplasat în mun. Chișinău.

La 22 noiembrie 2023, dna Tatiana Popșoi a vândut bunul imobil dobândit prin donație dlui Alexandr Vacarciuc.

La 25 iulie 2024, dl Eugeniu Popșoi a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva dnei Tatiana Popșoi și dlui Alexandr Vacariuc privind revocarea contractului de donație din 11 august 2020, și respectiv, declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 2023.

În cadrul etapei de pregătire a cauzei pentru dezbateri, reprezentantul dnei Tatiana Popșoi a ridicat excepția de tardivitate, menționând că acțiunea civilă a fost formulată cu încălcarea termenului de prescripție prevăzut de articolul 1208 din Codul civil.

În cadrul examinării cauzei, dna avocat Ina Perțu a ridicat, în interesele dlui Eugeniu Popșoi, excepția de neconstituționalitate a textului „dar nu mai târziu de 3 ani din momentul dobândirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat" din articolul 1208 din Codul civil.

Printr-o încheiere din 14 februarie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului civil, adoptat prin Legea nr. 1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:

Autoarea excepției susține că instituirea termenului de revocare a donației, stabilit de prevederile contestate, limitează dreptul donatorului de acces la justiție și dreptul de proprietate privată și protecția acesteia. Totodată, autoarea afirmă că termenul de trei ani este excesiv de scurt și îi impune donatorului o sancțiune excesiv de dură, ținând cont de numeroasele acțiuni posibile ale donatarului în detrimentul donatorului.

Potrivit autoarei sesizării, articolul 1208 din Codul civil prevede o dublă restricție temporală de exercitare a dreptului la revocare: pe de o parte - termenul de un an din momentul cunoașterii circumstanțelor care îndreptățesc revocare; pe de altă parte - termenul de trei ani din momentul dobândirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat. Prin urmare, în condițiile în care scopul legitim al unei restricții atât de dure, fără posibilitatea instanței de a aplica o altă măsură, nu este justificat, normele contestate afectează în mod direct dreptul de proprietate.

Autoarea excepției menționează că unele motive de revocare a donației,

Autoarea pretinde că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 1, 4, 20, 23, 46 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul civil, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „dar nu mai târziu de 3 ani din momentul dobândirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat" din articolul 1208 din Codul civil. Curtea constată că normele contestate nu au făcut anterior obiect al controlului constituționalității.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect,

Autoarea excepției susține că normele contestate contravin articolelor 1 (

Referitor la incidența articolelor 1 și 4 din Constituție, Curtea a reținut că aceste articole comportă un caracter general și reprezintă imperative care stau la baza oricăror reglementări legale și nu pot constitui repere individuale și separate (a se vedea DCC nr. 112 din 16 septembrie 2024, § 14).

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că articolele 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr. 54 din 13 aprilie 2021, § 26; DCC nr. 15 din 16 februarie 2023, § 19).

Curtea observă că legislația civilă condiționează exercitarea dreptului donatorului de revocare a donației sale de două limite temporale, care urmează a fi întrunite în mod cumulativ: (i) notificarea de revocare să fie dată în termen de un an din momentul în care donatorul a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască circumstanța care îl îndreptățește să revoce donația; (ii) notificarea de revocare să fie făcută în interiorul termenului de trei ani de la momentul dobândirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat (a se vedea articolul 1208 din Codul civil).

Referitor la capătul sesizării privind pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituție, Curtea precizează că, în jurisprudența sa, ea a subliniat că accesul liber la justiție nu are un caracter absolut, ci unul care poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural (a se vedea DCC nr. 6 din 18 ianuarie 2022, § 21). Sub acest aspect, Curtea reiterează că este esențial ca legea să conțină garanții procesuale suficiente care să-i ofere persoanei posibilitatea rezonabilă de a-și apăra cauza în scopul contestării măsurilor care interferează cu drepturile sale. Astfel, reglementarea de către legislator, în limitele competenței acordate de Constituție, a termenelor limită de formulare a cererii de revocare a donației nu constituie o suprimare sau diminuare a dreptului de liber acces la justiție, atât timp cât nu se aduce atingere substanței acestuia și există alte garanții procedurale efective (a se vedea,

În același context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Curtea Europeană a subliniat că dispozițiile legale referitoare la formalitățile și limitele temporale care trebuie îndeplinite pentru a introduce o acțiune sunt concepute să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Justițiabilii ar trebui să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (

În legătură cu obiectul sesizării, Curtea reține că stabilirea unui termen de decădere imperativ pentru valorificarea dreptului de revocare a donației nu face, în esență, incident articolul 20 din Constituție sub aspectul îngrădirii nejustificate a accesului la justiție. De altfel, legislatorul a stabilit pentru revocarea donației un termen de trei ani, identic celui general de prescripție extinctivă în interiorul căruia persoana poate să-și apere dreptul încălcat (a se vedea articolul 391 alin. (1) din Codul civil). În Hotărârea nr. 17 din 19 iunie 2015, § 68, Curtea a reținut că „persoanele fizice și juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile cu bună-credință, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică și cu bunele moravuri. [...] Neexercitarea de către persoanele fizice și juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepția cazurilor prevăzute de lege" (articolul 10 alin. (2) din Codul civil). În acest sens, legislatorul a prevăzut în mod categoric că „neexercitarea dreptului subiectiv înăuntru termenului de decădere stabilit atrage stingerea lui" (a se vedea articolul 409 alin. (5) din Codul civil).

Cu referire la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea notează că termenul de trei ani nu este atât de scurt încât să fie inacceptabil și să nu-i permită donatorului să solicite revocarea donației și, implicit, redobândirea dreptului de proprietate asupra bunului donat. Mai mult, Curtea subliniază că instituirea unui termen de decădere la exercitarea dreptului de revocare a donației se impune inclusiv pentru ca donatorul să depună întreaga diligență pentru a analiza în mod corespunzător decizia de a face o donație, având în vedere personalitatea donatarului.

De asemenea, Curtea observă că în argumentele sale, autorul excepției susține o eventuală contradicție între norma contestată și prevederile articolelor Codului civil referitoare la nulitatea absolută a actului juridic și termenele de prescripție aplicabile acesteia. În acest context, Curtea reiterează că examinarea constituționalității unei prevederi legale are în vedere compatibilitatea acesteia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, nu compararea prevederilor cuprinse în același act normativ și emiterea unei concluzii care ar rezulta din comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. O pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infra constituționale cuprinse în acte normative distincte sau în același act normativ nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, competențe care le aparțin instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 135 din 27 septembrie 2022, § 34; DCC nr. 27 din 13 februarie 2025, § 18).

Ținând cont de faptul că nu se poate constata incidența articolelor 20 și 46 din Constituție, Curtea reține că nici articolele 1, 4, 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente.

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.