Decizie nr. 54 din 29.05.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 62 alin. (3) din Codul de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, ridicată de dl Igor Chirică, în interesele SRL „ELEVATEXPO", în dosarul nr. 2r-1807/24, pendinte la Curtea de Apel Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecători format din dna judecător Ruxanda Pulbere și dnii judecători Dorin Dulghieru și Andrei Cașcaval de la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău nr. 2i-349/14 din 4 septembrie 2014, s-a intentat procesul de insolvabilitate în privința

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 3 iunie 2016, s-a încetat procesul de insolvabilitate în privința

La 12 februarie 2019, dl Iacob Miron, executor judecătoresc, a intentat procedura de executare.

În cadrul procedurii,

La 24 mai 2021 și 18 iunie 2021,

Printr-o încheiere din 8 mai 2024, Judecătoria Chișinău a admis parțial contestațiile depuse de

Printr-o încheiere din 3 octombrie 2024, Curtea de Apel Centru a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate a articolului 62 alin. (3) din Codul de executare și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate menționează că, potrivit articolului 62 alin. (3) din Codul de executare, încetarea unei proceduri de executare din motivul concilierii părților se face prin întocmirea unui proces-verbal de confirmare a tranzacției de către executorul judecătoresc. Intervenția executorului judecătoresc în modul care rezultă din norma criticată ar restrânge libertatea contractuală a părților.

Potrivit autorului excepției de neconstituționalitate, obligația consimțirii condițiilor tranzacției de împăcare, inclusiv a împăcării extrajudiciare, de către executorul judecătoresc, încalcă și dreptul de proprietate al părților. Ingerința se manifestă prin posibilitatea de a fi executate titluri executorii în privința unor drepturi care nu mai pot fi reclamate.

Totodată, autorul pretinde că condiția suplimentară care derivă din textul legii contestate împiedică părțile tranzacției să beneficieze de autoritatea lucrului judecat.

Autorul excepției susține că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 15, 16, 20, 23, 26, 46, 54, 126 și 127 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de executare, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea reține că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri de contestare a încheierii executorului judecătoresc privind reluarea procedurii de executare, a încheierilor privind aplicarea măsurilor de asigurare, cu dispunerea încetării procedurii. Curtea admite că instanța de judecată ar putea aplica prevederile criticate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea constată că textul „acest proces-verbal servind drept temei pentru încetarea procedurii de executare. Procesul-verbal al executorului judecătoresc prin care se întărește tranzacția este un document executoriu" din articolul 62 alin. (3) din Codul de executare a mai făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, însă prin prisma altor critici de neconstituționalitate (DCC nr. 75 din 9 iulie 2018).

De principiu, această situație nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituționalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituționalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conține argumente noi sau dacă există circumstanțe de ordin general care să justifice o altă soluție privind admisibilitatea (DCC nr. 8 din 20 ianuarie 2022, § 21; HCC nr. 4 din 3 martie 2022, § 23).

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 1 alin. (3) (

Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3), 4 și 15 din Constituție, Curtea subliniază că aceste norme au un caracter general și nu pot constitui repere individuale și separate (DCC nr. 29 din 18 martie 2021, § 20; DCC nr. 119 din 28 septembrie 2023, § 23).

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că articolele 16, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale (DCC nr. 136 din 19 octombrie 2023, § 19). Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (DCC nr. 86 din 20 iulie 2023, § 20).

Cu referire la incidența articolului 20 din Constituție, care este corespondentul articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea menționează următoarele. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a reiterat că dreptul de acces la o instanță - adică dreptul de a introduce o acțiune în fața instanțelor în materie civilă - constituie un element inerent dreptului prevăzut la articolul 6 § 1 din Convenția Europeană. Dreptul la un proces echitabil, astfel cum este garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina principiului preeminenței dreptului, care impune ca toți justițiabilii să dispună de un remediu judiciar efectiv care să le permită să-și exercite drepturile cu caracter civil. Orice persoană are dreptul ca orice pretenție referitoare la drepturile și obligațiile sale civile să fie adusă în fața unei instanțe sau tribunal (a se vedea

Cu privire la incidența articolului 26 din Constituție, Curtea reiterează că dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor și a posibilităților pe care le au, potrivit legii, persoanele în vederea apărării intereselor lor. Acest drept este restrâns în situația în care persoana nu poate utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa (DCC nr. 153 din 14 noiembrie 2023, § 24). În prezenta cauză, autorul excepției nu ridică problema limitării utilizării mijloacelor procedurale necesare pentru a-și realiza dreptul la apărare, ci contestă prevederi ce se referă la obligativitatea tranzacției de împăcare, semnată de părțile procedurii de executare cu privire la creanța dlui Gaborak Mykola, în mărime de 4 113 686,88 lei, și consemnată într-un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Prin urmare, Curtea nu poate identifica în ce măsură dispozițiile contestate restrâng dreptul persoanei la apărare. Curtea conchide că articolul 26 din Constituție nu este incident în acest caz.

Referitor la argumentele autorului care pretinde că norma contestată nu le permite părților tranzacției să beneficieze integral de efectele acesteia, Curtea nu le poate reține atât timp cât ele se bazează pe o comparație a două norme infraconstituționale (prevederile Codului de executare în raport cu cele ale Codului civil). Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituționale cuprinse în acte normative distincte sau în același act normativ nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine instanțelor de judecată (DCC nr. 45 din 27 aprilie 2023, § 27).

Autorul excepției mai afirmă că norma contestată contravine articolelor 46, 126 și 127 din Constituție, din perspectiva atentării la dreptul de proprietate și la libertatea contractuală a părților, prin procedura instituită.

Curtea reține că articolul 62 din Codul de executare stabilește procedura de conciliere a părților în procedura de executare. Astfel, în termenul stabilit în încheierea de intentare a procedurii, părțile sunt obligate să se prezinte în fața executorului judecătoresc pentru a li se comunica drepturile și obligațiile lor, inclusiv posibilitatea de conciliere. În cazul în care părțile convin asupra încheierii unei tranzacții, executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal, în care consemnează condițiile ce devin obligatorii pentru părți.

Așadar, legislatorul i-a recunoscut executorului judecătoresc competența consemnării condițiilor tranzacției de împăcare, în limita creanțelor stabilite în documentul executoriu, nu și dreptul de intervenție în voința părților care încheie o tranzacție, așa cum pretinde autorul sesizării.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că executarea hotărârilor judecătorești este parte integrantă a procesului civil, iar stabilirea regulilor de desfășurare a procesului de executare constituie o prerogativă a legislatorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorului recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare în modul stabilit de lege (HCC nr. 4 din 6 februarie 2014, §§ 61-62; HCC nr. 31 din 17 decembrie 2020, § 55).

Prin urmare, Curtea nu poate reține argumentele autorului în acest sens și nu constată o ingerință în drepturile constituționale invocate.

Așadar, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.