Decizie nr. 10 din 30.01.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituționalității textului „În zilele nelucrătoare, avocatul poate avea întrevedere cu deținutul în cazul în care notifică în scris, inclusiv electronic, administrația instituției penitenciare despre întrevedere cu cel puțin 6 ore până la aceasta." din punctul 312 din Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006.

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl Grigore Novac, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 25 lit. g) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, 38 alin. (1) lit. g) și 39 din Codul jurisdicției constituționale nr. 502 din 16 iunie 1995.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Statutului executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, sunt următoarele:

Deținuții au dreptul la întrevederi cu avocatul, mediatorul în procesul de mediere în cauzele penale sau alte persoane prevăzute de lege. Frecvența întâlnirilor respective nu este limitată.

Întâlnirile deținuților cu avocații nu se includ în numărul întrevederilor stabilite de legislație. Numărul și durata lor nu sunt limitate, însă ele au loc în timpul liber al deținuților și numai în intervalul deșteptare - stingere al zilelor lucrătoare.

Autorul sesizării afirmă că Guvernul a acționat

În acest sens, autorul sesizării consideră că norma contestată limitează dreptul la apărare și contravine dispozițiilor articolelor 17 și 64 din Codul de procedură penală și articolelor 169 și 175

În opinia autorului sesizării, norma contestată contravine articolelor 4, 7, 16, 26 și 102 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității hotărârilor Guvernului, în prezenta cauză a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați, ține de competența Curții Constituționale.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicției constituționale îi acordă deputatului prerogativa sesizării Curții Constituționale.

Curtea reține că obiectul sesizării îl constituie unele prevederi din punctul 312 din Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006. Curtea constată că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate.

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că controlul constituționalității hotărârilor Guvernului ține de competența Curții Constituționale. Totodată, hotărârile Guvernului se supun și controlului de legalitate, care ține de competența instanțelor de judecată. Așadar, atunci când un autor al sesizării solicită, de fapt, un control de legalitate al unei hotărâri a Guvernului (

Autorul a susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3) (

Referitor la incidența articolelor 1 alin. (3), 4 și 7 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea a subliniat că acestea comportă un caracter general și nu pot constitui repere separate, ci trebuie coroborate cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea DCC nr. 173 din 13 decembrie 2022, § 18; HCC nr. 12 din 23 aprilie 2024, § 25; DCC nr. 71 din 18 iunie 2024, § 18).

Referitor la articolul 16 din Constituție, Curtea a reținut că o condiție primordială pentru existența tratamentului diferențiat o reprezintă caracterul comparabil al situațiilor. În această cauză, autorul excepției nu a motivat care sunt situațiile comparabile. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizării formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituțională l-ar înlocui pe autor în invocarea argumentelor de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr. 12 din 6 martie 2024, § 22).

Cu referire la articolul 26 din Constituție, corespondent al articolului 6 § 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, Curtea observă că autorul sesizării s-a limitat la afirmația că norma contestată este neconstituțională pentru că restrânge dreptul la apărare.

Curtea observă că legislatorul, în dezvoltarea normei constituționale privind dreptul la apărare, a stabilit că „la acordarea asistenței juridice unei persoane reținute, deținute în stare de arest sau condamnate, avocatului i se asigură, la orice etapă a procesului penal sau contravențional, condițiile necesare pentru întrevederi și consultații, cu respectarea confidențialității, fără a limita durata și numărul întrevederilor și consultațiilor" (a se vedea articolul 53 alin. (3) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură). De asemenea, instituțiile penitenciare sunt obligate să asigure deținuților posibilitatea apărării drepturilor prin intermediul avocatului (articolul 14 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare) și să nu limiteze frecvența întâlnirilor condamnatului cu avocatul în cauzele penale (a se vedea articolul 213 alin. (5) din Codul de executare).

Având în vedere că instituția penitenciară (penitenciarul) în calitate de organ care asigură executarea pedepselor de către persoanele condamnate la închisoare, detenție pe viață etc. (a se vedea articolul 11 alin. (1) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017) are propriul regim de activitate menit să asigure legalitatea și ordinea de drept în instituție, securitatea persoanelor care se află pe teritoriu și respectarea regimului de intrare și ieșire în/din instituția penitenciară (articolele 13 și 14 din Legea nr. 300/2017), să asigure respectarea programului zilei în penitenciar și a specificului organizării întrevederilor deținuților cu alte persoane (a se vedea punctele 136-141, 278-312 din Statutul executării pedepsei de către condamnați), legislatorul admite că activitatea avocatului care exercită funcția de apărător al unei persoane deținute în penitenciar poate avea anumite particularități.

Autorul sesizării consideră că teza a III-a din punctul 312 din Statutul executării pedepsei de către condamnați restrânge dreptul la apărare, deoarece obligă avocatul care apără un client deținut în penitenciar să notifice în scris, inclusiv electronic administrația penitenciarului, cu cel puțin 6 ore înainte de eventuala întâlnire, dacă intenționează să se întâlnească în zilele nelucrătoare cu clientul său.

Curtea observă că, Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, reglementează modul de organizare a întrevederilor de către deținuți cu avocații lor și, în special, stabilește că numărul întâlnirilor și durata întrevederilor dintre deținuți și avocați nu sunt limitate, dar ele pot avea loc în zilele lucrătoare și doar în intervalul deșteptare - stingere (a se vedea punctele 87, 308 și teza a II-a din punctul 312). Totodată, cu titlu de excepție, dispozițiile contestate din Statutul menționat (a se vedea teza a III-a din punctul 312) prevăd că avocatul, din anumite raționamente, poate să se întâlnească cu deținutul și în zilele nelucrătoare. În acest caz avocatul este obligat să notifice administrația penitenciarului în scris, inclusiv electronic, cu cel puțin 6 ore înainte de eventuala întâlnire.

Din această perspectivă, Curtea nu poate identifica în ce măsură norma contestată aduce atingere exercitării efective sau substanței dreptului la apărare, de vreme ce aceasta nu interzice, nici nu limitează numărul întrevederilor dintre un deținut și avocatul său în zilele nelucrătoare, dar reglementează măsuri practice de organizare a acestor întrevederi în perioada de timp menționată, în incinta penitenciarelor, ce presupune respectarea unui regim special de securitate. În acest sens, Curtea precizează că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat (a se vedea DCC nr. 30 din 18 aprilie 2024, § 22).

Totodată, potrivit notei informative la proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la completarea punctului 312 din Statutul executării pedepsei de către condamnați[1], aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, scopul introducerii acestor prevederi este de a asigura exercitarea efectivă a dreptului la apărare de către deținuți, prin acordarea posibilității de a avea întrevederi cu avocații lor inclusiv în zilele nelucrătoare, nu doar în zilele lucrătoare, așa cum era reglementat până la ajustarea acestor prevederi. Prin urmare, Curtea nu constată incidența articolului 26 din Constituție.

Referitor la criticile autorului sesizării precum că norma contestată are un caracter primar, iar prin reglementarea acesteia într-un act normativ subordonat legii, Guvernul a acționat

Cu referire la criticile autorului sesizării că norma contestată contravine prevederilor din articolele 17 și 64 din Codul de procedură penală și celor din articolele 169 și 175

Prin urmare, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.