SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 5374/10 Saadet VURGUN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 29 martie 2022 într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători, și din Hasan Bak reclamanta a sesizat Curtea la data de 4 ianuarie 2010 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezentată de domnul A. Demirkale , avocată la Istanbul, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În cazul în care, în urma unei deliberări din partea unei părți, partea care a formulat o cerere în acest sens, partea care a formulat o cerere în temeiul alineatului (1) din prezentul articol nu a formulat o cerere în acest sens, partea care a formulat o cerere în acest sens nu poate formula observații în termen de trei luni de la data la care a formulat o cerere în acest sens. Cererea se referă la păstrarea datelor referitoare la o condamnare penală anterioară a recurentei în registrul judiciar al persoanei în cauză. La 27 septembrie 1994, recurenta a fost condamnată de Curtea de Securitate a statului membru al UE la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni și a interzis serviciul public timp de trei ani de la șeful departamentului de asistență și de facilitare a activităților unei organizații ilegale. În temeiul acestei hotărâri, devenită definitivă la 5 octombrie 1994, recurenta și-a ispășit pedeapsa a cărei executare a fost încheiată la 27 noiembrie 2002 la 1 iunie 2005, Legea nr. 5352 din 25 mai 2005, care înlocuiește Legea nr. 3682 privind cazierul judiciar, a fost publicată în Jurnalul Oficial. Această lege prevede situațiile în care datele de cazier judiciar și de curierat pot fi obținute de anumite persoane și autorități specifice, durata de păstrare a acestor înscrieri și condițiile de ștergere a acestora. Conform dispozițiilor acestei legi, o înscriere în registru poate fi ștearsă în termen de 15 ani în cazul în care se adoptă o decizie de recuperare a drepturilor restricționate și în orice caz în termen de 30 de ani. La o dată nespecificată, reclamanta a solicitat conducerii generale să șteargă înregistrarea în registru. La 17 iunie 2008, Hotărârea Generală a răspuns că, fiind îndeplinite condițiile legale, înscrierea în cauză fusese retrasă din registrul de cazier judiciar, dar că aceaceasta a fost păstrată în registrul de Registre în temeiul articolului 10 din Legea nr. 5352 privind cazierul judiciar pentru ca aceasta să poată fi furnizată în caz de cerere și că nu a fost posibil să se șteargă această inscripție decât în cazurile prevăzute la art. 12 din aceeași lege. Între timp, la 5 iunie 2008, reclamanta a solicitat la 10 instanță de asezonare de jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjîîîîl înscriere referitoare la condamnarea sa penală care figurează în registrul dinatui. La 24 aprilie 2009, 10 aprilie 2009, 10 aprilie 2009 Curtea de Justiie a Uniunii Europene a respins cererea recurentei pe motiv că înculpa pentru care aceasta din urmă fusese condamnată se afla printre infracțiunile excepionale enumerate la art. 2 din Legea nr. 55/95, a cărei înregistrare trebuia păstrată în registrul de înfășurare în conformitate cu dispoziiile acestei legi. La 18 mai 2009, recurenta a formulat o opoziție împotriva acestei hotărâri, susținând că condamnarea sa a devenit definitivă în 1994, rubrica referitoare la această condamnare trebuia să facă obiectul Legii nr. 3682 privind cazierul judiciar, care era în vigoare la data la care faptele au devenit definitive. 10. La 1 iulie 2009, 11 Curtea de Justiie a Uniunii Europene a respins această opoziie, considerând că decizia atacată era pertinentă și conformă cu procedura și cu legea. 11. Invocând art. 8 din Convenie, reclamanta se plângea de conservarea înscrierii sale referitoare la condamnarea sa penală în registrul de Registre judiciare. Guvernul ridică o excepție de la faptul că a reieșit din defectul evident de fond al fondului. Acesta susține că diferite tipuri de informații privind cazierul judiciar sunt furnizate în funcție de motivul cererii și că înscrierea în registrul judiciar al recurentei nu ar putea apărea pe un document de cazier judiciar în cazul în care acesta din urmă este solicitat din motive personale sau profesionale. 13. Recurenta susține că o dată referitoare la înscrierea în registru a unui cazier judiciar îi motivează pe cei care iau cunoștință de această informație să investigheze motivele acestei înscrieri în registru. 14. Curtea ia notă de faptul că, în speță, înscrierea referitoare la condamnarea penală a recurentei a fost retrasă din cazierul său judiciar în 2008, dar păstrată în registrul de dinah în temeiul articolului 2 din Legea nr. 535 (punctele 4 și 8 de mai sus). Curtea amintește deja că poate fi necesar ca autoritățile să dispună de un registru complet al condamnărilor penale (M. c. Regatul Unit, n 24029/07, § 199, 13 noiembrie 2012). În speță, recurenta nu prezintă niciun element concret în ceea ce privește inconvenientele pe care le-ar fi suferit în viața de zi cu zi din cauza înscrierii condamnării sale penale în registrul d În plus, din informațiile prezentate de guvern cu privire la practica actuală, necontestate de reclamantă cu privire la acest aspect, reiese că o informație din dosar figurează într-un document de cazier judiciar numai în circumstanțe speciale, prevăzute de lege, legate de motivele unei cereri. 16. În circumstanțele prezentei cauze, Curtea nu dispune de niciun element care să permită să se presupună că măsura de conservare a lamei nu prezintă garanții suficiente și adecvate privind respectarea vieții private (a se vedea mutatis mutandis, Gardel c. France 16428/05, §§ 69-71, CEDH 2009 și B.B. c. France , nr 5335/06, §§ 68-70, 17 decembrie 2009). 17. Prin urmare, este necesar să se soluționeze excepția guvernului și să se declare această cauză inadmisibilă pentru nefondare vădită a temeiului. 18. recurenta a ridicat, de asemenea, alte obiecțiuni din perspectiva articolelor 6 și 7 din Convenție. 19. Curtea constată, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care faptele în litigiu intră în sfera sa de competență, că aceste obiecțiuni nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din convenție, fie nu fac să se arate nicio încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de convenție sau de protocoalele sale. 20. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 5 mai 2022. Hasan Bak
Requête n
o
5374/10
Saadet VURGUN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 29 mars 2022 en un comité composé de
:
Branko Lubarda,
président,
Jovan Ilievski,
Diana Sârcu,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête n
o
5374/10 contre la Turquie et dont une ressortissante de cet État, Mme Saadet Vurgun («
la requérante
») née en 1971 et résidant à Istanbul, représentée par M
e
, avocate à Istanbul, a saisi la Cour le 4 janvier 2010
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter les griefs tirés des articles 7 et 8 de la Convention à la connaissance du gouvernement turc («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. Hacı Ali Açıkgül, chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice de Turquie,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne la conservation des données relatives à une condamnation pénale passée de la requérante au registre d’archive du casier judiciaire de l’intéressée.
2.
Le 27 septembre 1994, la requérante fut condamnée par la cour de sûreté de l’État d’Istanbul à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois et d’interdiction de service public pendant trois ans du chef d’aider et de faciliter les activités d’une organisation illégale. En application de cet arrêt, devenu définitif le 5 octobre 1994, la requérante purgea sa peine dont l’exécution fut achevée le 27 novembre 2002.
3.
Le 1
er
juin 2005, la loi n
o
5352 du 25 mai 2005, remplaçant la loi n
o
3682 sur le casier judiciaire, fut publiée au Journal officiel. Cette loi prévoit les situations dans lesquelles les données de casier judiciaire et d’archive peuvent être obtenues par certaines personnes et autorités précises, la durée de conservation de ces inscriptions et les conditions de leur effacement. Selon les dispositions de cette loi, une inscription d’archive peut être effacée dans un délai de quinze ans en cas d’adoption d’une décision de rétablissement des droits restreints, et dans un délai de trente ans dans tous les cas.
4.
Par une décision du 16 mai 2008, adoptée par une commission de la direction générale des casiers judiciaires et des statistiques près le ministère de la Justice («
le direction générale
»), l’inscription au casier judiciaire relative à la condamnation pénale de la requérante fut archivée.
5.
À une date non-précisée, la requérante demanda à la direction générale d’effacer l’inscription figurant sur ce registre d’archive.
6.
Le 17 juin 2008, la direction générale répondit que, les conditions légales étant remplies, l’inscription en question avait été retirée du registre de casier judiciaire, mais qu’elle avait été conservée au registre d’archive en vertu de l’article 10 de la loi n
o
5352 sur le casier judiciaire pour qu’elle puisse être fournie en cas de demande, et qu’il n’était possible d’effacer cette inscription que dans les cas prévus à l’article 12 de la même loi.
7.
Entre-temps, le 5 juin 2008, la requérante avait demandé à la 10
e
cour d’assises d’Istanbul d’effacer l’inscription relative à sa condamnation pénale figurant au registre d’archive.
8.
Le 24 avril 2009, la 10
e
cour d’assises d’Istanbul rejeta la demande de la requérante au motif que l’infraction pour laquelle cette dernière avait été condamnée était parmi les infractions exceptionnelles énumérées à l’article 2 provisoire de la loi n
o
5352 dont l’inscription devait être conservée au registre d’archive conformément aux dispositions de cette loi.
9.
Le 18 mai 2009, la requérante forma opposition contre cette décision en soutenant que sa condamnation étant devenue définitive en 1994, l’inscription relative à cette condamnation devait être soumise à la loi n
o
3682 sur le casier judiciaire, qui était en vigueur à l’époque des faits.
10.
Le 1
er
juillet 2009, la 11
e
cour d’assises d’Istanbul rejeta cette opposition, en estimant que la décision attaquée était pertinente et conforme à la procédure et à la loi.
11.
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint de la conservation de l’inscription relative à sa condamnation pénale au registre d’archive du casier judiciaire.
12.
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée du défaut manifeste de fondement du grief. Il soutient que différents types d’information de casier judiciaire sont fournis en fonction du motif de la demande et que l’inscription d’archive au casier judiciaire de la requérante ne pourrait pas apparaître sur un document de casier judiciaire lorsque ce dernier est demandé pour un motif personnel ou professionnel.
13.
La requérante soutient qu’une donnée relative à l’inscription d’archive de casier judiciaire incite les personnes prenant connaissance de cette information d’enquêter sur les raisons de cette inscription au registre d’archive.
14.
La Cour note qu’en l’espèce, l’inscription relative à la condamnation pénale de la requérante fut retirée de son casier judiciaire en 2008, mais conservée au registre d’archive en application de l’article 2 provisoire de la loi n
o
5352 (paragraphes 4 et 8 ci-dessus).
15.
La Cour rappelle avoir déjà reconnu qu’il peut être nécessaire pour les autorités de disposer d’un registre complet des condamnations pénales (
M.M. c. Royaume-Uni
, n
o
24029/07, § 199, 13 novembre 2012). En l’espèce, la requérante ne présente aucun élément concret quant aux inconvénients qu’elle aurait subi dans sa vie quotidienne en raison de l’inscription de sa condamnation pénale au registre d’archive. En outre, il ressort des informations soumises par le Gouvernement sur la pratique actuelle, non contestées par la requérante sur ce point, qu’une information d’archive ne figure sur un document de casier judiciaire que dans des circonstances particulières, prévues par la loi, liées aux motifs d’une demande.
16.
Dans les circonstances de la présente affaire, la Cour ne dispose d’aucun élément qui permettrait de penser que la mesure de conservation de l’inscription sur la condamnation passée de la requérante au registre d’archive ainsi que la procédure relative à l’effacement de cette inscription ne présentent pas de garanties suffisantes et adéquates du respect de la vie privée (voir,
mutatis mutandis
,
Gardel c. France
,
n
o
16428/05, §§ 69-71, CEDH 2009 et
B.B. c. France
, n
o
5335/06, §§ 68-70, 17 décembre 2009).
17.
Il s’ensuit qu’il convient d’accueillir l’exception du Gouvernement et de déclarer ce grief irrecevable pour défaut manifeste de fondement.
18.
La requérante a également soulevé d’autres griefs sous l’angle des articles 6 et 7 de la Convention.
19.
La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits litigieux relèvent de sa compétence, que ces griefs soit ne satisfont pas aux critères de recevabilité énoncés aux articles
34 et
35 de la Convention, soit
ne font apparaître aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention ou ses protocoles.
20.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 mai 2022.
Hasan Bakırcı
Branko Lubarda
Greffier adjoint
Président