Decizie nr. 78 din 02.07.2020

La originea cauzei se află sesizările privind excepția de neconstituționalitate a articolului 59 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Dragoș Chetraru în interesele S.R.L. „New Next”, parte în dosarul nr. 2i-19/19, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, și, respectiv, de dl director general interimar Adrian Onceanu în interesele Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, parte în dosarul nr. 2rci-95-20, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizările privind excepția de neconstituționalitate au fost trimise la Curtea Constituțională de dna judecător Mariana Fondos-Frațman de la Judecătoria Chișinău, sediul central, și, respectiv, de un complet din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ de la Curtea de Apel Chișinău (judecătorii dl Boris Bîrca, dl Eugeniu Clim și dna Steliana Iorgov), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, fiindu-i atribuit numărul 37g/2020.

Pe 6 martie 2019, debitorul S.R.L. „New Next” a formulat o cerere introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate în privința sa.

Pe 7 martie 2019, prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, a fost admisă spre examinare cererea introductivă menționată

Pe 13 mai 2019, prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul central, a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința debitorului S.R.L. „New Next”.

Pe 21 februarie 2020, s-a desfășurat adunarea de raportare a creditorilor S.R.L. „New Next”, în cadrul căreia au fost adoptate mai multe hotărâri.

Pe 24 februarie și pe 27 februarie 2020, dl avocat Dragoș Chetraru în interesele debitorului insolvabil S.R.L. „New Next”, și, respectiv, dna creditor Aliona Ionaș, au solicitat în instanța de insolvabilitate anularea hotărârilor adunării creditorilor din 21 februarie 2020.

Pe 9 martie 2020 dl avocat Dragoș Chetraru, în interesele debitorului insolvabil S.R.L. „New Next”, a ridicat excepția de neconstituționalitate a textelor „pentru încălcări de procedură” și „pentru ilegalitate la cererea creditorilor care:

Pe 9 martie 2020, printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău, sediul central, a admis ridicarea excepției întregului alin. (1) al articolului 59 și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Pe 13 noiembrie 2015, prin Hotărârea Curții de Apel Chișinău, a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința S.C. „Belvilcom” S.R.L.

Pe 26 noiembrie 2019 adunarea creditorilor a hotărât lichidarea debitorului insolvabil prin aplicarea procedurii falimentului.

Pe 9 decembrie 2019, prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, s-a decis aplicarea față de S.C. „Belvilcom” S.R.L. a procedurii falimentului.

Pe 30 ianuarie 2020, prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, a fost respinsă cererea Î.S. „Calea Ferată din Moldova” de anulare a hotărârilor adunării creditorilor din 26 noiembrie 2019.

Pe 4 februarie 2020, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a contestat cu recurs Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 9 decembrie 2019.

Pe 17 martie 2020, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 59 alin. (1) din Legea insolvabilității.

Prin Încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2020 a fost admisă ridicarea excepției și sesizată Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul sesizării nr. 37g/2020 susține că prevederile articolului 59 alin.(1) din Legea insolvabilității instituie o delimitare pentru modalitățile de apărare folosite în cadrul unui proces judiciar în funcție de statutul participantului – debitor sau creditor, rezultând o diferențiere între drepturile lor procesuale.

De asemenea, autorul sesizării invocă imposibilitatea unei apărări efective a dreptului de proprietate al debitorului împotriva hotărârii ilegale a adunării creditorilor, deoarece creditorii pot emite o hotărâre în defavoarea dreptului de proprietate al debitorului. Autorul susține că după stingerea creanțelor tuturor creditorilor pot să rămână bunuri ale debitorului insolvabil, iar ca rezultat, acesta ar putea ieși din starea de insolvabilitate și ar putea să-și continue activitatea.

Autorul sesizării nr. 37g/2020 consideră că norma contestată este în contradicție cu articolele 4, 16, 20, 26, 46 și 54 din Constituție.

Autorul sesizării nr. 48g/2020 susține că prevederea contestată îngrădește accesul liber la justiție al creditorului în cazul încălcării procedurii de convocare și desfășurare a adunării creditorilor prin necomunicarea datei, orei și locului desfășurării adunării. Prin urmare, această normă încalcă și dreptul la proprietate.

Autorul sesizării consideră că norma contestată încalcă articolele 1 alin. (3), 20, 26, 46 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în interesul S.R.L. „New Next”, în dosarul nr. 2i-19/19, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, și, respectiv, în interesul Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, parte în dosarul nr. 2rci-95-20, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, excepțiile sunt formulate de subiecte abilitate cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolului 59 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Curtea constată că norma contestată ar putea fi aplicată de către instanțe. După cum rezultă din fiecare sesizare și încheiere a instanței, pe rolul instanțelor de judecată se află două dosare care au la bază o cerere de anulare a hotărârilor adunării creditorilor debitorului insolvabil.

Curtea constată că textul criticat a constituit anterior obiect al controlului constituționalității (a se vedea DCC nr. 80 din 9 iulie 2018), dar în acel caz Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea, deoarece aceasta nu a fost motivată.

Curtea reține că autorii sesizărilor susțin că norma contestată ar veni în contradicție cu articolele 1 alin. (3), 4, 16, 20, 26, 46 și 54 din Constituție.

Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3), 4 și 54 din Constituție, Curtea subliniază că aceste norme comportă un caracter general și reprezintă imperative care stau la baza tuturor legilor Republicii Moldova și nu pot constitui repere separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu un drept fundamental, care trebuie să fie aplicabil (a se vedea,

Curtea nu poate reține argumentele cu referire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituție. Curtea reiterează că egalitatea în fața legii și a autorităților publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte a persoanei. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situații asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situații diferite sunt tratate în același mod (discriminare indirectă), cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv și rezonabil (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 29 din 22 noiembrie 2018, § 34, și HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 19; HCC nr. 6 din 10 martie 2020, §§ 29-30; HCC nr. 16 din 9 iunie 2020, § 32). Așadar, o condiție primordială pentru existența tratamentului diferențiat o reprezintă caracterul comparabil al situațiilor.

Curtea reiterează că principiul egalității nu presupune uniformitate. Acest principiu presupune un tratament egal în situații egale. Pentru situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Prin urmare, nu există o situație de egalitate între debitorul insolvabil și creditorul acestuia. Odată cu declanșarea procedurii de insolvabilitate, statutul procesual al participanților este diferit. Hotărârile adoptate de adunarea creditorilor privesc realizarea intereselor legitime ale acestora, în mod colectiv, în vederea recuperării creanțelor lor. Legea insolvabilității stabilește în articolul 1, ca scop general, proceduri colective pentru satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea față de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului și prin distribuirea produsului finit. Acest scop general ține de asigurarea stabilității și a disciplinei financiare în economia de piață (a se vedea,

Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, care este garantat de articolul 46 din Constituție, Curtea reamintește că acesta nu este un drept absolut, suportă limitări și este susceptibil de ingerințe ale statului în privința exercitării de către persoană a atributelor sale. Instituirea limitelor este permisă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale și interesul general, precum și între interesele individuale (a se vedea DCC nr. 161 din 10 decembrie 2018, § 30; DCC nr. 52 din 2 iunie 2020, § 23).

Totuși, problema unei eventuale încălcări a dreptului de proprietate prin hotărârile creditorilor nu poate fi analizată într-un proces din fața Curții Constituționale, care efectuează un control al constituționalității unor acte clar stabilite de Constituție. Această problemă rămâne de competența instanțelor de drept comun. Din punctul de vedere al Constituției, este esențial ca Legea insolvabilității să conțină garanții procesuale suficiente care să-i ofere persoanei posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în fața autorităților competente astfel, încât să permită contestarea efectivă a măsurilor care îi afectează dreptul de proprietate (a se vedea

În consecință, Curtea trebuie să verifice dacă autorii sesizărilor își pot apăra efectiv cauza și dacă prevederile Legii insolvabilității permit accesul la un tribunal din perspectiva articolelor 20 și 26 din Constituție, precum și dacă participanților la procesul de insolvabilitate li se acordă suficiente garanții procesuale de a-și apăra cauza în scopul contestării măsurilor care interferează cu drepturile lor.

Curtea nu reține argumentele invocate de autorii sesizărilor în privința existenței unei ingerințe în articolul 20 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție. Curtea consideră că, odată ce, potrivit articolelor 5 din Legea insolvabilității, 38 și 355 din Codul de procedură civilă, procesul de insolvabilitate se declanșează de către instanță și decurge sub supravegherea ei, iar actele instanței de insolvabilitate pot fi contestate cu recurs în instanța ierarhic superioară, accesul liber la justiție nu este afectat. Existența acestor prevederi presupune că instanța poate examina toate circumstanțele relevante pentru cauză. Prin urmare, nu există o ingerință în accesul liber la justiție. Mai mult, chiar autorii sesizărilor au ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanțelor care urmează să se pronunțe asupra cererilor de anulare a hotărârilor adunării creditorilor debitorului insolvabil.

De asemenea, Curtea observă că, în cazul în care soluția pronunțată de instanța de insolvabilitate este în defavoarea persoanelor care au formulat cererile, aceștia dețin competența de a contesta hotărârea/încheierea respectivă. Potrivit articolului 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi contestate numai cu recurs și numai în cazurile expres prevăzute. În acest sens, alin. (3) al articolului 59 din Legea insolvabilității stabilește că „încheierea de respingere a cererii de anulare poate fi atacată cu recurs de către solicitant”. Astfel, Curtea observă că normele contestate nu sunt de natură să afecteze accesul liber la justiție și dreptul la apărare, garantate de articolele 20 și 26 din Constituție.

Curtea notează că aceste excepții de neconstituționalitate nu intră în sfera controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că motivele autorilor se referă la aspecte ce țin de interpretarea și de aplicarea legii. Curtea reiterează că această competență le revine instanțelor de judecată (a se vedea,

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.