Decizie nr. 48 din 25.05.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere, ridicată de către dl avocat Igor Șelchin în dosarul nr. 4r-3027/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Chișinău, format din dnii Iurie Melinteanu, Ghenadie Lîsii și Ion Bulhac, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Pe 9 august 2019, un agent constatator din cadrul Agenției Naționale de Transport Auto a întocmit în privința S.A. „Baza de Transport Auto-37” un proces-verbal cu privire la comiterea comiterii contravenției prevăzute de articolul 197 alin. (29) din Codul contravențional. Procesul-verbal a fost întocmit de către agentul constatator ca urmare a faptului că operatorul de transport rutier, care efectua cursa Hâncești-Pereni, a admis îmbarcarea pasagerilor în afara teritoriului autogării, contrar prevederilor articolului 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere, deși în localitatea respectivă există autogară.

Prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 6 noiembrie 2019 a fost respinsă contestația  administratorului S.A. „Baza de Transport Auto-37” și s-a menținut decizia agentului constatator al Agenției Naționale de Transport Auto cu privire la constatarea contravenției prevăzută de articolul 197 alin. (29) din Codul contravențional.

Nefiind de acord cu hotărârea din 6 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, administratorul întreprinderii „Baza de Transport Auto-37” a formulat un recurs.

Pe 20 ianuarie 2020, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Igor Șelchin a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere, care prevede obligația operatorilor de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier de a asigura îmbarcarea persoanelor din localitățile unde sunt autogări numai de pe teritoriul autogărilor, cu excepția transportului rutier în trafic local și municipal, respectând prevederile prezentului cod, iar din localitățile unde nu există autogări – numai din stațiile publice, iar în lipsa acestora (cu condiția includerii localității în graficul de circulație) – din locurile care să asigure securitatea persoanelor transportate.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului transporturilor rutiere, adoptat prin Legea nr. 150 din 17 iulie 2014, sunt următoarele:

Autorul excepției menționează că prevederile contestate ale articolului 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere

Astfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia pretinde că prevederile contestate contravin articolelor 16, 27, 31 alin. (1) și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului transporturilor rutiere, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de dl avocat Igor Șelchin în dosarul nr. 4r-3027/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere, care prevede obligația operatorilor de transport rutier/sau întreprinderilor care efectuează operațiuni de transport rutier de a asigura îmbarcarea persoanelor din localitățile unde sunt autogări numai de pe teritoriul autogărilor, iar în lipsa acestora din locurile care să asigure securitatea persoanelor transportate.

Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată de instanța de judecată, deoarece aceasta examinează recursul depus împotriva hotărârii instanței de fond prin care a fost menținută decizia agentului constatator  privind comiterea contravenției prevăzute de articolul 197 alin. (29) din Codul contravențional, prin care s-a constatat încălcarea dispoziției articolului 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere, ca urmare a îmbarcării persoanelor în locuri nepermise.

Curtea constată că prevederile articolului 49 lit. s) din Codul transporturilor rutiere nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea observă că autorul excepției a invocat pretinsa încălcare a prevederilor articolelor 16 [Egalitatea], 27 [Dreptul la libera circulație], 31 alin.(1) [Libertatea conștiinței] și 54 [Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți] din Constituție, pentru că prevederile contestate impun operatorilor de transport rutier și/sau întreprinderilor obligația de a îmbarca pasageri numai de pe teritoriul autogărilor sau, după caz, numai din locurile care să asigure securitatea persoanelor.

Curtea nu poate reține argumentele autorului excepției precum că prevederile contestate, care impun o obligație pentru operatorii

Totodată, Curtea reiterează că această dispoziție constituțională devine incidentă numai atunci când se demonstrează o discriminare (tratament diferențiat) directă sau indirectă, precum și în cazul în care discriminarea se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituție (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 29 din 22 noiembrie 2018, § 34; HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 19; DCC nr. 26 din 5 martie 2020, § 27).

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 54 din Constituție, Curtea menționează că articolul invocat nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acesta poate fi aplicabil dacă se constată incidența unui drept fundamental din Constituție (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr. 19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr. 29 din 12 decembrie 2019, § 19; DCC nr. 3 din 16 ianuarie 2020, § 22; DCC nr. 28 din 12 martie 2020,  § 18).

Cu referire la pretinsa critică de neconstituționalitate a prevederilor contestate raportată la articolul 27 din Constituție,  Curtea reiterează că dreptul la libera circulație, în sensul articolului 27 din Constituție, presupune dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a ieși, de a emigra și de a reveni în țară (HCC nr.19 din 3 iulie 2018, § 38; HCC nr. 16 din 28 mai 2014, § 44). Având la bază aceleași rațiuni, Curtea Europeană a subliniat că articolul 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană îi garantează oricărei persoane dreptul la libera circulație într-un anumit teritoriu și dreptul de a părăsi acest teritoriu, fapt care implică și dreptul de a călători într-o țară la alegerea sa, în care i s-ar permite intrarea (a se vedea

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile contestate impun operatorilor și întreprinderilor de transport rutier obligația să asigure îmbarcarea persoanelor doar în locuri prestabilite (teritoriul autogărilor, stații publice) sau în locurile care să asigure securitatea persoanelor transportate. Curtea concluzionează că aceste măsuri au scopul să asigure siguranța traficului rutier, protecția drepturilor și intereselor persoanelor, ocrotirea sănătății, integrității corporale și a vieții participanților la trafic, așa cum prevede și articolul 1 din Legea nr. 131 din 7 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier. Prin urmare, dispozițiile contestate nu sunt de natură să afecteze dreptul la libera circulație protejat de articolul 27 din Constituție.

De asemenea, Curtea nu poate reține ca argument pertinent nici afirmația autorului excepției referitoare la încălcarea articolului 31 din Constituție. Sub acest aspect, autorul excepției susține că dispozițiile contestate ar încălca obligația de toleranță și respect reciproc, prevăzută de articolul 31 din Constituție, respect meritat de către pasagerii aflați pe diferite porțiuni ale rutei.

Curtea reține, că dreptul la libertatea conștiinței protejat de articolul 31 din Constituție și dezvoltat în Legea nr.125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, cuprinde libertatea de a aparține sau nu unei anumite religii, de a avea sau nu anumite convingeri, de a-și schimba religia sau convingerile, de a profesa religia sau convingerile în mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor (articolul 4). Manifestarea „în spirit de toleranță și respect reciproc” trebuie să aibă loc în contextul protecției libertății conștiinței prevăzute de articolul 31 din Constituție și, de fapt, acestea [toleranța și respectul], în sensul dispoziției constituționale, sunt în afara oricărei legături cauzale cu situația îmbarcării persoanelor numai de pe teritoriul autogărilor, stațiilor publice sau în locurile care să asigure securitatea persoanelor transportate.

Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.