Decizie nr. 47 din 25.05.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textului „cu excepția cazurilor [...] de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală și a omisiunii legislative „nu pot fi citați și ascultați ca martori reprezentanții organului de anchetă (organelor de constatare, organelor de investigație etc.) cu excepția cazurilor de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dumitru Buliga în dosarul nr. 1-826/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Angela Vasilenco, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, se află cauza penală privind învinuirea dlui Mihail Cîșlari de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264 1 alin. (3) din Codul penal, articol care stabilește răspunderea pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical. Pentru probarea învinuirii înaintate, procurorul a solicitat, între altele, audierea în calitate de martori a doi agenți constatatori, care au întocmit mai multe acte în această cauză ( i.e. un proces-verbal privind refuzul de a fi testat alcoolscopic, înlăturarea persoanei de la conducerea vehiculului etc.).

În cadrul ședinței de judecată din 12 decembrie 2019, dl avocat Dumitru Buliga, care reprezintă interesele dlui Mihail Cîșlari, a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „cu excepția cazurilor [...] de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală și a omisiunii legislative „nu pot fi citați și ascultați ca martori reprezentanții organului de anchetă (organelor de constatare, organelor de investigație etc.) cu excepția cazurilor de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 30 ianuarie 2020, instanța a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. [...]." Articolul 21 Prezumția nevinovăției „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale."

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele: Articolul 90 Martorul „(1) Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanță, precum și persoana care face declarații, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informații cu privire la vreo circumstanță care urmează să fie constatată în cauză. [...] (3) Nu pot fi citați și ascultați ca martori: [...] 4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul - cu privire la circumstanțele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuțiilor lor procesuale, cu excepția cazurilor de participare la reținere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor , erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut; [...]." ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că audierea în calitate de martori a reprezentanților organului de urmărire penală afectează substanța dreptului de acces liber la justiție, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un remediu efectiv și a prezumției de nevinovăție. Reprezentanții organului de urmărire penală sunt persoane interesate în cauză, de vreme ce prin intermediul lor au fost obținute unele probe. Aceste persoane vor da declarații în susținerea învinuirii formulate de către procuror. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că în Codul de procedură penală trebuie instituită interdicția audierii în calitate de martori a reprezentanților organelor de constatare și a organelor de investigație.

În opinia sa, prevederile contestate încalcă articolele 4 alin. (2), 20, 21 și 53 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul uneia dintre părțile la proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „cu excepția cazurilor [...] de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală și a omisiunii legislative „nu pot fi citați și ascultați ca martori reprezentanții organului de anchetă (organelor de constatare, organelor de investigație etc.) cu excepția cazurilor de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală. Acest articol stabilește, între altele, cercul de persoane care nu pot fi citate și audiate ca martori, precum și unele excepții de la această regulă.

Având în vedere că pentru probarea învinuirii înaintate, procurorul a solicitat, între altele, audierea în calitate de martori a doi agenți constatatori, care au întocmit mai multe acte în această cauză (a se vedea supra § 3), Curtea admite că textul contestat este aplicabil în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea constată că prevederile criticate au făcut anterior obiect al examinării sale. În acest sens, Curtea a pronunțat Decizia nr. 121 din 30 octombrie 2018, prin care a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 146g/2018.

Astfel, excepția de neconstituționalitate este una repetată. Totuși, această situație nu poate să constituie un impediment pentru a solicita efectuarea controlului de constituționalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituționalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conține argumente noi sau dacă există circumstanțe de ordin general care să justifice o altă soluție care să conducă la admisibilitate (DCC nr. 124 din 25 noiembrie 2019, § 17; DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 18).

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși autorul acesteia a invocat că textul de lege contestat ar încălca articolele 4 alin. (2) [care stabilește că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale], 20 [care garantează dreptul de acces liber la justiție], 21 [care garantează prezumția de nevinovăție] și 53 [care stabilește remediile la care poate recurge persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică] din Constituție, argumentul său principal se referă la pretinsul caracter părtinitor sau la pretinsa lipsă de obiectivitate a reprezentanților organului de urmărire penală. În privința acestui aspect, Curtea s-a pronunțat prin decizia menționată supra .

Curtea a explicat, între altele, situațiile în care reprezentantul organului de urmărire penală poate fi audiat. Textul contestat are în vedere ipoteza audierii reprezentantului organului de urmărire penală atunci când prin intermediul acestuia au fost obținute unele probe. Curtea a subliniat că această ipoteză este aplicabilă doar în cazul în care în cadrul judecării cauzei penale se pune în discuție modul de administrare a probelor și de respectare a condițiilor de administrare prevăzute de normele procesual-penale. În această situație, obiectul declarațiilor se limitează doar la acțiunea procesuală prin care a fost administrată proba în discuție, fără ca martorul să-și exprime poziția în privința altor aspecte ale cauzei care i-au devenit cunoscute pe parcursul urmăririi penale (a se vedea DCC nr. 121 din 30 octombrie 2018, § 19).

Sub acest aspect, în cazul Butkevich v. Rusia , 13 februarie 2018, §§ 99-103, s-a constatat încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană, dată fiind omisiunea instanței de judecată de a-i oferi apărării posibilitatea audierii ofițerilor care au efectuat arestul, într-un caz de încălcare a ordinii publice. Curtea Europeană a considerat că nu exista niciun motiv justificat pentru ca cei doi ofițeri să nu participe la proces. În ciuda neîncadrării lor în categoria martorilor în dreptul intern rus, Curtea Europeană a menționat că ofițerii trebuiau considerați martori în scopurile articolului 6 § 3 lit. d) din Convenție (în sensul autonom al termenului). Mărturia lor era, cel puțin, una decisivă. Aceștia se aflaseră la originea procedurilor împotriva reclamantului și aparțineau de autoritatea care le-a inițiat. Ei au fost martori oculari ai presupusei participări a reclamantului la un eveniment public ilegal și la presupusul său refuz de a se conforma cu ordinele în discuție. În fine, Curtea Europeană a subliniat că factorii de contrapondere (audierea martorului apărării la proces) nu fuseseră suficienți.

Aceste constatări sunt valabile și în raport cu reprezentanții organelor de constatare (a se vedea articolul 273 din Codul de procedură penală) sau ai organelor de investigație ( i.e. ofițeri de investigație). În consecință, aceste persoane pot fi audiate în calitate de martori în procesul penal (a se vedea, mutatis mutandis , Tsonyo Tsonev v. Bulgaria [nr. 3] , 16 octombrie 2012, §§ 42-45). Prin urmare, Curtea nu poate reține pretinsa omisiune legislativă „nu pot fi citați și ascultați ca martori reprezentanții organului de anchetă (organelor de constatare, organelor de investigație etc.) cu excepția cazurilor de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, invocată de către autorul excepției de neconstituționalitate.

Acuzatul sau apărătorul său ar putea cere audierea ofițerilor de investigații sau a altor ofițeri pentru a clarifica aspecte legate de acțiunile întreprinse de către aceștia. Refuzul instanței de judecată de a audia asemenea persoane, fără să existe un motiv serios și fără să i se fi oferit acuzatului o altă ocazie de a-i audia sau confrunta, poate constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil ( e.g. a se vedea, mutatis mutandis , Schatschaschwili v. Germania [MC], 15 decembrie 2015, §§ 161-165; și Frumkin v. Rusia , 5 ianuarie 2016, §§ 164-168).

Declarațiile reprezentaților organului de urmărire penală sau ai organului de constatare nu au o valoare prestabilită, în sensul articolului 27 din Codul de procedură penală. Aceste declarații trebuie apreciate în coroborare cu alte probe. Mai mult, în baza articolului 108 alin. (4) din Codul de procedură penală, martorul este prevenit de răspunderea penală pentru declarații false, fapt notat în procesul-verbal al ședinței de judecată. În cele din urmă, instanțelor de judecată le revine sarcina de a aprecia ponderea declarațiilor martorului și de a evalua credibilitatea acestora. În acest sens, în cauza Manoli v. Republica Moldova , 28 februarie 2017, § 32, Curtea Europeană a subliniat că evaluarea credibilității reprezintă o sarcină complexă care nu poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declarațiilor lor, cu atât mai mult în cazul în care sunt avute în vedere doar unele declarații (a se vedea DCC nr. 121 din 30 octombrie 2018, § 33).

În consecință, faptul că textul contestat permite citarea și, respectiv, audierea reprezentantului organului de urmărire penală atunci când prin intermediul acestuia au fost obținute anumite probe nu ridică vreo problemă din perspectiva dreptului de acces liber la justiție și a prezumției de nevinovăție. Textul contestat nu îngrădește posibilitatea persoanei de a se adresa în instanță pentru apărarea drepturilor sale și nici nu afectează principiul prezumției de nevinovăție. Curtea reiterează că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare (a se vedea DCC nr. 4 din 20 ianuarie 2020, § 22).

Curtea mai observă că autorul excepției de neconstituționalitate nu a demonstrat că textul contestat ar aduce vreo ingerință dreptului garantat de articolul 53 din Constituție sau că ar fi incident articolul 4 alin. (2) din Constituție. Simpla enumerare a unor dispoziții constituționale nu poate fi considerată o critică de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 33 din 19 martie 2020, § 31, și jurisprudența citată acolo). Potrivit articolelor 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiție nu este îndeplinită în raport cu articolele 4 alin. (2) și 53 din Constituție.

În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis , DCC nr. 33 din 19 martie 2020, § 31, și jurisprudența citată acolo).

Așadar, pentru că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, Curtea reține că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 121 din 30 octombrie 2018 sunt aplicabile și în prezenta cauză.

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională D E C I D E: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „cu excepția cazurilor [...] de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală și a omisiunii legislative „nu pot fi citați și ascultați ca martori reprezentanții organului de anchetă (organelor de constatare, organelor de investigație etc.) cu excepția cazurilor de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dumitru Buliga în dosarul nr. 1-826/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 25 mai 2020 DCC nr. 47 Dosarul nr. 8g/2020