Decizie nr. 45 din 18.05.2020

La originea cauzei se află excepțiile de neconstituționalitate a articolului 190 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, ridicate de către dl Vasile Nicoară, avocat în dosarul nr. 1a-318/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, și de către dl Ion Cernolev, avocat în dosarul nr. 1a-1018/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate au fost trimise la Curtea Constituțională,

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar cu nr. 226g/2020, în baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale.

Circumstanțele cauzei penale nr.

Prin sentința din 23 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, dl Moscovici Veaceslav a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 42 alin. (3), 361 alin. (2) lit. b) [

Nefiind de acord cu sentința instanței, avocatul inculpatului a contestat-o cu apel.

În cadrul ședinței de judecată a instanței de apel, dl Vasile Nicoară a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 190 alin. (1) din Codul penal.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, instanța de apel a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Circumstanțele cauzei penale nr.

Prin sentința din 18 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, dna Veronica Cotelea a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 190 alin. (5) [

Nefiind de acord cu sentința instanței, avocatul inculpatei a

În cadrul ședinței de judecată a instanței de apel, dl Ion Cernolev a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 190 alin. (1) din Codul penal.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, instanța de apel a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova sunt următoarele:

În primul rând, autorii sesizărilor consideră că la adoptarea Legii nr. 179 din 26 iulie 2018 pentru modificarea unor acte legislative, care a modificat,

În al doilea rând, autorii sesizărilor menționează că textul „actului juridic anulabil” din norma contestată este interpretat extensiv și defavorabil în sensul în care permite procurorului și instanței de judecată să invoce din oficiu nulitatea relativă a actului juridic încheiat între victimă și făptuitor. Astfel, articolul 330 alin. (1) din Codul civil prevede că nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părții ocrotite pe calea acțiunii oblice. Instanța de judecată nu poate să o invoce din oficiu.

În al treilea rând, autorii sesizărilor consideră că textul „nul sau” din articolul 190 alin. (1) din Codul penal este neclar. În acest sens, autorii menționează că latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie poate fi realizată doar în raport cu un act juridic afectat de nulitate relativă, nu și în raport cu actele juridice afectate de nulitate absolută. Autorii susțin că eroarea sau dolul exclud condițiile de nulitate absolută a actului juridic. Contractul viciat de eroare sau încheiat prin dol cad sub incidența nulității relative. Astfel, în cazul în care textul legal criticat presupune o altă situație decât sancțiunea nulității absolute, așa cum este reglementată de Codul civil, atunci acesta este neclar și imprevizibil.

În al patrulea rând, autorii sesizărilor menționează că norma contestată este interpretată extensiv și defavorabil, în sensul în care permite procurorului și instanței de judecată să o aplice și în cazul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere. În acest context, autorii menționează că prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018 Parlamentul a dezincriminat dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere.

În al cincilea rând, autorii sesizărilor notează că norma contestată este interpretată extensiv și defavorabil, în sensul în care permite procurorului și instanței de judecată să o aplice în cazul faptelor prejudiciabile de escrocherie manifestate prin menținerea în eroare a victimei.

Potrivit autorilor excepției, prevederile articolului 190 alin. (1) din Codul penal contravin articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 alin. (2) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că sesizările privind excepția de neconstituționalitate au fost ridicate de către părți în proces. Curtea reține că sesizările sunt formulate de către subiecții cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 190 alin. (1) din Codul penal. Deoarece excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în două procese penale de învinuire în temeiul art. 190 alin. (5) din Codul penal, Curtea consideră că prevederile contestate vor fi aplicate în aceste cauze penale.

Curtea menționează că anterior s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 190 alin. (1) din Codul penal în DCC nr. 126 din 15 noiembrie 2018, însă sub alte aspecte decât cele invocate în prezentele sesizări.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii ei pun în discuție următoarele chestiuni: (i) dacă la adoptarea normei contestate Parlamentul a respectat procedura de adoptare a actului legislativ; (ii) dacă instanța de judecată poate să invoce din oficiu nulitatea relativă a actului juridic încheiat între victimă și făptuitor; (iii) dacă norma contestată poate fi aplicată în cazul nulității absolute a actului juridic; (iv) dacă norma contestată poate fi aplicată în cazul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere și (v) dacă norma contestată poate fi aplicată cazurilor de escrocherie manifestate prin menținerea în eroare a victimei.

Cu privire la faptul respectării de către Parlament a procedurii de adoptare a normei contestate, Curtea reține că articolele 1 alin. (3), 22 și 23 alin. (2) din Constituție, invocate de către autorii excepțiilor, garantează principiul legalității penale substanțiale. Normele constituționale în discuție nu stabilesc anumite cerințe față de Parlament în domeniul procedurii de adoptare a legilor. Dincolo de acest fapt, Constituția stabilește că Parlamentul trebuie să respecte anumite condiții atunci când adoptă o lege organică, și anume, cvorumul decizional, votul majorității deputaților aleși, cel puțin două lecturi, trimiterea legii spre promulgare și publicarea legii în Monitorul Oficial [articolele 74 alin. (1), (4) și 76]. Aceste cerințe sunt de rang constituțional. Cu privire la alte reguli de ordin procedural, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acestea sunt stabilite prin Regulamentul Parlamentului,

Cu privire la celelalte patru capete ale sesizării (a se vedea §§ 15-18), Curtea observă că autorii excepțiilor pun în discuție faptul dacă interpretarea normei contestate de către procuror și de către instanța de judecată este constituțională. În acest context, Curtea reamintește că ea nu poate examina, prin prisma Constituției, dacă autoritățile interpretează și aplică corect legea (a se vedea DCC nr. 54 din 16 aprilie 2019, § 22). Competența de a aplica legea în circumstanțele invocate revine în exclusivitate instanțelor judecătorești (a se vedea DCC nr. 6 din 23 ianuarie 2020, § 29; DCC nr. 28 din 12 martie 2020, § 56; DCC nr. 75 din 9 iulie 2018, § 26; DCC nr. 32 din 29 martie 2018, § 22; DCC nr. 116 din 15 decembrie 2017, § 27). De asemenea, în cazul în care instanțele judecătorești aplică în mod diferit o prevedere legală, legea stabilește că Curtea Supremă de Justiție trebuie să asigure aplicarea corectă și uniformă a legislației de către toate instanțele judecătorești [articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789 din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiție].

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.