Decizie nr. 61 din 25.04.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ridicată de către dl avocat Iulian Rusanovschi, în dosarul nr. 2a-1381/2018, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 17 aprilie 2019, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 31 martie 2016, dl Alexei Pleșca a depus în fața judecătoriei Hâncești o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat încasarea unei datorii de la dl Daniel Dohot.

Pe 24 ianuarie 2017, în cadrul aceleiași cauze civile, dl Daniel Dohot a depus o cerere reconvențională, solicitând declararea nulității absolute a recipisei pe care se bazează pretențiile dlui Alexei Pleșca.

Prin Hotărârea judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, din 23 martie 2018, cererea dlui Alexei Pleșca a fost admisă în totalitate și au fost încasate din contul dlui Daniel Dohot în beneficiul reclamantului datoria de 8500 dolari SUA, dobânda de 10370 dolari SUA, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 6199 lei. Totuși, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale depuse de pârât.

Pe 4 aprilie 2018, dl Daniel Dohot a formulat o cerere de apel împotriva Hotărârii judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, din 23 martie 2018, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe 10 ianuarie 2019, dl avocat Iulian Rusanovschi, apărător ales al dlui Daniel Dohot, a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Acesta a scos în evidență faptul că dispozițiile legale contestate nu prevăd printre cazurile în care o cauză civilă poate fi trimisă la rejudecare și situația neexaminării cererii reconvenționale de către prima instanță.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2019, judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni, a trimis sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. Normele legale criticate reglementează competența instanței de apel și cazurile în care hotărârea primei instanțe trebuie casată, independent de argumentele cererii de apel.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că printre competențele instanței de apel stabilite de articolul 385 lit. d) din Codul de procedură civilă nu este prevăzută și posibilitatea de a trimite cauza civilă la rejudecare, atunci când prima instanță nu a examinat cererea reconvențională depusă de pârât.

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că hotărârea primei instanțe trebuie casată inclusiv atunci când ea nu s-a pronunțat cu privire la cererea reconvențională depusă în cadrul aceleiași cauze civile, deși articolul 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu reglementează această situație.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă contravin articolelor 4 alin. (1), 7, 16, 20, 26, 114, 115 și 119 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dl avocat Iulian Rusanovschi, în dosarul nr. 2a-1381/2018, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Sesizarea este formulată de către un subiect căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, deși autorul acesteia critică dispozițiile articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta consideră de fapt că există o lacună legislativă în privința imposibilității instanței de apel de a trimite cauza civilă la rejudecare atunci când prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale depuse de pârât.

Curtea menționează că cererea reconvențională reprezintă o cerere incidentală prin care pot fi formulate pretenții care derivă din același raport juridic sau strâns legate de aceasta. Cererea reconvențională trebuie să îndeplinească toate exigențele cererii de chemare în judecată. Formularea acesteia nu este obligatorie, pârâtul putându-și valorifica pretențiile sale printr-o acțiune separată, potrivit articolului 173 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Cu privire la opinia autorului potrivit căreia instanța de apel nu are posibilitatea să trimită cauza spre rejudecare în situația în care prima instanță nu a soluționat cererea reconvențională, Curtea menționează următoarele.

Potrivit articolului 385 lit. d) din Codul de procedură civilă, instanța de apel casează integral hotărârea primei instanțe și trimite pricina spre rejudecare în prima instanță doar în cazul în care s-au încălcat motivele prevăzute de articolul 388 alin. (1) lit. d) și i) sau la solicitarea participanților la proces în cazul prevăzut de art. 388 alin. (1) lit. b) din același Cod. În articolele 385 și 388 din Codul de procedură civilă nu sunt prevăzute alte motive de casare a hotărârii, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță.

Astfel, Curtea constată că, în cazul în care prima instanță a comis alte încălcări decât cele prevăzute la art. 388 alin. (1) lit. b), d) și i) din Codul de procedură civilă și care au putut conduce la soluționarea eronată a pricinii, instanța de apel poate casa hotărârea primei instanțe și poate soluționa fondul cauzei potrivit lit. c) din articolul 385 al aceluiași act normativ.

Așadar, Curtea nu poate reține critica referitoare la încălcarea prevederilor constituționale privind accesul la justiție și dreptul la apărare, deoarece prevederile contestate nu împiedică justițiabilii să conteste hotărârea judecătorească în modul prevăzut de lege și nici nu interzic ca, ulterior, pe parcursul examinării cauzei civile, să se apere singuri sau să fie asistați de un apărător.

Curtea menționează că autorul excepției de neconstituționalitate nu formulează critici veritabile de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile articolelor 385 lit. d) și 388 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ci este nemulțumit, în realitate, de faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale împotriva acțiunii civile. Sub acest aspect, Curtea a reținut în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspecte ce țin de aplicarea legii, ele fiind soluționate de către instanța de judecată (a se vedea DCC nr. 47 din 22 mai 2017, § 19; DCC nr. 56 din 11 iunie 2018, § 20; DCC nr. 19 din 11 februarie 2019, § 23).

Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate ridică o problemă de interpretare și aplicare a legii, nu de constituționalitate a acesteia.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.