Decizie nr. 167 din 20.12.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textului „se pedepsește cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale" din articolul 325 alin. (1) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Vladimir Zahariuc în dosarul nr.21-1-2401-07082018, pendinte la Judecătoria Cimișlia, sediul central.

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 19 decembrie 2018, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe rolul judecătoriei Cimișlia, sediul central, se află cauza penală privind învinuirea dlui Grigorii Fărîma de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 325 alin. (1) din Codul penal [Corupere activă].

Pe 4 decembrie 2018, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Vladimir Zahariuc, apărător ales al dlui Grigorii Fărîma, a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „se pedepsește cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale" din articolul 325 alin. (1) din Codul penal. Textul de lege criticat stabilește sancțiunea pentru faptele de promisiune, oferire sau dare, personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia.

Prin încheierea din aceeași dată, Judecătoria Cimișlia, sediul central, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că legislatorul a stabilit, prin articolul 325 alin. (1) din Codul penal, o pedeapsă mai severă pentru faptele care constituie corupție activă, în comparație cu infracțiunea de corupție pasivă, prevăzută la articolul 324 alin. (1) din același Cod, fiind încălcat articolul 54 din Constituție.

De asemenea, autorul menționează că sancțiunea prevăzută la articolul 325 alin. (1) din Codul penal instituie un tratament diferențiat între un simplu cetățean (care este subiectul infracțiunii de corupere activă) și persoana publică (care este subiectul infracțiunii de corupere pasivă), fiind încălcat articolul 16 din Constituție.

Autorul susține că textul de lege criticat încalcă, de asemenea, prevederile constituționale de la articolele 23, care stabilesc dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle, 25 alin. (1), care garantează libertatea individuală și siguranța persoanei, 26 alin. (1) și (2), care garantează dreptul la apărare, 46, care garantează dreptul la proprietate privată, și 54, care stabilește situațiile în care pot fi restrânse unele drepturi și libertăți fundamentale.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dl avocat Vladimir Zahariuc în dosarul nr. 21-1-2401-07082018, pendinte la Judecătoria Cimișlia, sediul central.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „se pedepsește cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale" din articolul 325 alin. (1) din Codul penal.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia invocă încălcarea articolelor 16, 23, 25, 26, 46 și 54 din Constituție.

Curtea menționează că, potrivit art. 60 alin. (1), art. 66 lit. a) și art.72 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului, o atribuție de bază a căruia o constituie adoptarea legilor.

Curtea reține că stabilirea limitelor de pedeapsă ține de marja de discreție a legislativului, care nu trebuie să afecteze principiul proporționalității și principiul nediscriminării. Parlamentul apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional sau gradul de pericol social al acestuia, care sunt limitele de pedeapsă potrivite.

Astfel, prin adoptarea sancțiunii pentru corupere activă sub formă de închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de discreție. Prevederile de lege criticate au natura unei norme de incriminare speciale, care creează un regim sancționator specific.

De altfel, potrivit articolelor 2 și 3 din Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg, pe 27 ianuarie 1999 (ratificată de Republica Moldova pe 30 octombrie 2003), „fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a stabili drept infracțiune penală conform dreptului său intern" faptele de corupție activă și pasivă.

Totodată, Curtea observă că limitele de pedeapsă în cazul infracțiunilor de corupție au fost stabilite în vederea implementării Strategiei Naționale Anticorupție pentru anii 2011-2015 (aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 154 din 21 iulie 2011), care stabilea „revizuirea sistemului de sancționare a persoanelor implicate în cazuri de corupție prin asigurarea unui efect descurajant".

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 16 din Constituție, Curtea subliniază că principiul egalității nu trebuie confundat cu principiul uniformității, ultimul implicând un tratament juridic egal pentru toate cazurile și toate situațiile. Principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator diferențiat în funcție de subiectul infracțiunii este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca în aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar în situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat.

Cu referire la aplicabilitatea articolelor 23, 25, 26, 46 și 54 din Constituție, Curtea observă că autorul sesizării nu a motivat incidența normelor constituționale în cazul textului de lege contestat. Simpla trimitere la anumite texte din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acestea a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument.

Având în vedere cele menționate, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.