Decizie nr. 1 din 14.01.2019

Pe 20 decembrie 2018, ca urmare a Deciziei nr. 6/34 din 4 octombrie 2018, Consiliul municipal Chișinău i-a adresat Curții Constituționale o sesizare pentru controlul constituționalității prevederilor pct. 39 alin. (2) din Regulamentul cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 25 octombrie 2016.

Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autor, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe 25 octombrie 2016, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 1170 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri.

Punctul 39 al Regulamentului stabilește că schimbul terenurilor proprietate publică din domeniul privat al statului pe terenurile proprietate privată se efectuează pentru o cauză de utilitate publică, declarată în condițiile Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 25 octombrie 2016, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488 din 8 iulie 1999 sunt următoarele:

Autorul sesizării consideră că prevederile conținute în pct. 39 alin. (2) din Regulament încalcă principiul autonomiei locale și principiul descentralizării serviciilor publice pe care se bazează administrația publică locală în unitățile administrativ-teritoriale. Prin urmare, acesta consideră că autoritățile publice locale sunt limitate de către Guvern în competențele lor de administrare a bunurilor domeniului privat al satului, comunei, orașului și municipiului.

De asemenea, autorul menționează că articolul 127 alineatele (2) și (3) din Constituție prevede că proprietatea publică aparține unităților administrativ-teritoriale și că statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicție cu interesele societății. Prin urmare, restrângerea dreptului proprietarului de a vinde bunul său constituie o imixtiune în dreptul de proprietate, garantat de articolul 127 din Constituție.

Potrivit autorului sesizării, dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 109, 112 alineatele (2) și (3) și 127 alin. (2) și (3) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității hotărârilor Guvernului ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă faptul că articolele 25 lit. j) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. j) din Codul jurisdicției constituționale le conferă consiliilor unităților administrativ-teritoriale dreptul de a sesiza Curtea Constituțională.

Curtea reține că obiectul sesizării privind controlul de constituționalitate îl constituie dispozițiile punctului 39 alin. (2) din Regulamentul cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 25 octombrie 2016.

Deși în invocarea dispozițiilor constituționale consiliile unităților administrativ-teritoriale sunt limitate de prevederile articolului 25 lit. j) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 38 alin. (1) lit. j) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea observă că acestea pot invoca încălcarea oricărui articol din Constituție care are legătură cu principiile menționate de articolul 109 din Constituție.

Curtea menționează că, potrivit dispozițiilor constituționale, Guvernul adoptă hotărâri, ordonanțe și dispoziții. Hotărârile Guvernului sunt acte emise în vederea executării legilor și, prin urmare, trebuie să nu contravină acestora. Așadar, normele cuprinse în actele Guvernului nu pot avea un caracter primar, ele fiind acte complementare, care dezvoltă și concretizează dispozițiile legii.

În contextul celor menționate, Curtea observă că baza legală a aprobării Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri au constituit-o articolele 8, 9, 10, 15 și 71 din Codul funciar nr. 828 din 25 decembrie 1991, articolele 11, 12 și 14 din Legea nr. 1308 din 25 iulie 1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, articolele 6, 8 și 9 din Legea nr. 121 din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și articolul 6 din Legea nr.91 din 5 aprilie 2007 privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor.

De asemenea, Curtea observă că raporturile referitoare la administrarea și deetatizarea proprietății publice sunt reglementate de legislația civilă, funciară și de alte acte normative. Articolul 10 alin. (1) al Legii nr. 121 din 4 mai 2007 privind administrarea și dezetatizarea proprietății publice prevede că „bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietății publice. Circuitul civil al acestor bunuri este interzis, cu excepția cazurilor prevăzute de lege", iar alin. (7) al aceluiași articol prevede că „bunurile domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale pot circula liber, cu excepția unor categorii de bunuri al căror circuit civil este limitat expres prin lege". Prin urmare, schimbul terenurilor proprietate publică din domeniul privat al statului și al unității administrativ-teritoriale pe terenurile proprietate privată se poate efectua pentru cauză de utilitate publică, declarată în condițiile Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Curtea observă că autorul solicită indirect controlul constituționalității articolului 5 din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, care prevede în mod detaliat lucrările de utilitate publică de interes național sau de interes local și care înglobează o multitudine de proiecte pe care le pot avea în vedere consiliile unităților administrativ-teritoriale, cum ar fi căile de comunicații și clădirile aferente lor, trasarea, alinierea și lărgirea străzilor, reconstrucția centrelor urbane, sisteme de telecomunicații, de termoficare și de canalizare, de alimentare cu energie electrică, cu apă și cu gaze, terenurile necesare construcției din fondul de stat, edificiilor de învățământ, sănătate, sport etc. Aceste obiective definesc câmpul de aplicare al noțiunii de utilitate publică. Definirea acestui câmp de aplicare ține de puterea discreționară a Parlamentului. Consiliile locale nu pot eluda aceste prevederi legale dispunând de terenurile proprietate publică în alte interese decât utilitatea publică.

De asemenea, consiliile locale, potrivit articolului 6 al Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică și în conformitate cu principiile autonomiei locale, declară ele însele utilitatea publică pentru lucrările de interes local al unităților administrativ-teritoriale.

În baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.