Decizie nr. 136 din 15.11.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 34 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Ion Cernolev, în dosarul nr. 2i-296/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 13 noiembrie 2018 de către dl judecător Nicolae Șova de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, se află în procedura de examinare cererea introductivă depusă de către S.C. „Pacific Motors Moldova" S.R.L. privind intentarea procesului de insolvabilitate față de S.R.L. „BT Invest".

În cadrul ședinței de judecată, dl avocat Ion Cernolev a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 34 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Prin încheierea din 29 octombrie 2018, instanța de judecată a admis ridicarea excepției și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării ei.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că caracterul imediat executoriu al hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate conduce la încălcarea drepturilor debitorului insolvabil și ale administratorului acestuia, care este înlăturat imediat de la conducerea agentului economic în lipsa unei verificări de către o instanță de judecată ierarhic superioară.

Autorul consideră că din cauza neclarității dispozițiilor articolului 34 alin. (2) pretinsul creditor este favorizat față de debitorul insolvabil. Acest fapt afectează grav libertatea de inițiativă economică și de gestiune. El consideră că administratorul este persoana care administrează societatea și o reprezintă, dispune de bunurile societății, inclusiv de corespondența primită de societate, iar atribuția de desemnare și eliberare din funcție al administratorului societății aparține exclusiv asociaților fiecărei societăți cu răspundere limitată.

Potrivit autorului excepției, dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 4, 9, 16, 20, 23, 26, 43, 46 și 126 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Ion Cernolev în dosarul nr. 2i-296/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea observă că autorul excepției invocă încălcarea prevederilor articolelor 4, 9, 16, 20, 23, 26, 43, 46 și 126 din Constituție.

Curtea menționează că articolul 126 din Constituție stabilește că economia Republicii Moldova este una de piață, în care se asigură libertatea comerțului și a activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale și crearea unui cadru favorabil tuturor factorilor de producție.

Curtea observă că Legea insolvabilității stabilește cadrul juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, conform căreia se urmărește obținerea fondurilor necesare pentru acoperirea creanțelor, fie prin restructurarea debitorului, fie prin faliment.

Legea insolvabilității prevede că, pe baza aprecierii motivelor de insolvabilitate și a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, instanța de insolvabilitate decide asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive. Prin hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, instanța de insolvabilitate dă apreciere concluziilor din raportul administratorului provizoriu, prevede mărimea revendicărilor asupra cărora obiecțiile debitorului și/sau ale creditorilor au fost respinse ori considerate ca fiind întemeiate, desemnează administratorul insolvabilității și instituie, după caz, comitetul creditorilor.

Situația financiară precară a persoanei juridice, care nu-și poate onora obligațiile ajunse la scadență, este provocată de managementul ineficient al organelor de conducere ale acesteia. Prin urmare, ridicarea dreptului de administrare al debitorului în scopul protejării patrimoniului, a activelor debitorului are drept scop prevenirea de noi pierderi și desemnarea unui specialist prin instituirea unor măsuri de asigurare a administrării masei debitoare. Încredințarea dreptului de administrare al debitorului unor persoane calificate și responsabile nu încalcă dreptul de proprietate al acestuia, prevăzut de articolul 46 din Constituție.

De asemenea, Curtea notează că dreptul la muncă reprezintă un drept social-economic complex, garantat de articolul 43 din Constituție. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că, oricum ar fi exercitat dreptul la muncă, exigențele și condițiile legale care îi conferă titularului acest drept nu pot fi ignorate. Curtea nu poate reține argumentele autorului, potrivit cărora Legea insolvabilității ar conține o ingerință în dreptul la muncă, prin care i se permite instanței să suspende activitatea organelor de conducere ale debitorului de la gestionarea societății.

Curtea nu poate admite alegațiile autorului excepției privind instituirea unei situații discriminatorii. Tratamentele diferențiate nu implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituție. Pentru a stabili încălcarea articolului 16 din Constituție, trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situații similare sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această diferențiere este discriminatorie. Curtea reține că articolul 16 din Constituție vizează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială, și nu are scopul de a stabili un tratament juridic identic în privința creditorului și a debitorului.

De asemenea, Curtea observă că articolul 37 alin. (1) al Legii insolvabilității prevede că hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor. Prin urmare, legea îi oferă debitorului suficiente garanții pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale, potrivit articolului 20 din Constituție.

Așadar, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.