Decizie nr. 122 din 30.10.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textului „în temeiul ordinului emis de Procurorul General" de la articolul 186 alin. (10

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 25 octombrie 2018 de către un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Chișinău (format din dnii judecători Iurie Melinteanu, Ghenadie Lîsîi și Ion Bulhac), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Din materialele dosarului rezultă că pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, se află o cauză penală în cadrul căreia se examinează învinuirea adusă dlui Vladimir Tabunșcik de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), referitoare la comiterea de către primul a infracțiunii prevăzute de articolul 191 alin. (5) [

Pe 8 septembrie 2018, un procuror din cadrul PCCOCS a depus un demers la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, prin care a solicitat prelungirea măsurii arestului la domiciliu în privința dlui Vladimir Tabunșcik. Demersul în discuție este semnat de procurorul care l-a depus și încuviințat de către Procurorul general.

Prin încheierea din 12 septembrie 2018, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a prelungit termenul de menținere a dlui Vladimir Tabunșcik în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. Nefiind de acord cu soluția instanței de judecată, dl avocat Alexandru Bot a declarat un recurs prin care a solicitat casarea încheierii din 12 septembrie 2018 și respingerea demersului depus de către procuror, deoarece este nefondat.

În cadrul examinării recursului de către instanța de apel, dl avocat Alexandru Bot a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „în temeiul ordinului emis de Procurorul General" de la articolul 186 alin. (10

Prin încheierea din 2 octombrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării ei.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că textul „în temeiul ordinului emis de Procurorul General" de la articolul 186 alin. (10

Prin urmare, autorul excepției consideră că textul legal criticat este contrar dreptului la un proces echitabil, deoarece îi permite Procurorului general să aprobe demersurile de prelungire a termenului arestului la domiciliu fără să întocmească un act procedural separat prin care să-și prezinte motivele soluției alese.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr. 16rj-614/18, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „în temeiul ordinului emis de Procurorul General" de la articolul 186 alin. (10

Cu privire la incidența normei contestate la soluționarea cauzei, Curtea observă că din prevederile articolului 186 alin. (10

În prezenta cauză, deși demersul procurorului nu s-a referit la prelungirea arestului preventiv, ci la prelungirea arestului la domiciliu, procedura încuviințării a fost aplicată pentru că acest fapt este cerut de articolul 188 alin. (6) din Cod, care prevede că termenul, modul de aplicare, de prelungire a duratei și de atac al depunerii arestului la domiciliu sunt similare celor aplicate la dispunerea arestului preventiv.

În acest context, fiind constatată incidența procedurii încuviințării prevăzută de articolul 186 alin. (10

Astfel, Curtea observă că în prezenta cauză demersul procurorului cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu nu a fost încuviințat de către un adjunct al Procurorului General în baza unui ordin, ci nemijlocit de către Procurorul General (a se vedea § 4 din prezenta decizie). În această situație, autoritățile statului au aplicat textul „Procurorul General" de la norma criticată la procedura de încuviințare a demersului, însă nu textul „în temeiul ordinului emis de Procurorul General", așa cum susține autorul excepției. Prin urmare, Curtea reține că prevederile contestate nu sunt incidente la soluționarea cauzei (a se vedea § 82 pct. (3) din HCC nr. 2 din 9 februarie 2016).

Curtea constată că, în prezenta cauză, demersul cu privire la prelungirea arestului la domiciliu a fost încuviințat de către Procurorul General și că autorul excepției consideră că încuviințarea demersului în discuție trebuie să ia forma unui act procedural separat (a se vedea § 11 din prezenta decizie). În acest sens, autorul excepției a făcut referire la prevederile articolului 255 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevede că toate acțiunile sau măsurile procesuale dispuse de către organul de urmărire penală se motivează, obligatoriu, în mod separat (a se vedea §10 din prezenta decizie). Prin urmare, Curtea consideră necesar să examineze și compatibilitatea textului „demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviințat în scris de către: [...] Procurorul General" de la articolul 186 alin. (10

Curtea admite că procedura încuviințării de către Procurorul General a demersurilor cu privire la prelungirea măsurilor preventive sub formă de arest la domiciliu are un scop legitim, și anume: (i) controlul legalității demersurilor în discuție până ca acestea să fie depuse în fața instanței; (ii) descurajarea aplicării excesive a măsurilor preventive; (iii) evidența demersurilor.

Autorul excepției susține că dreptul la un proces echitabil impune ca procedura încuviințării de către Procurorul General a demersurilor în discuție trebuie să se finalizeze cu emiterea unui act procesual separat și motivat. În acest sens, Curtea reține următoarele.

În jurisprudența sa, a fost examinată o situație similară cu privire la necesitatea emiterii unui act procesual separat și motivat de către Procurorul General sau de către adjuncții săi în contextul „acordului" de prelungire a termenului de menținere în calitate de bănuit a persoanei (a se vedea DCC nr. 9 din 19 ianuarie 2017). Astfel, în decizia citată, Curtea a menționat că „acordul" Procurorului General sau al adjuncților săi nu trebuie interpretat ca fiind un act procesual-penal separat de ordonanța de prelungire a termenului de menținere în calitate de bănuit a persoanei. De altfel, ordonanța de prelungire a termenului de menținere în calitate de bănuit constituie un act procesual-penal dispus de către organul de urmărire penală. Ea trebuie să fie motivată, obligatoriu, în mod separat, potrivit exigențelor articolului 255 din Codul de procedură penală (a se vedea § 25 din decizia citată).

Curtea observă că, în prezenta cauză, procurorul care a solicitat prelungirea arestului la domiciliu a depus un demers în care a prezentat motivele care stau la baza solicitării sale (a se vedea § 4 din prezenta decizie). Ca și în Decizia nr. 9 din 19 ianuarie 2017, § 25, Curtea nu consideră că încuviințarea Procurorului General trebuie interpretată ca fiind un act procesual-penal separat de demersul cu privire la prelungirea arestului la domiciliu. De altfel, important este ca demersul procurorului să fie motivat în mod suficient.

Mai mult, Curtea reține că prin încuviințarea demersului cu privire la prelungirea arestului la domiciliu, motivat de către procurorul de caz, Procurorul General sau adjuncții săi își asumă răspunderea juridică pentru caracterul fundamentat al deciziei lor (a se vedea,

Prin urmare, Curtea constată că, chiar dacă autorul excepției contestă textul „demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviințat în scris de către: [...] Procurorul General" de la articolul 186 alin. (10

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.