Decizie nr. 68 din 19.06.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolelor 431 alin. (4 1 ) și 439 7 alin. (4) din Codul contravențional, ridicată de către dl avocat Eugeniu Glușcenco, în dosarul nr. 5r-85/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională pe 15 iunie 2018 de către dl judecător Octavian Dvornic din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe 6 martie 2018, un agent constatator din cadrul Serviciului Vamal a întocmit în privința dlui Ion Burduja un proces-verbal cu privire la constatarea contravenției prevăzute de articolul 287 alin. (10) [Încălcarea regulilor vamale] din Codul contravențional. Totodată, în baza prevederilor articolelor 431 alin. (4 1 ) și 439 7 din Codul contravențional, s-a dispus și confiscarea corpurilor delicte.

Pe 19 martie 2018, dl Ion Burduja a contestat în instanța de judecată procesul-verbal cu privire la contravenție.

În ședința de judecată, dl avocat Eugeniu Glușcenco, care reprezintă interesele contravenientului, a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 431 alin. (4 1 ) și 439 7 alin. (4) din Codul contravențional.

Prin încheierea din 13 iunie 2018, instanța de judecată a admis excepția de neconstituționalitate și a trimis sesizarea către Curtea Constituțională. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate." Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „[...] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative." Articolul 46 Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia „[...] (4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii. [...]" Articolul 115 Instanțele judecătorești „[...] (4) Organizarea instanțelor judecătorești, competența acestora și procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică."

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele: Articolul 431 Corpurile delicte „[...] (4 1 ) La examinarea cauzelor contravenționale prevăzute la art.50 alin.(2), agentul constatator al poliției, iar la examinarea celor de la art.287 alin.(8), (10) și (11), agentul constatator al Serviciului Vamal hotărăsc asupra corpurilor delicte potrivit art.439 7 din prezentul cod și prevederilor art.162 din Codul de procedură penală, care se aplică în modul corespunzător în procesul contravențional. [...]" Articolul 439 7 Confiscarea specială „[...] (4) În cazul contravențiilor prevăzute la art.79 alin.(3), art.287 confiscarea specială se aplică de către reprezentantul Serviciului Vamal abilitat să examineze cauza contravențională. [...]" Articolul 452 Judecarea cauzei contravenționale (1) Cauza contravențională se judecă de instanța de judecată în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu. [...]" Articolul 458 Problemele ce urmează a fi rezolvate la adoptarea hotărârii contravenționale „(1) Examinând cauza contravențională, instanța de judecată este obligată să determine: a) caracterul veridic al contravenției imputate; b) existența cauzelor care înlătură caracterul contravențional al faptei; c) vinovăția persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional; d) existența circumstanțelor atenuante și/sau agravante; e) necesitatea sancționării și, după caz, caracterul sancțiunii contravenționale; f) alte aspecte importante pentru soluționarea justă a cauzei. [...]"

Prevederile relevante ale Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (în continuare, Convenția) sunt următoarele: Articolul 1 Protecția proprietății „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor." ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că în materie de confiscări Codul contravențional acordă competența dispunerii acestora instanței de judecată și agentului constatator deopotrivă.

Astfel, autorul excepției menționează că, deși legislatorul ar fi recunoscut în această materie competența exclusivă a instanței de judecată, prin articolele 431 alin. (4 1 ) și 439 7 alin. (4) din Codul contravențional el a abilitat și agenții constatatori din cadrul Serviciului Vamal cu competența dispunerii confiscării.

Așadar, autorul excepției consideră că, atât timp cât instanța de judecată este cea care dispune confiscarea specială, nu se poate atribui această competență unei alte autorități.

În opinia autorului excepției, prevederile contestate sunt contrare dispozițiilor articolelor 1 alin. (3), 23 alin. (3), 46 alin. (4) și 115 alin. (4) din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului contravențional, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Eugeniu Glușcenco, în dosarul nr. 5r-85/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolele 431 alin. (4 1 ) și 439 7 alin. (4) din Codul contravențional.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile contestate încalcă prevederile articolelor 1 alin. (3), 23 alin. (3), 46 alin.(4) și 115 alin. (4) din Constituție. Deși sunt invocate toate aceste prevederi constituționale, criticile autorului excepției se referă, în esență, numai la dispozițiile articolului 23, care garantează dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle, precum și la cele ale articolului 46 privind dreptul la proprietate privată și protecția acesteia.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile articolelor 431 alin. (4 1 ) și 439 7 alin. (4) din Codul contravențional stabilesc condițiile aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale de către agenții constatatori din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului Vamal, în cazul comiterii contravențiilor prevăzute la articolele 50 alin. (2) și 287 alineatele (8), (10) și (11) din Codul contravențional.

Curtea reiterează că normele de drept trebuie să fie clare și precise, iar efectele lor previzibile. În sfera penală, această condiție este îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, plecând de la textul dispoziției pertinente și, dacă este cazul, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de către instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa (a se vedea Del Río Prada v. Spania , 21 octombrie 2013, § 77-80; și Vasiliauskas v. Lituania , 20 octombrie 2015, § 154).

În această cauză, Curtea constată că dispozițiile a căror lipsă de precizie este contestată de autorul excepției îi permit justițiabilului să știe care acte și omisiuni constituie contravenții. Așadar, principiul nullum crimen, nulla poena sine lege certa este respectat în acest caz, pentru că în baza textului acestor dispoziții și, eventual, cu ajutorul interpretării efectuate de instanțe justițiabilul poate ști care acțiuni și inacțiuni atrag răspunderea sa.

Cu privire la susținerea autorului excepției privind încălcarea dreptului la proprietate privată și protecția acesteia, Curtea menționează că în jurisprudența Curții Europene s-a stabilit că statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a controla utilizarea proprietății în conformitate cu interesul general (a se vedea J. A. Pye (Oxford) LTD și J. A. Pye (Oxford) Land LTD v. Regatul Unit , 20 august 2007, § 55). Astfel, într-o serie de cauze în care a examinat conformitatea măsurilor naționale care intră în domeniul de aplicare al celui de-al doilea paragraf al articolului menționat, Curtea Europeană a stabilit că acestea pot fi justificate doar în baza existenței unui interes general și cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (a se vedea Marckx v. Belgia , 13 iunie 1979, §§ 63 și 64; AGOSI v. Regatul Unit , 24 octombrie 1986, §§ 48-52; Rosenzweig și Bonded Warehousen Ltd v. Polonia , 28 iulie 2005, § 48; și Uzan și alții v. Turcia , 29 martie 2011, §§ 82 și 94).

Pe această cale, Curtea constată că în decizia Radu v. România din 3 septembrie 2013 Curtea Europeană a constatat lipsa unei încălcări a dreptului de proprietate, garantat de articolul 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenție, ca urmare a dispunerii măsurii de siguranță a confiscării speciale. Totodată, în decizia Iordăchescu v. România din 23 mai 2017 Curtea Europeană a stabilit că măsura confiscării speciale apare ca fiind necesară în contextul luptei împotriva infracțiunilor, pentru că urmărește un scop legitim, de interes social general, cel al prevenirii săvârșirii de infracțiuni (a se vedea §§ 46-48).

Curtea menționează că în comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu, COM (2008) 766 final ( https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52008DC0766 ), se menționează că pentru a se descuraja activitatea infracțională este esențial ca infractorii să fie deposedați de produsele infracțiunii. Astfel, confiscarea ar împiedica utilizarea averilor infractorilor ca sursă de finanțare pentru alte activități cu caracter infracțional, ar îndepărta pericolul compromiterii încrederii în sistemele financiare și al coruperii societății legitime. În plus, se arată că confiscarea are un caracter disuasiv, deoarece întărește principiul potrivit căruia criminalitatea nu aduce venituri. Mai mult, se menționează că confiscarea asigură fonduri care pot fi reinvestite în inițiative privind aplicarea legii sau prevenirea criminalității.

Totuși, dreptul persoanei la posesia nestingherită a bunurilor sale presupune existența unor garanții judiciare eficiente. Astfel, din jurisprudența Curții Europene se desprinde necesitatea existenței următoarelor garanții: evaluarea trebuie făcută de către un tribunal în cadrul unei proceduri judiciare, care include o ședință de judecată publică; apărarea trebuie să aibă acces la dosarul cauzei; persoanele trebuie să aibă posibilitatea să administreze probe, să ridice excepții și să prezinte dovezile pe care le consideră necesare; prezumțiile pe care se bazează acuzarea nu trebuie să fie absolute (a se vedea în acest sens Phillips v. Regatul Unit , 5 iulie 2001, §§ 42 și 43; și Grayson și Barnham v. Regatul Unit , 23 septembrie 2008, § 45).

Curtea menționează că, în ciuda opiniei autorului excepției, sfera de aplicare a acestor garanții nu poate fi considerată limitată pentru simplul fapt că imputarea unei răspunderi se întemeiază pe decizia agentului constatator. De altfel, din conținutul Codului contravențional se observă că decizia agentului constatator privind dispunerea confiscării speciale poate fi contestată în instanța de judecată, care are competența examinării măsurii în cauză sub toate aspectele, atât în fapt, cât și în drept [a se vedea articolele 452 alin. (1) și 458 alin. (1) din Cod].

Cu privire la opinia autorului excepției privind încălcarea articolelor 1 alin. (3) și 115 alin. (4) din Constituție, Curtea constată că, deși acesta a contestat competența agentului constatator de a dispune măsura de siguranță a confiscării speciale, el nu a invocat argumente referitoare la incidența acestora.

Așadar, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinarea sa în fond. Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională D E C I D E: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 431 alin. (4 1 ) și 439 7 alin. (4) din Codul contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, ridicată de către dl avocat Eugeniu Glușcenco, în dosarul nr. 5r-85/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Mihai POALELUNGI Chișinău, 19 iunie 2018 DCC nr. 68 Dosarul 82g/2018