- Instanța
- Curtea Constituțională
- Data
- 24 septembrie 2002
- Tipul actului
- Decizii
Decizie nr. 5 din 24.09.2002
Curtea Constituțională cu participarea Corinei Popa, grefier, deputaților în Parlament Iurie Roșca și Ștefan Secăreanu, autorii sesizării, Gheorghe Susarenco, Vitalie Nagacevschi și Bogdan Ciubotaru, reprezentanții autorilor sesizării, Iurie Stoicov și Ion Creangă, reprezentanții Parlamentului, Galina Chirinciuc, reprezentantul permanent al Guvernului la Curtea Constituțională, conducîndu-se după art. 135 alin.(1) lit. a) din Constituție, art. 4 alin.(1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art.4 alin.(1) lit. a) și art.16 alin.(1) din Codul jurisdicției constituționale, a examinat în ședință plenară deschisă dosarul privind controlul constituționalității Tratatului între Republica Moldova și Ucraina cu privire la frontiera de stat și a Protocolului adițional la Tratat, semnate la Kiev la 18 august 1999. Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputaților în Parlament Iurie Roșca și Ștefan Secăreanu, depusă la 28 martie 2002, în conformitate cu prevederileart.
24 și 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art. 38 și 39 din Codul jurisdicției constituționale. Prin Decizia Curții Constituționale din 20 mai 2002 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond și înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării sesizării au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului Trupelor de Grăniceri, Academiei de Științe a Moldovei, Catedrelor de Drept constituțional și Drept administrativ și de Drept internațional de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, Catedrei Discipline statale a Departamentului de Drept de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova.