4-2rh-4/13 — Cerere de revizuire depusă de Ministerul Finanțelor împotriva Hotărîrii Plenului CSJ din 29.04.2013, în cauza civilă la acțiunea Primăria mun. Chișinău și Ana Jomiru vs Molnic Gheorghe și Molnic Vera privind declararea nulității bonului de repartiție și evacuare

dosarul nr. 4-2rh-4/13 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție H O T Ă R Î R E 09 decembrie 2013 mun. Chișinău Plenul Curții Supreme de Justiție, prezidat de vicepreședintele Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova, examinînd în ședință publică cererea de revizuire depusă de Ministerul Finanțelor împotriva hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție din 29 aprilie 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Direcției evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei municipiului Chișinău și Anei Jomiru împotriva lui Molnic Gheorghe, Molnic Vera, cu privire la declararea nulității actelor administrative și evacuarea din spațiul locativ a familiei Molnic, cu instalarea în spațiul locativ din strada Bănulescu Bodoni 57, apartamentul nr.54, municipiul Chișinău, a familiei Jomiru, c o n s t a t ă: La 3 iulie 1995, Direcția evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei mun.

Chișinău s-a adresat în Judecătoria sectorului Rîșcani, mun. Chișinău, cu o acțiune către Molnic Gheorghe și Molnic Vera privind declararea nulității bonului de repartiție pentru spațiul locativ nr.064741, eliberat pîrîților pentru apartamentul nr.54 de pe strada Bănulescu-Bodoni 57 din mun. Chișinău. În motivarea cerințelor, s-a indicat că bonul cu pricina a fost eliberat familiei Molnic în baza deciziei Preturii sectorului Centru, mun. Chișinău, nr. 12/30-1 din 27 decembrie 1994. La 18 mai 1995, Primăria mun.

Chișinău, prin decizia nr. 12/3, a anulat, în baza recursului Procuraturii sectorului Centru, decizia Preturii sectorului Centru nr. 12/30- 1 din 27 decembrie 1994. Întrucît bonul de repartiție poate fi declarat nevalabil doar pe cale judiciară, se solicită admiterea cerințelor din cererea de chemare în judecată privind declararea nulității bonului de repartiție a spațiului locativ nr.064741, eliberat familiei Molnic pentru apartamentul nr.54 de pe strada Bănulescu-Bodoni 57 din mun. Chișinău. Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Rîșcani din 16 noiembrie 1995, acțiunea Direcției evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei mun. Chișinău către Molnic Gheorghe și Molnic Vera privind declararea nulității bonului de repartiție a spațiului locativ a fost respinsă.

Prin decizia Colegiului civil al Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 2 februarie 1996, au fost respinse recursul Direcției evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei mun. Chișinău și al procurorului sectorului Rîșcani, mun. Chișinău, cu menținerea în vigoare a hotărîrii Judecătoriei sectorului Rîșcani, mun. Chișinău din 16 noiembrie 1995. La 31 iulie 1997, Procurorul General al Republicii Moldova a înaintat Plenului Curții Supreme de Justiție recurs în anulare, prin care a solicitat anularea hotărîrii Judecătoriei sectorului Rîșcani, mun. Chișinău din 16 noiembrie 1995 și a deciziei Colegiului civil al Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 2 februarie 1996, cu remiterea cauzei la o nouă examinare.

Prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 27 octombrie 1997, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, anulate hotărîrea Judecătoriei sectorului Rîșcani, mun. Chișinău din 16 noiembrie 1995 și decizia Colegiului civil al Judecătoriei Supreme din 2 februarie 1996, cu remiterea pricinii spre rejudecare în Judecătoria sectorului Centru, mun. Chișinău. Pe parcursul examinării cauzei în Judecătoria sectorului Centru, mun. Chișinău, reprezentantul Direcției evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei mun. Chișinău a renunțat la acțiunea înaintată privind declararea nulității bonului de repartiție, eliberat familiei Molnic, pe motivul abrogării deciziei Primăriei mun.

Chișinău nr.12/3 din 18 mai 1995, care a servit ca temei pentru declararea acțiunii, prin decizia aceluiași organ nr.2/15 din 29 ianuarie 1998 (f.d.177), renunțarea fiind respinsă prin încheierea Judecătoriei sectorului Centru, mun. Chișinău, din 4 martie 1998. Între timp, Jomiru Ana, prin cererea suplimentară de chemare în judecată din 13 ianuarie 1999, a solicitat părții reclamate, Agenției teritoriale de privatizare mun. Chișinău, terței persoane – Molnic Gheorghe, recunoașterea nulității contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietare privată lui Molnic Gheorghe a apartamentului nr.54 de pe strada Bănulescu-Bodoni 57, precum și recunoașterea nulității adeverinței de proprietate asupra imobilului respectiv.

Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Centru din 4 mai 1999, au fost admise integral acțiunea înaintată de Direcția evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei mun. Chișinău, dar nesusținută de reprezentantul acesteia pe parcursul examinării cauzei, precum și cerințele Anei Jomiru, care a susținut și cerințele din cererea inițială de chemare în judecată. Bonul de repartiție nr.064741, eliberat la 02.01.1995 lui Molnic Gheorghe și membrilor familiei sale pentru instalarea în apartamentul nr.54 din str. Bănulescu-Bodoni 57, a fost recunoscut nul. Concomitent, a fost anulat contractul de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinței cu pricina în proprietatea lui Molnic Gheorghe și celorlalți membri ai familiei acestuia.

Gh. Molnic împreună cu membrii familiei sale au fost evacuați din spațiul locativ, cu instalarea în acest imobil a Anei Jomiru cu familia sa. Printr-o încheiere din 31 mai 1999, Judecătoria sectorului Centru, mun. Chișinău a explicat că, prin hotărîrea adoptată la 4 mai 1999, se are în vedere evacuarea familiei Molnic fără acordarea altui spațiu locativ, deoarece spațiul locativ din căminul de pe strada Calea Ieșilor, în care a locuit anterior familia Molnic, a fost ocupat de alte persoane. La 22 septembrie 1999, Tribunalul Chișinău, ca instanță de apel, a examinat apelul declarat de Gheorghe și Vera Molnic și, prin decizia din aceeași dată, a admis apelul ca fiind întemeiat. Hotărîrea Judecătoriei sectorului Centru, mun.

Chișinău din 4 mai 1999 a fost casată și s-a pronunțat o nouă hotărîre, prin care acțiunile cu privire la declararea nulității bonului de repartiție, declararea nulității contractului de privatizare și evacuarea familiei Molnic, cu instalarea familiei Jomiru în spațiul locativ de pe str.Bănulescu-Bodoni, au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Colegiului civil al Curții de Apel a Republicii Moldova din 14 decembrie 1999, a fost admis recursul declarat de Ana Jomiru, casată decizia Tribunalului Chișinău din 22 septembrie 1999, cu remiterea cauzei la rejudecare în ordine de apel în Tribunalul Chișinău. Motivul admiterii recursului a constat în faptul că instanța de apel, prin decizia din 22 septembrie 1999, nu s-a pronunțat asupra încheierii instanței de fond din 31 mai 1999, prin care s-a explicat că evacuarea familiei Molnic din apartamentul litigios se efectuează fără acordarea altui spațiu locativ.

La o nouă examinare în ordine de apel, Tribunalul Chișinău, prin decizia din 11 mai 2000, a respins apelul declarat de Gheorghe și Vera Molnic, cu menținerea hotărîrii și încheierii Judecătoriei sect. Centru, mun. Chișinău, respectiv, din 4 mai 1999 și 31 mai 1999. Prin decizia Curții de Apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000, a fost respins recursul declarat de Gh. Molnic, cu menținerea deciziei Tribunalului Chișinău din 11 mai 2000. Prin încheierea Judecătoriei sectorului Centru, mun. Chișinău din 19 octombrie 2000, a fost respinsă cererea de revizuire declarată de Gh. Molnic, iar prin decizia Curții de Apel a Republicii Moldova din 12 decembrie 2000, a fost respinsă contestația în anulare depusă de Gh.

Molnic în instanța respectivă. La 25 ianuarie 2001, Prim-adjunctul Procurorului General, în baza plîngerii lui Gh. Molnic, în temeiul art. 332-333 Cod de procedură civilă în redacția din 26.12.1964, a declarat recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție, prin care a solicitat anularea deciziei Curții de Apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000 și a altor hotărîri adoptate în cauză, cu remiterea pricinii la o nouă examinare în instanță de fond.

Prin decizia Colegiului civil al Curții Supreme de Justiție din 3 octombrie 2001, recursul în anulare declarat de Prim-adjunctul Procurorului General, însușit și susținut de Vera Molnic din motivul retragerii acestuia de către Procurorul General, a fost respins, cu menținerea în vigoare a deciziei Colegiului civil al Curții de Apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000. La 12 noiembrie 2001, Procurorul General, în baza plîngerii Verei Molnic, în conformitate cu art. 332-333 CPC în redacția din 26.12.1964, a înaintat Plenului Curții Supreme de Justiție recurs în anulare, prin care a solicitat modificarea hotărîrilor judiciare emise în cauza dată în partea evacuării familiei Molnic din apartamentul nr.54 de pe str. Bănulescu-Bodoni 57, mun.

Chișinău, fără acordarea altui spațiu locativ, cu obligarea organelor abilitate de a-i acorda familiei Molnic un spațiu locativ echivalent cu cel deținut anterior, pînă la instalarea în locuința de pe str. Bănulescu-Bodoni, sau acordarea încăperii ocupate anterior. Prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 3 decembrie 2001, recursul în anulare declarat de Procurorul General a fost admis parțial, cu casarea deciziilor Curții Supreme de Justiție din 3 octombrie 2001, Curții de Apel din 12 septembrie 2000, Tribunalului Chișinău din 11 mai 2000, a hotărîrii și încheierii Judecătoriei sectorului Centru din 4 mai 1999 și, respectiv, 31 mai 1999 în partea evacuării familiei Molnic din apartamentul nr.54 de pe str. Bănulescu-Bodoni 57, mun.

Chișinău, fără acordarea altui spațiu locativ, cu remiterea la rejudecare în această latură în primă instanță. În rest, a fost menținută decizia Curții Supreme de Justiție din 3 octombrie 2001. Ulterior, la examinarea cauzei în partea în care, prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 3 decembrie 2001, pricina a fost trimisă la rejudecare, au fost adoptate mai multe hotărîri. Astfel, prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Centru, mun. Chișinău din 18 decembrie 2002, familia Molnic a fost evacuată din apartamentul nr.54 de pe str. Bănulescu-Bodoni 57, mun. Chișinău, cu obligarea Companiei de Construcții și Comerț „Moldagroconstrucția” să-i acorde familiei Molnic spațiu locativ conform prevederilor art. 42 Cod locativ.

S-a dispus ca evacuarea familiei Molnic să fie efectuată cu condiția acordării altui spațiu locativ. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 aprilie 2003, a fost casată hotărîrea Judecătoriei sectorului Centru, mun. Chișinău din 18 decembrie 2002, cu remiterea pricinii la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 decembrie 2003, familia Molnic a fost evacuată din apartamentul nr.54 de pe str. Bănulescu-Bodoni 57, mun. Chișinău, cu acordarea familiei Molnic, din contul Companiei de Construcții și Comerț „Moldagroconstrucția”, a unui spațiu locativ – încăpere de locuit analogică cu cea ocupată anterior – de 16 m.p. Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție, prin deciziile din 12 mai 2004 și, corespunzător, 22 decembrie 2004, au respins apelul și, respectiv, recursul familiei Molnic, cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 18 decembrie 2003. La 27 mai 2005, Molnic Vera, Sergiu, Olesea (Molnic Gheorghe a decedat) au înaintat Plenului Curții Supreme de Justiție o cerere de revizuire, în care au solicitat anularea tuturor hotărîrilor adoptate în cauză în defavoarea lor, invocînd, printre altele, încălcarea dreptului la un proces echitabil. Prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 12 decembrie 2005, cererea de revizuire declarată de Vera Molnic, Sergiu Molnic, Olesea Molnic a fost admisă, fiind casate hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 3 decembrie 2001, decizia Colegiului civil al Curții Supreme de Justiție din 3 octombrie 2001, decizia Curții de Apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000, decizia Tribunalului Chișinău din 11 mai 2000, decizia Curții de Apel a Republicii Moldova din 14 decembrie 1999, decizia Tribunalului Chișinău din 22 septembrie 1999, hotărîrea și încheierea Judecătoriei sectorului Centru, mun.

Chișinău din 4 mai 1999 și, respectiv, 31 mai 1999 și hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 27 octombrie 1997, cu clasarea procedurii în recurs în anulare și menținerea hotărîrii Judecătoriei sectorului Rîșcani, mun. Chișinău din 16 noiembrie 1995 și deciziei Colegiului civil al Judecătoriei Supreme din 2 februarie 1996. Admițînd cererea de revizuire declarată de Vera Molnic, Sergiu Molnic, Olesea Molnic, Plenul Curții Supreme de Justiție a menționat următoarele. Potrivit art.4 din Constituția Republicii Moldova, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

Conform alineatului (2) al aceluiași articol, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

La 13 iulie 1995, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, iar prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997, a fost ratificată Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția), care a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. Conform hotărîrii Curții Constituționale nr.55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituția Republicii Moldova și hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.17 din 19 iunie 2000 „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, Convenția constituie o parte integrantă a sistemului legal intern și, respectiv, urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a Republicii Moldova, cu deosebirea că, Convenția, prin prisma prevederilor art. 4 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova, are prioritate față de restul legilor interne care îi contravin.

În același sens, aderînd la Convenție, Republica Moldova și-a asumat obligația de a garanta tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția sa respectarea drepturilor și a libertăților proclamate de Convenție . Conform art.6 paragraful 1 din Convenție, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil”. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe de judecată, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenție, urmează a fi interpretat prin prisma preambulului Convenției, care enunță preeminența principiului supremației dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.

Astfel, în virtutea celor expuse, odată cu aderarea la Convenția Europeană, Republica Moldova, prin intermediul activității organelor judecătorești, era obligată să respecte principiul stabilității raporturilor juridice determinate prin hotărîri judecătorești irevocabile. Astfel, Plenul Curții Supreme de Justiție a examinat recursurile în anulare, declarate de Procurorul General, în conformitate cu art.332-333 din Codul de procedură civilă (red. 1964), la 27 octombrie 1997 și 3 decembrie 2001 (f.d. 166-170, 592-594), cu adoptarea hotărîrilor respective de casare a hotărîrilor irevocabile, cu remiterea cauzei la rejudecare, și de menținere parțială a hotărîrilor, cu remiterea la rejudecare în parte.

În hotărîrea din 12 decembrie 2005 de admitere a cererii de revizuire, Curtea Supremă de Justiție a considerat necesar de a constata că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), în diferite hotărîri din jurisprudența sa, a reiterat necesitatea respectării principiului stabilității raporturilor juridice determinate prin hotărîri judecătorești definitive. S-a adus ca exemplu hotărîrea Brumărescu contra României, hotărîrea Roșca împotriva Republicii Moldova, în care CEDO, constatînd că recursul în anulare este o cale ineficientă de atac, a menționat că procurorul general, care nu era parte în proces, dispunea de autoritatea de a ataca o hotărîre definitivă printr-un recurs în anulare, iar în exercițiul autorității sale, procurorului general nu i se impunea nici un termen.

Astfel, se constată că, prin recursul în anulare, se dădea posibilitatea de a se rediscuta oricînd orice hotărîre, care încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul lucrului judecat. Plenul Curții Supreme de Justiție, avînd în vedere adresarea familiei Molnic la CEDO, cu invocarea încălcării art. 6 din Convenție prin casarea hotărîrilor irevocabile în temeiul recursului în anulare depus de Procurorul General, întru evitarea condamnării Republicii Moldova, a considerat că, atît prin hotărîrea din 3 decembrie 2001, cît și prin hotărîrea din 27 octombrie 1997, s-a încălcat principiul securității și stabilității raporturilor juridice determinate prin hotărîri judecătorești definitive, fiind încălcat dreptul familiei Molnic la un proces echitabil, prin admiterea recursului în anulare înaintat de Procurorul General, care nu era parte în proces, împotriva unei hotărîri definitive și favorabile familiei Molnic.

Ținînd cont de prevederile alineatului (2) al art.4 din Constituția Republicii Moldova, de concordanța prevederilor CEDO, privind inadmisibilitatea atentării la unele raporturi juridice stabilite definitiv, cu normele interne referitoare la recursul în anulare, existente la moment, Plenul Curții Supreme de Justiție a aplicat în mod direct la cazul dat normele internaționale stabilite în Convenție (art.6 paragraful 1), care s-a considerat că au prioritate față de normele naționale.

Ulterior, prin încheierea Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2007, a fost admisă cererea de revizuire depusă de Vera Molnic, Sergiu Molnic, Olesea Molnic și Compania pentru Construcții și Comerț „Moldagroconstrucția” SA, casată decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2004, cu reținerea pricinii pentru rejudecarea recursului declarat de Vera Molnic, Sergiu Molnic și Olesea Molnic în Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție. Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 3 mai 2007, recursul declarat de Vera Molnic, Sergiu Molnic și Olesea Molnic a fost admis, cu casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2004 și a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 18 decembrie 2003, cu emiterea unei noi hotărîri, de respingere a acțiunii suplimentare a Anei Jomiru împotriva Verei Molnic, Sergiu Molnic și Olesea Molnic cu privire la evacuarea din locuință și instalarea familiei Jomiru în acel spațiu locativ. Prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 18 aprilie 2011, cererea de revizuire declarată de Procurorul General, în baza sesizării Agentului Guvernamental, împotriva hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție din 12 decembrie 2005, încheierii Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2007 și deciziei Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 3 mai 2007, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 29 aprilie 2013, cererea de revizuire declarată de reprezentantul Anei Jomiru, Corneliu Crețu, Iulian Crețu, Lilianei Jomiru – Vitalie Zama, a fost admisă, și au fost restabilite drepturile familiei Jomiru Ana la spațiul locativ, apartamentul nr.54 din str. Bănulescu-Bodoni 57 prin acordarea de compensație bănească în sumă de 960000 lei, și s-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor în beneficiul Anei Jomiru suma de 960000 lei . La 26 septembrie 2013, Ministerul Finanțelor a depus cerere de revizuire împotriva hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție din 29 aprilie 2013, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea hotărîrii menționate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a pretențiilor formulate de către Ana Jomiru, Corneliu Crețu, Iulian Crețu și Liliana Jomiru împotriva bugetului de stat administrat de Ministerul Finanțelor.

În motivarea cererii de revizuire, Ministerul Finanțelor a invocat că Plenul Curții Supreme de Justiție a încălcat prevederile art. 449 lit. c) CPC, dispunînd încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Finanțelor, a sumei de 960000 lei fără a dispune atragerea în proces a Ministerului Finanțelor. De asemenea, se susține că Plenul Curții Supreme de Justiție, examinînd în mod repetat pretenția reclamanților privind încasarea valorii de piață a apartamentului, a dispus admiterea acestei pretenții, pronunțînd astfel o hotărîre, contrară celei adoptate de Curtea Europenă a Drepturilor Omului în cauza Jomiru și Crețu contra Moldova și jurisprudenței Curții Europene. Or, în alte cazuri similare, Curtea Europeană a dispus respingerea pretențiilor privind încasarea valorii de piață a apartamentului.

Studiind materialele dosarului, Plenul Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente.

În conformitate cu art.449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces Avînd ca temei articolul menționat, revizuentul, Ministerul Finanțelor, susține, că Plenul Curții Supreme de Justiție, examinînd cererea de revizuire declarată de reprezentantul Anei Jomiru, Corneliu Crețu, Iulian Crețu, Lilianei Jomiru – Vitalie Zama, ca rezultat fiind restabilite drepturile familiei Jomiru Ana la spațiul locativ, apartamentul nr.54 din str. Bănulescu-Bodoni 57 prin acordarea de compensație bănească în sumă de 960000 lei și dispunînd încasarea sumei de 960000 lei în beneficiul revizuenților din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor, a emis o hotărîre cu privire la drepturile Ministerului Finanțelor, care nu a fost implicat prin atragere în proces, încălcînd în așa fel prevederile art. 449 lit. c) CPC.

Plenul Curții Supreme de Justiție consideră că argumentul menționat nu poate fi reținut drept temei pentru admiterea cererii de revizuire, deoarece în cazul condamnării Republicii Moldova de către CEDO, statul achită despăgubirile indiferent de faptul dacă statul a fost sau nu parte în proces. Mai mult ca atît, prin jurisprudența CEDO pe toate cazurile de condamnare a R. Moldova, s-au făcut despăgubiri în baza cererilor din contul statului pentru încălcarea diferitor articole din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, indiferent de faptul dacă a fost sau nu statul ca parte în procesul judecării cauzei la nivelul național.

De altfel și jurisprudența Curții Supreme de Justiție, prin examinarea diferitor cereri de revizuire a agentului guvernamental, în temeiul condamnării R. Moldova la CEDO, sau inițierii unei proceduri de soluționare amiabilă, cît și în alte cazuri de aplicare directă a prevederilor Convenției, nu a ținut cont de faptul dacă statul a fost sau nu ca parte în proces. Or, în cazuri de condamnare a statului R. Moldova de către CEDO, statul de fiecare dată duce răspundere atît de ordin material, cît și moral în condițiile art. 41 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Conform art. 41 CEDO, dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltelor Părți contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

La caz, după cum rezultă din materialele dosarului, statul, Republica Moldova, a fost condamnat prin hotărîrea CEDO din 17 aprilie 2012, în baza cererii lui Jomiru și Crețu împotriva Moldovei (cererea nr.28430/06), constatînd că, admițînd cererea de revizuire prin hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 12 decembrie 2005, a fost violat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, constatînd încălcarea de către CEDO, Curtea Supremă de Justiție prin hotărîrea din 29 aprilie 2013 a aplicat în mod direct prevederile art. 41 CEDO și a acordat despăgubire de care reclamanta a fost lipsită ca urmare a încălcării art. 6 § 1 din Convenție.

Astfel, în cazul în speță nu este necesară atragerea statului în proces, ori respectarea procedurii invocate de revizuent – atragerea în proces a statului, în persoana Ministerului Finanțelor, ar denatura completamente esența și modalitatea de aplicare a Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Plenul Curții Supreme de Justiție reține că alte temeiuri invocate de către revizuent în cererea de revizuire se referă la fondul cauzei și nu pot fi reținute ca temeiuri de revizuire prevăzute la art. 449 CPC. Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că temeiurile invocate în cererea de revizuire nu sunt prevăzute la art. 449 CPC, Plenul Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 453 alin.(1) lit. a) CPC, Plenul Curții Supreme de Justiție h o t ă r ă ș t e : Respinge cererea de revizuire depusă de către Ministerul Finanțelor împotriva hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție din 29 aprilie 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Direcției evidență și repartizarea spațiului locativ a Primăriei municipiului Chișinău și Anei Jomiru împotriva lui Molnic Gheorghe, Molnic Vera cu privire la declararea nulității actelor administrative și evacuarea din spațiul locativ a familiei Molnic, cu instalarea în spațiul locativ din strada Bănulescu Bodoni 57, apartamentul nr.54, municipiul Chișinău, a familiei Jomiru. Hotărîrea este irevocabilă din momentul pronunțării și nu se supune nici unei căi de atac.

Vicepreședintele Curții Supreme de Justiție Svetlana Filincova