2r-41/26 — încasarea datoriei

La 19 februarie 2025 Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” în interesele Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18 din Chișinău, în procedura falimentului a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Nicolăescu cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice.

Prin hotărârea din 2 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă acțiunea depusă de Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” în interesele Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18 din Chișinău, în procedura falimentului.

La 28 octombrie 2025 Vasile Nicolăescu a declarat apel împotriva hotărârii din 2 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și emiterea unei noi hotărâri privind respingerea acțiunii.

Prin încheierea din 9 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru a fost restituită cererea de apel declarată de Vasile Nicolăescu împotriva hotărârii din 2 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind depusă în afara termenului legal.

La 5 ianuarie 2026, Vasile Nicolăescu a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 9 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru, solicitând admiterea acesteia, repunerea în termen a apelului, casarea încheierii instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea în fond a problemei soluționate prin încheierea casată.

În esență, în argumentarea recursului, a indicat că instanța de apel a adoptat o soluție formalistă și contrară dreptului de acces efectiv la justiție, întrucât, deși în cererea de apel au fost indicate circumstanțele obiective care au determinat depășirea termenului de declarare a apelului, acestea nu au fost analizate sub aspectul unei cereri de repunere în termen. 1

Recurentul a susținut că nu a cunoscut despre existența procesului civil intentat împotriva sa și nu a recepționat citații sau acte procedurale din partea Judecătoriei Chișinău, fapt confirmat prin corespondența nerecepționată anexată la dosar. Acesta a menționat că a aflat despre hotărârea primei instanțe în mod întâmplător, verificând portalul instanțelor judecătorești, motiv pentru care a solicitat implicit repunerea în termenul de apel.

În opinia recurentului, Curtea de Apel a ignorat conținutul real al cererii de apel și a refuzat examinarea circumstanțelor invocate, limitându-se la constatarea inexistenței unei cereri formale intitulate „cerere de repunere în termen”, ceea ce constituie un formalism excesiv contrar art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și principiului accesului efectiv la instanță.

De asemenea, recurentul a invocat neaplicarea rolului activ al instanței, arătând că instanța de apel avea obligația să interpreteze cererea potrivit conținutului său real sau să ofere posibilitatea remedierii eventualelor omisiuni formale, în conformitate cu principiile consacrate de art. 9–11 din Codul de procedură civilă.

A mai invocat interpretarea eronată a regimului juridic al termenului de apel, întrucât instanța a calculat termenul exclusiv de la data pronunțării hotărârii, fără a verifica dacă recurentul a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință de aceasta, fiind ignorate prevederile privind comunicarea actelor de procedură și lipsa informării legale despre proces. În așa mod, restituirea apelului reprezintă o sancțiune procedurală disproporționată, echivalentă cu excluderea sa de la examinarea cauzei în apel, aplicată în condițiile în care acesta nu a fost informat despre desfășurarea procesului și despre hotărârea instanței de fond.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 5 și art. 100 din Codul de procedură civilă, art. 20 din Constituție, art. 6 §1 CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la caracterul concret și efectiv al dreptului de acces la instanță.

Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: 2 „Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.”

Art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă: „Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată.”

Art. 362 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116.”

Art. 116 alin. (1), (3), (4) din Codul de procedură civilă: „Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură.”

Art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă: „Instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.”

În continuare, din materialele cauzei rezultă că dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost pronunțat la 2 aprilie 2025 (f.d.24).

La 28 octombrie 2025 Vasile Nicolăescu a declarat apel împotriva hotărârii din 2 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitînd admiterea acesteia. Totodată, în conținutul cererii de apel, Vasile Nicolăescu a indicat motivele, care în opinia sa constituie temei pentru repunerea recursului în termen (f.d.33-35). 3

Cu toate acestea, Curtea de Apel Centru, prin încheierea din 9 decembrie 2025, a restituit cererea de apel depusă de Vasile Nicolăescu, împotriva hotărârii din hotărârea din 2 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind în afara termenului legal (f.d.46-48).

Instanța de apel a concluzionat asupra depunerii apelului în afara termenului legal, fără a se solicita repunerea în termenul de declarare a apelului. De asemenea a reținut că, deși Vasile Nicolăescu declarând apel împotriva hotărârii instanței de fond, a invocat în cuprinsul cererii de apel anumite circumstanțe de fapt referitoare la depășirea termenului de declarare a apelului, acesta însă nu a formulat în mod expres o cerere de repunere în termen.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, în raport cu criticile formulate în recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că raționamentul instanței de apel implică aplicarea unui formalism excesiv, contrar principiilor fundamentale ale dreptului la un proces echitabil.

Din analiza conținutului cererii de apel rezultă că apelantul a invocat anumite circumstanțe de fapt referitoare la depășirea termenului de exercitare a căii de atac, indicând motivele pentru care nu a formulat apelul în termenul prevăzut de lege.

Completul de judecată menționează că, chiar dacă Vasile Nicolăescu nu a formulat o solicitare distinctă și expresă de repunere în termen, instanța de apel urma să aprecieze conținutul cererii de apel în ansamblul său și să stabilească dacă circumstanțele invocate pot constitui motive temeinice pentru repunerea în termenul procedural. Or, actele procedurale nu trebuie interpretate exclusiv în funcție de formularea lor literală, ci în raport cu conținutul și finalitatea acestora, instanța fiind obligată să identifice voința reală a părții.

Prin urmare, simplul fapt că solicitarea de repunere în termen nu a fost formulată într-un capăt de cerere distinct nu poate constitui, în sine, temei pentru ignorarea circumstanțelor invocate în cuprinsul cererii de apel.

Completul de judecată constată că interpretarea dată de instanța de apel cerinței privind formularea unei cereri de repunere în termen a fost una excesiv de formală. O asemenea interpretare, care ignoră conținutul efectiv al cererii de apel și circumstanțele invocate de apelant, este susceptibilă de a constitui un formalism excesiv, or considerentele și dispozitivul unui act formează un ansamblu indivizibil. Soluționarea cererii de repunere în termen nu este facultativă, ci constituie o etapă necesară și obligatorie, atunci când se invocă depășirea termenului procedural din motive justificate. 4

Prin urmare, în lipsa examinării și soluționării conforme a cererii de repunere în termen, nu se poate considera că a fost epuizată etapa admisibilității apelului, iar încheierea de restituire este prematură.

În asemenea condiții, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că încheierea din 9 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru urmează a fi casată, iar cauza restituită spre rejudecare în același complet, în vederea examinării circumstanțelor invocate de apelant în cererea de apel și să se pronunțe asupra eventualei repuneri în termen, dar nu să dispună restituirea apelului exclusiv pentru motivul lipsei unei cereri exprese formulate într-un capăt de cerere distinct.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă