2ra-1477/23 — Anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare și repararea prejudiciului moral

La 19 aprilie 2021, Elena Gradescova a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Taraclia-Gaz”, intervenient accesoriu Feodor Covalji, privind anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a indicat că directorul SRL „Taraclia-Gaz”, prin ordinul nr. **** din ****, a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de avertisment față de Elena Gradescova, **** a întreprinderii, în legătură cu pretinsa întârziere de către reclamantă la serviciu, pentru data de 04 februarie 2021.

Reclamanta a susținut că ordinul contestat este ilegal și pasibil anulării. La 01 martie 2021, Elena Gradescova a oferit explicații scrise, indicând că nu a întârziat la serviciu. În ordinul de aplicare a sancțiunii disciplinare se face trimitere la nota informativă referitor la pretinsa întârziere la serviciu și la un act de constatare.

Invocând dispozițiile art. 201, art. 202 și art. 206 alin. (1) din Codul muncii, reclamanta a menționat că angajatorul poate aplica sancțiuni disciplinare pentru încălcarea disciplinei de muncă, și anume a obligațiilor stabilite de Codul muncii, convențiile colective, contractele colective și cele individuale de muncă etc. Însă, în ordinul de aplicare a sancțiunii disciplinare nu se face trimitere nici la o obligație stabilită prin lege, contract colectiv sau individual de muncă sau fișa postului.

Or, pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare angajatorul urmează să constate întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. fapta ilicită manifestată în acțiunea/inacțiunea de încălcare a disciplinei muncii (obligațiilor stabilite de legislația muncii, contractul colectiv sau individual de muncă etc), 2. urmarea prejudiciabilă, adică prejudiciul material care a fost cauzat întreprinderii; 3. legătura cauzală dintre fapta și urmare; 4. vinovăția (sub formă de intenție sau imprudență). În speță, angajatorul nu a stabilit obligația care nu a fost executată de Elena Gradescova, precum și unde expres este prevăzută această obligație legală sau contractuală. De asemenea, angajatorul nu a prevăzut în ce constă urmarea prejudiciabilă, și anume, concret prejudiciul cauzat. Nu indică angajatorul nici asupra existenței legăturii cauzale dintre faptă și urmare, iar vinovăția nu există, întrucât nu s-a constatat de angajator 1 prin probe intenția sau imprudența în comiterea pretinsei abateri disciplinare. De asemenea, angajatorul nu indică în ordin, care punct din fișa postului sau contractul individual de muncă a fost încălcat de Elena Gradescova, cum a stabilit întârzierea la locul de muncă și criteriile de care s-a condus.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 327 alin. (1) și art. 329 alin. (1), (2) din Codul muncii, recomandarea nr. 66 din 08 mai 2014 a Curții Supreme de Justiție, reclamanta comunicat că, anterior, la 18 decembrie 2019, directorul Feodor Covalji, a concediat-o ilegal din funcție, precum că intenționat ar fi calculat premii bănești în plus, iar prin hotărârea din 11 martie 2020 a Judecătoriei Cahul, a fost restabilită la locul de muncă.

După restabilirea sa în funcție, au urmat diferite presiuni psihologice și hărțuiri la locul de muncă din partea directorului Feodor Covalji, făcute cu scopul ca ea să depună cerere de demisie. Având la întreținere doi copii, își îndeplinea, ca de obicei, obligațiile de serviciu în mod corespunzător. Cu toate acestea, situația nu îl satisfăcea pe Feodor Covalji, care era extrem de nemulțumit de revenirea acesteia la locul de muncă, întrucât identificase deja un alt candidat pentru funcția respectivă. Totodată, a menționat că anterior i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară sub forma avertismentului, pentru motivul că nu a prezentat explicații scrise al căror conținut să corespundă cerințelor directorului.

Reclamanta a solicitat anularea ordinului nr. **** din **** de aplicare a sancțiunilor disciplinare, încasarea prejudiciului moral în sumă de 7000 de lei și a cheltuielilor de judecată.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, între SRL „Taraclia-Gaz” și Elena Gradescova a fost încheiat contractul de muncă nr. **** din ****, potrivit căruia apelanta a fost angajată în funcție de **** categoria ****, pe termen nedeterminat (f.d.12).

Din înscrierile efectuate în carnetul de muncă seria/nr. ****, la 23 februarie 2011, Elena Gradescova a fost transferată din funcția de **** în funcția de ****, în cadrul aceleași instituții (f.d.15-18).

Prin ordinul nr. **** din ****al SRL „Taraclia-Gaz”, în baza art. 208 din Codul muncii și notificării inginerului principal Andrei Tanov, s-a ordonat șefului ****, Elena Gradescova, prezentarea explicației în formă scrisă (f.d.42), iar, la 01 martie 2021, Elena Gradescova a prezentat explicație în scris, menționând că nu a întârziat la serviciu (f.d.9).

Prin ordinul nr. **** din **** „cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare”, emis de directorul SRL „Taraclia-Gaz”, Feodor Covalji, s-a aplicat Elenei Gradescova, ****, sancțiune disciplinară sub formă de avertisment, fiindu-i adus la cunoștință ultimei, fapt confirmat prin semnătura acesteia pe ordin și mențiunea „nu sunt de acord”.

Analizând ordinul nr. **** din **** de aplicare a sancțiunii disciplinare în coraborare cu dispozițiile art. 209 alin. (1) și art. 210 alin.(1) din Codul muncii, instanța de apel a stabilit că angajatorul nu a constatat și nu a descris în mod concret fapta care ar constitui abatere disciplinară, aceasta lipsind în ordinul de sancționare.

În motivarea recursului, recurenta a indicat că decizia instanței de apel este nemotivată și contrară circumstanțelor cauzei.

Prin urmare, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs în baza art. 432 alin. (2) e) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

La 06 noiembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia recursului declarat de SRL „Taraclia-Gaz”, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; 4 e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, cererea de recurs depusă de SRL „Taraclia-Gaz”, la 22 septembrie 2023, se consideră depusă în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă 5 la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus de SRL „Taraclia-Gaz” nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder 6 împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de SRL „Taraclia-Gaz”, ca fiind inadmisibil. 29. Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată, împotriva deciziei din 02 mai 2023 a Curții de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 7