3-7/25 — anularea actulului administrativ

3-7/25 — anularea actulului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

D E C I Z I E

cu privire la contestația depusă de

Oxana Robu

împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii

(evaluarea externă conform Legii nr. 252/2023)

(Dosarul nr. 3-7/25

PIGD 2-25088663-01-3-23062025)

Sensul criteriului de integritate etică prevăzut de art. 11 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 252/2025; Nepromovarea evaluării externe pe motiv de

implicarea reclamantului, în ultimii 10 ani, în câteva cauze ce au determinat

încălcări evidente ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și au dus

la consecințe foarte grave pentru persoanele afectate, în circumstanțele

acestei cauze, nu încalcă limitele dreptului discreționar.

19 septembrie 2025

Examinând în ședință de judecată publică contestația depusă de Oxana

Robu împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii,

Completul de judecată special al Curții Supreme de Justiție compus din:

Stela Procopciuc, Președinte,

Stella Bleșceaga,

Diana Stănilă, judecători,

asistați de Diana Galațanu, Marianna Boico, Mihail Calistrov – grefieri,

cu participarea:

reclamantei Oxana Robu,

reprezentantului reclamantei – avocatul Vladimir Grosu,

reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii - Lia Balachin,

reprezentantului Comisiei de evaluare - avocatul Valeriu Cernei,

constată următoarele:

ÎN FAPT

A. Poziția reclamantei Oxana Robu (f.d. 3-24,128-137)

Magistraturii, terț Comisia de evaluare a judecătorilor, prin care a solicitat:

- anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/26

din 20 iunie 2025 cu privire la Raportul Comisiei de evaluare externă a

judecătorului Curții de Apel Centru, Oxana Robu din 25 martie 2025;

- dispunerea a reluării procedurii de evaluare de către Comisia de evaluare;

- constatarea caracterului disproporționat și contrar art. 6 CEDO a măsurii

aplicate, prin raportare la principiul imunității funcționale și la absența oricărei

constatări de rea-credință sau gravă neglijență, cu consecința înlăturării măsurilor

de eliberare din funcție, decădere și lipsire de indemnizații;

- constatarea încălcării art. 8 CEDO - în componenta dreptului la viață

privată, reputație și evoluție profesională - coroborat cu art. 28 din Constituția

Republicii Moldova și art. 7 alin.(l) din Legea nr.544/1995 privind statutul

judecătorului, prin aplicarea sancțiunii de eliberare din funcție și publicarea

hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe pagina oficială a

instituției.

temeiul Legii nr. 252 din 17 august 2023 privind evaluarea externă a

judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative, a fost notificată

de către Comisia de evaluare a judecătorilor (Comisia) despre inițierea evaluării

și i s-a propus să completeze chestionarul de etică și declarația pentru ultimii

cinci ani, prevăzută de art. 12 alin. (3) din Legea nr.252/2023.

ani și chestionarul completat. La 13 august 2024, Comisia a informat-o că

dosarul său a fost repartizat aleatoriu Completului B (Scott Bales, Iurie Gațcan,

Willem Brouwer) și despre dreptul de a solicita recuzarea membrilor.

evaluare a cerut reclamantei informații suplimentare, prelungind de fiecare dată

1

termenul la solicitarea Oxanei Robu, iar aceasta prezentând documentele în

termenele extinse.

aspecte care ridică dubii privind conformitatea cu criteriile etice și financiare și

că audierea publică a fost stabilită pentru 6 februarie 2025.

cauze pendinte la CEDO să se desfășoare în ședință închisă. În temeiul art. 16

alin. (3) din Legea nr. 252/2023, Comisia a admis cererea. La 4 februarie 2025,

subiectul a depus explicații și documente adiționale, integrate în dosar și

analizate.

declarațiilor și chestionarului, a menționat că nu are corectări de formulat și a

prezentat noi documente, pe care Comisia le-a inclus și examinat în secțiunea

„Analiza”.

reclamanta sub următoarele aspecte:

● potențiala diferență dintre avere, venituri și cheltuieli (avere

inexplicabilă) pentru 2012-2017 și 2019 - Comisia a identificat că

gospodăria subiectului ar fi înregistrat pentru anii 2012–2017 și 2019

posibile discrepanțe între avere, venituri și cheltuieli, rezultând solduri

negative cumulate de circa 136.151 MDL, adică sub pragul de 234.000

MDL prevăzut de art. 11 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 252/2023. În ședința

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 22 mai 2025, reclamanta

nu a contestat aceste constatări, iar membrii Consiliului Superior al

Magistraturii nu au formulat obiecții. CSM a reținut că situația respectivă

nu poate fundamenta nepromovarea evaluării;

● implicarea în cauze care au dus la încălcări ale Convenției Europene a

Drepturilor Omului - Comisia a constatat existența unor dubii

determinante pentru nepromovare, legate de implicarea subiectului în

cauze care au generat încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor

Omului (Convenția). Comisia a analizat doar trei hotărâri: Cosovan,

Naddur și V.P. Primul caz a vizat respingerea arbitrară a eliberării unui

acuzat bolnav în stare terminală. CtEDO a constatat că legislația

Republicii Moldova distingea în mod clar două situații de eliberare,

înainte de pronunțarea sentinței și în timpul executării. Instanța, contrar

art. 95 alin. (2) Cod penal, a aplicat eronat regimul juridic al eliberării,

fără un temei rezonabil, restrângând nejustificat drepturi fundamentale. Al

doilea caz viza condamnarea dispusă fără reaudierea obligatorie a

acuzatului și martorilor, deși art. 415 alin. (21) din Codul de procedură

penală impunea expres această procedură. Instanța a ignorat atât legea, cât

și jurisprudența CtEDO, încălcând o garanție esențială a procesului

echitabil. Al treilea caz se referea la menținerea unei condamnări

întemeiate pe probe contradictorii, fără audierea martorilor-cheie ai

apărării. CtEDO a constatat încălcarea art. 6 CEDO, reținând un proces

lipsit de contradictorialitate și un avantaj nejustificat acordat acuzării.

Decizia completului – din care a făcut parte subiectul – a depășit o simplă

eroare juridică de bună-credință și a constituit o abatere gravă de la

standardele interne și europene ale unui proces echitabil.

2

Consiliului Superior al Magistraturii ca Oxana Robu să nu promoveze evaluarea

externă din cauza necorespunderii cu criteriul prevăzut la articolul 11 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 252/2023 (încălcarea gravă a regulilor de etică și conduită

profesională).

Magistraturii a prelungit cu 30 de zile termenul de examinare a raportului

Comisiei. La 19 mai 2025, Consiliul Superior al Magistraturii a primit opinia

juridică a avocatului reclamantei, Vladimir Grosu, care contesta raționamentele

raportului din 25 martie 2025 sub aspectul conformității cu jurisprudența CtEDO

și al coerenței argumentării, în special privind caracterul arbitrar al hotărârilor

pronunțate. La 21 mai 2025, Comisia de evaluare a transmis răspunsul său la

această opinie.

ședința publică în care au fost discutate rezultatele evaluării judecătorului Curții

de Apel Oxana Robu. Consiliul a acceptat raportul Comisiei de evaluare externă

a reclamantei și a constatat nepromovarea evaluării de către aceasta.

invocat ilegalitatea și impactul procedurii de evaluare și aprobării rezultatelor

evaluării de către Consiliul Superior al Magistraturii, în raport cu principiile și

drepturile consfințite de CEDO precum și a drepturile și libertățile fundamentale

protejate de Constituția Republicii Moldova și anume:

- încălcarea art.6 alin.(l) CEDO;

- încălcarea art. 8 alin.(l) CEDO;

- încălcarea art.14 CEDO;

- încălcarea art. l Protocolul 12;

- încălcarea art.16 alin.(2) din Constituția RM;

- încălcarea art. 20 din Constituția RM.

nepromovarea acesteia și că existau circumstanțe de fapt care duceau la

promovarea evaluării.

cauza V.P. vs Moldova, Oxana Robu a menționat următoarele:

✔ cauza Cosovan vs Moldova (22.03.2022) - CtEDO a constatat încălcarea

art. 3 (tratamentul în detenție și obligația pozitivă a statului de a asigura

condiții medicale adecvate) și art. 5 § 3 (durata arestului preventiv)

CEDO. Reclamanta a susținut că, la caz, nu s-a reținut un act arbitrar al

completului care a judecat fondul cauzei penale. Anume după pronunțarea

hotărârii date de către CtEDO au fost operate modificări în Codul de

procedură penală și Codul contravențional. Decizia de apel nu a fost

contrară normelor imperative. Drept consecință, argumentele CtEDO nu

se referă la încălcări de etică ori la un comportament individual arbitrar al

judecătorul Oxana Robu și nu este îndeplinită cerința art. 11 alin. (2) lit. a)

Legea nr. 252/2023.

✔ cauza Naddur vs Moldova (13.12.2022) - CtEDO a constatat încălcarea

art. 6 § 1 și 6 § 3 (d) CEDO (dreptul la un proces echitabil și la audierea

martorilor) într-o situație în care inculpatul fusese achitat de prima

3

instanță, însă condamnat în apel, fără ca unii martori să fie reaudiați pe

viu. Reclamanta a indicat că, pentru a imputa arbitrarul, Comisia de

vetting ar trebui să probeze că la data pronunțării deciziei de către complet

(2018), exista deja jurisprudență CtEDO clară, pe un caz identic,

semnalând aceeași problemă procedurală și că judecătorii au ignorat-o cu

bună știință. CtEDO a relevat un viciu de ordin procedural și sistemic,

însă nu o hotărâre arbitrară (nefundamentată) a judecătorului Robu. Nu se

poate reține că o încălcare de acest fel echivalează cu nerespectarea gravă

a eticii sau a normelor imperative, așa cum o cere art. 11 alin. (2) lit. a) din

Legea 252/2023.

✔ cauza V.P. vs Moldova (06.09.2022) - CtEDO a constatat încălcarea art. 6

minori/exploatare sexuală fără să fi avut posibilitatea să-i interogheze

efectiv pe unii minori-victime (sau, cel puțin, să aibă loc proceduri

adaptate). Reclamanta a relatat că în acest caz CtEDO nu a sancționat

soluția pe fond (vinovăția inculpatului), ci procedura prin care unii martori

minori nu au fost audiați din nou. Or, în materia infracțiunilor sexuale cu

victime minore, jurisprudență CtEDO recunoaște un anumit grad de

flexibilitate statelor pentru a proteja minorii, cu condiția să se garanteze

totuși dreptul la apărare. Reținerea CtEDO nu echivalează cu un act

arbitrar, ci reflectă un echilibru deficitar între dreptul inculpatului la

confruntare și dreptul victimei la protecție. Nu se regăsește nicio conduită

vădit nejustificată sau contrară normelor imperative care să poată fi

calificată drept abatere gravă ori arbitrar.

aplicabil, Comisia trebuia să demonstreze cumulativ existența unui act arbitrar/

vădit contrar normelor imperative ale legii. În jurisprudența CtEDO, un act

judecătoresc este arbitrar dacă reprezintă o denegare de justiție, complet rupt de

cadrul juridic național, emanat cu rea-credință. Reclamanta a susținut că CtEDO

nu a indicat că magistrata Oxana Robu a comis o eroare care să fie „absurdă” sau

„contrară legii naționale în mod evident”. Deciziile adoptate de completul din

care a făcut parte Oxana Robu au avut temei legal, s-au respectat procedurile

interne și, cel mult, pot fi interpretate ca erori de procedură ori lacune legislative.

De asemenea, CtEDO nu a stabilit, înainte de soluția judecătorului, că o decizie

similară a fost contrară Convenției.

cauze examinate de CtEDO, în care s-a constatat încălcarea drepturilor omului,

atribuindu-i reclamantei un rol important în stabilirea încălcărilor respective.

Comisia a analizat doar implicarea subiectului în trei cazuri: Cosovan, Naddur și

V.P, însă, nu a constatat că anume judecătorul Oxana Robu se face vinovată de

condamnările respective a Republicii Moldova la CtEDO. La fel, nu există

dovezi care să demonstreze că Oxana Robu ar fi acționat cu rea-credință sau

intenție directă de a încălca drepturile justițiabililor. Simpla constatare a

încălcării Convenției nu este suficientă. Comisia trebuia să determine în mod

individual acțiunile și/sau inacțiunile lui Oxana Robu care au contribuit

semnificativ la încălcarea prevederilor Convenției.

Comisia a ridicat și a analizat dosarele în care se pretinde că judecătoarea Oxana

4

Robu a contribuit semnificativ la încălcarea Convenției. În absența unei

examinări riguroase a elementelor cauzelor, inclusiv a materialelor deciziilor

interne și a circumstanțelor în care acestea au fost pronunțate, constatarea acestui

dubiu poate afecta independența judecătorilor.

diferențiat a judecătorului Oxana Robu în raport cu judecătorii Curții de Apel

Centru Alexandru Spoială, Victoria Sârbu și Marcel Juganari, care la fel au fost

implicați în cazuri care au făcut obiectul unor cereri la CtEDO, însă Comisia nu a

constatat acest dubiu.

membrilor Secretariatului, precum, lipsa de control al conflictelor de interese

între Secretariat și candidații evaluării, calitate procesuală de învinuit în cauze

penale a unui reprezentat a Comisiei.

reclamanta a menționat că acesta eronat a acceptat Raportul Comisiei. Deciziile

Curții de Apel Chișinău, adoptate cu participarea subiectului evaluării, reflectă o

linie jurisprudențială promovată de-a lungul anilor de instanțele judecătorești

supreme. Ignorarea drepturilor apărării și crearea unui dezechilibru procesual în

favoarea părții acuzării reprezintă o problemă sistemică în tot sistemul de justiție

penală din Republica Moldova, care trebuie corectată. Nici Consiliul Superior al

Magistraturii nu a constatat reaua-credință a subiectului evaluării la adoptarea

deciziilor apreciate ca fiind arbitrare.

disproporționată în viața profesională, reputația și stabilitatea financiară,

garantate de art. 8 CEDO și art. 16, 43 Constituție, ingerință ce nu poate fi

justificată în absența constatării unei culpe dovedite proprii (rea-credință sau

neglijență) conform standardelor CCJE, Comisiei de la Veneția și jurisprudenței

CtEDO în cauzele Denisov, Kovesi, Sidabras.

Superior al Magistraturii. Din captura de ecran anexată la cererea de chemare în

judecată nu se atestă că în rezultatul exprimării votului membrilor Consiliului

prezenți la ședință s-a votat cu 7 (șapte) voturi „pro” și 2 (două) voturi

„împotrivă”, deoarece membrul Ion Guzun nu a votat „pro”. Nerespectarea

transparenței și a votului individual motivat al membrilor Consiliului sporește

percepția de arbitrar, iar lipsa motivării individuale a fiecărui vot a fost criticată

de CEDO ca factor ce amplifică descurajarea asupra corpului judiciar (Baka v.

Ungaria, § 167).

B. Poziția Consiliului Superior al Magistraturii (f.d. 105-121,195-199)

referință suplimentară. Acesta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind

neîntemeiată.

graduală și motivată a criteriilor stabilite de Legea nr. 252/202, care nu stabilește

cerința existenței unei constatări din partea CtEDO privind încălcarea Convenției

de subiectul evaluării. În schimb, art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023

5

prevede că un subiect nu întrunește criteriul de integritate etică dacă Comisia

stabilește că acesta a emis acte arbitrare contrare normelor imperative ale legii,

iar, anterior adoptării actului, CtEDO stabilise că o decizie similară era contrară

Convenției.

precizat că, pentru a constata caracterul arbitrar al unui act, Comisia trebuie să

verifice cumulativ: (i) încălcarea unor norme imperative și (ii) existența unei

hotărâri CtEDO anterioare, care califică o decizie similară drept contrară

Convenției. Noțiunea de „act arbitrar” trebuie interpretată și în lumina

jurisprudenței CtEDO, făcând trimitere la cauzele Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5

februarie 2015, și Balliktaș Bingollu v. Turcia, 22 iunie 2021.

în examinarea dubiilor privind cauza Cosovan, cât și în cea privind cauzele

Naddur și V.P.

arbitrar în activitatea completului de judecată care a examinat fondul cauzei

penale. În dezacord, Consiliul a menționat că, ulterior hotărârii CtEDO în cauza

Cosovan c. Moldovei, au fost adoptate modificări legislative (Legea nr. 245/2023

și HG nr. 417/2024), care au introdus dispoziții exprese privind revocarea sau

înlocuirea măsurii preventive în cazul persoanelor grav bolnave. Totuși, acest

fapt nu justifică inactivitatea completului de judecată de la 2018 (la momentul

pronunțării deciziei prin care s-a soluționat fondul cauzei), deoarece și la acel

moment existau temeiuri legale clare pentru a dispune eliberarea reclamantului

pe considerente medicale, art. 95 alin. (2) din Codul penal, în vigoare la 28

noiembrie 2018. Legea penală deja permitea eliberarea unei persoane grav

bolnave înainte de pronunțarea sentinței. Cadrul procedural aplicabil speței era

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală, care impunea

instanței să se pronunțe, odată cu sentința, asupra executării sau neexecutării

pedepsei.

prevederile art. 469 alin. (1) pct. 3) din Codul de procedură penală, care permite

eliberarea din pedeapsă numai în timpul executării pedepsei, este neîntemeiat. În

speță, era incidentă prima ipoteză a art. 95 alin. (2) „până la pronunțarea

sentinței”, devenind aplicabile prevederile art. 385 alin. (1) pct. 8 din Codul de

procedură penală. Instanța de apel era obligată să decidă asupra necesității

executării pedepsei conform art. 413 alin. (1) din Codul de procedură penală,

care prevede aplicarea regulilor primei instanțe în procedura apelului. În plus,

CtEDO a reținut în mod constant obligația statelor de a examina eliberarea sau

măsuri alternative față de persoanele ale căror condiții medicale sunt

incompatibile cu detenția (cauzele Gulay Cetin v. Turcia, 5 martie 2013; Farbtuhs

v. Letonia, 2 decembrie 2004; Dorneanu v. România, 28 noiembrie 2017).

și ale Consiliului Superior al Magistraturi, se confirmă pe deplin existența

încălcării art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023 în cauza Cosovan.

limitele cadrului legal existent, respectând indicațiile Curții Supreme de Justiție

și bazându-se pe ansamblul probelor, în condițiile în care legislația nu permitea

6

reaudierea martorilor aflați peste hotare. Nu exista o jurisprudență CtEDO clară

care să impună reaudierea martorilor în astfel de situații. Aceste susțineri sunt

infirmate de constatările CtEDO. Curtea a statuat că audierea martorilor acuzării

este o garanție esențială a procesului echitabil, cu atât mai mult când declarațiile

lor sunt decisive. În Naddur, inculpatul a fost condamnat în apel fără reaudierea

martorilor cheie, după ce fusese achitat în primă instanță. Chiar dacă Curtea

Supremă de Justiție ar fi emis indicații eronate, obligația de respectare a

jurisprudenței CtEDO prevalează.

deciziei, Comisia a reținut că este suficient ca principiul să fi fost clar stabilit.

Jurisprudența CtEDO privind necesitatea audierii martorilor esențiali era deja

solid conturată (de ex. Sigurpor Arnarsson c. Islanda, 2003; Dan c. Moldovei,

2011; Lazu c. Moldovei, 2016; Manoli c. Moldovei, 2017).

32. Consiliul a invocat cauza Dan c. Moldovei, având în vedere că situația

este identică. Inculpatul a fost achitat în primă instanță, iar instanța de apel a

casat sentința și l-a condamnat fără reaudierea martorilor acuzării.Această

hotărâre a determinat modificarea art. 415 din Codul de procedură penală la 27

octombrie 2012 pentru a preveni astfel de încălcări.

Siridova Irina, Gheorghe, Rapcea Ion, Cara Ilia și Railean Anatolie, instanța a

încălcat art. 415 din Codul de procedură penală. Instanța nu a justificat în niciun

fel „imposibilitatea” audierii lor. Argumentul că nu exista cadrul legal pentru

audierea prin videoconferință este nefondat, deoarece instanța nu a motivat

imposibilitatea prezenței martorilor.

Convenție. Această încălcare s-a datorat refuzului instanțelor naționale de a audia

doi martori esențiali ai apărării - D.G. și A.G. -, deși solicitarea apărării a fost

relevantă pentru stabilirea adevărului.

parte reclamanta a respins nejustificat cererile de audiere a martorilor, fără a oferi

o motivare adecvată privind relevanța acestora. Instanța a acordat valoare

probatorie deplină declarațiilor unui martor ale cărui afirmații prezentau

inconsecvențe evidente, acestea constituind baza principală pentru condamnarea

reclamantului la 16 ani de închisoare. Instanța de apel a încălcat normele interne

– inclusiv art. 8 alin. (3), art. 100 și art. 389 din Codul de procedură penală – care

impun obligația de a administra și examina echitabil toate probele, atât cele în

favoarea, cât și cele în defavoarea inculpatului. Instanța de apel a pronunțat

condamnarea fără a administra probe esențiale pentru apărare și bazându-se

preponderent pe declarații din faza urmăririi penale.

considerat neîntemeiat, acesta fiind major la data pronunțării hotărârii. Deși

fusese citat, instanța nu a întreprins demersuri efective pentru a-l audia, astfel că

justificarea omisiunii prin pretinsa minoritate este lipsită de suport factual.

Invocarea art. 371 alin. (11) din Codul de procedură penală de către reclamantă

este nerelevantă. Norma respectivă prevede substituirea audierii doar în cazul

martorilor minori pentru care există riscul traumatizării, dacă declarațiile au fost

date conform art. 110¹ din Codul de procedură penală. Această excepție nu poate

7

fi aplicată unui martor major. La data examinării cauzei în fond și la momentul

pronunțării soluției din iunie 2015, partea vătămată, D.G., avea peste 20 de ani.

Minoratul putea produce efecte numai în situația în care persoana era minor atât

la data faptei, cât și în cursul judecății – condiții inexistente în speță.

CtEDO privind obligativitatea audierii martorilor acuzării atunci când declarațiile

lor au o importanță determinantă (de ex. Popov c. Rusia, 13 iulie 2006, § 188;

Kasparov și alții c. Rusia, 3 octombrie 2013, §§ 64–69).

răsturnat constatările Comisiei de evaluare și ale Consiliului, susținând pe deplin

existența încălcării art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023.

este generat de simpla menționare a numelui său într-o hotărâre CtEDO, ci de

circumstanțele concrete ale participării la acele cauze și de impactul negativ

produs asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate, în contextul în

care s-a reținut o încălcare gravă a articolelor 3, 5 §3 și 6 CEDO.

că fiecare evaluare este individualizată și se bazează pe circumstanțele particulare

ale activității și conduitei subiectului evaluării. Situațiile invocate de reclamantă

nu sunt comparabile cu a sa, fie pentru că judecătorii respectivi aveau o implicare

periferică în hotărârile problematice, fie pentru că în acele spețe hotărârile emise

de subiecți nu corespundeau perioadei de 10 de ani de evaluare a criteriului

prevăzut de art. 11, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 252/2023, fie nu a existat o

corelație între conduita concretă și încălcarea constatată de CtEDO.

a susținut că eliberarea din funcție nu este oportunitatea care poate fi pusă în

discuție, ci o consecință prevăzută de lege în cazul nepromovării evaluării

externe.

interfeței transmisiunii live a ședinței din 20 iunie 2025, difuzată pe platforma

YouTube, existența deficienței tehnice a interfeței utilizate pentru transmisiune și

nu reflectă absența exprimării votului de către acesta, iar respectiva omisiune nu

poate în niciun caz să conducă la admiterea acțiunii înaintate.

C. Poziția Comisiei de evaluare a judecătorilor (f.d. 179-189, 218-220)

ca fiind neîntemeiată. Comisia a efectuat evaluarea reclamantei cu respectarea

procedurii.

invocat unele amendamente legislative în justificarea pretinsului cadru legal

ineficient la data deciziei, modificarea ulterioară a legii nu denotă că prevederile

anterioare erau inaplicabile. Afirmația privind inexistența unei jurisprudențe

relevante CtEDO este eronată. Raportul Comisiei menționează și citează cauze

similare în care a fost analizată compatibilitatea între detenția persoanelor grav

bolnave cu art. 3 din Convenție. Legea nr.252/2023 nu cere ca CtEDO să fi

stabilit anterior circumstanțe identice, ci similare. CtEDO a constatat că este

8

necesară luarea în considerare a eliberării deținuților ale căror condiții medicale

sunt incompatibile cu menținerea în detenție și persoana în situația de boală

terminală cu siguranță că se încadrează în categoria celor ale căror condiții

medicale sunt incompatibile cu menținerea în detenție. Soluția pronunțată de

reclamantă nu poate fi justificată prin nicio rațiune rezonabilă. Reclamanta

cunoștea starea gravă de sănătate a persoanei, fiind dispusă o expertiză

medico-legală chiar la solicitarea completului de judecată din care făcea parte.

existau practici judiciare interne contrare jurisprudenței CtEDO ce ar justifica

soluția pronunțată. Nu exista o practică uniformă în sensul invocat, iar la acel

moment existau recomandări explicite ale Curții Supreme de Justiție, care ar fi

trebuit respectate (completul din care a făcut parte reclamanta trebuia, cel puțin,

să motiveze de ce nu a urmat acele recomandări). Referitor la argumentul privind

lipsa de claritate legislativă, Comisia a constatat contrariul, or, prevederile art.

415 alin. (21) și art. 419 din Codul de procedură penală erau clare și impuneau în

mod expres obligativitatea audierii inculpatului și a martorilor acuzării înainte de

pronunțarea după achitare a unei hotărâri de condamnare în apel. Nu poate fi

reținut argumentul reclamantei precum că completul de apel s-a conformat

indicațiilor Curții Supreme de Justiție. Decizia Curții Supreme de Justiție din 30

mai 2017 (prin care cauza a fost trimisă la rejudecare) nu a indicat că instanța de

apel trebuie să emită o hotărâre de condamnare fără audierea martorilor. Cu

privire la inexistența unei jurisprudențe CtEDO similare, această afirmație este

contrazisă de multiple hotărâri relevante, printre care Dan v. Moldova (5 iulie

2011), Manoli v. Moldova (28 februarie 2017), Lazu v. Moldova (5 iulie 2016).

Argumentele potrivit căruia instanța nu are o obligație ex officio de a audia

martori și că „la acea dată, Codul de procedură penală nu oferea soluții tehnice

suficiente (teleconferință, posibilitatea de a-i cita eficient pe martorii aflați în

străinătate, etc.) sunt lipsite de relevanță. În lipsa prezentării probatoriului

necesar de către acuzare, instanța nu poate pronunța o sentință de condamnare.

Lipsa soluțiilor tehnice nu excludea caracterul obligatoriu al prevederilor Codului

de procedură penală și servi drept justificare pentru nerespectarea unei norme

juridice imperative cu lipsa soluțiilor tehnice suficiente. Reclamanta a susținut că

a emis o decizie de condamnare „pe baza tuturor probelor materiale și nu numai

în baza declarațiilor părții vătămate și a martorilor”. Nu este clar cum conciliază

acest argument cu constatarea CtEDO din Hotărârea Naddur, unde s-a stabilit că

declarațiile martorilor constituiau o probă determinantă.

să-și minimizeze implicarea. CtEDO a subliniat că audierea celor doi martori era

esențială, nu doar prin prisma relevanței și a caracterului potențial decisiv al

declarațiilor acestora, ci și în contextul în care unica probă principală luată în

considerare de instanțele naționale - declarațiile unei părți vătămate - prezenta

inconsecvențe semnificative.

informațiile Agentului Guvernamental, Comisia de evaluare a evidențiat că

această afirmație este inexactă. Comisia a recepționat și analizat și dosarele

aferente cauzelor relevante. Comisia a analizat toate materialele relevante,

inclusiv hotărârile instanțelor naționale, cererile adresate judecătorilor naționali

9

de reclamanții din cauzele CtEDO și actele emise de reclamantă, anexate la

dosarul de evaluare.

Cosovan, Naddur și V.P., actele emise de reclamantă, precum și cadrul normativ

aplicabil la momentul faptelor, Comisia a concluzionat că respectivele soluții

judiciare au un caracter arbitrar. Soluțiile adoptate de reclamantă contravin

normelor imperative ale dreptului național și internațional. Reclamanta, având

cunoștință deplină despre prevederile legale aplicabile și despre circumstanțele

de fapt relevante, a ignorat în mod nejustificat aceste elemente și a pronunțat

soluții vădit disproporționate. Actele reclamantei au fost emise cel puțin cu

neglijență gravă, în sensul unei abateri evidente de la standardul de diligență

impus unui judecător. În condițiile în care cadrul normativ era clar, iar faptele nu

prezentau ambiguități, ignorarea prevederilor legale explicite, a jurisprudenței

CtEDO și a obligațiilor profesionale de bază denotă nu doar lipsa unei minime

diligențe, ci și o posibilă indiferență față de consecințele asupra drepturilor

fundamentale ale persoanelor.

al actelor, Comisia a reținut că Legea nr. 252/2023 nu impune existența unei

constatări directe a încălcării Convenției de către subiectul evaluării. Conform

art. 11 alin. (2) lit. a), este suficient ca subiectul să fi emis un act contrar

normelor imperative ale legii, iar anterior, CtEDO să fi stabilit că o decizie

similară era contrară Convenției.

că reținerea caracterului arbitrar necesită îndeplinirea cumulativă a două condiții:

(i) actul emis este contrar normelor imperative; și (ii) anterior adoptării acestuia,

CtEDO constatase că o soluție similară încălca Convenția.

ce privește consecințele nepromovării evaluării nu constituie un temei pentru

admiterea contestației. Pretențiile formulate la pct. 4 și 5 din cererea de chemare

în judecată sunt inadmisibile, întrucât depășesc competența Curții Supreme de

Justiție stabilită de art. 19 alin. (5) din Legea nr. 252/2023.

față de activitatea membrilor Secretariatului, precum, lipsa de control al

conflictelor de interese între Secretariat și candidații evaluării, calitatea

procesuală de învinuit în cauze penale a unui reprezentat a Comisiei, Comisia de

evaluare a menționat că aceste afirmații sunt nefondate. Deciziile Comisiei sunt

adoptate de către membrii acesteia, nu de către personalul care asistă Comisia.

Comisia a menționat că simpla specificare a faptului că judecătorii Alexandru

Spoială, Victoria Sârbu și Marcel Juganari ar fi fost implicați în cauze examinate

de CtEDO nu este suficientă.

D. Poziția părților în ședință publică

avocatul Vladimir Grosu, au susținut circumstanțele de fapt și de drept din

cererea de chemare în judecată, cererea de chemare în judecată suplimentară și

10

explicațiile prezentare, solicitând admiterea acțiunii. Ei au susținut suplimentar

că pe cauza Cosovan a participat la examinarea cauzei în ordine de apel, fiind

primul complet care a examinat cauza în ordine de apel, după aceasta fiind încă

două rejudecări, iar Curtea Supremă de Justiție în deciziile sale de casare și

rejudecare nu a atins problema art. 95 alin. (2) din Codul penal, nu a spus că e

greșit sau că altfel trebuia de interpretat, nu s-au referit că ar fi fost neglijate alte

norme materiale sau procesuale, cauza fiind remisă la rejudecare din alte motive.

În cadrul examinării cauzei în ordine de apel cu participarea reclamantei nu a fost

solicitată revocarea/schimbarea măsurii preventive, eliberarea din detenție, fiind

solicitată doar numirea unei expertize pentru a stabili dacă boala inculpatul este

una gravă, demers care a fost admis. La aplicarea pedepsei partea apărării a

solicitat eliberarea inculpatului pe motive de boală. Art. 95 alin. (2) Cod penal nu

este o normă imperativă. El indică că instanța de judecată „poate”, dar nu obligă

elibereze de pedeapsă. Eliberarea de la executarea pedepsei a fost pusă în discuție

și colegiul a constatat că la stabilirea vinovăției și pronunțării sentinței prin

stabilirea pedepsei nu este posibilă. Acesta aspect poate fi aplicat doar la etapa

executării pedepsei. La acel moment nu era o practică judiciară națională care ar

fi reglementat și soluționat această chestiune.

condamnare în baza probelor administrate în instanța de apel, inclusiv și ținând

cont de declarațiile părții vătămate care au fost determinante pentru Curtea de

Apel în coroborare cu alte probe materiale și declarațiile citite în legătură cu

faptul că partea acuzării nu a putut asigura prezența acestora în instanță.

Determinant au fost declarațiile părții vătămate nu a martorilor. Decizia instanței

de apel a fost menținută de către Curtea Supremă de Justiție. Citirea declarațiilor

martorilor a fost dispusă în contextul în care partea acuzării nu putea asigura

prezența martorilor, aceștia fiind în afara țării, adică conform art. 371, art. 379

din Codul de procedură penală.

victimei și a doi martori în instanța de apel, sentința primei instanța era de

condamnare, respectiv Colegiul instanței de apel a decis respingerea demersului

părții apărării pentru a preveni o revictimizare, s-a ținut cont că ei au fost audiați

în condiții speciale, în prima instanță, unde a participat avocatul și inculpatul și a

avut posibilitatea să formuleze întrebări. Audierea în condiții speciale a avut loc

la urmărirea penală, partea vătămată și martorii nu au participat la examinarea

cauzei în prima instanță, fiind constată posibilitatea examinarea cauzei în lipsa

părții vătămate.

ședința de judecată a susținut argumentele invocate în referința, solicitând

respingerea acțiunii formulate de Robu Oxana, ca fiind neîntemeiată.

susținut argumentele din referință, de asemenea solicitând respingerea

contestației.

LEGISLAȚIA ȘI STANDARDELE RELEVANTE

evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor prevede următoarele:

11

(2) Se consideră că subiectul nu corespunde cerințelor de integritate etică

dacă comisia de evaluare a stabilit că:

a) în ultimii 5 ani, a încălcat grav regulile de etică și conduită profesională a

judecătorilor sau, după caz, a procurorilor, precum și dacă a avut un

comportament arbitrar sau a emis acte arbitrare, în ultimii 10 ani, contrare

normelor imperative ale legii, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului

stabilise, anterior adoptării actului, că o decizie similară a fost contrară

Convenției Europene pentru Drepturile Omului;

b) în ultimii 10 ani, a admis în activitatea sa incompatibilități și conflicte de

interese care afectează funcția deținută.

…

(5) La aprecierea corespunderii cu criteriile prevăzute la alin.(2) și (3) se

ține cont de prevederile legale existente la momentul săvârșirii faptelor

respective. Actele sau constatările altor entități cu competențe în domeniile

respective nu au valoare prestabilită pentru comisia de evaluare.

Constatările din hotărârile judecătorești irevocabile se iau în considerare în

mod obligatoriu de către comisia de evaluare, cu excepția hotărârilor pe care

comisia de evaluare le consideră arbitrare sau vădit nerezonabile. Comisia

de evaluare se poate pronunța doar asupra încălcărilor regulilor de etică și

conduită profesională, fără a se pronunța asupra legalității hotărârilor

respective.”

constituționalitatea prevederilor din Legea 252/2023, ce se referă la

competența comisiilor de evaluare de a aprecia caracterul arbitrar al actelor

emise de subiectul evaluat. În hotărârea nr. 2/2025 ea a menționat

următoarele:

„147. Referitor la neclaritatea textului „comportament arbitrar sau a emis

acte arbitrare”, Curtea reține că norma contestată îi permite Comisiei de

evaluare să verifice, inter alia, dacă în ultimii zece ani subiectul evaluat a

avut un comportament arbitrar sau dacă a emis acte arbitrare. Pentru a

constata că caracterul arbitrar al comportamentului sau al actelor emise de

subiectul evaluat, Comisia de evaluare trebuie să stabilească întrunirea

cumulativă a două condiții: a) comportamentul sau actul emis este contrar

normelor imperative ale legii și b) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

stabilit, anterior adoptării actului, că o decizie similară a fost contrară

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

vedere, inclusiv, sensul atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2),

5 februarie 2015, § 62, Curtea Europeană a notat că o decizie judecătorească

este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio bază juridică în dreptul intern și

nu stabilește nicio legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și

rezultatul procedurii. Curtea Europeană consideră că o asemenea decizie

reprezintă o „denegare a dreptății”. De asemenea, în cauza Balliktaș

Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, Curtea Europeană a notat că se

poate considera că printr-o decizie judecătorească a fost comisă o „eroare

vădită” dacă instanța a comis o eroare de drept sau de fapt pe care nicio

instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată și că aceasta este aptă să

perturbe caracterul echitabil al procedurii.

12

…

252/2023 stabilește limitele intervenției comisiei de evaluare în faptele

examinate anterior de alte autorități. În cazul actelor adoptate de entități cu

competențe în domenii similare competențelor comisiei de evaluare, teza a

II-a din acest alineat prevede că pentru comisia de evaluare actele în discuție

nu au o valoare prestabilită. În cazul hotărârii irevocabile pronunțate de

instanțele judecătorești, teza a III-a din acest alineat stabilește o regulă

generală, potrivit căreia constatările din hotărârile judecătorești irevocabile

se iau în considerare în mod obligatoriu de către comisia de evaluare.

Același alineat prevede o excepție de la această regulă în cazurile în care

comisia de evaluare consideră că hotărârile pronunțate sunt arbitrare sau

vădit nerezonabile. Pentru a stabili caracterul arbitrar al comportamentului

sau al actelor emise de subiectul evaluat, comisia trebuie să demonstreze

întrunirea celor două condiții cumulative de la articolul 11 alin. (2) lit. a) din

Lege, i.e. actul este contrar normelor imperative ale legii și exista o hotărâre

a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate într-un caz similar.

sau al actelor emise de subiectul evaluat de către Comisia de evaluare

trebuie confirmată de Consiliul Superior al Magistraturii sau de Consiliul

Superior al Procurorilor, după caz. Aceste autorități au competențe

constituționale de a aplica măsuri disciplinare, inclusiv de a asigura

independența și imparțialitatea judecătorilor sau a procurorilor (a se vedea

articolele 1211 , 123 alin. (1), 1251 alin. (1) și (3) din Constituție).

emise de subiecții evaluați trebuie constatat printr-un standard de probă

ridicat, așa cum o cere articolul 18 alin. (2) din Legea nr. 252/2023, care

obligă Consiliile să constate că există o certitudine că actul emis contravine

normelor imperative ale legii și că anterior adoptării acestui act Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o decizie similară a fost

contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului.

prevede că Comisia de evaluare se poate pronunța doar asupra încălcărilor

regulilor de etică și conduită profesională, fără a se pronunța asupra

legalității hotărârilor respective.”

„(1) Persoana care, în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală

psihică, ce o lipsește de posibilitatea de a-și da seama de acțiunile sale sau

de a le dirija, este liberată de executarea pedepsei. Acestei persoane instanța

de judecată îi poate aplica măsuri de constrîngere cu caracter medical.

(2) Persoana care, pînă la pronunțarea sentinței sau în timpul executării

pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală gravă, alta decît cea specificată la

alin.(1), ce împiedică executarea pedepsei, poate fi liberată de executarea

pedepsei de către instanța de judecată.”

septembrie 2006, (Regulamentul cu privire la modul de prezentare a

condamnaților grav bolnavi pentru liberarea de la executarea pedepsei)

prevede următoarele:

13

„1. Prezentul Regulament reglementează modul de prezentare în instanța de

judecată a condamnaților grav bolnavi pentru aplicarea liberării de la

executarea pedepsei în baza art. 95 Cod penal adoptat prin Legea nr.

1160-XV din 21 iunie 2002.

…

expediat administrației spitalului penitenciar unde se deține condamnatul.

termen de 5 zile, va prezenta în instanța de judecată demersul privind

liberarea condamnatului grav bolnav de la executarea pedepsei, raportul

Comisiei Medicale Speciale și dosarul personal al condamnatului.

Anexa 2 la Regulament, la pct. 7.2 menționează cirozele hepatice printre

bolile care constituie temeiul prezentării condamnaților gravi bolnavi pentru

liberarea de la executarea pedepsei.”

„(11) În cazul în care martorul minor a dat declarații în conformitate cu

prevederile art.1101, citirea acestor declarații și reproducerea înregistrării

audio/video a acestora vor înlocui audierea personală a minorului pentru a

reduce o posibilă traumare a acestuia, cu excepția cazurilor în care, reieșind

din circumstanțele cauzei, instanța de judecată consideră că minorul trebuie

să dea declarații în ședința de judecată. Audierea repetată a minorului

trebuie evitată în măsura în care acest lucru este posibil.”

„(1) La adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează următoarele

chestiuni în următoarea consecutivitate:

…

5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracțiunea săvîrșită;

…

8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de

inculpat sau nu;”

„(21) Judecînd apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de

apel nu este în drept să pronunțe o hotărîre de condamnare fără audierea

învinuitului prezent, precum și a martorilor acuzării solicitați de părți.

Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care declarațiile lor

constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea inculpatului.”

MOTIVAREA INSTANȚEI

hotărârea motivată contestată a fost notificată reclamantei la 20 iunie 2025

(f.d.170, dosar administrativ). Cererea de contestare a fost depusă în instanța de

judecată la 23 iunie 2025. Prin urmare, acesta a fost depusă în termen.

14

procedura de examinare a cauzelor cu privire la evaluarea externă. Din acest

considerent, repetarea lor în această decizie nu este necesară.

cauze în care CtEDO a constatat că hotărârile reclamantei au încălcat drepturile

omului. Ulterior, instanța va explica cu o mai mare detaliere criteriul de evaluare

externă prevăzut de art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023, care a fost

reținut de Consiliul Superior al Magistraturii în cazul reclamantei. La final, ea va

examina dacă reținerea acestui criteriu în privința reclamantei este întemeiată.

a. Descrierea celor trei hotărâri CtEDO

escrocherie. La 11 iulie 2018, acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal și condamnat la 7 ani de închisoare. El a

fost încarcerat din sala de ședință în vederea executării acestei pedepse. Serghei

Cosovan a fost reținut în această cauză la 26 septembrie 2017 și s-a aflat în arest

până la pronunțarea sentinței.

constatat violarea art. 3 (interzicerea torturii) și 5 (dreptul la libertate) al

Convenției ca urmare a tratamentului medical necorespunzător acordat

reclamantului deținut, care suferea de ciroză hepatică în fază terminală, precum și

datorită aceste detenții, în situația în care persoanele condamnate cu o maladie

similară sunt puse în libertate.

hepatică la 28 mai 2016, diagnoză confirmată în octombrie 2017 de medicii

Spitalului penitenciar nr. 16. La 24 aprilie 2018, Serghei Cosovan a fost eliberat

din detenție preventivă din cauza stării grave de sănătate. Ulterior, acesta a fost

arestat din nou în cadrul unei alte cauze penale pornite în baza altor plângeri cu

privire la escrocherie. La 13 iunie 2018, medicii din Administrația Națională a

Penitenciarelor (ANP) au prescris lui Cosovan tratament staționar într-o unitate

specializată din subordinea Ministerului Sănătății, deoarece tratamentul necesar

nu putea fi acordat în sistemul penitenciar. Această prescripție nu a fost

executată, fapt deplâns de apărare la 22 august 2018 la ANP.

Serghei Cosovan să fie eliberat în baza art. 95 alin. (2) din Codul penal.

Completul de judecători ai Curții de Apel Chișinău, din care făcea parte și

reclamanta, a examinat apelul în perioada 17 septembrie - 28 noiembrie 2018. La

20 noiembrie 2018, în baza încheierii completului de judecată, Cosovan a fost

examinat de către un expert, care a reținut că acesta suferea de ciroză hepatică.

Această boală să regăsește printre cele incluse în lista bolilor somatice care

serveau temei de liberare a deținuților grav bolnavi de la executarea pedepselor

penale. Concluzia expertului a fost adusă la cunoștința completului din care făcea

parte și reclamanta. La 28 noiembrie 2018, completul din care făcea parte

reclamanta a respins apelul apărării, iar sentința a menținut-o fără modificări.

Completul a respins cererea reclamantului de liberare în baza art. 95 alin. (2) din

Codul penal, deoarece această normă se aplica numai persoanelor condamnate

printr-o sentință definitivă.

15

Cosovan s-a aflat constant în instituții medicale, private sau din sistemul

penitenciar. La 18 noiembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a

examinat cererile avocatului lui Serghei Cosovan și a administrației Spitalului

penitenciar nr. 16 din 03 iulie 2019 cu privire la eliberarea reclamantului din

motive de sănătate. Instanța a accentuat că instituția care asigura executarea

pedepsei trebuia să depună în instanță o cerere de eliberare din motive de

sănătate, împreună cu dosarul medical al condamnatului, în termen de cinci zile

de la constatarea existenței cirozei hepatice. Instanța a admis cererile și a dispus

eliberarea lui Cosovan din detenție. La 25 martie 2021, ultimul a decedat într-un

spital privat.

emisă în prima instanță și condamnarea ulterioară în apel pentru comiterea

escrocheriei în baza reaprecierii declarațiilor martorilor date în prima instanță,

fără audierea acestora în instanța de apel. La 30 mai 2017, Curtea Supremă de

Justiție a trimis cauza la rejudecare. Reclamanta a făcut parte din completul de

judecată care, la 26 ianuarie 2018, a admis apelului și a adoptat soluția de

condamnare. Procedând astfel, instanța de apel nu a audiat din nou victima sau

alți martori, ci doar a citit declarațiile acestora din dosarul cauzei. Printr-o decizie

din 30 octombrie 2018, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul

reclamantului.

constatată violarea art. 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil). Potrivit

hotărârii, Curtea de Apel, după casarea sentinței de achitare de către prima

instanță, nu putea, ca o chestiune de proces echitabil, să examineze corect cauza

fără o evaluare directă a probei cu martori, fără audierea victimei și examinarea

altor materiale relevante din dosarul cauzei. În special, întrebarea dacă

reclamantul a comis escrocheria în circumstanțele cauzei depindea în mod

esențial de credibilitatea martorilor, inclusiv a victimei, care nu poate fi evaluată

pe deplin prin simpla lectură a declarațiilor acestora făcute în fața primei instanțe.

de copii, fără a i se da posibilitatea de a chema doi martori importanți pentru

apărare. La prima audiere, victima (N.C.) nu a menționat numele lui V.P. ca una

dintre persoanele cu care a întreținut relații sexuale. Cu toate acestea, două luni

mai târziu, în noiembrie 2011, acesta și-a schimbat declarațiile și a afirmat că

reclamantul a venit o dată la domiciliul lui A.G. însoțit de un prieten și că a

întreținut raporturi sexuale cu el și cu G.D., după care V.P. le-a plătit bani.

Victima a declarat că reclamantul știa vârsta sa și a lui G.D. și că nu știa numele

prietenului lui V.P.. Doi ani mai târziu, în timpul ultimului său interogatoriu, N.C.

a repetat aceleași declarații, dar de data aceasta și-a amintit numele prietenului lui

V.P.

V.P. vinovat de acuzațiile aduse și l-a condamnat la 16 ani de închisoare. Instanța

nu a audiat niciuna dintre victime, ci s-a bazat doar pe declarațiile date de N.C. în

timpul urmăririi penale. Instanța nu l-a audiat nici pe A.G., în pofida cererii

apărării în acest sens. Apărarea a formulat apel și a susținut, între altele, că prima

instanță și-a întemeiat sentința pe declarațiile uneia dintre victime, fără a-i oferi

16

posibilitatea de a audia oricare dintre victime. De asemenea, prima instanță a

refuzat să-l audieze pe A.G., care a fost un martor-cheie în cauză.

parte reclamanta a respins apelul și a menținut sentința de condamnare. Curtea de

Apel l-a audiat pe N.C., care a confirmat declarațiile date în timpul urmăririi

penale și a efectuat o confruntare între el și reclamant. D.G. nu s-a prezentat la

audiere, deși a fost citat, iar instanța de apel a examinat cauza în lipsa acestuia.

Instanța a respins obiecția apărării privind omisiunea de a-l audia pe A.G. de

către prima instanță, motivând că acesta nu putea fi audiat deoarece s-ar fi

auto-incriminat. La 19 noiembrie 2015, Curtea Supremă de Justiție a respins

recursul apărării și a menținut decizia instanței de apel.

care a constatat o violare a dreptului la un proces echitabil. CtEDO a conchis că

orice declarații pe care D.G. și A.G. le-ar fi putut face ar fi fost decisive în

stabilirea faptelor și ar fi putut avea un impact asupra calificării juridice a

acuzației. Prin urmare, cererea de audiere a acestor doi martori a fost suficient de

motivată și relevantă. Audierea celor doi martori în cadrul procedurii a fost

crucială nu numai din cauza relevanței și a caracterului posibil decisiv al

declarațiilor lor, ci și din cauza faptului că principalul element de probă pe care

s-au bazat instanțele pentru a-l găsi vinovat pe V.P., și anume declarațiile lui

N.C., părea să fi fost viciat de inconsecvențe. Instanța de apel nu a luat în

considerare relevanța mărturiilor lui D.G. și A.G. și nu a motivat suficient decizia

de a nu-i audia. Neaudierea acestor martori a creat un avantaj inechitabil în

favoarea acuzării și, prin urmare, l-au privat pe V.P. de orice posibilitate practică

de a contesta efectiv acuzațiile formulate împotriva sa.

b. Explicarea criteriului de evaluare externă prevăzut de art. 11 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 252/2023

evaluarea integrității etice și financiare a judecătorilor și procurorilor. Art. 11

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023 prevede unul din cele două criterii care se

referă la integritatea etică. Acesta se referă la respectarea regulilor etice și

conduită profesională și la comportamentul și actele emise de subiectul evaluării

în exercitarea funcției.

alin. (3) din Legea nr. 252/2023, care se referă la „dubii serioase” privind

integritatea financiară, în cazul criteriilor prenționate la alin. (2) legea operează

cu constatarea certă a abaterii. Prin urmare, inversarea parțială a sarcinii

probațiunii și punerea ei pe seama subiectului evaluării după constatarea dubiilor

serioase este posibilă doar în cazul integrității financiare. Acest fapt este

inadmisibil în cazul criteriilor de integritate etică.

distincte:

a) încălcarea gravă în ultimii 5 ani a regulilor de etică și conduită profesională

a judecătorilor sau, după caz, a procurorilor;

b) comportamentul arbitrar sau emiterea de acte arbitrare în ultimii 10 ani.

17

ultimului criteriu, adică că a emis în ultimii 10 ani acte arbitrare. Completul

relevă că în cadrul evaluării externe nu poate fi pusă în discuție corectitudinea

hotărârilor irevocabile adoptate de judecători, ci doar dacă, la adoptarea acelor

hotărâri au fost încălcate regulile etice.

para. 60), pentru a constata criteriul b) din para. 82, urmează a fi stabilită

întrunirea cumulativă a două condiții:

a) comportamentul sau actul emis este contrar normelor imperative ale legii și

b) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, anterior adoptării actului,

că o decizie similară a fost contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului.

menționat că este arbitrar actul care nu are nicio bază juridică în dreptul intern și

nu stabilește nicio legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și rezultatul

procedurii. Curtea Constituțională, făcând referire la jurisprudența CtEDO, a

menționat că este arbitrar actul afectat de eroare de drept sau de fapt pe care nicio

instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată.

încălcarea unei norme imperative de drept material, cât și de procedură. Ceea ce

este important este dacă eroarea admisă de subiectul evaluării este determinată

pentru violarea constatată de CtEDO. Faptul că judecătorul nu a adoptat singur

hotărârea nu înlătura responsabilitatea judecătorului pentru hotărârea arbitrară

adoptată. Admiterea unei abordări opuse ar face inaplicabil art. 11 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 252/2023 pentru judecătorii curților de apel și Curții Supreme de

Justiție. Legea nr. 252/2023 a fost adoptată pentru a fi aplicată în egală măsură

tuturor judecătorilor care sunt supuși evaluării externe, indiferent de instanța în

care activează.

judecătorului sau procurorului este automată prin efectul art. 18 alin. (5) al Legii

nr. 252/2023. Consiliul respectiv nu are discreția de a decide altfel. În principiu,

acest aspect nu poate fi nici obiect al controlului judiciar, Legea nr. 252/2023

fiind supus numeroaselor controale de constituționalitate. Art. 18 alin. (5) al

Legii nr. 252/2023 nu a fost declarat neconstituțional (a se vedea hotărîrea Curții

Constituționale nr. 2 din 16.01.2025).

a exclude erorile judiciare, erorile sunt inevitabile. Având în vedere consecințele

nepromovării evaluării externe și lipsa unui control judiciar al efectelor acestei

decizii, doar erorile deosebit de grave ar trebui să ducă la eliberarea din funcție a

unui judecător sau procuror. Gravitatea încălcării urmează a fi analizată în

circumstanțele fiecărei cauze, având în vedere inclusiv cât de evidentă este

eroarea admisă, gradul de vinovăție al subiectului evaluării, consecințele erorii,

perioada de timp scursă de la data hotărârii CtEDO în care a fost constatată o

violare similară și până la hotărârea arbitrară adoptată, numărul hotărârilor

CtEDO în care a fost constatată o încălcarea a drepturilor omului datorită actelor

emise de subiectul evaluat, practica judecătorească națională existentă,

argumentele aduse de subiectul evaluării, etc. Acestea și alte aspecte relevante

18

urmează analizate de fiecare dată de Consiliul respectiv atunci când trebuie să

aplice art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023.

ierarhic superioară nu exclude aplicabilitatea criteriul prevăzut de art. 11 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 252/2023, având în vedere caracterul arbitrar al hotărârii care

se pune în discuție.

252/2023, legea cere existența, înainte de hotărârea adoptată de subiectul evaluat,

a unei hotărâri CtEDO în care a fost stabilit că o decizie similară a fost contrară

Convenției Europene a Drepturilor Omului. Legea nu cere ca această

jurisprudență să vizeze Republica Moldova. Ea poate viza și alte țări. Totuși, în

ultimul caz termenul în care judecătorul ar trebui să afle de această jurisprudență

este mai mare decât cel necesar în cazul jurisprudenței CtEDO ce vizează

Republica Moldova.

judecătorului. Deși unele acte arbitrare pot constitui obiectul infracțiunii

prevăzute de art. 307 Cod penal, aceasta nu este obligatorie. Un act arbitrar poate

fi emis atât cu intenție, cât și din eroare inexcuzabilă, însă doar fapta comisă cu

intenție cade sub incidența art. 307 Cod penal.

Aplicarea principiilor de mai sus în prezenta cauză.

externă din motivul necorespunderii cu criteriul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 252/2023. Comisia a reținut trei hotărâri CtEDO în care a fost

constatată o violare a Convenției Europene a Drepturilor Omului ca urmare a

hotărârilor adoptate cu participarea reclamantei. Prin hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 327/26 din 20 iunie 2025 a fost acceptat raportul

Comisiei și a fost a constatată nepromovarea evaluării. Reclamanta a fost

eliberată din funcție de judecător și a fost decăzută din dreptul de a exercita

funcția de judecător timp de 5 (cinci) ani.

Consiliului Superior al Magistraturii precum că judecătorul Curții de Apel

Centru, Oxana Robu nu corespunde criteriului de integritate etică stabilit în art.

11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023, deci corect s-a concluzionat că aceasta

nu promovează evaluarea externă.

a) Hotărîrea Cosovan v. Republica Moldova, din 22 martie 2022

libertate) al Convenției ca urmare tratamentului medical necorespunzător acordat

reclamantului deținut, care suferea de ciroză hepatică în fază terminală, precum și

datorită aceste detenții, în situația în care persoanele condamnate cu o maladie

similară sunt puse în libertate.

de evaluare și a Consiliului Superior al Magistraturii a subliniat că CtEDO nu a

imputat completului curții de apel soluția privind vinovăția. Pretinsa încălcare

19

vizează tratamentul medical și menținerea arestului, iar aceste aspecte nu pot fi

imputate ei. La momentul examinării cauzei, legislația penală nu prevedea

mecanisme rapide și clare pentru înlocuirea arestului din motive medicale,

acestea fiind introduse ulterior și nu exista jurisprudență anterioară relevantă.

Prin urmare, nu se poate reține un act arbitrar din partea completului care a

soluționat fondul cauzei penale.

sănătate gravă, fiind diagnosticat cu hepatită C ciroză decompensată stadiul B în

fază terminală. El a fost diagnosticat cu această maladie încă în mai 2016 (vezi

para. 71). Boala de care suferea Cosovan era una letală.

s-a aflat în arest până la pronunțarea sentinței. Începând cu 19 ianuarie 2018 și

până la eliberarea din detenție la 19 noiembrie 2019, Serghei Cosovan s-a aflat

constant în instituții medicale, private sau din sistemul penitenciar (vezi para.

72-73).

contestat de autorități. Potrivit concluziei medicale nr. 01-04/220, din 08

decembrie 2017 eliberată de IMSP SCBI „T. Ciorbă”, starea pacientului Serghei

Cosovan la momentul internării a fost apreciată ca fiind semi-gravă. În lipsa

tratamentului corespunzător, poate fi incompatibilă cu viața pacientului.

Certificatul nr. 01-04/29 din 03 martie 2018 IMSP SCBI „T.Ciorbă” a confirmat

că Serghei Cosovan suferă de o maladie cronică în stadiul avansat-ciroză

hepatică decompensată de etiologie vitală „C”, care s-a complicat cu insuficiență

hepatică cronică hipersplenizmul sever, hipertensiunea portală sindromul

exameto-ascitic, stare după hemoragii repetate din venele esofagiene, iar

Cosovan necesită tratament în condiții de staționar la specialist-hepatolog. La 13

iunie 2018, medicii din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au

prescris lui Cosovan tratament staționar într-o unitate specializată din subordinea

Ministerului Sănătății, deoarece tratamentul necesar nu putea fi acordat în

sistemul penitenciar. Această prescripție nu a fost executată, fapt deplâns de

apărare la 22 august 2018 la ANP (vezi para. 71). Aceste fapte confirmă starea

gravă de sănătate a lui Serghei Cosovan și imposibilitatea acordării asistenței

medicale necesare acestuia în sistemul penitenciar.

fost condamnat la șapte ani de închisoare. Apelul apărării a fost examinat de

către completul din care făcea parte reclamanta în Curtea de apel în perioada 17

septembrie - 28 noiembrie 2018. În toată această perioadă, Serghei Cosovan era

internat în instituții medicale. Completul din care a făcut parte reclamanta a

dispus examinarea lui Cosovan de către un expert, în vederea stabilirii diagnozei

și examinării posibilității punerii în libertate în temeiul art. 95 alin. (2) Cod

penal. Deși a primit concluzia expertului, care confirma că boala de care suferea

Cosovan îi permitea liberarea de executarea pedepsei, la 28 noiembrie 2018,

completul din care făcea parte și Oxana Robu a respins cererea de liberare de la

executarea pedepsei.

Serghei Cosovan de executarea pedepsei contrar art. 95 alin. (2) Cod penal.

Această normă se referă la două situații distincte, îmbolnăvirea în timpul

20

judecării cauzei și în timpul executării pedepsei. Din această normă rezultă în

mod clar că persoana care, până la pronunțarea sentinței, s-a îmbolnăvit de o

boală gravă ce împiedică executarea pedepsei, poate fi liberată de executarea

pedepsei de către instanța de judecată care soluționează fondul cauzei penale. O

interpretare diferită determină situații iraționale în care o persoană care are

dreptul să fie pus în libertate este privată de libertate pe motive pur formale.

Asemenea privări de libertate sunt contrare prezumției libertății și art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (mutatis mutandis hot. CtEDO

Gusinskiy v. Rusia, 2004,§ 68).

pozitivă de a analiza, cu prioritate, compatibilitatea stării de sănătate a persoanei

deținute cu detenția. În cazul stabilirii incompatibilitatii stării de sănătate cu

detenția, judecătorul nu are o altă alegere decât să dispună liberarea de

executarea pedepsei. Acest fapt rezultă implicit și din Ordinului Ministrului

Justiției nr. 331, din 6 septembrie 2006 (vezi para. 61). Conform pct. 24-25 din

acest ordin, liberarea de executarea pedepsei nu este un drept, ci o obligație a

sistemului penitenciar. În cazul stabilirii prin raportul comisiei medicale că

deținutul este grav bolnav, iar maladia este menționată în ordinul dat,

administrația spitalului penitenciar, în termen de cinci zile, va prezenta în instanța

de judecată demersul privind liberarea condamnatului. În concluzie, art. 95 alin.

(2) reprezintă o normă imperativă, deoarece nu oferă nicio discreție judecătorului

în cazul întrunirii condițiilor pentru liberarea de executarea pedepsei cu

închisoarea a persoanei grav-bolnave.

dispusă doar conform procedurii prevăzute de art. 469 alin. (1) pct. 3) Cod de

procedură penală, adică doar la etapa executării pedepsei. O asemenea

interpretare este restrictivă și nu reflectă cadrul normativ aplicabil în materia

liberării din considerente medicale. După cum a fost menționat mai sus, art. 95

Cod penal prevede două situații distincte, liberarea la etapa judecării cauzei și la

etapa executării pedepsei. Art. 469 alin. (1) pct. 3) din Codul de procedură penală

se referă doar la a doua situație, ceea ce nu exclude și liberarea la etapa judecării

cauzei. Mai mult, acest argument al reclamantei este contrar poziției completului

care a judecat cauza Cosovan, din care ea a făcut parte. Acel complet, în

noiembrie 2018, în contextul cererii apărării de aplicare a art. 95 alin. (2) Cod

penal, a emis o încheiere prin care a dispus examinarea lui Serghei Cosovan de

către un medic (vezi para. 72). Dacă argumentul reclamantei cu privire la

inaplicabilitatea art. 95 Cod penal la etapa judecării cauzei ar fi fost valabil,

această încheiere nu putea fi emisă.

condițiile pentru liberarea de pedeapsă în temeiul art. 95 alin. (2) Cod penal.

Diagnoza a fost stabilită acestuia cu mult timp înainte de 28 noiembrie 2018,

când completul din care a făcut parte reclamanta a respins solicitarea de a-l libera

pe Cosovan. Această diagnoză a fost confirmată de încă un expert care a emis

concluzia la solicitarea completului din care a făcut parte și reclamanta. Maladia

de care suferea Cosovan cădea sub incidența celor care permiteau liberarea (vezi

para. 62). Acest fapt rezultă implicit și din liberarea lui Cosovan din detenție în

anul 2019. Starea de sănătate precară a lui Cosovan nu putea să nu fie observată

de reclamantă. În toată perioada judecării apelului acesta a fost deținut în

21

instituții medicale, din sistemul penitenciar sau private. De asemenea, apărarea

insista pe starea gravă de sănătate a lui Cosovan. Încă la 13 iunie 2018, ANP

recunoștea că Cosovan avea nevoie de tratament în afara sistemului penitenciar,

deoarece în sistemul penitenciar acesta nu putea fi tratat. Având în vedere

diagnoza stabilită lui Cosovan, neacordarea acestui tratament în mod evident

punea viața acestuia în pericol. În asemenea circumstanțe, omisiunea reclamantei

de a dispune liberarea lui Serghei Cosovan în temeiul art. 95 alin. (2) Cod penal

este deosebit de gravă și nu putea fi admisă în mod rezonabil de niciun judecător.

anterioară a CtEDO care să stabilească expres că menținerea în detenție în caz de

boală terminală era contrară Convenției, instanța evidențiază cauzele Gulay Cetin

v.Turcia, 5 martie 2013, Farbtuhs v. Letonia, 2 decembrie 2004, Dorneanu v.

România, 28 noiembrie 2017. Acestea au fost adoptate cu mult timp înaintea

deciziei din 28 noiembrie 2018 în cazul Cosovan. În acele cauze CtEDO a stabilit

obligația autorităților de a lua în considerare eliberarea sau măsuri alternative

pentru deținuții ale căror condiții medicale sunt incompatibile cu menținerea în

detenție. În aceste circumstanțe este cert că, anterior deciziei din 28 noiembrie

2018, completul Curții de Apel Chișinău, din care făcea parte și Oxana Robu,

CtEDO avea o jurisprudență suficientă a CtEDO care consacra obligația

judecătorilor să evalueze compatibilitatea detenției cu starea de sănătate a

persoanei și să adopte, atunci când este necesar, măsuri dictate de principiul

umanismului și de buna administrare a justiției penale.

b) Hotărârea Naddur v. Republica Moldova, 13 decembrie 2022

v. Republica Moldova se referă în principal la casarea unei sentințe de achitare

emisă în prima instanță și condamnarea ulterioară în apel pentru comiterea

escrocheriei în baza reaprecierii declarațiilor martorilor date în prima instanță,

fără audierea acestora în instanța de apel. CtEDO a reținut încălcarea articolului 6

curtea de apel nu putea soluționa cauza în mod echitabil fără audierea directă a

martorilor. Curtea a subliniat că stabilirea dacă reclamantul a comis escrocheria

depindea esențial de aprecierea credibilității martorilor, aspect ce nu poate fi

corect evaluat doar prin lectura declarațiilor consemnate în fața primei instanțe.

oferea soluții tehnice suficiente (teleconferință, posibilitatea de a-i cita eficient pe

martorii aflați în străinătate, etc.), nu există dovada relei-credințe. La fel că

CtEDO a reproșat mai degrabă insuficiențe sistemice și nicidecum rele intenții

sau încălcarea flagrantă a legii de către completul de apel. Lipsa unei hotărâri

similare anterioare.

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, din 20 octombrie 2015 Naddur Issam

învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art.190, alin. (5) din Codul penal a

fost achitat din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Achitarea s-a

bazat pe declarația mai multor martori.

menținut achitarea, decizie care a fost casată prin decizia din 30 mai 2017 a

Curții Supreme de Justiție și remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel

22

Chișinău. Prin decizia din 26 ianuarie 2018, un complet al Curții de Apel

Chișinău, din care făcea parte și Oxana Robu, a rejudecat cauza, a casat sentința

de achitare și la condamnat pe inculpat. Procedând astfel, instanța de apel nu a

audiat din nou victima sau alți martori, ci doar a citit declarațiile acestora din

dosarul cauzei.

proceda la reaudierea părților și martorilor în contextul rejudecării unei cauze ce

vizează o sentință de achitare este pe deplin întemeiat în lumina dispozițiilor art.

415 alin. (21) din Codul de procedură penală. Ea instituie o garanție procesuală

esențială potrivit căreia instanța de apel nu este în drept să pronunțe o soluție de

condamnare după a sentință de achitare fără a proceda în mod nemijlocit la

audierea martorilor solicitați de părți. Reaudierea martorilor devine imperativă în

situația în care declarațiile acestora constituie o probă de natură să influențeze în

mod decisiv soluția. Simpla citire a depozițiilor consemnate în fazele anterioare

ale procesului nu poate substitui evaluarea directă a credibilității martorilor.

procedură penală era în vigoare la 26 ianuarie 2018, când completul din care

făcea partea reclamanta a inversat soluția de achitare. Același lucru rezultă și din

hotărârea plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22, din 12 decembrie 2005, pct.

14.4. Aceste norme sunt imperative și nu oferă dreptul instanței de apel de a da o

altă apreciere probelor testimoniale fără audierea nemijlocită a acestora. Teoretic,

instanța de apel poate inversa soluția fără audierea martorilor, însă doar atunci

când își bazează condamnarea pe alte probe și o justificare foarte convingătoare

de ce consideră probele testimoniale neconcludente sau inutile. Totuși, în decizia

din 26 ianuarie 2018, completul din care a făcut parte reclamanta nu a oferit o

asemenea motivare. Prin urmare, la adoptarea deciziei din 26 ianuarie 2018

incontestabil a fost încălcat art. 415 alin. (21) din Codul de procedură penală.

jurisprudență bogată în cauzele moldovenești în care CtEDO a constatat o violare

a dreptului la un proces echitabil în situații similare. Prima violare de acest gen a

fost constatată în cauzele moldovenești încă în anul 2007, în cauza Popovici v.

Moldova. Până la 26 ianuarie 2018, CtEDO a constatat de cinci ori că Republica

Moldova a comis încălcări de acest gen a dreptului la un proces echitabil (cauzele

Popovici, Năvoloacă, Dan, Lazu și Manoli). Având în vedere numărul unor

asemenea condamnări și cele menționate în paragraful precedent, precum și

severitatea pedepsei aplicate prin decizia din 26 ianuarie 2018, abaterea admisă

nu poate fi consideră o scăpare neglijabilă.

judecată „nu putea, din oficiu, să examineze probele”, este neîntemeiat. Potrivit

principiilor fundamentale ale procesului penal și cadrului normativ aplicabil,

sarcina administrării probatoriului în vederea susținerii acuzației aparține în

exclusivitate acuzării. Dacă acuzarea nu își exercită competențele legale –

inclusiv aceea de a solicita audierea martorilor – instanța este lipsită de temei

pentru a pronunța o hotărâre de condamnare. Acest fapt rezultă în mod explicit

din hotărârea Lazu v. Moldova (2016), § 41.

contraargumentele Comisiei de evaluate precum că prin decizia din 30 mai 2017

23

Curtea Supremă de Justiție nu a menționat că Curtea de Apel ar trebui să

pronunțe o condamnare fără audierea martorilor. Acest fapt nu rezultă din decizia

Curții Supreme de Justiție. Prin urmare, și în această parte argumentele

reclamantei sunt nefondate.

decide astfel cum a procedat completul din care făcea partea reclamanta prin

decizia din 26 ianuarie 2018. Acest fapt rezultă și din cele peste 15 hotărâri ale

CtEDO în care a fost constatată încălcarea dreptului la un proces echitabil de

către Republica Moldova ca urmare a neaudierii în instanța apel a martorilor puși

la baza sentinței de achitare. Existența acestei practici nu este o scuză pentru

încălcarea drepturilor omului, el constituie un factor la stabilirea faptului dacă

abaterea este suficientă pentru a dispune nepromovarea evaluării externe prin

prisma criteriilor menționate în para. 89.

c) Hotărârea V.P. v. Republica Moldova, 6 septembrie 2022

în cadrul unei proceduri penale, fără a i se da posibilitatea de a chema doi martori

importanți pentru apărare.

face ar fi fost decisive în stabilirea faptelor și ar fi putut avea un impact asupra

calificării juridice a acuzației. Prin urmare, cererea de audiere a acestor doi

martori a fost suficient de motivată și relevantă pentru obiectul acuzației (§ 15

din hotărâre). Instanțele naționale nu au luat în considerare relevanța mărturiilor

lui D.G. și A.G. și nu au motivat suficient decizia lor de a renunța la acestea (§

16 din hotărâre).

din cauza relevanței și a caracterului posibil decisiv al declarațiilor lor, ci și din

cauza faptului că principalul element de probă pe care s-au bazat instanțele

pentru a-l găsi vinovat pe reclamant, și anume declarațiile lui N.C., părea să fi

fost viciat de inconsecvențe. În concret, în septembrie 2011, acesta nu a

menționat că ar fi întreținut relații sexuale cu reclamantul, apoi, două luni mai

târziu, a afirmat contrariul, iar doi ani mai târziu pare să-și fi amintit lucruri pe

care nu le știa în 2011. Astfel, potrivit CtEDO, faptul că tribunalele naționale nu

i-au audiat pe D.G. și A.G. a subminat caracterul echitabil general al procesului

(§ 17 din hotărâre).

D.G. și A.G. și prin acceptarea tuturor argumentelor și probelor acuzării,

instanțele de judecată au creat un avantaj inechitabil în favoarea acuzării și, prin

urmare, l-au privat pe reclamant de orice posibilitate practică de a contesta

efectiv acuzațiile formulate împotriva sa (§ 18 din hotărâre).

administrate au demonstrat comiterea infracțiunii, a decis să respingă cererea de

audiere a lui D.G. deoarece acesta era minor la momentul comiterii infracțiunii,

iar la acel moment a considerat că era inadecvat să de dispună o nouă audiere a

victimei minore, existând deja declarațiile obținute sub garanții procedurale la

fond și confruntări, a urmărit respectarea drepturilor garantate de Convenția

24

Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a

abuzurilor sexuale, cunoscută și sub denumirea de „Convenția de la Lanzarote”.

2014 V.P. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42

alin. (2) și (4), art. 206 alin. (3) lit. b) din Codul penal, fiindu-i stabilită o

pedeapsă 16 ani închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Sentința s-a bazat în mod determinant pe declarațiile părții vătămate.

sentința pe declarațiile uneia dintre victime, fără a-i oferi posibilitatea de a audia

oricare dintre victime și că prima instanță a refuzat să-l audieze pe A.G., care a

fost un martor-cheie în cauză. Materialele prezentate la dosarul de evaluare

electronic rezultă că instanța de apel nu a audiat niciuna dintre victime, ci s-a

bazat doar pe declarațiile date de N.C. în timpul urmăririi penale. La 19 mai

2015, instanța de apel, în temeiul art. 90 alin. (3) pct. 8 din Codul penal, a respins

cererea de audiere a martorului A.G. din motiv că este coparticipant la

infracțiunea dată. D.G. nu a fost audiat pentru a proteja minorul. La 01 iunie

2015, Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiate cererile de apel ale

părării și a menținut sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22

decembrie 2014.

D.G. și A.G. le-ar fi făcut ar fi fost decisive pentru stabilirea circumstanțelor și ar

fi putut avea impact asupra calificării juridice a faptei. Prin urmare, cererea de

audiere a celor doi martori a fost suficient de motivată și relevantă pentru

obiectul acuzării. Hotărârile instanțelor naționale nu conțin nicio examinare a

relevanței eventualelor declarații ale lui D.G. și A.G. În plus, examinând

materialele prezentate de către părți, CtEDO nu a fost convinsă că fuseseră

depuse toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezența lui D.G. în instanțele

de judecată.

evaluării, a respins nejustificat cererile de audiere, fără a prezenta o motivare

convingătoare privind relevanța acestor probe. În același timp, el a acordat credit

integral declarațiilor unui martor ale cărui afirmații au fost afectate de

inconsecvențe, acestea reprezentând baza principală pentru condamnarea

reclamantului la 16 ani de închisoare.

sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiuni a fost confirmată

prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată. Alineatul (2) prevedea

că sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv

ori în principal, pe declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale și

citite în instanța de judecată în absența lor. Aceste norme impun obligația de a

administra și examina toate probele într-un mod echitabil, atât în favoarea, cât și

în defavoarea inculpatului. Alin. (3) al acestui articol prevede că declarațiile

martorului date la etapa urmăririi penale pot fi puse la baza sentinței de

condamnare doar dacă au fost coroborate cu alte probe. În acest caz, instanța nu a

respectat aceste norme imperative, pronunțând o hotărâre de condamnare în lipsa

unor probe esențiale pentru apărare și bazându-se preponderent pe declarații

25

obținute în faza urmăririi penale. Instanța de apel de asemenea a respins audierea

a doi martori esențiali fără o motivare convingătoare.

s-au bazat instanțele pentru a-1 găsi vinovat pe reclamant și pentru a-1 condamna

la 16 ani de închisoare a fost una dintre declarațiile victimei, care părea să fi fost

viciată de inconsecvențe (vezi para. 77). CtEDO a conchis că, prin neacordarea

dreptului apărării de a audia martori-cheie și prin acceptarea tuturor argumentelor

și probelor acuzării, judecătorii au creat un avantaj inechitabil în favoarea

acuzării și l-a privat pe inculpat de orice posibilitate practică de a contesta în mod

eficient acuzațiile formulate împotriva sa, ce a condus la o condamnare la 16 ani

de închisoare.

dispună o nouă audiere a victimei din motiv că acesta era minor, nu poate fi

reținut. Din materialele cauzei rezultă că D.G. avea deja 20 de ani la momentul

pronunțării deciziei din 1 iunie 2015. El a fost citat la Curtea de Apel, dar nu s-a

prezentat. Din materialele cauzei nu rezultă că instanța de apel a depuseforturi

pentru a-1 aduce la audiere. De asemenea, A.G., deși a fost inculpat, dacă dorea,

putea să facă declarații, așa cum prevede art. 90 alin. (2) Cod de procedură

penală. Respingerea din start al unui asemenea martor, în condițiile în care

acuzarea se baza în mod determinant pe declarațiile contradictorii ale părții

vătămate, ridică întrebări serioase în ceea ce privește echitatea procesului.

cu o situație identică, se reține cauza Popov v. Rusia, 13 iulie 2006, § 188;

Kasparov și alții v. Rusia, 3 octombrie 2013, §§ 64 - 69). În cauza Popov v.

Rusia, CtEDO a notat că, având în vedere că condamnarea reclamantului s-a

bazat pe probe contradictorii împotriva sa, refuzul instanțelor naționale de a

examina martorii apărării fără a ține seama de relevanța declarațiilor acestora a

condus la o limitare a drepturilor apărării incompatibilă cu garanțiile unui proces

echitabil consacrate la articolul 6 din Convenție.

multe hotărâri CtEDO, Consiliul Superior al Magistraturii a pus la baza hotărârii

de nepromovare a evaluării doar trei hotărâri. În cauza Naddur completul din care

a făcut parte reclamanta a adoptat o hotărâre de condamnare, casând o sentință de

achitare, contrar practicii bogate a CtEDO în cauzele moldovenești constituită de

mai mulți ani. Încălcarea era evidentă și în cauza Cosovan. În cauza Cosovan, din

cauza erorii admise de completul din care a făcut parte reclamanta, o persoană

grav bolnavă a fost deținută în mod nejustificat în penitenciar mai multe luni,

deși acesta suferea de o boală letală, iar starea sănătății ei se deteriora. În

celelalte două cauze, contrar standardelor CtEDO, două persoane au fost

condamnate la perioade lungi de detenție. Completul de asemenea notează că, în

pofida încălcărilor evidente a standardelor CtEDO, reclamanta nu a recunoscut

aceste abateri, ci a încercat să aducă justificări care, fie erau în contradicție cu

materialele cauzei, fie erau vădit neîntemeiate. Chiar dacă cele trei hotărâri,

examinate separat, ar fi putut să nu atingă nivelul de gravitate suficient pentru a

nu promova evaluarea, toate trei, coroborate între ele, nu permit Curții Supreme

de Justiție să ajungă la concluzia că Consiliul Superior al Magistraturii a depășit

limitele dreptului discreționar la adoptarea hotărârii contestate.

26

prevederilor art. art. 31, 118 din Codul administrativ, hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/26 din 20 iunie 2025 ar fi una

nemotivată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție susține că

respectiva hotărîre îndeplinește exigențele de claritate, precizie și completitudine

ale motivării, fiind indicat suficient de clar probatoriul reținut, normele de drept

aplicate, rațiunile Consiliului Superior al Magistraturii pentru acceptarea

raportului de nepromovare a evaluării externe.

Anatolie vs Comisia de evaluare externă nr.3-20/24 din 02 iunie 2025, nu se va

reține, odată ce procedurile și criteriile de evaluare în cadrul celor două cauze

diferă, or, în cauza judecătorului Anatolie Minciuna evaluarea externă s-a realizat

în baza Legii nr. 26/2022, care reglementează raporturile juridice aferente

procedurii de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru al

Consiliului Superior al Magistraturii, al Consiliului Superior al Procurorilor,

precum și a candidaților la funcția de membru în organele specializate ale

acestora, ca etapă obligatorie a procesului de selectare a candidaților și de alegere

sau numire a acestora în funcțiile respective. Iar, Legea nr 26/2022 în art. 13 alin.

5 specifică faptul că, se consideră că un candidat nu întrunește criteriile de

integritate dacă s-a constatat existența unor dubii serioase privind conformitatea

candidatului cu cerințele prevăzute la art.8, care nu au fost înlăturate de către

persoana evaluată. Cu atît mai mult că, în cauza lui Anatolie Minciuna, dubiile

Comisiei de evaluare cu privire la cele 11 cauze CtEDO apar ca fiind

nefundamentate în mod suficient, în condițiile în care nu a fost efectuată o

analiză detaliată a dosarelor de fond, care au stat la baza condamnărilor. În

absența unei examinări riguroase a elementelor cauzelor, inclusiv a materialelor

deciziilor interne și a circumstanțelor în care acestea au fost pronunțate și care au

fost obiect de examinare la CtEDO, concluziile Comisiei de evaluare s-au reținut

a fi premature.

respectat principiul egalității și nediscriminării, nefiind tratată în mod egal cu

persoanele aflate în situații similar, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție constată că acest fapt nu a fost probat. Astfel, instanței nu i-au fost

relevate acele situații comparabile și care ar fi identice sau aproape identice

situației reclamantei, pentru a fi supuse analizei dacă într-adevăr așa s-a procedat.

Astfel, se deduce că sunt absolut neîntemeiate alegațiile reclamantei, precum că

CSM și-ar fi exercitat discreția sa în mod diferit.

Sîrbu și Marcel Juganari, au fi fost implicați în cauze examinate de CtEDO nu

este suficientă, or fiecare evaluare este individualizată și se bazează pe

circumstanțele particulare ale activității și conduitei subiectului evaluării. Mai

mult, situațiile invocate nu sunt comparabile cu a sa - fie pentru că judecătorii

respectivi aveau o implicare periferică în hotărârile problematice, fie pentru că în

acele spețe hotărârile emise de subiecți nu corespundeau perioadei de 10 de ani

de evaluare a criteriului prevăzut de art. 11, alin. (2), lit. a) din Legea nr.

252/2023, fie nu a existat o corelație între conduita concretă și încălcarea

constatată de CtEDO.

27

contrar legii. Legea interzice doar discriminarea, adică tratarea diferită a

grupurilor de persoane în baza unui anumit criteriu, fără o justificare obiectivă și

rezonabilă (a se vedea art. 2 al Legii nr. 121/2012). Reclamantul nu a explicat în

baza cărui criteriu el a fost discriminat, ceea ce slăbește și mai mult argumentul

cu privire la discriminare.

înseamnă automat că reclamantul trebuie să beneficieze de același tratament ca și

celălalt grup cu care se compară. Nu este exclus ca în cazul celuilalt grup actul

administrativ să fi fost greșit, iar în cazul grupului din care face parte reclamantul

el este corect. Prin urmare, atunci când se invocă aspecte cu privire la tratamentul

diferențiat, examinarea contestației se va limita oricum la aspectele care rezultă

din art. 19 alin. (6) din Legea nr. 252/2023, adică la cele care puteau duce la

promovarea (în cazul hotărârii CSM de nepromovare) sau nepromovarea (în

cazul hotărârii CSM de promovare) evaluării.

nr. 252/2023 a fost declarată constituțională. Efectele nepromovării evaluării

externe sunt prevăzute de lege și oportunitatea aplicării unor limitări a drepturilor

reclamantei nu mai poate fi pusă în discuție în această procedură judiciară.

raportându-le la regimul juridic al răspunderii disciplinare reglementat de Legea

nr. 178/2014. Procedura aplicabilă în cauză nu este reglementată în mod exclusiv

de Legea nr. 178/2014, ci este stabilită de Legea nr. 252/2023, care instituie un

mecanism distinct de evaluare externă a integrității etice și financiare a

judecătorilor. Prin urinare, prevederile privind prescripția aplicabilă în materie

disciplinară nu sunt incidente în această procedură, iar susținerile reclamantei

sunt lipsite de temei legal.

reclamantă. Obiectul acestei proceduri se referă la legalitatea hotărârii

Consiliului Superior al Magistraturii. Deciziile Comisiei sunt adoptate exclusiv

de membrii acesteia, nu de către personalul care asistă Comisia. Decizia cu

privire la promovarea sau nepromovarea evaluării o ia Consiliul Superior al

Magistraturii, nu Comisia de evaluare a judecătorilor. Raportul Comisiei nu este

unul obligatoriu pentru Consiliu. În orice caz, orice vicii în procedura Comisiei

pot și invocate în ședința Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare,

necunoașterea membrilor secretariatului Comisiei și posibile conflicte de interese

nu pot afecta grav corectitudinea evaluării efectuate de Consiliul Superior al

Magistraturii, pentru ca aceasta să cadă sub incidența art. 19 alin. (6) al Legii nr.

252/2023.

ședinței CSM, prin faptul că în dreptul numelui membrului Ion Guzun a figurat

mențiunea „no vote”, se reține că potrivit extrasului din procesul-verbal al

ședinței Plenului CSM nr. 26 din 20 iunie 2025, la ședință au fost prezenți 10

membri, la examinarea chestiunii nr. 2 cu privire la raportul Comisiei de evaluare

externă privind evaluarea judecătoarei Oxana Robu de la Curtea de apel

(deliberarea și pronunțarea) membrul CSM Sergiu Băieșu a părăsit sala Plenului

CSM la 1013 din motiv că nu a participat la examinarea în fond a subiectului și

28

din acest motiv nu a participat nici la deliberare și pronunțarea soluției. Astfel în

rezultatul votării, cu 7 (șapte) voturi pro și 2 (două) voturi împotrivă, Plenul

CSM a adoptat hotărârea. Prin urmare, completul admite că la transmisiunea live

a ședinței CSM s-a produs o deficiență tehnică din care motiv în dreptul

membrului Ion Guzun a figurat mențiunea „no vote”.

Supreme de Justiție concluzionează că cererea de contestare formulată Oxana

Robu este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, întrucât nu există motive, care să

justifice anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/26 din 20

iunie 2025, prin care a fost acceptat raportul cu privire la evaluarea externă a

judecătorului Curții de Apel Centru, Oxana Robu, vizând nepromovarea

evaluării.

19 alin. (5) pct. 1) al Legii nr. 252 din 17 august 2023 privind evaluarea externă a

judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Respinge contestația depusă de Oxana Robu împotriva Consiliului Superior al

Magistraturii, terț Comisiei de evaluare a judecătorilor cu privire la anularea

actului administrativ și dispunerea reluării procedurii de evaluare.

Decizia este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Stella Bleșceaga

Diana Stănilă

29