2r-424/25 — încasarea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea prejudiciului material
- Temei legal
- Lipsa temeiurilor de aplicare a prevederilor art. 249 CPC, incheierea nu contine erori materiale
2r-424/25 — încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
D E C I Z I E
cu privire la respingerea recursului
în cauza civilă
Ministerul Mediului al Republicii Moldova împotriva lui Dumitru Cojocaru
(încasarea prejudiciului material)
împotriva încheierii din 28 mai 2025 a Curții de Apel Centru,
Dosarul nr. 2r-424/25
PIGD Nr. 2-24014581-01-2r-12112025
Lipsa temeiurilor de aplicare a prevederilor art. 249 din Codul de procedură civilă,
întrucât încheierea nu conține erori materiale, omisiuni sau dispoziții neclare care să
necesite corectare
3 decembrie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând, în lipsa părților, recursul declarat de Dumitru Cojocaru,
reprezentat de avocatul Andrian Fetescu,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 6 februarie 2024, Ministerul Mediului al Republicii Moldova a depus o
cerere de chemare în judecată împotriva lui Dumitru Cojocaru solicitând încasarea
prejudiciului material în sumă de 66 150 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 16 aprilie 2024,
cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
La 30 aprilie 2024, Ministerul Mediului al Republicii Moldova a depus apel
împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 16 aprilie 2024,
solicitând casarea acesteia și admiterea integrală a acțiunii.
Prin decizia Curții de Apel Centru din 30 aprilie 2025, s-a admis cererea de
apel a Ministerului Mediului al Republicii Moldova, s-a casat hotărârea
Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din 16 aprilie 2024 și s-a pronunțat o nouă
hotărâre prin care s-a admis cererea de chemare în judecată a Ministerului
Mediului. S-a încasat de la Dumitru Cojocaru în beneficiul Ministerului Mediului,
prejudiciul material de 66 150 lei, iar în beneficiul statului – 2 154,30 lei cu titlu
de taxă de stat pentru examinarea apelului.
La 21 mai 2025, Dumitru Cojocaru, reprezentat de avocatul Andrian
Fetescu, a depus o cerere de corectare a deciziei Curții de Apel Centru din 30
aprilie 2025, în temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din 28 mai 2025, Curtea de Apel Centru a respins cererea
depusă de Dumitru Cojocaru, reprezentat de avocatul Andrian Fetescu, privind
corectarea deciziei din 30 aprilie 2025. Colegiul a reținut că dispozitivul deciziei
este cert, clar și lipsit de erori sau omisiuni, iar eventualele plăți efectuate de
intimat urmează a fi valorificate în procedura de executare, nu printr-o cerere de
corectare.
1
La 22 octombrie 2025, Dumitru Cojocaru, reprezentat de avocatul Andrian
Fetescu, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 28 mai
2025, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii contestate.
Recurentul a susținut că suma de 66 150 lei stabilită prin decizia Curții de
Apel Centru din 30 aprilie 2025 fusese achitată anterior prin reținere la sursa de
plată, conform art. 88 Cod fiscal, fiind transferată efectiv suma netă de 52 099,74
lei. Această diferență o consideră drept eroare materială de calcul susceptibilă de
corectare în temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă. De asemenea,
recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat în mod eronat noțiunea de eroare
materială și nu a examinat cuantumul efectiv achitat.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 249 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
Corectarea greșelilor din hotărâre (1) După pronunțarea hotărârii, instanța care a
adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice.
(2) La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească
corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală,
orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de
greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de
corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța
care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se
pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică
examinarea corectării greșelilor.
(21) În cazul în care cererea privind corectarea greșelilor sau a omisiunilor din
hotărâre se depune în cadrul examinării cauzei în instanța de apel sau de recurs, aceasta
se soluționează de către instanța respectivă.
(22) În cazul în care cererea privind corectarea greșelilor sau a omisiunilor se
referă la actele emise de instanța de apel sau de recurs, aceasta se soluționează de către
instanța respectivă.
(3) Încheierea prin care instanța judecătorească se pronunță asupra cererii se
comunică participanților la proces și poate fi atacată cu recurs.
(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și pentru corectarea greșelilor
sau a omisiunilor din încheierile, deciziile și ordonanțele judecătorești.
MOTIVAREA INSTANȚEI
Completul de judecată reiterează că, potrivit art. 249 din Codul de
procedură civilă, corectarea hotărârii sau încheierii judecătorești este admisibilă
strict în cazurile în care actul conține erori materiale evidente – precum greșeli de
transcriere, omisiuni privind numele părților sau erori matematice ce rezultă în
mod direct din actele dosarului. Legiuitorul a limitat această procedură la
rectificarea unor inexactități formale, pentru a preveni transformarea corectării
într-un instrument de modificare a soluției ori de reconsiderare a raționamentului
2
instanței. Astfel, corectarea nu poate afecta soluția sau cuantumul obligației
stabilite prin hotărâre.
Susținerile recurentului se referă la faptul că suma stabilită în dispozitiv
reprezintă cuantumul brut (66 150 lei) al obligației, în timp ce suma netă (52
099,74 lei) transferată în contul creditorului ar fi mai mică din cauza reținerilor
fiscale obligatorii. Completul constată că această diferență rezultă exclusiv din
aplicarea normelor fiscale privind reținerea la sursă a impozitelor, operațiune
realizată după pronunțarea deciziei și care nu are legătură cu activitatea instanței
de judecată. Or, o astfel de situație nu poate fi calificată drept „eroare materială de
calcul”, întrucât nu privește calculul instanței și nu decurge dintr-o greșeală a
instanței, ci din mecanismul legal de executare a obligațiilor de plată.
Instanța de apel a reținut în mod întemeiat că dispozitivul deciziei din 30
aprilie 2025 este cert, explicit și lipsit de omisiuni. Instanța a stabilit în mod expres
suma prejudiciului material recuperabil, iar această sumă – stabilită ca datorie
civilă – nu poate fi substituită cu suma netă rezultată după aplicarea reținerilor
fiscale. Distincția între suma brută, stabilită prin hotărâre, și suma netă efectiv
virată în contul creditorului ține de procedura de executare, fiind atributul
executorului judecătoresc să constate executarea totală sau parțială a obligației, nu
al instanței care a pronunțat hotărârea.
Mențiunea recurentului privind riscul unei executări duble nu justifică
utilizarea procedurii prevăzute de art. 249 din Codul procedură civilă. Executorul
judecătoresc este obligat, potrivit legislației aplicabile, să deducă sumele deja
achitate și să constate în ce măsură obligația a fost executată. Așadar, nu se poate
susține că necorectarea dispozitivului ar genera în mod automat o executare
nelegală, deoarece dreptul executorului de a verifica plățile efectuate reprezintă
garanția împotriva unei eventuale duble executări. În consecință, recurentul invocă
o problemă de executare, și nu o eroare materială din hotărâre.
Completul de judecată observă că recursul nu identifică o eroare materială
rezultată din dosar, ci solicită ajustarea cuantumului obligației stabilite, aspect
inadmisibil în procedura reglementată de art. 249 din Codul procedură civilă.
Acceptarea unei asemenea teze ar transforma corectarea actului judecătoresc într-
un mecanism de modificare a hotărârii, contrar caracterului definitiv și obligatoriu
al acesteia și principiului securității raporturilor juridice.
În aceste condiții, criticile formulate în recurs nu corespund exigențelor
calificării unei erori materiale și nu demonstrează aplicarea eronată a normelor de
drept procedural de către instanța de apel. Actul contestat reflectă o aplicare
corectă a art. 249 din Codul procedură civilă, iar raționamentul instanței de apel se
încadrează în limitele procedurii de corectare.
3
Din considerentele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că încheierea Curții de Apel Centru din 28 mai 2025 este legală și
temeinică, fiind adoptată cu aplicarea corectă a normelor de procedură civilă și a
jurisprudenței relevante. În lipsa unei erori materiale evidente, nu există temei
pentru modificarea actului contestat, care urmează a fi menținut.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Respinge recursul depus de Dumitru Cojocaru, reprezentat de avocatul Andrian
Fetescu.
Menține încheierea din 28 mai 2025 a Curții de Apel Centru, în cauza civilă
Ministerul Mediului al Republicii Moldova împotriva lui Dumitru Cojocaru
privind încasarea prejudiciului material.
Decizia este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
4