2ra-972/24 — privind repararea prejudiciului material si moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind repararea prejudiciului material si moral
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-972/24 — privind repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul pentru
Protecția Mediului al Ministerului Mediului al Republicii Moldova,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către
Vasile Grosu împotriva Inspectoratului pentru Protecția Mediului cu privire la
încasarea prejudiciului material și moral, precum și compensarea cheltuielilor
de judecată,
împotriva deciziei din 20 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care
s-a admis cererea de apel declarată de Vasile Grosu, s-a modificat hotărârea
din 27 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea încasării
cuantumului prejudiciului moral, iar în rest hotărârea primei instanțe s-a
menținut,
(Dosarul nr. 2ra-972/24
Nr. PIGD 2-21113244-01-2ra-12082024)
Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Recurs vădit neîntemeiat, în temeiul art. 433
alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de
apel nu constituie un temei de casare a ei.
Au examinat anterior cauza judecătorii:
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (E. Culinca)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Pahopol, Ru. Pulbere, D. Dulghieru)
23 iulie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de
Inspectoratul pentru Protecția Mediului al Ministerului Mediului al RM,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Oxana Parfeni
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 26 iulie 2021 Vasile Grosu a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Inspectoratului pentru Protecția Mediului al Ministerului Mediului
al RM, cu privire la încasarea prejudiciului material și moral, precum și
compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată a menționat că reclamantul a
fost eliberat din funcție prin ordinul nr. 368 - P din 29 septembrie 2020, emis
de Inspectoratul pentru Protecția Mediului „Cu privire la încetarea relațiilor de
serviciu cu Vasile Grosu”.
A remarcat că prin hotărârea din 02 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Rîșcani, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată depusă de
Vasile Grosu către Inspectoratul pentru Protecția Mediului cu privire la
anularea actului administrativ individual defavorabil și încasarea salariului
pentru absența forțată de la locul de muncă. S-a anulat ordinul nr. 368-P din 29
septembrie 2020, emis de Inspectoratul pentru Protecția Mediului „Cu privire
la încetarea relațiilor de serviciu cu Vasile Grosu”. S-a restabilit Vasile Grosu
în funcția de șef al Direcție Inspecția pentru Protecția Mediului Fălești. S-a
obligat Inspectoratul pentru Protecția Mediului în condițiile legii să-i achite lui
Vasile Grosu, salariul pentru absența forțată de la muncă. Hotărârea în partea
restabilirii lui Vasile Grosu în funcție și achitarea salariului pentru absență
forțată de la muncă, în mărimea unui salariu, cu executare imediată.
Astfel, reclamantul ținând cont prevederile art. 329 alin. (1) și (2) din
Codul muncii, a apreciat prejudiciului moral suportat, pentru eliberare ilicită
de la muncă, în cuantum de 100 000,00 de lei.
În continuare, reclamantul a menționat că potrivit ordinului nr. 306 din 24
iunie 2020 cu privire la atribuirea treptei noi de salarizare lui Vasile Grosu,
salariul de bază constituirea suma de 11310,00 de lei pe lună, care urmează a
fi înmulțită la 8 luni de absența forțată de la serviciu, astfel rezultând suma
prejudiciului material în sumă de 90 480,00 de lei.
Drept urmare, reclamantul a solicitat încasarea de la Inspectoratul pentru
Protecția Mediului sumei de 90 480,00 de lei cu titlul de prejudiciu material,
cu aplicarea pentru fiecare zi de întârziere câte 0,3 la sută din suma neplătită
în termen; încasarea prejudiciului moral în favoarea reclamantului, pentru
1
eliberarea ilicită de la muncă, în cuantum de 100 000,00 de lei, precum și
încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5000,00 de lei.
Ulterior, pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond, de către
avocatul Roman Doroftei, care acționa în interesele lui Vasile Grosu, în baza
mandatului avocațial nr. MA 1984063 din 12 iulie 2021, a depus cerere de
concretizare, din motiv că pârâtul a achitat reclamantului unele sume restante.
Astfel, prin cererea de concretizare a pretențiilor, reclamantul a solicitat
să fie încasată din contul Inspectoratului pentru Protecția Mediului al
Ministerului Mediului al RM în beneficiul lui Vasile Grosu penalitatea de
întârziere de 0,3 la sută din suma neplătită în termen, în sumă de 15472,08 de
lei precum și, încasarea prejudiciului moral pentru eliberarea ilicită de la
muncă, în cuantum de 100000,00 de lei, cu compensarea cheltuielilor de
judecată în mărime de 5000,00 de lei.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 27 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Grosu
împotriva Inspectoratului pentru Protecția Mediului cu privire la încasarea
prejudiciului material și moral, precum și compensarea cheltuielilor de
judecată. S-a încasat de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului în beneficiul
lui Vasile Grosu suma de 5000,00 de lei, cu titlu de prejudiciului moral. S-a
încasat de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului în beneficiul lui Vasile
Grosu cheltuielile de asistență juridică, în mărime de 2500,00 de lei. În rest
pretențiile reclamantului au fost respinse, ca neîntemeiate (f.d.62).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 10 mai 2022, avocatul Doroftei Roman, acționând în interesele lui
Vasile Grosu a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 27
aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care a solicitat
admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi
decizii prin care să fie dispusă încasarea din contul Inspectoratului pentru
Protecția Mediului în beneficiul lui Vasile Grosu a penalității în sumă de
15472,08 de lei, prejudiciului moral pentru eliberarea ilicită de la muncă în
cuantum de 100000,00 de lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de
5000,00 de lei (f.d.64/66).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 20 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis
cererea de apel declarată de Vasile Grosu. S-a modificat hotărârea din 27
aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea încasării
cuantumului prejudiciului moral încasat din contul Inspectoratul pentru
Protecția Mediului în beneficiul lui Vasile Grosu, majorând suma prejudiciului
moral de la 5000,00 de lei la 15000,00 de lei. În rest, s-a menținut hotărârea
instanței de fond (f.d.123; 124/132).
2
Întru susținerea soluției enunțate, a relevat că în conformitate cu
prevederile art.373 alin. (1), (2) și (5) din Codul de procedură civilă, instanța
de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor
înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește
constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În
limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice
stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite,
dar care au importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar
și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.
Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate
în apel.
Subsecvent, instanța de apel a reținut că sarcina instanței de apel derivă
din dispozițiile art.373 alin.(1), (2) și (5) din Codul de procedură civilă, în
condițiile în care instanța de fond a soluționat fondul cauzei, cu expunerea
argumentelor în vederea admiterii sau respingerii acțiunii în raport cu
concluziile reținute de către aceasta.
În acest sens, instanța de apel a notat că prin cererea de apel depusă de
apelantul Vasile Grosu, s-a solicitat casarea parțială a hotărârii instanței de
fond în partea pretențiilor respinse și în acea parte să fie emisă o decizie nouă
prin care să fie dispusă încasarea din contul Inspectoratul pentru Protecția
Mediului în beneficiul lui Vasile Grosu a sumei de 15 472,08 de lei, cu titlu de
penalitate, suma de 100 000,00 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielile
de asistență juridică în sumă de 5000,00 de lei.
Așadar, în contextul pretențiilor înaintate, instanța de apel analizând art.
90 alin. (1)-(3), art.329 alin. (1) din Codul muncii, art. 2037 din Codul civil, a
conchis ca fiind eronată soluția emisă de instanța de fond în partea încasării în
sumă de 5000,00 de lei în calitate de prejudiciu moral, suportat, pentru
eliberare ilicită de la muncă prin ordinul nr. 368 - P din 29 septembrie 2020,
emis de „Cu privire la încetarea relațiilor de serviciu cu Vasile Grosu”.
La fel, instanța de apel a stabilit faptul că potrivit ordinului nr. 306 din
24 iunie 2020 cu privire la atribuirea treptei noi de salarizare lui Vasile Grosu,
salariul de bază constituie suma de 11310,00 de lei, iar potrivit art. 90 alin. (3)
din Codul Muncii, mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către
instanța de judecată, ținându-se cont de aprecierea dată acțiunilor
angajatorului, dar nu poate fi mai mică decât un salariu mediu lunar al
salariatului.
În virtutea acestui fapt instanța de apel a notat faptul că instanța de fond,
dispunând încasarea a sumei de 5000,00 de lei în calitate de prejudiciu moral
nu a luat în considerare prevederile indicate supra, astfel în această partea
hotărârea emisă urmează a fi casată.
La acest capitol, instanța de apel a considerat că suma prejudiciului
moral care urmează a fi încasat în folosul lui Vasile Grosu din contul
Inspectoratului pentru Protecția Mediului este suma de 15000,00 de lei.
3
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 09 august 2024, prin intermediul poștei terestre (f.d.148/149),
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a declarat recurs împotriva deciziei din
20 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi decizii
prin care să fie menținută hotărârea primei instanțe (f.d.135/137).
În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel în partea ce
privește majorarea cuantumului prejudiciului moral de la 5000,00 de lei la
15000,00 de lei, lipsită de motivație și respectiv urmează a fi casată.
A mai susținut că instanța de apel în decizia sa a făcut trimite la preferire
la art. 90 alin. (1) - (3) din Codul Muncii, însă suma prejudiciului moral
acordată a fost mai mare decât un salariu lunar acordat dlui Grosu Vasile în
baza Ordinului IPM nr.322 din 04 iunie 2021, în cuantum de fiind de 11650,00
de lei.
A invocat că instanța de apel nu a făcut referire la numite circumstanțe
care le-a luat în considerare la acordarea prejudiciului moral sau la careva
probe în baza cărora efectuând un calcul a ajuns la mărimea prejudiciului moral
respectiv și nu s-a expus asupra aprecierii acțiunilor angajatorului.
Subsidiar, a invocat că instanța de apel nu a făcut referire nici la impactul
asupra sănătății psihice, relațiile sociale, cariera profesională, descrierea
suferințelor psihice, a impactului asupra vieții de zi cu zi, dacă există afecțiuni
psihice diagnosticate ca urmare a concedierii ilegale.
În continuare cu referire la prevederile art. 241 alin. (5) din Codul de
procedură civilă, a susținut că instanța de apel la examinarea cererii de apel nu
a constatat corect circumstanțele de fapt și de drept invocate de către
Inspectoratul pentru Protecția Mediului, ceea ce denotă că instanța de apel a
aplicat incorect prevederile legii și a emis o decizie netemeinică și ilegală.
La 18 noiembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul
poștei electronice, a expediat pentru cunoștință în adresa avocatului Roman
Doroftei, care acționează în interesele lui Vasile Grosu, copia recursului
declarat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, împotriva deciziei din 20
februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, fapt ce se confirmă prin extrasul din
poșta electronică anexat la materialele dosarului (f.d.155) însă, intimatul și
reprezentantul acestuia nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu
au depus referință, prin care să-și expună opinia referitor la cererea de recurs.
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 434 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă, prevede că:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu
poate fi restabilit.”
4
Așadar, cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de
recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul
deciziei în ședință publică la 20 februarie 2024 (f.d.123).
Totodată, potrivit scrisorii de expediere a actului judecătoresc nr.3604
(f.d.133), rezultă că, la 11 iunie 2024, Curtea de Apel Chișinău a expediat
părților, prin intermediul oficiului poștal, copia deciziei integrale din 20
februarie 2024, pentru cunoștință.
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că
recursul declarat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, la 09 august 2024,
prin intermediul poștei terestre, se consideră depus în termenul stabilit de
art.434 din Codul de procedură civilă (a se vedea pct.26).
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 433 alin.(1) din Codul de procedură civilă, reglementează că:
,,(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(1); a1) recursul este depus împotriva unui
act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art.429 alin.(5); b) recursul
este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a
înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce
a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță
fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat.
Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, prevede că:
,,(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară
jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se
schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis
neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e)
hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost
pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
(2)Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
,,În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar
faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a
Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de
procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat
pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept
exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o
motivare suficient de serioasă.
5
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a
trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă
la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării
testului și filtrului de admisibilitate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că motivele
de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.
432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul
recurentului cu soluția pronunțată de Curtea de Apel Chișinău și nu relevă
interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material
sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei
recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la
art.432 din Codul de procedură civilă.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,
fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe
care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu
doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci
expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,
instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unui asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu
un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale
a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și
interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea
6
oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de
admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].
Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât
prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură
în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,
pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât
pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în
fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept,
și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea
Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție concluzionează că recursul declarat de Inspectoratul pentru Protecția
Mediului al Ministerului Mediului al Republicii Moldova, împotriva deciziei
din 20 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii
recursului și drept urmare prin prisma art. 433 alin. (1) lit. f), urmează a fi
apreciat ca fiind vădit neîntemeiat și considerat inadmisibil.
Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2),
art.433 alin. (1) lit. f), art.440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Declară inadmisibil recursul depus de Inspectoratul pentru Protecția
Mediului al Ministerului Mediului al Republicii Moldova, împotriva deciziei
din 20 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Gheorghe Stratulat
7