2ra-1719/23 — recunoasterea nulitatii contractului de vinzare-cumparare si compensarea cheltuielilor de judecat

La 10 ianuarie 2020, Nicolae Ursu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Margaretei Budeanu și lui Valeriu Budeanu, cu privire la recunoașterea nulității contractului de vânzare-cumpărare și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, prin hotărârea din ******** a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, irevocabilă la ********, s-a dispus încasarea de la Valeriu Budeanu a sumei conform recipisei din ********.

În urma acțiunilor de executare s-a stabilit că pârâtul nu dispune de bunuri care ar putea fi urmărite, deși la data contractării obligației – ********era coproprietar al terenului și a casei din str. ********, mun. Chișinău, însă pe parcursul procesului de executare s-a constatat că de facto proprietar al bunurilor imobile este înscrisă doar Margareta Budeanu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. ******** din ********.

A susținut că, orice vânzare făcută în frauda unui terț creditor fondată pe o cauză ilicită este nulă, inclusiv deoarece contravine ordinii publice. În virtutea principiului tempus regit actum și în baza art. 7 din Codul civil, actul juridic contestat urmează a fi analizat prin prisma reglementărilor și practicii în vigoare la data încheierii actului juridic civil, or, condițiile de valabilitate a unui act juridic civil pot și urmează a fi raportate la momentul încheierii actului. În opinia reclamantului scopul urmărit de părțile contractului este unul contrar legii și ordinii publice. Or, bunurile unei persoane fizice sunt afectate executării obligațiilor care revin în seama persoanei respective. Sub acest aspect, diminuarea frauduloasă a patrimoniului este contrară legii și ordinii publice. 1

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 27, art. 207, art. 207, art. 220, art. 217 din Codul civil.

Reclamantul a solicitat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. ******** din ********, încheiat între Valeriu Budeanu și Margareta Budeanu în privința cotei din terenul și casa din str. ********, mun. Chișinău, nr. cadastral ********și ********, autentificat de către notarul public Svetlana Brihuneț cu radierea dreptului de proprietate exclusivă a Margaretei Budeanu asupra terenului și a casei din str. ********, mun. Chișinău, cu restabilirea dreptului de proprietate a lui Budeanu Valeriu asupra cotei ideale de ½ și compensarea cheltuielilor de judecată.

În consolidarea soluției, instanța de apel a reținut că Nicolae Ursu pretinde nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. ******** din ******** încheiat între Valeriu Budeanu și Margareta Budeanu ca fiind încheiat contrar dispozițiilor art. 221, art. 207 alin.(1) din Codul civil (în redacția până la 01 martie 2019) și în dauna intereselor creditorului (Nicolae Ursu).

Instanța de apel a notat că, prin acest contract Valeriu Budeanu a înstrăinat soției sale, Margareta Budeanu ½ cotă-parte din bunul imobil pe care o deține în proprietate, în perioada în care litigiul intentat la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Ursu cu privire la încasarea datoriei formate în temeiul recipisei din ********se afla deja pe rolul instanței de judecată.

Așadar, instanța de apel a stabilit că creanța este una anterioară încheierii de către debitor a actului a cărui inopozabilitate se solicită, Nicolae Ursu fiind prejudiciat prin actul fraudulos ulterior al debitorului.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că înstrăinarea cotei-părți a bunului imobil a avut drept scop eschivarea apelantului/pârâtului Valeriu Budeanu de la executarea unei eventuale hotărâri judecătorești de încasare a sumelor solicitate în acel proces de judecată, având în vedere că prin prisma dispozițiilor art.27 din Codul civil persoana fizică răspunde pentru obligațiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepția bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Dat fiind că contractul de vânzare-cumpărare nr. ******** din ******** a fost încheiat între Valeriu Budeanu și Margareta Budeanu cu rea- credință, fără de a avea intenția de a da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații civile, elemente definitorii ale actului juridic în sensul art.195 din Codul civil, fiind creată doar aparența existenței actului juridic în realitate, 3 instanța de apel a stabilit că este justificată legal concluzia instanței de nulitate a actului juridic fictiv.

Un argument în plus care confirmă fictivitatea actului juridic a cărei nulitate se pretinde este și faptul înstrăinării ½ cote părți la prețul de 250 000 de lei, care este cu mult mai mic decât valoarea estimată a ½ cotă-parte din imobil, conform certificatului eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău la ******** și care constituie suma de 1 125 255, 50 de lei (pct.4 din contract).

Astfel, în temeiul art.217 alin.(1) din Codul civil coroborat cu art.221 alin.(1) din Codul civil, instanța de apel a ajuns la concluzia că contractul de vânzare-cumpărare nr.3649 din 22 septembrie 2016 reprezintă un act juridic fictiv, existând temei legal de a constata nulitatea acestuia.

La 28 noiembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului copia recursului declarat de Margareta Budeanu și Valeriu Budeanu, reprezentați de avocatul Petru Coșleț, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

La 08 ianuarie 2025, prin intermediul poștei electronice, Nicolae Ursu a depus referință, solicitând respingerea recursului. 4

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, cererea de recurs depusă de Margareta Budeanu și Valeriu Budeanu, reprezentați de avocatul Petru Coșleț, la 19 decembrie 2023, se consideră depusă în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus de Margareta Budeanu și Valeriu Budeanu, reprezentați de avocatul Petru Coșleț nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci 6 expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorilor recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Argumentul recurentului potrivit căruia judecătorii Curții de Apel Chișinău, Ana Panov și Ion Țurcan, care au examinat prezenta cauză în apel, nu ar fi trebuit să o soluționeze, pe motiv că aceștia au examinat anterior o cauză pretins conexă, fiind autorii încheierii din 02 noiembrie 2021, este neîntemeiat. Or, prin încheierea din 02 noiembrie 2021, judecătorii nu au examinat fondul cauzei, ci s-au pronunțat doar asupra unui incident procedural privind restituirea apelului depus peste termen. Instanța a refuzat repunerea în termen, fără a se expune asupra aspectelor de fond.

Mai mult decât atât, cauza în care a fost pronunțată încheierea din 02 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu este conexă cu prezenta cauză, întrucât obiectul acțiunii este diferit. 7

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Margareta Budeanu și Valeriu Budeanu, reprezentați de avocatul Petru Coșleț ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Margareta Budeanu și Valeriu Budeanu, reprezentați de avocatul Petru Coșleț. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 8