2ra-112/25 — Desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului minor și încasarea pensiei

La 07 august 2023, Vengher Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Anei-Maria Vengher, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copilului minor.

În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la ****, s-a căsătorit cu Ana-Maria Vengher, eveniment înregistrat și trecut în registrul actelor stării civile sub nr. ****, de către SSC Botanica, mun. Chișinău. Din căsătorie, la ****, s-a născut copilul ****.

Viața împreună cu pârâta a eșuat. În relațiile familiare s-a creat o atmosferă apăsătoare, de neînțelegere, certuri permanente. Incompatibilitatea caracterelor și viziunilor contrare asupra modului și principiilor de conviețuire l-a adus la convingerea fermă privind imposibilitatea păstrării familiei respective. Or, de o perioadă de timp, nu mai locuiește împreună cu pârâta. În această situație, este inoportun menținerea familiei, eșuând toate căile de împăcare.

După concretizarea cerințelor, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate între Vasile Vengher și Ana-Maria Vengher, stabilirea domiciliului copilului minor: ****, născută la ****, cu tata - Vasile Vengher și încasarea din contul pârâtei Ana-Maria Vengher în beneficiul său a cheltuielilor legate de judecarea cauzei.

La 30 septembrie 2023, Ana-Maria Vengher a depus acțiune reconvențională împotriva lui Vasile Vengher, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copilului minor.

În motivarea acțiunii reconvenționale a indicat că Vasile Vengher a fost mereu o persoană violentă și sistematic aplica violența psihică asupra ei. După nașterea copilului, acesta continua violența domestică și în prezența copilului, ceea ce îi cauza suferințe inclusiv minorei, care încă nu înțelegea ce se întâmplă, dar strigătele pârâtului o speriau. Ea a încercat mereu să susțină familia, încercând ca ambii să găsească un consens și să-și manifeste dragoste și respect unul față de altul, inclusiv și față de copil. 1

Viața cu pârâtul a devenit insuportabilă și conviețuirea în comun este imposibilă, această relație a început să-i provoace stres, și emoții negative continuu, motiv pentru care separarea lor este una din cea mai bună soluție pentru o viață pașnică și echilibrată pe viitor nu doar pentru dânsa și pârât ca maturi, dar și pentru copilul minor.

A menționat că părțile au caractere incompatibile, iar aceasta nu permite conviețuirea comună. Pârâtul a părăsit domiciliul comun din Italia, unde locuia împreună cu dânsa și copilul minor mai mult de un an de zile.

De comun acord, la inițiativa pârâtului, au decis să se transfere cu traiul în Italia, în speranța că relația lor se va îmbunătăți, dar viața în comun nu a mai putut continua. Vasile Vengher a decis să se separe și să plece cu traiul înapoi în Moldova.

După plecarea pârâtului din familie, copilul a devenit mult mai calm. Respectiv, pârâtul și-a lăsat familia să-și continue viața în Italia și să-și aibă domiciliul acolo, fără nici o obiecție.

A menționat că pârâtul poate vizita copilul oricând dorește, are adresa de domiciliu din Italia, cunoaște locul aflării grădiniței la care a fost înmatriculată în baza cererii ambelor părinți, o poate telefona așa cum face și în prezent din moment ce s-a mutat cu traiul separat în Moldova.

Domiciliul copilului minor a fost stabilit de comun acord în Italia. Ea este angajată în câmpul muncii în Italia și are toate condițiile necesare de întreținere a minorei. La fel ea este ajutată de părinții ei și de fratele său care locuiește de mulți ani în Italia.

Reclamanta a subliniat că domiciliul minorei nu poate fi stabilit cu pârâtul, deoarece el nu va putea avea grijă de fetiță, niciodată nu a rămas singur cu ea, nu cunoaște care este regimul zilnic a copilului, ce îi place, cum se alimentează, ce activități are.

Fetița este mică, are doar 3 ani, și din moment ce pârâtul a părăsit domiciliul din Italia, copilul a locuit și locuiește pînă în prezent doar cu ea, având întrevederi regulate cu tatăl său.

În interesul superior al copilului minor, acesta trebuie să continuie să domicilieze cu mama sa, în ambianță calmă, liniștită, fără stres, iar pârâtul (tatăl) să își mențină în continuare legătura prin comunicare cu minorul conform legii.

De asemenea, luând în considerație frauda comisă de pârât în privința indemnizației primite pentru întreținerea minorii de la autoritățile italiene și folosită pentru dânsul și nu pentru copil, se constată că acțiunile lui nu se califică ca pozitive, iar el nu acționează în interesul superior a copilului minor. 2

A mai indicat că pârâtul deși are obligația conform art. 74 din Codul familiei de a întreține copilul, nu o face.

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 51, art. 63, art. 64, art.74 și art.76 din Codul familiei, art. 8 și art. 6 CEDO

Reclamanta a solicitat constatarea/stabilirea domiciliului copilului minor, deținător al cetățeniei Republicii Moldova, ****, a.n. **** cu mama sa Ana-Maria Vengher, încasarea din contul lui Vasile Vengher în beneficiul Anei -Maria Vengher a pensiei de întreținere a minorei în sumă de 6000 de lei pînă la atingerea majoratului și 190 euro, îndemnizația achitată de autoritățile Italiene și reținută ilegal de Vasile Vengher în contul său, schimbarea numelui său de familie după divorț, din Vengher în **** și încasarea din contul lui Vasile Vengher în beneficiul Anei-Maria Vengher cheltuielile de judecată.

Prin decizia din 05 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți, s-a admis cererea de apel depusă de Ana-Maria Vengher. S-a casat hotărârea din 30 octombrie 2023 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, în latura stabilirii domiciliului copilului minor Otilia Vengher cu tatăl său Vasile Vengher și în latura respingerii acțiunii reconvenționale formulate de Ana-Maria Vengher cu pronunțarea în latura casată o nouă hotărâre după cum urmează : S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Vengher împotriva Anei-Maria Vengher, cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor ****, născută la ****, împreună cu tatăl Vasile Vengher, ca neîntemeiată. S-a admis parțial acțiunea reconvențională formulată de Ana-Maria Vengher. S-a stabilit domiciliul copilului minor, ****, născută ****, cu mama Ana-Maria Vengher. S-a încasat din contul lui Vasile Vengher în beneficiul Anei-Maria Vengher pensie de întreținere a copilului minor, **** în sumă de 2000 de lei lunar, din data de 30 septembrie 2023 până la atingerea majoratului de către copil sau schimbarea situației părților. S-a încasat din contul lui Vasile Vengher în beneficiul statului taxă de stat în mărime de 820,21 de lei. S-a încasat din contul lui Vasile Vengher în beneficiul Anei-Maria Vengher cheltuieli de judecată în sumă totală de 450 de lei. În rest, pretențiile formulate de Ana-Maria Vengher s-au respins. S-a menținut hotărârea din 30 octombrie 2023 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, în latura desfacerii căsătoriei și a taxei de stat încasate de la Vasile Vengher în beneficiul statului.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că prima instanță, prin hotărârea supusă apelului, a admis cerințele reclamantului Vasile Vengher privind desfacerea căsătoriei cu Ana-Maria Vengher, eveniment înregistrat și trecut în registrul actelor civile sub nr****, la ****de către ****, mun. Chișinău.

Instanța de apel a considerat că soluția primei instanțe în această latură urmează a fi menținută, or, în cadrul ședinței de judecată a instanței de fond a fost probat cu certitudine faptul că, din septembrie 2022, părțile locuiesc separat, iar relațiile de familie, din cauza certurilor frecvente în familie, fiind întrerupte definitiv în luna martie 2023 când Vasile Vengher a revenit în Republica Moldova din Italia, unde se afla împreună cu familia sa. 4

Or, pentru păstrarea unei familii este necesar consimțământul reciproc al soților, iar reclamantul-pârâtul Vasile Vengher, prin înaintarea cererii de desfacere a căsătoriei și susținerea ei în instanța de fond a confirmat că păstrarea familiei nu mai este posibilă, fapt confirmat și susținut în instanța de judecată și de către pârâta-reclamantă Ana-Maria Vengher.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a notat că prima instanță justificat a ajuns la concluzia că viața în comun de mai departe a soților Vengher și menținerea familiei au devenit imposibilă.

Cu referire la pretenția privind stabilirea domiciliului copilului minor, instanța de apel a notat că decizia privind domiciliul trebuie să fie în interesul superior al copilului, or, acesta este un principiu fundamental în dreptul familiei, care implică luarea în considerare a ceea ce este cel mai bun pentru copil.

Instanța de apel a remarcat că copilul nu poate fi încredințat tatălui Vasile Vengher, inclusiv pentru faptul că, chiar dacă ambii părinți au obligația legală de întreținere a copilului, din decembrie 2022, tatăl a renunțat la această obligațiune demonstrativ și prin acțiunile lui se probează că o perioadă îndelungată el a acționat în defavoarea interesului superior a copilului minor.

Astfel, reieșind din faptul că a fost determinat domiciliul minorei ****, născută la ****, cu mama Ana-Maria Vengher, instanța de apel a considerat necesar de a admite parțial pretențiile expuse în acțiunea reconvențională și a încasa de la Vasile Vengher pensie de întreținere în beneficiul Anei-Maria Vengher pentru întreținerea copilului minor, ****, în mărime de 2000 de lei lunar, începând cu data de 30 septembrie 2023 până la atingerea majoratului de către copil sau schimbarea situației părților.

Totodată, instanța de apel a considerat ca fiind exagerată pretenția Anei- Maria Vengher privind încasarea pensiei de întreținere în mărime de 6 000 de lei lunar. Or, obligația de întreținere a copiilor minori, aparține ambilor părinți. Aceasta nu este expresia simplei împărțiri a cuantumului minim de întreținere stabilit de statistici. Determinarea acesteia are loc în mod individual, cu luare în considerație a tuturor factorilor de ordin obiectiv, astfel încât să corespundă asigurării respectării principiului interesului superior al copilului.

Cu referire la pretențiile formulate de Ana-Maria Vengher împotriva lui Vasile Vengher privind încasarea îndemnizației sociale acordată de statul italian, care în opinia ei a fost însușită de acesta, acționând în detrimentul copilului minor, instanța de apel a concluzionat că prima instanță în opinia instanței de apel corect le-a respins, deoarece acestea nu decurg din cadrul litigiului în cauză și nu au o careva relevanță cu acesta. 5

La 02 mai 2025, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia cererii de recurs depusă de Vasile Vengher, reprezentat de avocatul Dorin Podlisnic, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

La 14 octombrie 2025, prin intermediul poștei electronice, Ana–Maria Vengher, reprezentată de avocata Ina Cepoi, a depus referință, solicitînd respingerea cererii de recurs și menținerea deciziei din 05 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.” 40. Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, recursul declarat de Vasile Vengher, reprezentat de avocatul Dorin Podlisnic, la 27 februarie 2025, este depus în termenul legal prevăzut de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de recurs depusă de Vasile Vengher, reprezentat de avocatul Dorin Podlisnic, nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă. 8

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). 9

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Vasile Vengher, reprezentat de avocatul Dorin Podlisnic, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Vasile Vengher, reprezentat de avocatul Dorin Podlisnic, împotriva deciziei din 04 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 10