2ra-448/23 — Constatarea ca fiind abuzive a clauzelor contractuale

La 8 iulie 2021, Subțire Svetlana a depus cerere de chemare în judecată împotriva OCN „Optim-Capital” SRL, solicitând constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a pct. 2.4, 2.9 și 4,2 din Contractul de credit nebancar nr. 2020-078 din 14.08.2020.

Prin încheierea protocolară din 22 septembrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul central, s-au atras în proces, din oficiu, în calitate de intervenienți accesorii, notarul Dogotari Larisa și Șelegheda Stanislav.

Ulterior, prin cererea de concretizare a pretențiilor din 5 octombrie 2021, reclamanta și-a extins obiectul acțiunii, solicitând: constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a pct. 2.4., 2.9. și 4.2. din contractul de credit nebancar nr. 2020-078 din 14 august 2020; constatarea nulității pct. 4.1 din contractul de ipotecă nr. 4602 din 3 aprilie 2019 și anularea investirii acestuia cu formulă executorie; declararea nulității absolute a pct. 6.2 din contractul de credit nebancar nr. 2020-078 din 14 august 2020.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că la 3 aprilie 2019 a încheiat cu pârâta Contractul de credit nebancar nr. 2019036 în sumă de 100285 lei, garantat cu ipotecă în temeiul contractului de ipotecă nr. 4602/03.04.2019.

Ulterior, la 14 august 2020, a contractat un nou credit nebancar nr. 2020-078 în sumă de 6 500 euro, iar prin Acordul adițional nr. 1 la contractul de ipotecă a fost extins obiectul garanției. Condițiile contractului prevăd o dobândă de 0,14% pe zi (51,1% anual), comision de administrare de 19,50 euro pentru fiecare rată și penalitate de întârziere de 32,50 euro/zi pentru primele 30 zile și 65 euro/zi ulterior, pe care reclamanta le consideră abuzive, nenegociate și disproporționate. 1

Reclamanta a indicat că a achitat inițial doar patru rate (în perioada septembrie - decembrie 2020), după care, din motive financiare, a încetat plățile, fiind în întârziere la momentul depunerii acțiunii. Ca urmare, pârâta a inițiat executarea silită în baza contractului de ipotecă investit cu formulă executorie.

La 22 ianuarie 2021 a fost intentată procedura de executare silită, iar la 9 iunie 2021 executorul judecătoresc a întocmit proces-verbal de transmitere în posesie a imobilului ipotecat - apartament din xxxxx, str. xxxxx, fiind dispusă evacuarea reclamantei.

Reclamanta a arătat că suma pretinsă de pârâtă prin notificarea executorului – 21 425,91 euro – este vădit disproporționată în raport cu suma împrumutată (6 500 euro), întrucât include dobânzi și penalități excesive.

A susținut că aceste clauze contractuale sunt abuzive, creează un dezechilibru semnificativ între părți și au fost impuse fără negociere, cu încălcarea legislației privind protecția consumatorilor. Totodată, a invocat că investirea contractului de ipotecă cu formulă executorie a fost realizată fără consimțământul său informat, fiind indusă în eroare asupra naturii și efectelor juridice ale actului.

În rest, în partea acțiunii privind constatarea nulității pct.4.1. din Contractul de ipotecă învestit cu formulă executorie nr. 4602 din 03.04.2019 privitor la investirea cu formulă executorie, acțiunea s-a respins, ca neîntemeiată. 2

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că, hotărârea primei instanțe urmează a fi casată parțial în temeiul art. 386 alin. (1) lit. d) CPC, deoarece aceasta a aplicat greșit norma de drept material prin declararea nulității integrale a tuturor clauzelor contractuale contestate, fără a analiza proporționalitatea și limitele admisibile ale intervenției judiciare în contract.

Curtea de Apel a menționat că, deși clauzele 2.4, 2.9, 4.2 și 6.2 din contractul de credit conțin elemente abuzive, acestea nu pot fi eliminate în întregime, deoarece contractul ar deveni imposibil de executat, ceea ce ar afecta echilibrul contractual și ar crea o situație „vădit dezechilibrată” în favoarea debitorului.

Instanța a reținut că dobânda contractuală poate fi considerată abuzivă numai în partea în care depășește limitele rezonabilului și principiul proporționalității stabilit în raport cu riscul contractual al creditorului; prin urmare, a menținut dobânda până la plafonul de 50% anual, iar diferența a fost declarată nulă. 3

Cu privire la penalitățile contractuale și celelalte costuri suplimentare, Curtea a reținut că acestea pot fi considerate abuzive atunci când depășesc cumulat nivelul de 0,04% pe zi din suma împrumutată, motiv pentru care nulitatea acestor clauze a fost menținută doar în partea ce depășește acest plafon.

Instanța de apel a mai constatat că nu sunt întrunite condițiile declarării nulității clauzei 4.1 din contractul de ipotecă referitoare la investirea cu formulă executorie, întrucât recurenta nu a probat existența unui viciu de consimțământ și contractul de ipotecă a fost încheiat în mod legal.

În esență, recurenta a indicat că, deși instanța de apel a constatat caracterul abuziv al clauzelor 2.4, 2.9, 4.2 și 6.2 din contract, a procedat nelegal la modificarea acestora prin diminuarea costurilor, în loc să aplice nulitatea absolută cerută prin acțiune.

În concluzie, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit legea, ceea ce constituie temei de casare în temeiul art. 432 alin. (2) lit. c) Cod procedură civilă.

Art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative, prevede că: „(3) Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”

Din sensul normei de drept citate supra rezultă că, legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Recursul declarat a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023, motiv pentru care va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art. 434 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 432 alin. (1) – (5) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 1 septembrie 2023): „(1) Părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; 5 f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.”

Art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023): „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că, prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 1 septembrie 2023.

Astfel, procedura admisibilității recursului va consta în verificarea existenței unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului – 3 martie 2023.

Din analiza recursului declarat de către Svetlana Subțire rezultă că, drept temei de admisibilitate au fost invocate prevederile art. 432 alin. (1), (2) lit. c) din Codul de procedură civilă.

Însă, prin prisma temeiurilor invocate în susținerea recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu a stabilit că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat de către Curtea de Apel Bălți la emiterea deciziei.

Totodată, instanța de recurs nu a stabilit că normele aplicate suscită îndoieli la aplicare sau că instanța de apel, aplicând normele respective, ar fi extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers.

De altfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai 6 asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.

În speță, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, recursul formulat conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost supuse controlului de temeinicie și legalitate de către instanța de apel, care a dat acestora o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 §1 al Convenției.

Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, argumentele invocate de către Svetlana Subțire, nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

În aceste circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către Svetlana Subțire, împotriva deciziei din 27 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,