2rc-63/25 — incasarea datoriei, penalitatii, compensarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei, penalitatii, compensarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- neindeplinirea in termen a indicatiilor instantei de apel, restituirea apelului; nejustificata scutirea de la plata taxei de stat
2rc-63/25 — incasarea datoriei, penalitatii, compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului declarat de Gospodăria Țărănească „Brînza Victor”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Licorent-Agro” împotriva Gospodăriei Țărănești „Brînza Victor” cu privire la încasarea datoriei, penalității și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 28 martie 2025 a Curții de Apel Nord, prin care s-a respins cerința privind scutirea de la plata taxei de stat și a taxei de timbru la înaintarea apelului, nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat termen- limită pentru lichidarea neajunsurilor și încheierii din 20 mai 2025 a Curții de Apel Nord, prin care s-a respins cererea repetată privind scutirea de la plata taxei de stat la înaintarea apelului și s-a restituit apelul declarat de către Gospodăria Țărănească „Brînza Victor”, (Dosarul nr. 2rc-63/25 NR. PIGD 2-24095344-01-2rc-17062025) Neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel.
Restituirea cererii de apel. Nejustificată scutirea de la plata taxei de stat. Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani, jud. I. Rabei, Curtea de Apel Nord, jud. E. Grumeza, N. Costaș, I. Parii 03 octombrie 2025 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa participanților la proces recursul depus de Gospodăria Țărănească „Brînza Victor”, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Ion Munteanu, Gheorghe Stratulat, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 21 august 2024, prin intermediul poștei terestre (f.d.28), SRL „Licorent-Agro”, reprezentată de avocatul Sergiu Munteanu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva GȚ „Brînza Victor”, prin care a solicitat încasarea datoriei în mărime de 200 974,59 lei, a penalității de 184 494,67 lei și compensarea cheltuielilor de judecată constituite din taxa de stat și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 7 000 de lei.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
2. Prin încheierea din 30 august 2024 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, s-a aplicat sechestru pe bunurile mobile, imobile și mijloacele bănești ce aparțin cu drept de proprietate GȚ „Brînza Victor” în limita valorii acțiunii de 371 678,95 de lei.
Prin hotărârea din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, s-a admis integral cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Licorent-Agro”. S-a încasat din contul GȚ „Brînza Victor” în beneficiul SRL „Licorent-Agro” suma datoriei în mărime de 195 620,50 lei, penalitate în sumă de 176 058,45 lei, ce reiese din contractul de vânzare-cumpărare nr. 124 din 12 aprilie 2023 și facturile fiscale nr. AAR 020545, nr. AAR 0220546 din 16 mai 2023, suma de 7 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice, suma de 5 660 lei în calitate de cheltuieli de executare a măsurii de asigurare a acțiunii și suma de 11 700,34 lei cu titlu de cheltuieli pentru achitarea taxei de stat. Totodată, s-a indicat că măsura de asigurare a acțiunii aplicată în baza încheierii din 30 august 2024 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, se menține până la executarea integrală a prezentei hotărâri.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
4. La 10 februarie 2025, prin intermediul poștei electronice (f.d. 70), GȚ „Brînza Victor” a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, solicitând admiterea acesteia, scutirea de la plata taxei de stat și taxei de timbru, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii potrivit căreia cauza să fie remisă la judecare în instanța de fond. 1
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
5. Prin încheierea din 28 martie 2025 a Curții de Apel Nord, s-a respins cerința privind scutirea de la plata taxei de stat și a taxei de timbru la înaintarea apelului. Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de GȚ „Brînza Victor”. S-a acordat apelantului termen-limită pentru lichidarea neajunsurilor, și anume, înregistrarea apelului motivat cu semnătură olografă sau electronică avansată calificată, în copii pentru toți participanții la proces, prezentarea dovezii de plată a taxei de timbru în mărime de 200 de lei și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 9 945 de lei în original, în Direcția evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Nord până la data de 28 aprilie 2025 inclusiv.
S-a explicat apelantului că dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în termenul și locul stabilit, apelul nu va fi considerat depus și împreună cu toate documentele anexate va fi restituit.
La 25 aprilie 2025, prin intermediul poștei electronice GȚ „Brînza Victor”, a depus apel motivat și dovada de plată a taxei de timbru în mărime de 200 de lei. Totodată, a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, casarea parțială a hotărârii din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, cu emiterea unei noi decizii de admitere parțială a acțiunii. Încasarea de la GȚ „Brînza Victor” în beneficiul SRL „Licorent-Agro” suma datoriei în mărime de 195 620,50 lei ce reiese din contractul de vânzare-cumpărare nr. 124 din 12 aprilie 2023 și facturile fiscale nr. AAR 0220545, nr. AAR 0220546 din 16 mai 2023, suma de 4 000 de lei în calitate de cheltuieli de asistență juridică, ca fiind necesare și rezonabile, suma de 5 660 de lei în calitate de cheltuieli de executare a măsurii de asigurare a acțiunii și cheltuieli de achitare a taxei de stat în limita valorii acțiunii admise. În rest, pretenții SRL „Licorent-Agro” a respinge ca fiind neîntemeiate. Măsura de asigurare a acțiunii aplicată prin încheierea din 30 august 2024 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani a anula.
Prin încheierea din 20 mai 2025 a Curții de Apel Nord, s-a respins cererea repetată privind scutirea de la plata taxei de stat la înaintarea apelului de către GȚ „Brînza Victor”. S-a restituit apelul declarat de GȚ „Brînza Victor” împotriva hotărârii din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Licorent-Agro” împotriva GȚ „Brînza Victor” cu privire la încasarea datoriei, penalității și compensarea cheltuielilor de judecată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
8. La 04 iunie 2025, prin intermediul poștei electronice (f.d. 95), GȚ „Brînza Victor” a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 28 martie 2025 a Curții de Apel Nord și încheierii din 20 mai 2025 a Curții de Apel Nord, solicitând admiterea acesteia, casarea în parte a încheierii din 28 martie 2025 potrivit căreia s-a respins cerința privind scutirea de la plata taxei de stat și a taxei de timbru la înaintarea apelului și nu s-a dat curs cererii de apel declarată de GȚ „Brînza Victor”, în latura respingerii cerinței privind 2 scutirea de plată a taxei de stat, precum și casarea integrală a încheierii din 20 mai 2025, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel la faza primirii apelului.
În susținerea recursului, recurentul a invocat că instanța de apel a dat o apreciere eronată a normelor de drept specifice speței, a apreciat eronat circumstanțele de fapt, încheierea fiind arbitrară care se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
Reprezentantul recurentei a invocat că în motivarea cererii de apel referitor la solicitarea privind scutirea de la plata taxei de stat, GȚ „Brînza Victor” a menționat că suma care urmează să fie achitată cu titlu de taxă de stat este una mare, iar din situația materială precară este imposibil de a fi achitată.
De asemenea, a indică că în speță, prin încheierea din 30 august 2024 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, s-a aplicat măsura de asigurare a acțiunii, care a fost pusă în executare. Respectiv, toate mijloacele bănești au fost indisponibilizate de către executorul judecătoresc, iar apelantul este în imposibilitate de facto și de iure de ași gestiona mijloacele financiare din conturi în vederea achitării taxelor impuse prin lege.
A mai indicat că GȚ „Brînza Victor”, în calitatea sa de agricultor, pe parcursul anului 2024, a fost și este victima pagubelor cauzate culturilor agricole de situațiile excepționale cu caracter natural, fapt constatat prin actele și certificatele confirmative prezentate în ședința de judecată și anexate la materialele cauzei.
Din considerentele menționate, instanța de apel urma să dea o apreciere justă probelor prezentate în vederea scutirii de plata taxei de stat, cu satisfacerea cerinței apelantului în acest sens.
Copia recursului declarat a fost expediată intimatului la 17 iunie 2025 (f.d.101)
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
15. Art. 424 din Codul de procedură civilă: „(2) Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel.”
Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”
Art. 426 din Codul de procedură civilă: „(2) Recursul se depune la instanța a cărei încheiere se atacă. (3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.” 3
Art. 368 din Codul de procedură civilă „(1) Dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat și/sau a taxei de timbru, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. (2) Dacă apelantul îndeplinește în termen indicațiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării inițiale. (3) Încheierea instanței de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată odată cu fondul.”
Art. 369 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: a) apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1).”
Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”
Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”
Art. 83 din Codul de procedură civilă: „(1) Taxa de stat este o sumă de bani care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a cauzei civile sau cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar. (2) În acțiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii, iar în acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform Legii taxei de stat nr. 213/2023. (3) Se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată, cererea reconvențională, cererea de intervenție principală, cererea vizând cauzele cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești, precum și alte cereri prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 1 la Legea taxei de stat nr. 213/2023.”
Art. 85 din Codul de procedură civilă: „(4) În funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.”
Anexa nr. 2 la Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023: Scutirile de taxa de stat și de taxa de timbru, pct.1: 4 „Notă: În cazurile prevăzute de lege, judecătorul sau instanța de judecată este în drept să scutească, la cerere, integral sau parțial, persoanele fizice și juridice de taxa de stat, precum și să eșaloneze sau să amâne achitarea de către acestea a taxei de stat, în funcție de situația lor materială și de probele prezentate în acest sens.”
Art. 10 din Codul de procedură civilă: „(1) Sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. (3) Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege.”
Art. 427 din Codul de procedură civilă: „Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul și să mențină încheierea.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
27. Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că materialele cauzei denotă că prin scrisoarea datată cu 23 mai 2025 a fost expediată copia încheierii din 20 mai 2025 a Curții de Apel Nord, reprezentantului GȚ „Brînza Victor”, Vasile Luncaru, la adresa electronică luncaru.vasile@mail.ru (f.d. 92). În ceea ce vizează declararea recursului împotriva încheierii din 28 martie 2025 a Curții de Apel Nord, prin prisma art. 368 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se contestă odată cu fondul. Astfel, recursul înregistrat la 04 iunie 2025, este depus în termen.
Studiind materialele cauzei civile, argumentele invocate în recurs în raport cu normele de drept pertinente, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierilor contestate, din motivele ce succed.
Din materialele cauzei civile rezultă că, la 10 februarie 2025, prin intermediul poștei electronice, GȚ „Brînza Victor” a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani. Totodată, a solicitat scutirea de la plata taxei de stat și a taxei de timbru. (f.d.70, 71)
În contextul prevederilor art. 85, art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin încheierea din 28 martie 2025, instanța de apel a respins cerința privind scutirea de la plata taxei de stat și a taxei de timbru la înaintarea apelului. Nu s-a dat curs cererii de apel declarată de GȚ „Brînza Victor”. A acordat apelantului termen-limită pentru lichidarea neajunsurilor, și anume, înregistrarea apelului motivat cu semnătură olografă sau 5 electronică avansată calificată, în copii pentru toți participanții la proces, prezentarea dovezii de plată a taxei de timbru în mărime de 200 de lei și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 9 945 de lei în original, în Direcția evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Nord până la data de 28 aprilie 2025, inclusiv. A explicat apelantului că dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în termenul și locul stabilit, apelul nu va fi considerat depus și împreună cu toate documentele anexate va fi restituit.
La 25 aprilie 2025, prin intermediul poștei electronice GȚ „Brînza Victor”, a depus apel motivat și dovada de plată a taxei de timbru în mărime de 200 lei. Totodată, a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, casarea parțială a hotărârii din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, cu emiterea unei noi decizii de admitere parțială a acțiunii. Încasarea de la GȚ „Brînza Victor” în beneficiul SRL „Licorent-Agro” suma datoriei în mărime de 195 620,50 lei ce reiese din contractul de vânzare-cumpărare nr. 124 din 12 aprilie 2023 și facturile fiscale nr. AAR 0220545, nr. AAR 0220546 din 16 mai 2023, suma de 4 000 lei în calitate de cheltuieli de asistență juridică, ca fiind necesare și rezonabile, suma de 5 660 lei în calitate de cheltuieli de executare a măsurii de asigurare a acțiunii și cheltuieli de achitare a taxei de stat în limita valorii acțiunii admise. În rest, pretenții SRL „Licorent-Agro” a respinge ca fiind neîntemeiate. Măsura de asigurare a acțiunii aplicată prin încheierea din 30 august 2024 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani a anula.
Prin încheierea din 20 mai 2025 a Curții de Apel Nord, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, s-a respins cererea repetată privind scutirea de la plata taxei de stat la înaintarea apelului de către GȚ „Brînza Victor”. S-a restituit apelul declarat de GȚ „Brînza Victor” împotriva hotărârii din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani.
Din criticile aduse în recursul declarat, instanța de recurs identifică dezacordul recurentului cu încheierile de respingere a scutirii de la plata taxei de stat la depunerea apelului și de restituire a apelului, motivat, în esență, prin faptul că instanța de apel a refuzat nejustificat de a aplica rigorile art. 85 alin. (4) din Codul procedură civilă.
În context, instanța de recurs reiterează că instanța de apel la soluționarea cererii apelantului/recurent privind scutirea de la plata taxei de stat, a menționat că o asemenea cerință a fost deja examinată de către instanța de apel, în baza acelorași circumstanțe, în baza acelorași probe și a fost deja respinsă prin încheierea din 28 martie 2025 a Curții de Apel Nord, respectiv cerința menționată nu urmează a fi examinată pe motiv că instanța deja s-a expus pe marginea acesteia.
Concomitent, apelantul a fost atenționat despre faptul, că dacă nu vor fi lichidate neajunsurile în termenul stabilit, apelul nu va fi considerat depus și va fi restituit. 6
În ceea ce vizează argumentele recurentului referitor la situația materială precară și imposibilitatea achitării taxei de stat, motivată prin faptul că prin încheierea din 30 august 2024 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, au fost aplicate măsuri de asigurare a acțiunii, respectiv toate mijloacele bănești au fost indisponibilizare, iar în calitate de agricultor pe parcursul anului 2024 a fost și este victima pagubelor cauzate culturilor agricole de situațiile excepționale cu caracter natural, precum și că suma care urmează a fi achitată în calitate de taxă de stat este prea mare, instanța de recurs menționează că la soluționarea cererilor de scutire de la plata taxei de stat instanța examinează probele prezentate în confirmarea situației financiare precare a solicitantului în raport cu normele de drept, precum și constatările CtEDO.
La caz, recurentul/apelant a pretins imposibilitatea achitării taxei de stat, prin prisma dispozițiilor art. 85 din Codul de procedură civilă și a Legii taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023, însă în contextul normelor enunțate, partea care solicită scutirea de plata taxei de stat trebuie să probeze imposibilitatea achitării acesteia. Pe când în speță, nu au fost prezentate probe pertinente și concludente din care ar rezulta situația financiară precară a apelantului. Mai mult, apelantul/recurent nu a prezentat alte acte justificate în confirmarea imposibilității de achitare integrală a cuantumului taxei de stat la depunerea apelului, cum ar fi dovada lipsei mijloacelor bănești în conturilor bancare sau chiar lipsa conturilor bancare, lipsa în proprietate a bunurilor imobile sau mijloace de transport, informații de la organele fiscale privind lipsa altor venituri etc.
De altfel, nu poate fi pretinsă îngrădirea accesului la justiție, lezarea dreptului la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, discriminarea, distrugerea intenționată a dreptului la un proces echitabil prin prisma art. 6 § 1, art. 13, art. 14 și art. 17 din CEDO și a jurisprudenței CtEDO, în condițiile în care recurentul nu prezintă probe plauzibile, înscrisuri, care ar putea fi analizate de instanța de judecată la soluționarea cererii cu privire la scutirea de la plata taxei de stat.
Pornind de la principiul respectării dreptului de acces liber la justiție, conform jurisprudenței CtEDO, în cadrul soluționării cererilor privind acordarea facilităților la plata taxei de stat, instanțele judecătorești urmează să examineze cu minuțiozitate fiecare caz concret pentru a nu admite îngrădirea dreptului persoanei la „un tribunal”, conducându-se la soluționarea acestor cereri atât de normele dreptului național, cât și de prevederile Convenției și jurisprudenței CtEDO. Totodată, dreptul de acces la un tribunal urmează a fi înțeles ca un drept de acces concret și efectiv, ceea ce determină instanța de judecată de a supune adresarea oricărei persoane în justiție cu o restricție pecuniară clară și concretă, evidențiind-o în conținutul încheierii de contestare a neajunsurilor la adresarea cu un instrument de atac, urmărind scopul de respectare a echilibrului între necesitatea asigurării bunei administrări în justiție și proporționalitatea unei astfel de restricții. 7
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că instanța de judecată are obligația de a analiza situația materială a solicitantului prin prisma probelor prezentate în raport cu normele pertinente, ca, în consecință, să se pronunțe asupra temeiniciei/ netemeiniciei solicitării de scutire de la plata taxei de stat în sensul formulat. Or, normele legale prevăd expres că persoana fizică este scutită de la plata taxei de stat în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră relevant de a menționa obligația părților de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale în virtutea prevederilor art. 56 alin.(3), art. 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
Drept urmare, alegațiile recurentului nu pot determina casarea actelor judecătorești contestate, în situația în care circumstanțele conturate supra denotă nevalorificarea de către recurent a drepturilor procedurale în termenul acordat de instanța de apel.
În atare circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind întemeiată constatarea instanței de apel precum că, apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ceea ce a determinat restituirea cererii de apel. Respectiv, alegațiile recurentului nu justifică casarea încheierilor contestate, în condițiile în care instanța de apel la adoptarea încheierilor judecătorești a ținut cont de materialele cauzei și prevederile legale pertinente.
Prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil, inclusiv dreptul de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 20 din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din Codul de procedură civilă, relevat în jurisprudența CtEDO, precum și dreptul la un recurs efectiv garantat de art. 13 din Convenție, circumstanțele relatate denotă că, recurentul și-a neglijat posibilitatea de valorificare a drepturilor procedurale în termenul acordat de instanță.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție respinge recursul declarat cu menținerea încheierilor contestate.
Ținând cont de cele expuse, în conformitate cu art. 427 lit. a), art.428 din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de Gospodăria Țărănească „Brînza Victor”. Menține încheierea din 28 martie 2025 a Curții de Apel Nord și încheierea din 20 mai 2025 a Curții de Apel Nord, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Licorent- 8 Agro” împotriva Gospodăriei Țărănești „Brînza Victor” cu privire la încasarea datoriei, penalității și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.