2ra-708/24 — Încasarea pensiei de întreținere

La 11 mai 2023, Adrian Onceanu, reprezentat de avocatul Ion Țurcanu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Onceanu, cu privire la încasarea pensiei de întreținere.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că pârâtul este tatăl lui. Din 2011, pârâtul a părăsit familia și și-a creat o nouă familie. În prezent, ******locuiește cu mama Rudeanu Elena și sora sa mai mică.

Potrivit hotărîrii Judecătoriei Bălți, sediul Central, pârâtul a achitat pensia de întreținere în mărime de 1300 de lei lunar până la atingerea majoratului, iar la 19 aprilie 2023, ****** a atins majoratul, și în prezent este elev în clasa ****** a Liceului Teoretic „George Coșbuc”, fiind impus de situație să-și finiseze studiile liceale, nu se poate încadra în câmpul muncii și nu se poate întreține desinestătător, având nevoie de ajutorul părinților.

A susținut că, pentru întocmirea cererii și reprezentare în judecată reclamantul s-a adresat la oficiul CNAJGS pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat, însă i-a fost refuzat, fapt ce l-a impus să apeleze la ajutorul mamei pentru angajarea unui avocat.

Reclamantul a solicitat încasarea de la Andrei Onceanu în beneficiul lui Adrian Onceanu a pensiei de întreținere conform art. 78 din Codul familiei în mărime de 2500 de lei lunar până la absolvirea liceului, precum și încasarea în beneficiul lui Adrian Onceanu a cheltuielilor de judecată în mărime de 2500 de lei.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că reclamantul/apelantul ******, născută la ******, este fiul pârâtului Andrei Onceanu, fapt ce se confirmă prin certificatul de naștere seria nr. ****** (f.d.4).

Potrivit certificatului de divorț, căsătoria între Andrei Onceanu și Elena Onceanu (Rudeanu) a fost desfăcută la data de ****** (f.d.14).

Potrivit hotărârilor judecătorești din 08 octombrie 2019 și 01 iunie 2022, a fost modificată și încasată din contul lui Andrei Onceanu în beneficiul Elenei Rudeanu pensia de întreținere a copiilor minori ****** și ****** până la atingerea majorului de către copii. (f.d.9-11). 12. ****** a atins majoratul la data de ******, iar potrivit adeverinței eliberate de Liceul Teoretic „George Coșbuc” acesta este elev la Liceului Teoretic „George Coșbuc” în clasa ****** (f.d.6).

Instanța de apel a reținut dispozițiile art.78 alin.(1) din Codul familiei, potrivit căruia părinții sînt obligați să-și întrețină copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material și a constatat că instanța de fond corect și întemeiat a stabilit lipsa temeiurilor de încasare a pensiei de întreținere în beneficiul lui ****** de la tatăl acestuia Andrei Onceanu. Or, pentru ca o persoană majoră să poată cere întreținere, ea trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții, și anume: să fie inaptă de muncă și să necesite sprijin material, adică să fie în stare de nevoie.

Totodată, a menționat că, conform pct. 28 din Regulamentul privind modul de plată a pensiilor sociale de stat în sistemul public de pensii, alocațiilor sociale de stat, alocațiilor lunare de stat, îndemnizațiilor, plăților periodice capitalizate și suportului financiar, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 929 din 15 august 2006 (modificată prin HG 898 din 14 decembrie2020), alocația pentru copii, în cazul decesului întreținătorului, se plătește integral pînă la atingerea vârstei de 18 ani / elevilor și studenților instituțiilor de învățământ secundar și superior, cu excepția învățământului cu frecvență redusă - pînă la absolvirea instituției respective însă care nu depășesc vârsta de 23 ani.

Prin urmare, recurentul a susținut că instanța ar putea să-l considere ca o persoană inaptă de muncă, pe perioada învățământului liceal, în caz contrar povara întreținerii ar cădea numai pe umerii mamei cu care locuiește și îl pune într-o situație inegală cu persoanele enumerate mai sus, or, statul își asumă întreținerea acestei categorii de persoane, iar un părinte capabil de muncă este eliberat de întreținerea propriului copil, in condițiile care acesta este elev.

La 28 iunie 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului copia recursului declarat de ******, reprezentat de avocatul Ion Țurcanu, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, extrasul din poșta electronică, anexate la materialele dosarului.

Până la examinarea admisibilității recursului, intimatul nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referință.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.” 3

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, cererea de recurs depusă de ******, reprezentat de avocatul Ion Țurcanu, la 10 iunie 2024, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul 4 nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus de ******, reprezentat de avocatul Ion Țurcanu, nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea 5 oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de ******, reprezentat de avocatul Ion Țurcanu, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de ******, reprezentat de avocatul Ion Țurcanu, împotriva deciziei din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 6