3ra-303/24 — anularea actulului administrativ

La 5 octombrie 2022, Grigore Copacinschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Moara de Piatră raionul Drochia cu privire la constatarea încălcării de către Primăria satului Moara de Piatră, raionul Drochia a prevederilor Legii nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, la examinarea cererii nr. 125 din 17 august 2022; obligarea Primăriei satului Moara de Piatră, raionul Drochia să-i elibereze copiile acordurilor de reziliere a contractului de arendă nr. 47 din 20 mai 2006 între SRL „Gricop-Agro” SRL și Gheorghe Antoniuc încheiate în baza cererilor înaintate de către moștenitorii Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc la data de 1 ianuarie 2011, solicitate prin cererea nr. 125 din 17 august 2022.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 17 august 2022 acționând în conformitate cu prevederile Legii nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, a înaintat către Primăria satului Moara de Piatră, raionul Drochia cerere prin care a solicitat eliberarea copiilor autentificate a acordurilor de reziliere a contractului de arendă a terenului agricol nr. 47 din 20 mai 2006 între SRL „Gricop Agro” și Gheorghe Antoniuc încheiate în baza cererilor înaintate de către moștenitorii Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc la data de 1 ianuarie 2011.

La data de 6 septembrie 2022 Primăria satului Moara de Piatră, raionul Drochia în calitate de furnizor de informații a expediat răspunsul nr. 128 prin care i-a fost refuzat în eliberarea copiilor actelor solicitate deoarece nu este fondator și nici administrator al SRL „Gricop Agro”.

Reclamantul consideră acțiunile pârâtului drept ilegale și nejustificate ținând cont de faptul că acordurile de reziliere a contractului de arendă a terenurilor agricole nr. 47 din 20 mai 2006 între SRL „Gricop-Agro” și Gheorghe Antoniuc solicitate prin cererea nr. 125 din 17 august 2022 au fost înregistrate la data de 4 februarie 2012 în registrul de evidență a contractelor de arendă a Primăriei satului Moara de Piatră raionul Drochia.

Susține că Primăria satului Moara de Piatră în calitate de furnizor deține informația solicitată, fapt care nu este de facto negat de către pârât. În procesul rezilierii contractelor a reprezentat în baza procurii interesele SRL 1 „Gricop-Agro” și personal a semnat acordurile, eliberarea copiilor cărora a fost solicitată prin cererea nr. 125 din 17 august 2022.

Consideră că legislația în vigoare garantează oricărui cetățean dreptul la informație, indiferent de calitatea deținută în cazul dat în cadrul SRL „Gricop-Agro”.

Prin decizia din 21 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Drochia, sediul central din 15 martie 2023 și s-a emite o decizie nouă prin care s-a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de Grigore Copacinschi către Primăria satului Moara de Piatră raionul Drochia privind constatarea încălcării dreptului la informației, obligarea furnizării informației: copiile autentificate ale acordurilor de reziliere a contractului de arendă nr. 47 din 20 mai 2006 încheiate între SRL „Gricop-Agro” SC și Gheorghe Antoniuc în baza cererilor înaintate de către moștenitorii Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc la data de 1 ianuarie 2011.

În motivarea soluției Curtea de Apel Bălți a reținut că, Grigore Copacinschi este subiect de sesizare în baza Legii cu privire la accesul la informație, având un drept constituțional de acces la informație, iar autoritățile statului posesoare a informației vizate, în baza legii dețin calitatea de furnizor al informației și au obligația de a asigura accesul solicitantului la informația solicitată în limitele stabilite de legislație.

A subliniat că informația solicitată de Grigore Copacinschi vizează acordul de reziliere a contractului de arendă încheiate între persoane private: SRL „Gricop-Agro” SRL și moștenitorii Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc la data de 1 ianuarie 2011, ce nu constituie obiect al Legii privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, dar urmează a fi înregistrat în Registrul de evidență a contractelor de arendă de către Primărie.

În acest sens instanța de apel a reținut prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr.892 din 11 mai 2000 care stipulează că, nu constituie obiect al prezentei legi raporturile care au legătură tangențială cu raporturile enumerate în alineatul (1) al prezentului articol și se referă la prezentarea obligatorie a informațiilor prevăzute de lege de către persoane private autorităților publice, instituțiilor publice.

Completul de judecată al Curții de Apel Bălți a constatat că, răspunsul Primăriei satului Moara de Piatră, raionul Drochia este întemeiat și legal, prin urmare intimatului Grigore Copacinschi nu i-au fost încălcate dreptul la informație.

A conchis că, instanța de fond neîntemeiat, cu aplicarea eronată a normelor de drept material și cu aprecierea eronată a probelor administrate, a ajuns la concluzia de admitere parțială a acțiunii.

La 11 martie 2024, Grigore Copacinschi a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 21 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2023, cu menținerea hotărârii Judecătoriei Drochia, sediul Central din 15 martie 2023 fără modificări.

A reținut prevederile art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 10, art. 12 din Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, și a reiterat că prin cererea nr.125 din 17 august 2022 a solicitat eliberarea copiilor autentificate a acordurilor de reziliere a contractului de arendă a terenului agricol nr. 47 din 20 mai 2006 între SRL „Gricop Agro” SC și Gheorghe Antoniuc încheiate în baza cererilor înaintate de moștenitorii Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc la data de 1 ianuarie 2011.

Prin răspunsul nr. 128 din 6 septembrie 2022 Primăria satului Moara de Piatră, raionul Drochia a refuzat eliberarea informației solicitate invocând faptul, că nu este fondator și nici administrator al SRL „Gricop Agro” SC, adică a invocat un motiv nefondat, ori în art.4 alin. (l) al Legii nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație expres prevede, că oricine, în condițiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi și de a face cunoscute informațiile oficiale.

Respectiv statutul solicitantului de informații într-o societate comercială nu poate servi drept restricție sau impediment la primirea informațiilor solicitate.

Mai mult a menționat că, acordurile de reziliere a contractelor de arendă cu proprietarii terenurilor agricole inclusiv cu Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc încheiate și semnate în anul 2011 au fost semnate din partea SRL „Gricop Agro” SC de către Grigore Copacinschi personal în calitate de reprezentant prin procură a societății.

Acordurile de reziliere a contractelor de arendă inclusiv cu Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc au fost prezentate personal în 3 exemplare Primăriei satul Moara de Piatră, raionul Drochia spre înregistrare.

Din motive necunoscute după înregistrare în registrul de evidență a Primăriei un exemplar a acordurilor de reziliere cu Boris Antoniuc, Emilia Ghemu și Tatiana Rotarciuc nu au fost restituite societății.

Astfel, prin cererea nr. 125 din 17 august 2022 a solicitat din partea APL copia unui act juridic înregistrat și deținut de către Primăria satului 4 Moara de Piatră, raionul Drochia, ori potrivit prevederilor art.6 alin. (l) din Legea nr. 982 din 11 mai 2000, privind accesul la informație, în sensul prezentei legi, informații oficiale sânt considerate toate informațiile aflate în posesia și la dispoziția furnizorilor de informații, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate și/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile legii de către alți subiecți de drept.

Respectiv Autoritățile administrației publice locale nu au avut nici un temei legal de a refuza eliberarea informației solicitate prin cererea nr.125 din 17 august 2022, instanța de fond adoptând o hotărâre perfect legală și întemeiată pe cazul dat, admițând acțiunea și obligând furnizorul de informație să elibereze informația solicitată.

La fel reiterează că, cererea de acces la informație a înaintat-o în calitate de ales local (consilier), ori în conformitate cu prevederile art. 19 al Legii nr.768 din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, persoanele cu funcție de răspundere ale autorităților publice, precum și conducătorii persoanelor juridice din unitatea-administrativ teritorială respectivă sânt obligați să pună la dispoziția alesului local, fără nici un fel de restricții și fără a i se cere permisiuni suplimentare, informația necesară.

Toate circumstanțele date și prevederile legale, precum și probele prezentate nu au fost luate în considerație de către instanța de apel, decizia instanței de apel fiind bazată pe probe declarative neconfirmate.

Consideră că, instanța de apel la examinarea cauzei a admis un șir de încălcări de ordin material exprimate prin interpretarea eronată a legii și neconstatarea și elucidarea pe deplin a circumstanțelor cauzei, decizia instanței de apel astfel fiind una arbitrară, bazată în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; 5 c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin.(1) lit.c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ prevede că: „Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, ”recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Cererea de recurs a fost depusă la data de 11 martie 2024. Astfel, Completul de j-udecată al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul este depus cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.

Din analiza prevederilor art.2451-246, rezultă că admisibilitatea /inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente si serioase.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne decizia instanței de apel contestate sau, după caz, 6 hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Prin urmare dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Bălți și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.

Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Bălți, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Din analiza recursului declarat de Grigore Copacinschi rezultă, că recurentul a invocat prevederile art. 2451 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ și anume faptul că decizia contestată este arbitrară și se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Noțiunea de „hotărâre arbitrară” este definită prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și la explicațiile din nota informativă a Legii nr. 246/2023. O hotărâre este considerată arbitrară atunci când nu are nicio bază juridică în dreptul intern, nu stabilește legătura între faptele cauzei, legea aplicabilă și soluția adoptată sau este rezultatul unei erori de fapt ori de drept pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o. De asemenea, intră în această categorie hotărârile pronunțate cu bună știință contrar legii, în special în cazul normelor imperative care nu oferă judecătorului marjă de apreciere. Arbitrarietatea presupune o încălcare evidentă și gravă a legalității, iar nu o simplă eroare de judecată. În astfel de 7 cazuri, hotărârea reprezintă o denegare a justiției și afectează fundamental echitatea procedurii.

Pe de altă parte, sintagma „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor” presupune că hotărârea se sprijină pe o evaluare eronată și evident nejustificată a probatoriului, iar această evaluare a fost decisivă pentru soluția adoptată. Nu orice greșeală în aprecierea probelor atrage admiterea recursului, ci doar acea eroare care este evidentă pentru un profesionist și nu poate fi explicată rațional. Pentru ca recursul să fie admis în temeiul art. 2451 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, este necesar ca partea care atacă hotărârea să demonstreze în mod clar existența unei asemenea erori și caracterul ei determinant asupra soluției.

În lipsa unor argumente din care să rezulte că hotărârea contestată a fost pronunțată cu încălcarea unei norme imperative sau că soluția se bazează în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor, recursul nu poate fi admis.

Așadar, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, recursul depus de Grigore Copacinschi, conține obiecții de fapt și de drept, care au fost analizate minuțios de către Curtea de Apel Bălți, fiind apreciate în mod corespunzător.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în instanța de apel, în modul în care este garantat de art. 6 §1 al Convenției.

Curtea reiterează că admisibilitatea recursului trebuie analizată prin prisma rolului constituțional și funcției legale a instanței judecătorești supreme, care este aceea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în materia contenciosului administrativ. Astfel, motivarea cererii de recurs trebuie să reflecte nu doar nemulțumirea față de soluția instanței de apel, ci și necesitatea clară de intervenție a instanței supreme în vederea corectării unei erori de drept semnificative ori a consolidării practicii judiciare. Filtrul de admisibilitate instituit de art. 2451 și 246 din Codul administrativ nu este formal, ci unul de fond, esențial, menit să respingă acele recursuri care nu ridică veritabile probleme de legalitate.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile 8 speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul declarat de Grigore Copacinschi.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Grigore Copacinschi. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 9