3-38/24 — anularea deciziei Comisiei de evaluare

Textul corespunde originalului

Dosarul nr. 3-38/24

PIGD 2-25001653-01-3-06012025

15 august 2025

O P I N I E C O N C U R E N T Ă

Prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 15 august 2025, s-a respins

cererea de contestare formulată de Corneliu Popescu împotriva Comisiei de

evaluare a procurorilor, având ca obiect anularea Deciziei nr. 32 din 18 decembrie

2024 privind candidatura sa la funcția de membru al Colegiului de disciplină și

etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor.

În temeiul art. 48 alin. (2) din Codul procedură civilă, coroborat cu art. 195

din Codul administrativ, judecătorul care nu împărtășește motivarea majorității

semnează hotărârea, având dreptul să formuleze opinie separată; aceasta se

înmânează președintelui ședinței și se anexează la dosar, fără a fi anunțată sau

citită în ședință.

În baza acestor dispoziții, formulez prezenta opinie separată (concordantă):

sunt de acord cu soluția de respingere a contestației formulate de Corneliu

Popescu împotriva Deciziei nr. 32 din 18 decembrie 2024 a Comisiei

independente de evaluare a integrității candidaților la funcții în organele de

autoadministrare ale procurorilor, însă nu împărtășesc considerentele reținute de

majoritate. În opinia mea, contestația trebuie respinsă pentru lipsa unui interes

juridic actual (cauza fiind rămasă fără obiect), iar nu în urma unei analize pe fond

a motivelor invocate de reclamant.

Reclamantul a participat la concursul pentru funcția de membru al Colegiului

de disciplină și etică, fiind, în mod obligatoriu, supus procedurii de evaluare a

integrității reglementată de Legea nr. 26/2022. Prin Decizia nr. 32/18.12.2024,

Comisia a constatat, în temeiul art. 13 alin. (5) din această lege, existența unor

dubii serioase neînlăturate privind integritatea etică și financiară a candidatului,

cu consecința nepromovării evaluării. Această decizie a fost adoptată și

comunicată potrivit legii.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 26/2022, nepromovarea evaluării

produce un singur efect juridic: excluderea candidatului din procedura de selecție

pentru funcțiile vizate de lege. Decizia nu are caracter sancționator sau disciplinar

și nu generează, prin ea însăși, efecte asupra carierei profesionale a candidatului

în afara competiției pentru care a fost emisă. Aceasta rezultă atât din textul legii

speciale, cât și din rațiunea sa: mecanismul de pre-vetting este unul de filtrare

administrativă, nu o procedură jurisdicțională de stabilire a răspunderii.

1

În susținerea contestației, Corneliu Popescu a invocat presupuse vicii

procedurale în desfășurarea evaluării, solicitând reevaluarea sa. De asemenea, a

pretins că anumite circumstanțe relevante au fost ignorate și că procedura a fost

afectată de erori esențiale. Totuși, asemenea critici nu sunt suficiente pentru a

anula o decizie adoptată în limitele competenței legale, în lipsa unor consecințe

juridice actuale și directe care să subziste la momentul examinării contestației.

Rețin că, începând cu data de 6 iunie 2025, Corneliu Popescu nu mai este

implicat într-o procedură activă de selecție, iar decizia de nepromovare și-a

epuizat efectele juridice prin excluderea sa din concurs. Totodată, reclamantul nu

mai deține funcția de procuror, ceea ce elimină orice interes actual și legitim în

menținerea contestației pe rol. Admisibilitatea unei cereri în contencios presupune

existența unui interes juridic concret și actual, care lipsește în prezenta cauză.

În context, este relevant faptul că cu privire la pretinsa încălcare a articolului

39 din Constituție, Curtea Constituțională în decizia de inadmisibilitate nr. 42 din

06 aprilie 2023, a reținut că alineatul (2) al acestui articol îi garantează oricărui

cetățean, potrivit legii, accesul la o funcție publică. Totuși, utilizarea textului

„potrivit legii” din acest articol presupune că legislatorul poate stabili condiții de

accedere într-o funcție publică. Această competență a legislatorului trebuie

recunoscută, având în vedere că integritatea administratorilor publici joacă un rol

esențial. Mai ales în cazul funcțiilor publice de care depinde bunăstarea națiunii,

persoanele care vor să le ocupe trebuie să demonstreze că îndeplinesc standarde

înalte în materie de integritate. Din acest motiv, Constituția îi permite

legislatorului să stabilească condiții de accedere într-o funcție publică care să

asigure că procedurile de recrutare și de verificare a candidaților vor urmări

identificarea persoanelor care se potrivesc cel mai bine pentru realizarea acestui

deziderat (HCC nr.6 din 10 aprilie 2018, § 70).

De asemenea, Comisia de la Veneția și Consiliul Europei, în Opinia comună

CDL-AD(2021)046, au stabilit că procedura de evaluare nu constituie o procedură

jurisdicțională, ci un mecanism administrativ de filtrare, menit să consolideze

încrederea publicului în justiție. Prin urmare, natura evaluării exclude incidența

garanțiilor procesuale rezervate procedurilor contencioase în sens clasic.

La punctul 142 al aceleiași decizii a Curții Constituționale se subliniază că

interesul public de a finaliza procedura de alegere a membrilor organelor de

autoadministrare prevalează asupra interesului individual al candidaților excluși,

ceea ce justifică inadmisibilitatea contestațiilor formulate post-factum, fără

consecințe juridice actuale.

Totodată, Avizul nr. 1069/2021 al Comisiei de la Veneția precizează că

rezultatul evaluării nu influențează cariera profesională a candidatului în alte

proceduri decât cea în care a fost efectuată evaluarea. Așadar, decizia contestată

nu produce un prejudiciu continuu sau permanent care ar justifica menținerea

litigiului.

2

În lumina acestor considerente, apreciez că decizia contestată produce efecte

limitate și consumate: imposibilitatea continuării participării la concursul

finalizat. Examinarea eventualelor vicii procedurale nu poate conduce la

reactivarea unei proceduri încheiate, iar admiterea contestației nu ar putea produce

niciun efect juridic concret.

Garanțiile implicite ale art. 6 § 1 includ obligația de a motiva hotărârile

judecătorești (H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților

să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă

dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea

probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor

sale (Suominen împotriva Finlandei, pct. 36; Carmel Saliba împotriva Maltei,

pct.79).

Totuși, deși art. 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de

Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct.

26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct.

81].

Pentru aceste motive, conchid că cererea de contestare depusă de Corneliu

Popescu urma a fi respinsă, din alte motive, fără a se expune dacă în cadrul

procedurii de evaluare au fost admise erori procedurale grave de către Comisia de

evaluare, care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare și existența

unor circumstanțe care puteau duce la promovarea evaluării.

Judecător Ion Malanciuc

3