2ra-1633/23 — constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi si repararea prejudiciului moral s.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi si repararea prejudiciului moral s.a.
- Temei legal
- recursurile sunt vadit neintemeiate
2ra-1633/23 — constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi si repararea prejudiciului moral s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursurilor declarate de Varzar Eduard
și Ministerul Justiției al Republicii Moldova,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Varzar Eduard împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,
intervenienți accesorii Consiliul mun. Chișinău și executorul judecătoresc
Igor Doroftei cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la un
proces echitabil prevăzut de art.6§1 din CEDO, a dreptului prevăzut de art.1
din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a
Libertăților Fundamentale și a dreptului la neexecutarea în termen rezonabil
a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și a prejudiciului
moral cauzat pentru neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii
judecătorești și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău,
prin care au fost respinse apelurile declarate de Varzar Eduard și Ministerul
Justiției al Republicii Moldova și menținută hotărârea din 28 noiembrie 2022
a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
(Dosarul nr.2ra-1633/23
NR.PIGD 2-22087801-01-2ra-28122023)
Recursurile inadmisibile sunt vădit neîntemeiate.
Dezacordul recurenților cu decizia instanței de apel nu constituie temei de casare a
acesteia.
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: T. Sîrcu)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Secrieru, A. Pahopol, V.
Cotorobai)
09 iulie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând, în lipsa părților, admisibilitatea recursurilor declarate de
Varzar Eduard și Ministerul Justiției al Republicii Moldova,
Curtea Supremă de Justiție, în completul de judecată compus din:
Stela Procopciuc, Președinte
Oxana Parfeni,
Ion Munteanu, Judecători
constată următoarele:
ÎN FAPT:
La 21 iunie 2022, Eduard Varzar a depus cerere de chemare în
judecată împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenienți accesorii
Consiliul mun. Chișinău și executorul judecătoresc Igor Doroftei cu privire
la constatarea faptului încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de
art.6§1 din CEDO, a dreptului prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților
Fundamentale și a dreptului la neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii
judecătorești, repararea prejudiciului material și a prejudiciului moral cauzat
pentru neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și
compensarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii reclamantul a indicat că la 21 iulie 2006 s-
a adresat Consiliului mun. Chișinău cu cerere privind acordarea spațiului
locativ în temeiul art.38 alin.(1) din Legea cu privire la Procuratură nr.118
din 14 martie 2003, în vigoare la acel moment, potrivit căreia în cazul în care
procurorul nu are locuință sau are nevoie de îmbunătățirea condițiilor
locative, autoritatea administrației publice locale este obligată, în termen de
cel mult un an de la numirea lui în funcție, să îl asigure cu locuință
(apartament sau casă) de serviciu pe perioada de activitate în localitatea
respectivă.
La 17 august 2006, a recepționat răspunsul nr.V-2301/06, prin
care i s-a adus la cunoștință că în fondul locativ de stat nu se atesta spațiu
locativ liber și că administrația publică locală este în imposibilitatea
executării prevederilor legislației locative în vigoare.
La 14 septembrie 2006, s-a adresat cu acțiune în judecată
privind obligarea Consiliului mun. Chișinău de a-l asigura cu locuință
(apartament sau casă) în raza mun. Chișinău.
Prin hotărârea irevocabilă nr.3-2770/07 din 24 decembrie 2007
a Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia din 16 aprilie 2008 a Curții
1
Supreme de Justiție, acțiunea sa a fost admisă și s-a obligat Consiliul mun.
Chișinău să-l asigure cu spațiu locativ.
La 27 mai 2008, Curtea de Apel Chișinău a expediat Consiliului
mun. Chișinău și Oficiului de executare Centru spre executare documentul
executoriu nr.3-2770/07 din 24 decembrie 2007.
Cu toate acestea, hotărârea definitivă și irevocabilă nr.3-
2770/07 din 24 decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău nu a fost executată
până în prezent. Drept consecință a fost nevoit să închirieze spațiu locativ
pentru sine și familia sa, până în prezent.
Totodată, reclamantul a reținut că prin Hotărârea din 26 iulie
2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, menținută prin decizia din 22
februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, rămasă irevocabilă prin încheierea
din 08 august 2017 a Curții Supreme de Justiție, s-a constatat încălcarea
dreptului său garantat de art.6 CEDO și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la
CEDO prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii din 24 decembrie
2007 a Curții de Apel Chișinău, pe perioada 30 mai 2008 – până la 26 iulie
2016 și s-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției
în beneficiul dânsului suma de 50000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și
264 000 de lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin neexecutarea în
termen rezonabil a hotărârii din 24 decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău
în perioada 30 mai 2008 – până la 26 iulie 2016, precum și suma de 5000 de
lei cheltuieli de judecată.
În pofida faptului enunțat, dreptul său garantat de art.6 CEDO
și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO a continuat să fie încălcat și
după 26 iulie 2016 ca urmare a neexecutării în termen rezonabil a hotărârii
din 24 decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău.
De asemenea, reclamantul a menționat că la **** s-a căsătorit
cu E.E., iar la ***** s-a născut fiul *****.
La 04 ianuarie 2016, a încheiat contract de locațiune cu privire
la apartamentul nr.*****, situat în *****, care consta din ***** odăi cu
suprafața totală de ***** m.p., inclusiv suprafața locativă de ***** m.p.
Potrivit contractului de locațiune din 04 ianuarie 2016, la pct. 3.1, durata
locațiunii este de 12 luni, începând cu 01 ianuarie 2016 – până la 31
decembrie 2016, la expirarea acestui termen contractul putând fi prelungit cu
acordul părților. Potrivit pct.4.1, chiria lunară aferentă locuinței închiriate
este de 4000 de lei. Respectiv, mărimea trimestrială a chiriei constituie 12
000 de lei, iar cea anuală – 48 000 de lei. Potrivit pct.4.2 din contract, plata
chiriei se datorează, începând cu încheierea contractului și se achită
locatorului lunar către data de 5 a lunii pentru care se efectuează plata.
2
La 30 decembrie 2016, a încheiat un contract nou de locațiune
cu privire la același imobil. Potrivit contractului nominalizat, pct.3.1, durata
locațiunii este de 6 luni, începând cu 01 ianuarie 2017 – până la 30 iunie
2017, la expirarea acestui termen contractul putând fi prelungit cu acordul
părților. Din prevederile pct.4.1 din contract, chiria lunară aferentă locuinței
închiriate este de 4000 de lei. Respectiv, mărimea trimestrială a chiriei
constituie 12 000 de lei, iar cea semestrială – 24 000 de lei. Plata chiriei se
datorează începând cu încheierea contractului și se achită locatorului lunar
către data de 5 a lunii pentru care se efectuează plat.
La 30 iunie 2017, a fost încheiat un nou contract de locațiune cu
privire la același imobil potrivit căruia durata locațiunii este de 6 luni,
începând cu 01 iulie 2017 – până la 31 decembrie 2017, la expirarea acestuia
termen contractul putând a fi prelungit cu acordul părților. Conform pct.4.1
din contract, chiria lunară aferentă locuinței închiriate este de 4 000 de lei.
Respectiv, mărimea trimestrială a chiriei constituie 12 000 de lei, iar cea
semestrială – 24 000 de lei. Plata chiriei se datorează începând cu încheierea
contractului și se achită locatorului lunar către data de 5 a lunii pentru care
se efectuează plata.
La *****, s-a născut fiica *****, fiind nevoit să închirieze un
apartament mai mare pentru a oferi familiei sale condiții de trai adecvate.
La 23 martie 2018, a încheiat un contract de locațiune cu privire
la apartamentul nr.*****, situat în *****, care constă din ***** odăi cu
suprafața de ***** m.p., inclusiv suprafața locativă de ***** m.p. Potrivit
contractului de locațiune din 23 martie 2018, la pct.3.1, durata locațiunii este
de 24 de luni, începând cu 01 ianuarie 2018 – până la 31 decembrie 2019, la
expirarea acestui termen contractul putând a fi prelungit cu acordul părților.
Chiria lunară aferentă locuinței închiriate este de 4500 de lei (pct.4.1).
Respectiv, mărimea trimestrială a chiriei constituie 13 500 de lei, iar cea
anuală – 54 000 de lei, iar pentru întreaga perioadă de acțiune a prevederilor
contractului – 108 000 de lei. Plata chiriei se datorează începând cu
încheierea contractului și se achită locatorului lunar către data de 5 a lunii
pentru care se efectuează plata (pct.4.2).
La 04 februarie 2020, a încheiat un nou contract de locațiune cu
privire la același imobil, potrivit căruia durata locațiunii este de 11 luni,
începând cu 04 februarie 2020 – până la 03 ianuarie 2021, la expirarea
acestui termen contractul putând a fi prelungit cu acordul părților (pct.3.1).
Chiria lunară aferentă locuinței închiriate este de 4700 de lei. Respectiv,
mărimea chiriei pentru întreaga perioadă de acțiune a prevederilor
contractului constituie 51 700 de lei (pct.4.1). Plata chiriei se datorează
3
începând cu încheierea contractului și se achită locatorului lunar către data
de 1 a lunii pentru care se efectuează plata (pct.4.2).
La *****, s-a născut fiul *****.
La 04 ianuarie 2021, a încheiat un contract nou de locațiune cu
privire la același imobil, potrivit căruia durata locațiunii este de 12 luni,
începând cu 04 februarie 2021 – până la 03 ianuarie 2022, la expirarea
acestui termen contractul putând a fi prelungit cu acordul părților. Chiria
lunară aferentă locuinței închiriate este de 5000 de lei (pct.4.1). Respectiv,
mărimea chiriei pentru întreaga perioadă de acțiune a prevederilor
contractului constituie 60 000 de lei. Plata chiriei se datorează începând cu
încheierea contractului și se achită locatorului lunar către data de 10 a lunii
pentru care se efectuează plata.
La 03 ianuarie 2022, a fost încheiat un nou contract de locuințe
cu privire la același imobil, potrivit căruia, durata locațiunii este de 12 luni,
începând cu 03 ianuarie 2022 – până la 02 ianuarie 2023, la expirarea acestui
termen contractul putând a fi prelungit cu acordul părților (pct.3.1). Chiria
lunară aferentă locuinței închiriate este de 5500 de lei (pct.4.1). Respectiv,
mărimea chiriei pentru întreaga perioadă de acțiune a prevederilor
contractului constituie 66 000 de lei. Plata chiriei se datorează începând cu
încheierea contractului și se achită locatorului lunar către data de 10 a lunii
pentru care se efectuează plata (pctp.4.2).
Reclamantul a notat că în perioada 2016 – 2022 s-a adresat de
nenumărate ori cu cereri Consiliului mun. Chișinău și executorului
judecătoresc Igor Doroftei cu privire la executarea hotărârii din 24 decembrie
2007 a Curții de Apel Chișinău, cu aplicarea sechestrului pe unele bunuri
imobile în scopul executării hotărârii, de acces la informații aferente
litigiului în cauză pentru a demonstra rea-credința debitorului la executarea
hotărârii irevocabile nominalizate, dar nu s-a soldat cu succes, însă de fiecare
dată s-a motivat de lipsa de fonduri. Deși, din momentul înregistrării
documentului executoriu la oficiul de executare, în Consiliul mun. Chișinău
au fost aprobate bugete anuale de 14 ori pentru anii 2009 – 2022. Nu cunoaște
din care motive achiziționarea spațiului locativ pentru a i se atribui lui în
folosință nu a avut loc, nefiind executată până în prezent hotărârea din 24
decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău, într-un termen atât de îndelungat.
Întrucât nu a fost asigurat până în prezent cu spațiu locativ, a
fost nevoit să închirieze spațiu locativ pe toată durata neexecutării hotărârii
din 24 decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău.
Astfel, în ultimii 6 ani de neexecutare a documentului
executoriu din 24 decembrie 2007, a fost impus să încheie 7 contracte de
4
locațiune pentru care au fost achitate următoarele sume: pe contractul de
locațiune din 04 ianuarie 2016 pe perioada 01 august 2016 – 31 decembrie
2016 a achitat plata chiriei în sumă totală de 20 000 de lei; pe contractul de
locațiune din 30 decembrie 2016 pe perioada 01 ianuarie 2017 – 30 iunie
2017 a achitat plata chiriei în sumă totală de 24 000 de lei; pe contractul de
locațiune din 30 iunie 2017 pe perioada 01 iulie 2017 – 31 decembrie 2017
a achitat plata chiriei în sumă totală de 24 000 de lei; pe contractul de
locațiune din 23 martie 2018 pe perioada 01 ianuarie 2018 – 31 decembrie
2019 a achitat plata chiriei în sumă totală de 108 000 de lei; pe contractul de
locațiune din 04 februarie 2020 pe perioada 04 februarie 2020 – 03 ianuarie
2021 a achitat plata chiriei în sumă totală de 51 700 de lei; pe contractul de
locațiune din 04 ianuarie 2021 pe perioada 04 ianuarie 2021 – 03 ianuarie
2022 a achitat plata chiriei în sumă totală de 60 000 de lei și pe contractul de
locațiune din 03 ianuarie 2022 pe perioada 03 ianuarie 2022 – până la 02
ianuarie 2023, a achitat plata chiriei în sumă totală de 33 000 de lei.
Cele 7 contracte de locațiune au fost efectiv executate până la
moment, fapt ce se confirmă prin recipisele de încasare a sumelor anexate la
acțiune.
Reclamantul apreciază prejudiciul material direct suportat de
către el în perioada 01 august 2016 – 31 mai 2016, cauzat pentru neacordarea
în folosință a spațiului locativ de către debitorul Consiliul mun. Chișinău, în
sumă totală de 320 700 de lei.
Consideră că în rezultat suportării prejudiciului material i-a fost
încălcat dreptul de proprietate prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
În viziunea lui Eduard Varzar pentru neexecutarea hotărârii
din 24 decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău a fost nevoit să suporte din
sursele proprii sume bănești pentru achitarea chiriei spațiului locativ. Sumele
achitate au diminuat considerabil bugetul familiei, precum și prejudiciat de
devalorizarea banilor ca urmare a inflației.
Conform jurisprudenței CEDO, devalorizarea banilor ca urmare
a inflației constituie un prejudiciu material (cauza Clionov v. Moldova,
nr.13229/04 din 09.10.2007, §§23-25).
Pierderile suferite din cauza inflației sunt reflectate conform
informației cu privire la rata inflației generate de Calculatorul indicelui
prețurilor de consum, disponibil pe pagina web a Biroului Național de
Statistică.
Astfel, prejudiciul suportat prin deprecierea sumei plății de
chirie în mărime de 320700 de lei, ca rezultat al inflației din perioada 01
septembrie 2016 – 30 aprilie 2022, constituie 109 417,70 de lei.
5
Respectiv, în rezultatul deprecierii bunurilor sale (mijloacele
financiare în mărime de 320700 de lei) a fost încălcat dreptul de proprietate
prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Reclamantul deduce că suma prejudiciului material pentru
perioada 01 august 2016 – 31 mai 2022, constituie în total 430 117,70 de lei
(320 700 de lei + 109 417,70 de lei).
De asemenea, neexecutarea continuă a hotărârii irevocabile și
definitive nr.3-2770/07 din 24 decembrie 2007 a Curții de Apel Chișinău i-a
cauzat și un prejudiciu moral, materializat prin suferințe psihice cauzate de
refuzul Consiliul mun. Chișinău de a-i acorda spațiu locativ; locuirea pe
parcursul a peste 9 ani, inclusiv din 2011, împreună cu soția și din 2012 cu
copii minori în locuințe închiriate; pregătirea, întocmirea și adresarea a
diferitor plângeri, cereri, demersuri către diferite instituții, autorități,
executorul judecătoresc, CMC, instanțe de judecată etc., ca rezultat al
neexecutării unei hotărâri definitive și irevocabile și expedierii unor
răspunsuri formale de către CMC privind imposibilitatea executării hotărârii.
Întocmirea acestora a necesitat pierderi de efort și a timpului util (de odihnă)
la studierea actelor legislative ce reglementează raporturile juridice apărute,
la întocmirea cererilor; necesitatea permanentă de a se pregăti pentru
participare la ședințele de judecată întru soluționarea litigiului respectiv și
pierderea timpului personal destinat odihnei și familiei pentru pregătirea la
ședințele de judecată respectivă; pierderea timpului de muncă pentru
participarea în cadrul ședințelor de judecată, astfel, încât volumul de muncă
curent de la serviciu urma a fi executat în afara orelor de serviciu, adică din
contul timpului de odihnă; respingerea formală și contestarea în instanța de
judecată a tuturor cererilor depuse de către el întru executarea hotărârii din
24 decembrie 2007; crearea unor impedimente și motive artificiale întru
neexecutarea hotărârii în pofida existenței posibilității de a o executa. Or,
potrivit Hotărârii Guvernului nr.1148 din 04 noiembrie 2005 cu privire la
programul social-economic cu destinație specială în domeniul construcției
de locuințe (cu modificările și completările ulterioare), în scopul instituirii
rezervei de apartamente pentru asigurarea cu locuințe a persoanelor afectate
de calamitățile naturale, precum și a păturilor socialmente-vulnerabile,
beneficiarii caselor de locuit, au transmis administrației publice locale la
momentul dării în exploatare 10% din apartamente. Însă, în pofida
transmiterii a acestor apartamente, familiei Varzar nu i s-a pus la dispoziție
unul din aceste apartamente; frustrarea condiționată de statutul său
(procuror), care activând în organele Procuraturii, ce reprezintă o instituție
6
autonomă în cadrul autorității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și
competenței, apără interesele generale ale societății, ordine de drept,
drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală,
reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile legii, este în
imposibilitate de a dobândi și de a-și exercita drepturile civile, cât și de
necesitatea de a recurge la soluționarea litigiului pe care judiciară; frica de
o eventuală persecuție din partea statului pentru acționarea acestuia la CEDO
privind violarea unor drepturi prevăzute de CEDO, având în vedere faptul că
activează într-o autoritate publică; lipsirea lui, cât și a familiei sale de
posibilitatea de a petrece împreuna importante momente din viața de familie,
datorată necesității de a întreprinde un șir de măsuri în vederea executării
hotărârii judecătorești de acordare a spațiului locativ.
Referitor la mărimea prejudiciului moral, reclamantul a
subliniat că Legea nr.87 din 21 aprilie 2011 nu stabilește anumite limite, pe
când jurisprudența CEDO în cazurile de neexecutare, constatată că mărimea
acesteia este aproximativ de 600 de Euro pentru 12 luni de întârziere și câte
300 de Euro pentru fiecare perioadă următoare de 6 luni de întârziere.
Întrucât miza procesului și executarea hotărârii din 24 decembrie 2007 a fost
una mare pentru reclamant și familia sa, timp de 9 ani de neexecutare
continuă, a dat dovadă de bună-credință și de un comportament activ,
îndreptat spre realizarea dreptului său la un trai decent.
Reclamantul apreciază mărimea prejudiciului moral cauzat ca
rezultat al încălcării dreptului său garantat de art.6§1 CEDO în mărime totală
de 7600 de Euro, reieșind din următorul calcul: pentru perioada 01 august
2016 – 31 decembrie 2017, inclusiv în mărime a câte 1200 de Euro pentru
fiecare an de întârziere a executării, în total echivalentul a 1700 de Euro;
pentru perioada 01 ianuarie 2018 (când în familia sa apăruse al doilea copil
minor *****) – 30 aprilie 2020 în mărime de 1500 de Euro pentru fiecare an
de întârziere a executării, în total echivalentul sumei de 2000 de Euro; pentru
perioada 01 mai 2020 (când în familia sa s-a născut al treilea copil *****) –
30 iunie 2022 în mărime a câte 1800 de Euro pentru fiecare an de întârziere
a executării, în total echivalentul a 3900 de Euro.
Astfel, pentru întreaga perioadă de întârziere a executării de
după 26 iulie 2016, adică de la 01 august 2016 – până la 30 iunie 2022, suma
prejudiciului moral constituie echivalentul sumei de 7600 de Euro.
Reclamantul a remarcat că pentru întreaga perioadă de
întârziere a executării de după 26 iulie 2016, prejudiciul moral cauzat ca
rezultat al încălcării dreptului garantat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional
la CEDO a fost apreciat ca fiind echivalent cu mărimea prejudiciul moral
7
pentru încălcarea art.6§1 CEDO, respectiv suma prejudiciului moral
constituie echivalentul a 7450 de Euro.
În contextul enunțat, Varzar Eduard a solicitat admiterea
acțiunii în sensul formulat și constatarea faptului încălcării dreptului la un
proces echitabil prevăzut de art.6§1 din CEDO, dreptului prevăzut de art.1
din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a
Libertăților Fundamentale și a dreptului la neexecutarea în termen rezonabil
a hotărârii judecătorești; încasarea sumei de 320 700 de lei cu titlu de
prejudiciu material suportat în perioada 27.07.2016 – 31.05.2022, pentru
achitarea plăților chiriei ca rezultat al neacordării în folosință a spațiului
locativ de către debitorul Consiliul mun. Chișinău; încasarea sumei de
109417,70 de lei cu titlu de prejudiciu material suportat ca rezultat al
deprecierii în perioada 27 iulie 2016 – 30 aprilie 2022 a valorii plăților de
chirie realizate în mărime de 309 700 de lei; încasarea echivalentului sumei
de 7600 de Euro în monedă națională la data încasării cu titlu de prejudiciu
moral pentru încălcarea în perioada 27.07.2016 – 30.06.2022 în procedura
de executare nr.3-2770/07 a dreptului său la un proces echitabil prevăzut la
art.6§1 al CEDO și a dreptului său în calitate de creditor la executarea în
termen rezonabil a documentului executoriu, prevăzut la art.70 alin.(1) din
Codul de executare; încasarea echivalentului sumei de 7600 de Euro în
moneda națională la data încasării cu titlu de prejudiciu moral pentru
încălcarea în perioada 27.07.2016 – 30.06.2022 în procedura de executare
nr.3-2770/07 a dreptului său prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO,
precum și compensarea cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul examinării cauzei, și anume la 07 septembrie 2022,
Varzar Eduard a depus cerere de majorarea a cuantumului pretențiilor din
acțiune, solicitând constatarea faptului încălcării în perioada 27.07.2016 –
30.09.2022 a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6§1 din CEDO,
a dreptului prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană și a
dreptului la neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești;
încasarea sumei de 337200 de lei cu titlu de prejudiciu material suportat în
perioada 27.07.2016 – 31.09.2022, pentru achitarea plăților chiriei ca rezultat
al neacordării în folosință a spațiului locativ de către debitorul Consiliul mun.
Chișinău; încasarea sumei de 133976,10 de lei cu titlu de prejudiciu material
suportat ca rezultat al deprecierii în perioada 27.07.2016 – 30.07.2022 a
valorii plăților de chirie realizate în mărime de 326 200 de lei; încasarea din
bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiu său a
echivalentul sumei de 8050 de Euro în monedă națională la data încasării cu
titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea în perioada 27.07.2016 –
8
30.06.2022 în procedura de executare nr.3-2770/07 a dreptului său la un
proces echitabil prevăzut la art.6§1 al CEDO și a dreptului său în calitate de
creditor la executarea în termen rezonabil a documentului executoriu,
prevăzut la art.70 alin.(1) din Codul de executare; încasarea echivalentul
sumei de 8050 de Euro în moneda națională la data încasării cu titlu de
prejudiciu moral pentru încălcarea în perioada 27.07.2016 – 30.06.2022 în
procedura de executare nr.3-2770/07 a dreptului său prevăzut de art.1 din
Protocolul nr.1 la CEDO, precum și compensarea cheltuielilor de judecată
(f.d.188-190, 210, vol.I).
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE:
Prin hotărârea din 28 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru a fost admisă parțial acțiunea depusă de Varzar Eduard. S-a
constatat încălcarea pentru perioada 27 iulie 2016 – 30 septembrie 2022 a
dreptului lui Eduard Varzar la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO și
a dreptului la proprietate prevăzut la art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO pentru
neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 24
decembrie 2007. S-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului
Justiției în beneficiul lui Varzar Eduard suma de 50000 de lei cu titlu de
prejudiciu moral, 337200 de lei cu titlu de prejudiciu material și 280 lei
cheltuieli de judecată. În rest, acțiunea depusă de Varzar Eduard, a fost
respinsă ca neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL:
La 26 decembrie 2022, Varzar Eduard a declarat apel
împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 06 martie 2023, întru executarea
încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a prezentat
motivarea apelului, solicitând casarea parțială a hotărârii primei instanțe,
în partea respingerii încasării prejudiciului material rezultat din deprecierea
valorii plăților de chirie și admiterea parțială a încasării pretențiilor morale,
cu emiterea unei hotărâri noi în această parte, prin care să fie admise
integrale pretențiile sale, după cum urmează: încasarea din bugetul de stat
prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul său a sumei de
133976,10 lei cu titlu de prejudiciu material suportat ca rezultat al
deprecierii pentru perioada 27.07.2016 – 31.07.2022 a valorii plăților de
chirie realizate în mărime de 326 200 de lei; încasarea din bugetul de stat
în beneficiul său a echivalentului sumei de 8050 de Euro în monedă
9
națională la data încasării cu titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea
pentru perioada 27.07.2016 – 30.09.2022 în procedura de executare nr.3-
2770/07 a dreptului său la un proces echitabil prevăzut de art.6§1 din
CEDO și a dreptului său în calitate de creditor la executarea în termen
rezonabil a documentului executoriu prevăzut de art.70 alin.(1) din Codul
de executare; încasarea din bugetul de stat în beneficiul său a echivalentului
sumei de 8050 de Euro în monedă națională la data încasării cu titlu de
prejudiciu moral pentru încălcarea în perioada 27.07.2016 – 30.09.2022 în
procedura de executare nr.3-2770/07 a dreptului său la proprietate garantat
de art.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, în rest, de menținut hotărârea primei
instanțe (f.d.2, 36, vol.II).
La 27 decembrie 2022, Ministerul Justiției al Republicii
Moldova a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar
la 03 martie 2023, întru executarea încheierii din 21 februarie 2023 a Curții
de Apel Chișinău, a prezentat motivarea apelului, solicitând casarea
integrală a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi de
respingere integrală a acțiunii depuse de Varzar Eduard (f.d.4, 28, vol.II),
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL:
Prin decizia din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău
au fost respinse apelurile declarate de Varzar Eduard și Ministerul Justiției
și s-a menținut hotărârea din 28 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru.
Fiind învestite cu judecarea prezentei cauze, atât prima
instanță, cât și instanța de apel au motivat soluțiile prin faptul că din
probatoriul administrat s-a constatat că prin hotărârea din 24 decembrie
2007 a Curții de Apel Chișinău s-a obligat Consiliul mun. Chișinău să
acorde lui Varzar Eduard spațiu locativ în conformitate cu normele stabilite
de lege. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău prin scrisoarea din 27 mai 2008
a expediat pentru executare în adresa Consiliului mun. Chișinău și Oficiului
de Executare Centru, actul nominalizat.
Instanțele de judecată au reținut că prin hotărârea Judecătoriei
Buiucani mun. Chișinău din 26 iulie 2016 s-a admis parțial acțiunea depusă
de Varzar Eduard împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii
executorul judecătoresc Ungureanu Oleg, Consiliul mun. Chișinău cu
privire la constatarea violării drepturilor prevăzute de art. 6 din CEDO și
art. 1 Protocolul Adițional la CEDO, încălcării dreptului la un proces
echitabil prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești,
10
repararea prejudiciului moral și material suportat în legătură cu
neexecutarea hotărârii judecătorești, încasarea cheltuielilor de judecată; s-
au constatat încălcate drepturile lui Varzar Eduard garantate de art. 6 CEDO
și art. 1 Protocolul la CEDO, cauzate prin neexecutarea în termen rezonabil
a hotărârii Curții de Apel Chișinău nr.3-2770/07 din 24 decembrie 2007
pentru perioada 30 mai 2008 - până la 26 iulie 2016; s-a încasat din bugetul
de stat prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în
beneficiul lui Varzar Eduard suma de 50000 de le, cu titlu de prejudiciu
moral și suma de 264000 de lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin
neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău nr.3-
2770/07 din 24 decembrie 2007 în perioada 30 mai 2008 - până la 26 iulie
2016, precum și suma de 5000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În
rest, cererea de chemare în judecată s-a respins ca neîntemeiată. Prin decizia
Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017, s-au respins apelurile depuse
de Varzar Eduard și Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 26
iulie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău. Prin încheierea Curții
Supreme de Justiție din 02 august 2017 au fost considerat inadmisibile
recursurile declarate de Varzar Eduard și de Ministerul Justiției.
Instanțele de judecată au menționat că în prezenta cauză Varzar
Eduard solicită constatarea încălcării dreptului său la neexecutarea continuă
a hotărârii Curții de Apel Chișinău nr.3-2770/07 din 24 decembrie 2007 și
repararea prejudiciului material și moral cauzat prin această neexecutare.
În speță, perioada neexecutării a hotărârii Curții de Apel
Chișinău nr.3-2770/07 din 24 decembrie 2007, pentru care se pretinde
repararea prejudiciului cauzat, constituie întinderea în timp între 27 iulie
2016 (data imediat următoare a pronunțării hotărârii Judecătoriei
Buiucani, mun. Chișinău din 26 iulie 2016) și data indicată de reclamant
în cererea de chemare în judecată - 30 septembrie 2022, drept urmare
perioada de neexecutare a hotărârii judecătorești privind alocarea spațiului
locativ a lui Varzar Eduard constituie 6 ani și 2 luni.
Instanțele de judecată au notat că în vederea executării
documentului executoriu, la caz, hotărârea Curții de Apel Chișinău nr.3-
2770/07 din 24 decembrie 2007, executorul judecătoresc a întreprins un șir
de acțiuni, printre care, aplicarea sechestrului pe anumite bunuri imobile,
au fost adresate mai multe demersuri în adresa pârâtului, fiind somat pentru
executarea documentului executoriu. Pârâtul s-a adresat Guvernului
Republicii Moldova, Ministerului Justiției, Ministerului Economiei și
Infrastructurii, cu toate acestea, însă, documentul executoriu a rămas
neexecutat. Pe lângă acestea, reclamantul Varzar Eduard nu a contribuit în
11
niciun fel la tergiversarea procedurilor de executare. Reclamantul a înaintat
demers către Consiliul mun. Chișinău privind eliberarea ordinului de
repartiție pentru domiciliere în **** din str. *****, însă a fost informat că
asupra acestui apartament sunt aplicate mai multe interdicții, fapt ce face
imposibilă eliberarea ordinului de repartiție. Pe numele reclamantului
Varzar Eduard și a soției sale E.E. nu sunt înregistrate cu drept de
proprietate bunuri imobile dotate cu spațiu locativ.
Instanțele de judecată au reținut relevant comportamentul
autorităților, în special al Consiliului mun. Chișinău, în executarea hotărârii
judecătorești de alocare a spațiului locativ reclamantului, precum a fost
perioada între 05 septembrie 2016, când acesta a semnalat o problemă la
eliberarea bonului de repartiție asupra apartamentului nr.***** din strada
***** și 26 iulie 2018, când tot Consiliul mun. Chișinău s-a obligat să
execute documentul executoriu, odată cu identificarea spațiului locativ.
Cu toate acestea, prin răspunsurile oferite la 03 mai 2019, 10
iunie 2021 și 06 iunie 2022, Consiliul mun. Chișinău a informat reclamantul
Varzar Eduard că este în imposibilitate de a executa hotărârea
judecătorească privind alocarea spațiului locativ din lipsa fondului spațiului
locativ și a mijloacelor financiare.
Între timp, executorul judecătoresc Doroftei Igor în perioada
de referință a somat de mai multe ori Consiliul mun. Chișinău în vederea
executării hotărârii judecătorești, aplicând diverse măsuri de asigurare a
executării. În acest context se constată că, autoritățile nu au întreprins
acțiuni suficiente pentru a asigura executarea hotărârii judecătorești privind
alocarea spațiului locativ într-un termen rezonabil.
În partea ce ține de importanța cauzei (miza) pentru reclamant,
instanțele de judecată ierarhic inferioare au subliniat că procedurile de
neexecutare a hotărârii judecătorești privind alocare spațiului locativ s-a
referit la o chestiune extrem de importantă pentru reclamant, și anume,
asigurarea lui Varzar Eduard și a familiei sale cu spațiu locativ. Importanța
deosebită a litigiului pentru reclamant este dreptul recunoscut la un trai
decent prin acordarea unui spațiu locativ atât reclamantului, cât și
membrilor familiei acestuia.
Reieșind din faptul că durata totală de neexecutare a hotărârii
judecătorești este de 6 ani și 2 luni, aceasta constituie o încălcare a dreptului
reclamantului Varzar Eduard la executarea în termen rezonabil a hotărârii
judecătorești și prezintă o violare a dreptului subiectiv al acestuia garantat
de art. 6 CEDO.
12
Instanțele de judecată au precizat că Varzar Eduard pretinde că
din cauza neexecutării hotărârii judecătorești privind alocarea spațiului
locativ nu a putut beneficia de bunurile sale și, prin urmare dreptul acestuia
la protecția proprietății garantat de articolul 1 al Protocolului nr.1 la CEDO,
a fost încălcat.
Cu toate acestea, reclamantul până în prezent nu a putut să
obțină executarea hotărârii, în pofida faptului că a întreprins un șir de
acțiuni în acest sens.
În ordinea expusă, instanțele de judecată au conchis că
imposibilitatea reclamantului de a obține executarea hotărârii Curții de
Apel Chișinău din 24 decembrie 2007 constituie o ingerință în dreptul
acestuia la respectarea bunurilor sale după cum prevede primul paragraf al
art.1 al Protocolului nr.1 la Convenție.
La caz, în baza contractului de locațiune din 04 ianuarie 2016,
Varzar Eduard a închiriat apartamentul nr.*****, situat în *****, pentru
perioada 05 ianuarie 2016 - până la 31 decembrie 2016, pentru care a achitat
suma de 20000 de lei, fapt confirmat în baza recipiselor anexate la dosar.
În baza contractului de locațiune din 30 decembrie 2016,
Varzar Eduard a închiriat apartamentul nr.*****, situat în *****, pentru
perioada 01 ianuarie 2017 - până la 30 iunie 2017, pentru care a achitat
suma de 24000 de lei, fapt confirmat în baza recipiselor. În baza
contractului de locațiune din 30 iunie 2017, Varzar Eduard a închiriat
apartamentul nr.*****, situat în *****, pentru perioada 01 iulie 2017 - până
la 31 decembrie 2017, pentru care a achitat suma de 24000 lei, fapt
confirmat în baza recipiselor. În baza contractului de locațiune din 23
martie 2018, Varzar Eduard a închiriat apartamentul nr.*****, situat în
***** pentru perioada 01 ianuarie 2018 - până la 31 decembrie 2019,
pentru care a achitat suma de 108000 lei, fapt confirmat prin recipisele
anexate la dosar. În baza contractului de locațiune din 04 februarie 2020, a
închiriat apartamentul nr.*****, situat în *****, pentru perioada 04
februarie 2020 - până la 03 ianuarie 2021, pentru care a achitat suma de
51700 de lei, fapt confirmat în baza recipiselor. În baza contractului de
locațiune din 04 ianuarie 2021 a închiriat apartamentul nr.*****, situat în
*****, pentru perioada 04 ianuarie 2021 - până la 03 ianuarie 2022, pentru
care a achitat suma de 60000 de lei, fapt confirmat în baza recipiselor. În
baza contractului de locațiune din 03 ianuarie 2022, a închiriat apartamentul
nr.*****, situat în *****, pentru perioada 03 ianuarie 2022 - până în luna
septembrie 2022, inclusiv, pentru ce a achitat suma de 49500 de lei, fapt
confirmat prin recipise. Pornind de la faptul că, datorită neexecutării
13
deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 decembrie 2007, în perioada 27
iulie 2016 - până la 30 septembrie 2022, perioadă în care instanța de
judecată a constatat o încălcare a dreptului reclamantului Varzar Eduard la
executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și prezintă o violare
a dreptului subiectiv al acestuia, garantat de art.6 CEDO și art.1 al
Protocolului nr.1 la CEDO, reclamantul a fost nevoit să închirieze spațiu de
locuit și pe cale de consecință, să suporte anumite cheltuieli pentru plata
chiriei. În acest sens, cheltuielile respective nu ar fi survenit dacă
documentul executoriu ar fi fost executat în termen. Drept urmare, instanța
de apel a apreciat ca fiind justă încasarea din contul bugetului de stat a
sumei de 337200 de lei cu titlu de prejudiciu material cauzat, ceea ce
constituie plata pentru închirierea spațiului locativ suportat de reclamant.
Totodată, instanța de apel a remarcat că prima instanță corect
a stabilit că echivalentul sumei totale de 16100 de Euro în monedă națională
solicitată de reclamant cu titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea
dreptului de executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și
dreptului la proprietate prevăzut la art.1 al Protocolului nr.1 la CEDO, este
excesivă ca mărime și disproporțională principiilor compensării echitabile
și rezonabile a prejudiciului moral. Drept urmare, în perioada neexecutării
hotărârii judecătorești privind alocarea spațiului locativ, reclamantului i-a
fost cauzat un anumit stres și frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârii,
totodată având un impact asupra imaginii acestuia, deoarece deține funcția
de procuror, i-au consumat timp și emoții și au condiționat stările
specificate de Varzar Eduard în cererea de chemare în judecată. La fel,
prima instanță just a stabilit cuantumul prejudiciului moral în mărime de
50000 de lei, care poate fi considerat ca o compensare ce ar aduce satisfacție
echitabilă reclamantului.
Or, toate argumentele și afirmațiile invocate de către apelanți,
sunt vădit lipsite de suport juridic, sub toate aspectele au fost examinate de
prima instanță, iar instanța de apel le apreciază ca fiind inconsistente și fără
raționament juridic valabil circumstanțelor speței. Afară de aceasta, Eduard
Varzar și Ministerul Justiției în calitate de apelanți, utilizând calea de atac,
nu au prezentat în apel probe incontestabile, pe care nu au avut posibilitatea
să le prezinte instanței de fond și care ar fi de natură să răstoarne concluziile
expuse în hotărârea contestată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS:
14
La 22 noiembrie 2023, Varzar Eduard a declarat recurs
împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea integrală a deciziei
din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău și parțial a hotărârii 28
noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea respingerii
încasării prejudiciului material rezultat din deprecierea valorii plăților de
chirie și admiterea parțială a încasării pretențiilor morale, cu emiterea unei
hotărâri noi în această parte, prin care să fie admise integral pretențiile sale,
după cum urmează: încasarea din bugetul de stat prin intermediul
Ministerului Justiției în beneficiul său a sumei de 133976,10 lei cu titlu de
prejudiciu material suportat ca rezultat al deprecierii în perioada
27.07.2016 – 31.07.2022 a valorii plăților de chirie realizate în mărime de
326 200 de lei; încasarea din bugetul de stat în beneficiul său a
echivalentului sumei de 8050 de Euro în monedă națională la data încasării
cu titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea în perioada 27.07.2016 –
30.09.2022 în procedura de executare nr.3-2770/07 a dreptului său la un
proces echitabil prevăzut de art.6§1 din CEDO și a dreptului în calitate de
creditor la executarea în termen rezonabil a documentului executoriu
prevăzut de art.70 alin.(1) din Codul de executare; încasarea din bugetul de
stat în beneficiul său a echivalentului sumei de 8050 de Euro în monedă
națională la data încasării cu titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea în
perioada 27.07.2016 – 30.09.2022 în procedura de executare nr.3-2770/07
a dreptului său la proprietate garanta de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO;
în rest, de menținut hotărârea primei instanțe (f.d.84, vol.II).
La 01 decembrie 2023, Ministerul Justiției a declarat recurs
împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea integrală deciziei
instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei hotărâri noi
de respingere integrală a acțiunii depuse de Varzar Eduard.
La 16 aprilie 2025, Ministerul Justiției a depus supliment la
recurs, cu trimitere la art.432 alin.(1) lit.b) CPC, invocând că prin admiterea
recursului se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție.
SOLICITĂRILE RECURENȚILOR:
În susținerea recursului, cu trimitere la prevederile art.432
alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă, Eduard Varzar a invocat că
instanța de apel superficial a soluționat litigiul, decizia fiind arbitrară,
bazată în mod determinat pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.
Recurentul a reținut că dreptul la un proces echitabil garantat
de art.6§1 CEDO, prezumă dreptul la o hotărâre motivată. Or, instanța de
15
apel în motivarea deciziei a omis să dea apreciere argumentelor sale cu
privire la necesitatea încasarea prejudiciului material cauzat de efectul
inflației, dar și cu referire la cuantumul prejudiciului moral pretins,
limitându-se doar asupra faptul că prima instanță a dat o apreciere corectă
raportului juridic stabilit între părți, constatând și elucidând pe deplin
circumstanțele importante pentru soluționarea justă a cauzei.
Consideră că instanța de apel în lipsa unei aprecieri rezonabile
a probelor invocate a omis să se expună în privința tuturor motivelor
reiterate în apel de către el fără să-i acorda posibilitatea de a cunoaște dacă
mijloacele sale de apărare au fost neglijate sau respinse.
În susținerea recursului Ministerul Justiției a reiterat
prevederile art.432 alin.(1) lit.b) și e) din Codul de procedură civilă,
invocând că instanța de apel nu a motivat decizia, enumerând doar
circumstanțele de fapt și de drept invocate de Varzar Eduard, fără a
argumenta soluția judecătorească.
Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pe parcursul
derulării procedurii de executare se confirmă că Eduard Varzar în mod
direct a aprobat tacit toate acțiunile întreprinse de către autoritatea
responsabilă de executarea hotărârii judecătorești, ca ulterior, să înainteze
conform Legii nr.87/2011.
Executorul judecătoresc a reacționat imediat la toate cererile
lui Eduard Varzar, respectiv nu-i poate fi imputată executorului
tergiversarea executării a hotărârii judecătorești.
Toate măsurile operative de executare este precedată
nemijlocit de întreprinderea unor măsuri și din partea creditorului, întrucât
rolul creditorului în cadrul procedurii de executare nu se rezumă numai de
a înainta documentul executoriu spre executare silită și de a solicita
urgentarea executării, dar în conformitate cu art.44 alin.(5) din Codul de
executare, mai este și în a acorda executorului judecătoresc sprijin efectiv
pentru aducerea la îndeplinire a executării silite, punându-i la dispoziție și
mijloacele necesare în acest scop.
Unul din factorii care a afectat procedura de executare a
hotărârii judecătorești din speța principală ține în mod direct și de
comportamentul părților, în persoana intimatului și a debitorului la
procedura de executare.
Autoritatea responsabilă de executarea documentului
executoriu a întreprins toate măsurile în acest sens.
16
Varzar Eduard, invocând art.6 CEDO, nu a confirmat existența
culpabilității organelor de executare în procesul de executare a hotărârii
judecătorești irevocabile.
Legea nr.87/2011 nu acordă dreptul în mod automat la
repararea prejudiciului moral, or, în lipsa dovezilor că persoana a suferit un
prejudiciu în urma încălcării dreptului garantat de lege.
Evaluarea mărimii despăgubirilor trebuie să ofere o satisfacție
echitabilă, dar fără să sărăcească în mod nejustificat pârâtul.
Instanțele de judecată la aprecierea acordării prejudiciului
moral nu au luat în considerare prevederile art.5 din Legea nr.87/2011, or,
simpla constatare deja în sine constituie o satisfacție echitabilă pentru
prejudiciu moral.
Sarcina probării prejudiciului moral se apreciază individual
pentru fiecare caz, ținându-se cont de argumentele ambelor părți și
excluzându-se pretenții excesive și vădit exagerate.
În recursul suplimentar, Ministerul Justiției a reținut că urmare
a cererii creditorului Eduard Varzar din 12 decembrie 2024, a fost emisă
încheierea executorului judecătoresc Igor Doroftei din 23 ianuarie 2025
privind încetarea procedurii de executare nr. *****. Din conținutul
încheierii respective reiese că prin decizia din 04 septembrie 2024 a
Consiliului mun. Chișinău s-a decis eliberarea ordinului de repartiție,
respectiv prin ordinul nr.***** din 01 octombrie 2024, ap.***** din
*****, a fost repartizat familiei Varzar Eduard, obligația debitorului fiind
stinsă.
Prin urmare, cererea lui Varzar Eduard de acordare a unor
despăgubiri suplimentare în condițiile în care obligația principală a fost
stinsă nu are temei legal, aceasta fiind fundamentată într-o circumstanță de
neexecutare continuă, ceea ce la caz nu se mai atestă în prezent. Procedura
de executare nu mai este activă, iar instanța de recurs trebuie să țină cont
de aceste împrejurări întru realizarea unei evaluări proporționale a
circumstanțelor cauzei.
Având în vedere că obligația debitorului a fost stinsă prin
repartiția bunului imobil este evident că suma inițială acordată nu mai
reflectă întreaga valoare a prejudiciului invocat de creditor, iar ajustarea
acesteia este necesară pentru a respecta principiul proporționalității.
Curtea Europeană a învederat că executarea unei hotărâri
definitive pronunțate de o instanță judecătorească trebuie privită ca o parte
integrantă a procesului în sensul art.6 CEDO.
17
În contextul cererii de chemare în judecată, având în vedere
finalizarea procedurii de executare, există temeiuri în favoarea respingerii
acesteia. Or, executarea efectivă a hotărârii judecătorești poate anula
necesitatea continuării oricărei acțiuni atât timp cât scopul procesului –
încasarea unei sume de bani sau îndeplinirea unei obligații – a fost realizată.
Dificultatea întâmpinată de autoritățile naționale în asigurarea
unui spațiu locativ pentru debitor nu este o acțiune abuzivă, ci o consecință
a unor condiții obiective cum ar fi constrângerile legate de lipsa locuințelor
și implicit interdicții specifice apartamentului identificat. Autoritățile
competente a întreprins toate măsurile necesare pentru a asigura
îndeplinirea obligației, însă nu a putu oferi un spațiu locativ din cauza lipsei
acestuia, prin urmare nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de a
beneficia de o hotărâre judecătorească executată în termen rezonabil.
Respectiv, în anumite circumstanțe statul nu poate fi găsit
responsabil pentru neexecutarea hotărârii judecătorești dacă este stabilit
faptul că au fost întreprinse toate măsurile rezonabile în această privință.
Realizând o apreciere prin cumul a criteriilor în dependență de
care se apreciază rezonabilitatea termenului rezonabil, iar în cazul în care
instanța opiniază asupra necesității acordării în speță a prejudiciului, se
concluzionează că o constatarea a încălcării dreptului la executarea în
termen rezonabil a hotărârii judecătorești reprezintă în sine o satisfacție
echitabilă.
La 02 ianuarie 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat în
adresa lui Varzar Eduard, Ministerului Justiției, Consiliului mun. Chișinău
și executorului judecătoresc Igor Doroftei copia recursurilor declarate de
Varzar Eduard și Ministerul Justiției, cu înștiințarea despre necesitatea
depunerii referințelor, comunicate ultimilor la 11.01.2024 și respectiv la
16.01.2024 (f.d.102-104, 105-108, vol.II).
La 13 mai 2025, prin intermediul poștei electronice, Varzar
Eduard a depus referință, invocând că în baza principiului disponibilității
prevăzut la art.4 din Codul de executare, creditorul dispune de dreptul de a
cere executarea silită a documentelor executorii, precum și de a renunța la
executarea începută sau de a amâna pornirea ei în limitele prescripției
dreptului stabilit.
Instanța de apel la emiterea deciziei din 21 septembrie 2023 nu
a ținut cont de cerința fundamentală față de despăgubirea prejudiciului
moral, care constă în faptul că la determinarea despăgubirilor care acordă o
satisfacție echitabilă părții în proces obligatori se vor lua în considerare
toate circumstanțele relevante ale cauzei.
18
Instanța de apel în ce privește capătul de cerere privind
acordarea prejudiciului moral a apreciat arbitrar poziția participanților la
proces și nu a ținut cont de circumstanțele de drept invocate de Ministerul
Justiției și anume, art.5 din Legea nr.87/2011 care statuează că, la
constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei
sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești,
instanța de judecată poate decide că simpla constatare a încălcării dreptului
reprezintă prin sine o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral.
Sarcina probării prejudiciului moral nu poate fi pusă pe seama
reclamantului, la caz, a dânsului, și se apreciază individual pentru fiecare
caz, luându-se în considerare în mod obligatoriu argumentele ambelor părți
în proces, excluzându-se pretențiile vădit exagerate.
În perioada 2016 – 2022 a depus toată diligența în scopul
executării hotărârii din 24 decembrie 2007, s-a conformat cerințelor
executorului judecătoresc și solicitărilor debitorului Consiliul mun.
Chișinău de a prezenta un șir de acte întru executarea hotărârii. Mai mult, a
fost nevoit să se adreseze și cu acțiuni în justiție pentru a fi obligate
autoritățile să-i elibereze ordin de repartiție, însă până la momentul
depunerii acțiunii în judecată, eforturile sale au rămas fără rezultat. Lipsa
de colaborare și rea-credința Consiliului mun. Chișinău reprezintă un
argument în plus de neexecutare timp de 14 ani, în particular de 6 ani,
începând cu 27.07.2016 – 30.09.2022, a hotărârii din 24.12.2007, este unul
nerezonabil.
Este eronată alegația Ministerului Justiției precum că nu s-a
confirmat existența culpabilității organelor de executare în procesul de
executare a hotărârii judecătorești, deoarece vine în contradicție cu aret.2
alin.(3) din Legea nr.87/2011 potrivit căruia, prejudiciul cauzat prin
încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a
dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești se
repară indiferent de vinovăția instanței de judecată, a organului de urmărire
penală, a organului responsabil de executarea hotărârilor judecătorești sau
a instituției de stat debitoare. Nici art.4 alin.(1) din accesași lege, nu pune
în sarcina reclamantului obligația de a dovedi culpabilitatea executorului
judecătoresc.
Cu referire la argumentul lipsei prejudiciului moral, intimatul
o consideră eronată în situația în care simpla constatare a încălcării
dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nu ar fi
de natură să reprezinte în sine o satisfacție echitabilă.
19
Recunoașterea încălcării a dreptului la executarea în termen
rezonabil a hotărârii judecătorești care are loc în interiorul termenului
procedurii de executare nu poate fi condiționată de încheierea procedurii de
executare. O astfel, de abordare contravine scopului Legii nr.87/2011
definit la art.1 potrivit căruia, Scopul prezentei legi este crearea în
Republica Moldova a unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la
judecarea în termen rezonabil a cauzei și a dreptului la executarea în termen
rezonabil a hotărârii judecătorești. Aplicarea și interpretarea termenilor din
prezenta lege se fac prin prisma legislației naționale, a prevederilor
Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cu atât mai mult că, în cererea de recurs inițială din
01.12.2023, cât și în cea suplimentară din 16 aprilie 2025, Ministerul
Justiției nu a contestat existența prejudiciului material și mărimea acestuia,
din care motiv instanța de recurs nu poate înrăutăți situația reclamantului în
această parte.
Din considerentele menționate, Varzar Eduard a solicitat să fie
considerat inadmisibil recursului declarat de Ministerul Justiției va fiind
vădit neîntemeiat.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ:
Articolul 434 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă
prevede că:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a
deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de
decădere și nu poate fi restabilit.”
Prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor
acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții
Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă,
care au intrat în vigoare de la 01 septembrie 2023.
Potrivit art.XI alin.(3) din Legea nr.246 din 31 iulie 2023,
recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în
vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la
data depunerii recursului.
Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a
optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale,
cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la
Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
20
În conjunctura enunțată, și având în vedere că, recursul declarat
de Varzar Eduard a fost depus la 22 noiembrie 2023, iar recursul declarat de
Ministerul Justiției a fost depus la 01 decembrie 2023, adică după intrarea în
vigoare a modificărilor operate în Codul de procedură civilă, acestea vor fi
examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursurilor.
Articolul 432 alin.(1) și (2) din Codului de procedură civilă (în
redacția Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare din 01.09.2023) statuează
că:
„(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme
a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv
un apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au
fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Articolul 433 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură civilă
statuează că:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este
vădit neîntemeiat.”
Articolul 440 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă indică
că:
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la
art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa
părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului,
care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe
pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI DE RECURS:
Cu referire la termenul de declarare a recursului, Completul de
judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Curtea de Apel Chișinău a
pronunțat decizia la 21 septembrie 2023, în ședință publică.
Din actele cauzei rezultă că copia deciziei motivate a instanței
de apel a fost expediată la 06 noiembrie 2023, la adresa electronică a lui
21
Eduard Varzar și a Ministerului Justiției, fapt ce se confirmă prin scrisoarea
anexată la dosar (f.d.80, vol.II).
Astfel, recursurile declarate la 22 noiembrie 2023 de către
Eduard Varzar, și la 01 decembrie 2023 de către Ministerul Justiției, sunt
considerate ca fiind depuse în interiorul termenului legal prevăzut de art.434
CPC.
Se reține că examinarea admisibilității recursului presupune
verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu
temeiurile prevăzute în art.432 din Codul de procedură civilă.
Din analiza recursurilor depuse de Eduard Varzar și Ministerul
Justiției rezultă că drept temei de declararea a recursurilor s-a invocat în
special prevederile art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă, adică
hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, iar în cererea de recurs
suplimentară Ministerul Justiției a mai invocat temeiul de drept prevăzut la
lit.b) alin.(1) al art.432 CPC, ce presupune că, prin admiterea recursului se
schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție.
Cu referire la temeiul de drept prevăzut la art.432 alin.(1) lit.b)
din Codul de procedură civilă, invocat de Ministerul Justiției, care presupune
că un recurs este admisibil dacă se schimbă sau se consolidează jurisprudența
Curții Supreme de Justiție, Completul de judecată remarcă că din recurs nu
rezultă în mod clar de ce ar fi necesară schimbarea și/sau consolidarea
jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție. De asemenea nu se
menționează nicio decizie sau un alt act de dispoziție judecătoresc al Curții
Supreme de Justiție care ar da o altă interpretare aplicabilității a prevederilor
Legii nr.87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului
cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau
a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, în
astfel de categorii de litigii sau a altor aspecte de drept invocate în recurs,
nefiind constatate nici de instanța de recurs, prin urmare în latura dată
recursul Ministerul Justiției, este unul vădit neîntemeiat.
Completul de judecată, analizând practica judiciară, nu a stabilit
că hotărârea primei instanțe și decizia instanței de apel ar fi contrare
jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție sau că urmează să fie
modificată sau consolidată practica judiciară a instanței supreme de justiție.
Cu atât mai mult, aplicarea acestui temei de recurs ține
nemijlocit doar de discreția Curții Supreme de Justiție de a-și extinde,
uniformiza sau schimba jurisprudența. Or, pentru ca acest argument să fie
invocat în mod temeinic, recursul trebuie să confirme lipsa jurisprudenței
22
Curții Supreme cu privire la problemele de drept invocate în recurs, existența
unei jurisprudențe contradictorii cu privire la aceste aspecte, fie modificarea
circumstanțelor sociale sau juridice care să justifice necesitatea schimbării
practicii uniforme a Curții Supreme de Justiție. Niciuna dintre aceste situații
nu este invocată în recurs. Prin urmare, și în acest aspect acesta este vădit
neîntemeiat recursul Ministerului Justiției.
Cu referire la invocarea temeiului de recurs prevăzut la art.432
alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă, ambii recurenți susțin că atât
decizia instanței de apel, cât și hotărârea primei instanțe, sunt arbitrare,
bazate în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor din
dosar.
Curtea Supremă de Justiție menționează că în sensul
prevederilor lit.e) alin.(1) al art.432 din Codul de procedură civilă, noțiunile
de „hotărâre arbitrară” ori de „apreciere vădit nerezonabilă a probelor”
urmează a fi stabilită în coraportul dintre mai multe principii.
Pentru a elucida înțelesul textului „hotărâre arbitrară” din
art.432 alin.(1) lit.e) CPC, Curtea Supremă de Justiție ține cont, inclusiv, de
sensul atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Bochan v. Ucraina (nr 2), 05 februarie 2015,
, Curtea Europeană a notat că o decizie judecătorească este arbitrară dacă,
în esență, nu are nicio bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio
legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii.
Curtea Europeană consideră că o asemenea decizie reprezintă o „denegare a
dreptății”. De asemenea, în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie
2021, §75, Curtea Europeană a notat că se poate considera că printr-o decizie
judecătorească a fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o eroare
de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată
și că aceasta este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.
Totodată, potrivit art.71 alin.(4) din Legea nr.100/2017 cu
privire la actele normative, la interpretarea actului normativ se ține cont de
Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului normativ respectiv și
de alte documente care permit identificarea voinței autorității publice care a
adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ.
Potrivit Notei informative la Legea nr.246 din 31 iulie 2023:
„…Utilizarea noțiunii de „hotărâre arbitrară” derivă din practica CtEDO,
fiind utilizată pentru a defini situația în care judecătorii nu aduc nicio
motivare pentru deciziile/hotărârile luate, sau când acestea sunt bazate pe
greșeli evidente de fapt sau de drept comise de judecători. În esență, la
categoria hotărârilor arbitrare ar putea fi atribuite și cele pronunțate cu bună
știință contrar legii (în contextul art.307 Cod penal). …”. Iar, în Nota de
subsol la textul menționat în paragraful precedent, nota informativă aduce
23
mai multe exemple din jurisprudența CtEDO în care hotărârile au fost
considerate arbitrare sau bazate pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
Nota de subsol menționează următoarele în ceea ce privește cauzele civile;
„Exemple de procedură civilă; Respingerea fără o motivarea clară a unui
recurs într-o cauză civilă și menținerea unei decizii care era în mod clar
contrară circumstanțelor cauzei, chiar dacă recurentul indica expres asupra
acestei contradicții (Dulaurans v. France, 2000, §38). Refuzul judecătorilor,
fără vreun motiv de a anula ordinul de eliberare din funcție, care era bazat pe
un raport de evaluare a performanțelor anulat anterior de aceiași judecători
(Tel v. Turkey, 2017); Anularea de către instanța de recurs a deciziei instanței
de fond (prin care au fost acordate compensații prevăzute de legislația
muncii) fără a explica în vreun fel acest lucru și fără a face referire la lege,
care prevedea aceste compensații (Anđelković v. Serbia, 2013; Lazarević v.
Bosnia and Herzegovina, 2020).
Din Nota informativă menționată rezultă că sintagma
„hotărârea arbitrară” urmează a fi definită prin prisma jurisprudenței
CtEDO. În jurisprudența sa, CtEDO deseori folosește împreună sintagmele
„hotărârea arbitrară” și hotărâre „bazată pe o apreciere vădit nerezonabilă
a probelor”, fără a face o distincție clară între ele.
Totuși, Nota informativă la categoria hotărârilor arbitrare ar
putea fi atribuite și cele pronunțate cu bună știință contrar legii (în contextul
art.307 Cod penal).
Astfel, rezultă că în cazul hotărârii arbitrare, carența principală
vizează încălcarea unei norme legale imperative, adică a unei prevederi
normative care nu oferă nicio discreție judecătorului. Lipsa discreției poate
rezulta din claritatea textului prevederii normative, fie din practica uniformă
și clară de aplicare a normei. Această carență nu se poate datora unei simple
greșeli, ci trebuie comisă cu bună știință sau ca urmare a unei erori
inexplicabile. Suntem în prezența unor asemenea situații atunci când instanța
de judecată adoptă o hotărâre ce contravine unei norme imperative invocate
participanții la proces sau de instanța judecătorească ierarhic superioară, fără
a explica convingător de ce nu aplică acea normă.
Sub acest aspect urmează a fi reținute și constatările Curții
Constituționale din Hotărârea nr.2 din 16.01.2025 (pct.149-150) potrivit
căreia, pentru a elucida înțelesul textelor contestate (inter alia „hotărâre
arbitrară”), destinatarii pot avea în vedere, inclusiv, sensul atribuit acestei
noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în
cauza Bochan v. Ucraina (nr.2), 5 februarie 2015, §62, Curtea Europeană a
notat că o decizie judecătorească este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio
bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură între faptele
24
litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii. Curtea Europeană
consideră că o asemenea decizie reprezintă o „denegare a dreptății”. De
asemenea, în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, §75, Curtea
Europeană a notat că se poate considera că printr-o decizie judecătorească a
fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o eroare de drept sau de
fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată și că aceasta
este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.
Din textul ambelor recursuri nu se constată în mod univoc vreun
argument care ar justifica constatarea că hotărârile contestate ar fi emise
contrar normelor imperative aplicabile speței, precum și nici instanța de
recurs nu a stabilit din textele hotărârilor contestate, raportate la
circumstanțele cauzei.
Subsidiar, sintagma „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă
a probelor” se referă la aprecierea probatoriului. Pentru admiterea unui
recurs în baza acestei sintagme este necesară întrunirea cumulativă a
următoarelor condiții: a) hotărârea să se bazeze pe o aprecierea eronată a
probelor; b) aprecierea să fie vădit nerezonabilă; c) hotărârea contestată se
bazează în mod determinant pe această apreciere.
Prin urmare, nu orice eroare în aprecierea probelor poate duce
la admiterea recursului în temeiul art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de
procedură civilă, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu poată fi
explicată rațional. De asemenea, această eroare trebuie să fie determinantă
pentru soluția din hotărârea contestată. Îi revine recurentului obligația să
convingă instanța de recurs că aceste elemente sunt întrunite.
În recursuri Varzar Eduard și Ministerul Justiției invocă
aprecierea nerezonabilă a probelor de către instanțele de judecată ierarhic
inferioare în ceea ce privește încasarea prejudiciului material și a
prejudiciului moral pentru neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii
judecătorești definitive în perioada 27 iulie 2016 – 30 septembrie 2022, adică
pentru 6 ani și 2 luni.
În special, Varzar Eduard consideră că nu a fost analizată și
apreciată existența sau lipsa prejudiciului material în mărime de 133976,10
lei suportat ca rezultat al deprecierii în perioada de referință a valorii plăților
chiriei realizate în mărime de 326 200 de lei, fapt ce contravine în raport cu
constatările instanțelor de judecată ierarhic inferioare, or, respectivul
prejudiciu ar putea fi solicitat dacă litigiul ar rezultat din relații contractuale
dintre părțile contractelor de locațiune încheiate, pe când în speță acțiunea a
fost întemeiată în special pe prevederile Legii nr.87/2011, argument dezbătut
în cadrul judecării anterioare a cauzei. Prin urmare, nu lasă loc de aprecieri
și interpretări suplimentare. Cu atât mai mult, în sensul prevederilor art.4
alin.(1) din Legea nr.87/2011, recurentului/reclamant Varzar Eduard îi
revine sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin
pretinsa încălcare, la caz, însă, ultimul nu a prezentat probe concludente că
a suportat pretinsul prejudiciu în mărimea solicitată de 133 976, 10 lei.
25
Cât privește prejudiciul material în mărime de 337200 de lei ce
constituie valoarea plăților chiriei realizate în perioada 27.07.2016 – 31 iulie
2022, dispusă spre încasarea de către prima instanță, Varzar Eduard nu a
contestat-o.
Referitor la mărimea prejudiciului moral în mărime de 50 000
de lei pentru perioada de neexecutare a hotărârii judecătorești de 6 ani și 2
luni dispusă spre încasarea de către instanțele de judecată ierarhic inferioare
în raport cu cea solicitată de către Eduard Varzar în mărime totală de 16100
de Euro, Completul remarcă că în fiecare caz concret acest prejudiciu se
apreciază individual, ținând cont de natura dreptului lezat, de caracterul și
gravitatea suferințelor suportate de reclamant, stresul, frustrarea,
incertitudine de lungă durată, pierderea de oportunitate, disconfort și retrăire,
imposibilitatea de a se bucura în modul cuvenit de garanțiile prescrise de
lege, de vârsta, statutul social al acestuia, comportamentul părților, durata
termenului de neexecutare a hotărârii, importanța (miza) pentru reclamant a
obiectului executării, precum și alte aspecte individuale, cu luarea în
considerare obligatorie a principiului general al echității. Suma prejudiciului
moral nu trebuie să fie vădit disproporțională în raport cu standardele
stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în spețe
similare, excluzându-se pretenții excesive și vădit exagerate. Atunci când
stabilește cuantumul prejudiciul moral, CtEDO ia în calcul nivelul de trai
(venitul populației) din statul vizat.
Analizând jurisprudența CEDO în cazurile de neexecutare a
hotărârilor judecătorești definitive (art.6 + art.1 Protocolul nr.1 al CEDO) se
constată că mărimea prejudiciului moral este aproximativ de 600 de Euro
pentru 12 luni de întârziere și câte a 300 de Euro pentru fiecare perioadă
următoare de 6 luni de întârziere. La calcularea daunei morale se ia în
considerare întreaga perioadă, inclusiv acel prim an de neexecutare.
În speță, recurentul/reclamant Varzar Eduard solicită dauna
morală în sumă de 8050 de Euro (echivalentul acesteia în valută națională la
data încasării) pentru încălcarea în perioada 27.07.2016 – 30.09.2022 în
procedura de executare nr.3-2770/07 a dreptului său la un proces echitabil
prevăzut de art.6§1 CEDO și a dreptului în calitate de creditor la executarea
în termen rezonabil a documentului executoriu prevăzut de art.70 alin.(1) din
Codul de executare și a sumei de 8050 de Euro pentru încălcarea dreptului
la proprietate prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, în total 16100
de Euro pentru 6 ani și 2 luni de neexecutare a hotărârii judecătorești, sumă
care este prea excesivă și vădit exagerată ca mărime, contrară jurisprudenței
CtEDO. Or, unul din criteriile principale de apreciere a mărimii prejudiciului
moral este criteriul echității, potrivit căruia echivalentul bănesc trebuie să
prezinte o justă despăgubire care să nu constituie o sumă excesivă pentru
autorul daunei, nici venituri nejustificative pentru persoana lezată.
Pe când, suma de 50 000 de lei încasată de către instanța de
judecată cu titlu de prejudiciu moral, ca mărime este una rezonabilă și
26
constituie o satisfacție echitabilă în raport cu criteriile apreciate supra (miza
pentru reclamanți, comportamentul părților, buna-credință etc.) și
proporțională suferințelor suportate de către recurentul/reclamant Varzar
Eduard pentru durata excesivă de neexecutare a hotărârii judecătorești
definitive.
La acest capitol Completul de judecată reține hotărârea CEDO
din 16 ianuarie 2025 pronunțată în cauza Balcan și Romașcu v. Republica
Moldova (cererile nr. 61276/15 și 60448/17), speță similară acesteia, unde
Curtea pentru încălcarea art.6§1 din Convenție și a art.1 din Protocolul nr.1
la Convenție, primului reclamant a acordat 6.800 de euro pentru prejudiciul
material format din costul chiriei pentru perioada de neexecutare și 250 de
euro cu titlu de costuri și cheltuieli, iar celui de-al doilea reclamant i-a fost
acordată suma de 1350 de euro pentru prejudiciul moral și 250 de euro cu
titlu de costuri și cheltuieli. Ceea ce atestă, legalitate hotărârilor judecătorești
emise pe cauza dată. Prin urmare, și în această latură soluțiile instanțelor de
judecată ierarhi inferioare sunt întemeiate și legale.
Este nejustificat și argumentul Ministerului Justiției precum că
urmare a cererii creditorului Eduard Varzar din 12 decembrie 2024, a fost
emisă încheierea executorului judecătoresc Igor Doroftei din 23 ianuarie
2025 privind încetarea procedurii de executare nr. *****. Din conținutul
încheierii respective reiese că prin decizia din 04 septembrie 2024 a
Consiliului mun. Chișinău s-a decis eliberarea ordinului de repartiție,
respectiv prin ordinul nr.***** din 01 octombrie 2024, ap.***** din *****,
a fost repartizat familiei Varzar Eduard, respectiv, obligația debitorului a fost
stinsă. Prin urmare, având în vedere finalizarea procedurii de executare,
există temeiuri în favoarea respingerii acțiunii, întrucât executarea efectivă a
hotărârii judecătorești poate anula necesitatea continuării oricărei acțiuni atât
timp cât scopul procesului – încasarea unei sume de bani sau îndeplinirea
unei obligații – care a fost realizată.
Or, decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în
principiu, suficientă pentru a-l priva pe reclamant de statutul de „victimă”
ale încălcărilor reclamate în sensul art.34 din Convenție, în contextul în care
perioada dedusă judecății este una anterioară executării efective.
La caz, Completul de judecată nu a stabilit că probele au fost
apreciate arbitrar sau irațional de către instanțele de judecată ierarhic
inferioare.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție concluzionează că recursurile declarate de Eduard
Varzar și Ministerul Justiției sunt vădit neîntemeiate, în situația în care conțin
obiecții de fapt și de drept similare celor expuse anterior care au fost analizate
și apreciate corespunzător de către prima instanță și instanța de apel.
La caz, lipsește aparența unei încălcări a dreptului recurenților
la un proces echitabil garantat de art.6§1 CEDO.
27
De fapt, recursurile conțin în esență obiecții de fapt și de drept
similare care au fost analizate de instanța de apel, fiind apreciate în modul
corespunzător, bazată pe o cercetare multiaspectuală, completă,
nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblu și
interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
Completul de judecată remarcă că dezvoltarea recursului trebuie
să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor
critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care
se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură
civilă, în vigoare la data declarării recursurilor. Or, recursul nu se poate
limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea
greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt
și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.
Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau
aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează
cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins
argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui
autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
La fel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul
rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea
cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că
dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise
[Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a art.6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-
28
1,11p.141,§39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu
privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar
chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele
articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria
A, nr. 212-A).
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție concluzionează că recursurile declarate de Varzar
Eduard și Ministerul Justiției sunt vădit neîntemeiat și urmează a fi
considerate inadmisibile.
În conformitate cu art.433 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură
civilă, art.440 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Consideră inadmisibile recursurile declarate de Varzar Eduard și
Ministerul Justiției al Republicii Moldova.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Ion Munteanu
29