3ra-122/23 — anularea hotararii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea hotararii
- Temei legal
- Recurs declarat pana la 1 septembrie 2023. Art. 246 Cod administrativ
3ra-122/23 — anularea hotararii (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Direcția generală
economie, comerț și turism,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Serghei Melnic împotriva Consiliului municipal
Chișinău, persoană terță Direcția generală economie, reforme și relații
patrimoniale (succesor în drepturi și obligații Direcția generală economie,
comerț și turism), cu privire la anularea hotărârii privind privatizarea bunului
imobil în partea includerii Galinei Melnic, cu excluderea acesteia din lista
participanților la privatizare,
împotriva deciziei din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,
(Dosarul nr. 3ra-122/23
NR. PIGD 2-20131948-01-3ra-28012023)
Recursul declarat până la 01 septembrie 2023. Art. 246 din Codul administrativ (în redacția
în vigoare până la 01 septembrie 2023). Argumentele invocate nu determină admisibilitatea
recursului în raport cu motivele invocate. Dezacordul recurentului cu actele judecătorești
contestate, nu constituie temei de casare a acestora conform solicitării din recurs.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. G. Cazacu,
Curtea de Apel Chișinău, jud. A. Minciuna, G. Mîra, G. Dașchevici,
25 iunie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa participanților la proces recursul depus de
Direcția generală economie, comerț și turism,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Ion Malanciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Oxana Parfeni, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 22 octombrie 2020, prin intermediul poștei terestre (f.d.39), Serghei
Melnic a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului
municipal Chișinău, persoană terță Direcția generală economie, reforme și
relații patrimoniale, solicitând recunoașterea tranzacției de vânzare-
cumpărare (privatizarea) a apartamentului nr. XXXX din str. XXXX, mun.
Chișinău, încheiată în baza deciziei Comisiei pentru privatizarea fondului
locativ din 29 iunie 1995, nr. 93, în partea încheierii tranzacției cu Melnic
Galina, decedată la 17 aprilie 1990, ineficientă, obligarea Consiliului
municipal Chișinău de a exclude din lista participanților la privatizarea
apartamentului nr. XXXX din str. XXXX, a XXXX, decedată la XXXX.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, apartamentul nr. XXXX
din str. XXXX, mun. Chișinău, în baza deciziei Comisiei pentru privatizarea
fondului locativ al Republicii Moldova nr. 93 din 29 iunie 1995, a fost
transmis în proprietate mamei sale XXXX, tatălui XXXX și bunicii XXXX,
confirmat prin certificatul privind participanții la privatizare din 4 aprilie
În temeiul acestei decizii, a fost întocmit și semnat contractul de
cumpărare-vânzare (privatizare) din 8 august 1995, înregistrat la 22
septembrie 1995 la Oficiul Cadastral Teritorial mun. Chișinău.
Totodată, a menționat că familia sa a locuit permanent în apartamentul
enunțat, anterior și după privatizării acestuia.
Reclamantul a precizat că bunica sa XXXX a decedat la XXXX, mama
XXXX a decedat la XXXX, iar tatăl XXXX a decedat la XXXX.
La 20 februarie 2019 s-a adresat notarului în vederea eliberării unui
certificat pe numele său privind dreptul de moștenitor legal după decesul
mamei Larisa Melnic, fapt confirmat prin copia cererii și certificatului
privind statutul de moștenitor din 20 februarie 2019. Nici reclamantul și nici
tatăl acestuia, ca soț supraviețuitor, după decesul XXXX, nu au intrat în
drepturi de moștenire, deoarece tatăl a decedat la 2 iunie 2019. După decesul
tatălui, reclamantul a depus iarăși o cerere la biroul notarial și la 12 august
2019 a primit certificatul privind dreptul de moștenitor după moartea tatălui
său.
Reclamantul a declarat că în calitate de moștenitor al părinților, nu
poate intra în drepturile de moștenitor. Or, conform certificatului
participanților la privatizare din 4 aprilie 2019, prin decizia Comisiei pentru
privatizarea fondului locativ al Republicii Moldova nr. 93 din 29 iunie 1995,
apartamentul menționat a fost transmis următoarelor persoane: XXXX,
XXXX, XXXX. În documentele depuse în anul 1995 la comisie de XXXX,
există contul personal și fișa apartamentului, în care este indicată bunica
XXXX. Însă nu există informații despre decesul acesteia, survenit la XXXX.
Astfel, bunica fiind decedată la XXXX, nu putea participa la privatizare în
anul 1995. În opinia reclamantului, părinții săi nu au acordat atenție acestui
fapt din necunoștință și nu au introdus informațiile despre moartea bunicii în
contul personal și fișa apartamentului. Astfel, nu poate intra în drepturile de
moștenire, întrucât bunica sa, decedată la XXXX, este coproprietar al
apartamentului privatizat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare
(privatizare) din 18 august 1995.
De asemenea, a susținut că pe parcursul vieții, părinții săi nu au depus
cereri pentru a stabili faptul acceptării moștenirii după moartea XXXX,
întrucât ultima a decedat cu 5 ani înainte de emiterea deciziei de privatizare,
fiind inclusă în lista participanților la privatizare, deși era decedată. Astfel,
nu poate intra în drepturi de moștenire după decesul părinților, deoarece
persoana decedată a fost inclusă ilegal la privatizare.
La 25 noiembrie 2019 s-a adresat către Consiliul municipal Chișinău cu
cerere, prin care a solicitat modificarea deciziei Comisiei privind privatizarea
fondului locativ nr. 93 din 29 iunie 1995. Prin răspunsul nr. 07-06/441 din
29 noiembrie 2019 a Direcției generale economie, reforme, relații
patrimoniale, i s-a comunicat că cererea sa este în curs de examinare.
La 17 februarie 2020 reclamantul a primit răspunsul nr. 07-
06/441/2019 privind refuzul de a admite cererea și decizia Comisiei nr. 530
din 17 ianuarie 2020. Iar în luna martie, anul 2020, s-a adresat notarului cu
decizia menționată, comunicându-i că trebuie să înregistreze decizia de
privatizare, deoarece acesta nu a trecut reînregistrarea.
Din martie 2020, Republica Moldova se afla în carantină, agenția de
servicii publice nu a primit cetățeni. Ulterior, recepția a fost efectuată doar
cu programare. La 9 iunie 2020 a reînregistrat contractul de privatizare, dar
notarul nu avea ore de primire. Abia în septembrie 2020, a predat
documentele notarului, însă notarul i-a comunicat că trebuia să meargă în
instanță.
Reclamantul a reiterat că prin decizia Comisiei privind privatizarea
spațiului locativ, s-a examinat și admis problema transmiterii în proprietate
a imobilului părinților și bunicii, care a decedat cu 5 ani înainte de luarea
deciziei și cu 3 ani înainte de adoptarea Legii privind privatizarea fondului
locativ. Astfel, în anul 1995, XXXX, care a decedat în anul XXX, nicidecum
nu putea depune cerere pentru privatizare.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin încheierea din 31 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, pretenția de drept civil/comun conform cererii de chemare în
judecată depusă de Serghei Melnic împotriva Consiliului și Primăriei
municipiului Chișinău, terț Direcția generală economie, reforme și relații
patrimoniale, privind recunoașterea nulității contractului de vânzare-
cumpărare a apartamentului, s-a dispus separarea pretenției de contencios
administrativ formulată de Serghei Melnic împotriva Consiliului și Primăriei
municipiului Chișinău, terț Direcția generală economie, reforme și relații
patrimoniale, privind emiterea actului administrativ cu privire la excluderea
din lista participanților la privatizarea apartamentului. S-a reținut spre
examinare cauza de contencios administrativ și s-a intentat procedura
cercetării stării de fapt la cererea reclamantului Serghei Melnic împotriva
Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău, privind emiterea actului
administrativ cu privire la excluderea din lista participanților la privatizarea
apartamentului.
Prin hotărârea din 17 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Melnic.
S-a anulat hotărârea Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe nr. 93
din 29 iunie 1995, cu privire la privatizarea apartamentului nr. XXXX din
mun. Chișinău, str. XXXX, în partea includerii Galinei Melnic, decedată la
17 aprilie 1990, în lista participanților. S-a obligat Consiliul municipal
Chișinău, Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe de a
exclude defuncta XXXX, decedată la XXXX, din lista participanților la
privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 7 decembrie 2021, Direcția generală economie, comerț și turism,
succesorul în drepturile Direcției generale economie, reforme și relații
patrimoniale, a depus apel nemotivat, iar la 21 februarie 2022, a înaintat
motivarea apelului împotriva hotărârii din 17 noiembrie 2021 a Judecătoriei
Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii
primei instanțe, pronunțarea unei decizii prin care acțiunea să fie respinsă.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a
respins apelul declarat de Direcția generală economie, comerț și turism și s-
a menținut hotărârea din 17 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani.
Pentru a decide astfel, instanța de apel fiind învestită cu judecarea
cauzei în fond, prima instanță s-a pronunțat în favoarea temeiniciei acțiunii.
Instanța de apel analizând materialele dosarului în raport cu normele juridice
ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că soluția primei
instanțe privind admiterea acțiunii este justă și legală, aceasta având la bază
cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a
fost dată aprecierea juridică cuvenită.
Instanța de apel a reiterat că reclamantul a sesizat instanța de judecată
cu prezenta acțiune în scopul obligării autorității publice pârâte să excludă
pe XXXX, decedată la XXXX, din lista participanților la privatizarea
apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX, întrucât întâmpină
dificultăți la înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil
nominalizat.
În contextul pretențiilor deduse judecării, instanța de apel raportând
prevederile art. 6, art. 12 alin. (2) din Legea privatizării fondului de locuințe
nr. 1324-XII din 10 martie 1993, la circumstanțele speței, a considerat că
instanța de fond a ajuns la o concluzie corectă privind ilegalitatea hotărârii
Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe, cu privire la privatizarea
apartamentului nr. 4 din mun. Chișinău, str. Columna 103, în partea
includerii Galinei Melnic, decedată la 17 aprilie 1990, în lista participanților
la privatizare.
Or, conform certificatului de deces nr. DC-IV 1734738, Galina
Melnic a decedat la 17 aprilie 1990. Prin urmare, XXXX nu putea fi inclusă
în lista persoanelor participante la privatizarea apartamentului nr. XXXX din
mun. Chișinău, str. XXXX, deoarece era decedată la acel moment, nefiind
posibilă depunerea cererii cu privire la privatizarea locuinței menționate.
Așa deci, instanța de apel a reținut ca fiind corecte concluziile
instanței de fond. Or, analizând deficiențele admise pe parcursul procedurii
administrative din partea Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe,
unica modalitate de remediere a drepturilor reclamantului Serghei Melnic în
situația dedusă spre examinare, este anularea hotărârii Comisiei pentru
privatizarea fondului de locuințe nr. 93 din 29 iunie 1995, cu privire la
privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX, în
partea includerii XXXX în lista participanților la privatizare, cu obligarea
Consiliului municipal Chișinău, Comisia municipală de privatizare a
fondului de locuințe de a o exclude pe defuncta XXXX, decedată la XXXX,
din lista participanților la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun.
Chișinău, str. XXXX.
Instanța de apel a apreciat ca nefondat argumentul apelului că, în
cazul în care instanța va anula parțial hotărârea nr. 93 din 29 iunie 1995, în
partea privatizării ap. XXXX din str. XXXX, mun. Chișinău, prin excluderea
din lista participanților la privatizare a XXXX, Comisia municipală pentru
privatizarea fondului de locuințe a Consiliului municipal Chișinău va efectua
în conformitate cu Legea privatizării fondului de locuințe nr.l324 din 10
martie 1993 (cu modificările și completările ulterioare), recalcularea costului
locuinței supuse privatizării, iar reclamantul va urma sa achite diferența de
plata din costul apartamentului. Or, argumentul invocat se referă la acțiunile
autorității publice, ulterioare anulării actului administrativ contestat care
constituie obiectul controlului judecătoresc în prezenta speță. Respectiv,
verificarea legalității/ilegalității acestor acțiuni nu ține de competența
instanței de judecată învestită să examineze prezenta cauză.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 25 octombrie 2022, Direcția generală economie, comerț și turism
a depus recurs nemotivat, iar la 29 decembrie 2022 a formulat recursul
motivat împotriva deciziei din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,
solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii
primei instanțe, emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul cu trimitere la prevederile art.2,
art.5 alin. (1), art. 11 din Legea privatizării fondului de locuințe nr.1324-XII
din 10 martie 1993 (cu modificările și completările ulterioare), a indicat că
XXXX, XXXX, XXXX au depus cerere la privatizarea ap. XXXX din str.
XXXX, mun. Chișinău, și au anexat extrasul din fisa locuinței, extrasul din
tabelul nominal, certificatul caracteristică privind privatizarea locuinței,
copia bonului de repartiție și alte acte necesare. În aceste condiții, Comisia
pentru privatizarea fondului locativ la 29 iunie 1995 a adoptat hotărârea nr.93
prin care a dispus transmiterea în proprietate privată a locuinței menționate
persoanelor nominalizate. Hotărârea de privatizare a locuinței de stat se
adoptă în baza documentelor prezentate de către solicitanți, eliberate de
instituțiile abilitate și competente în problema dată. Corespunzător, se
prezumă a fi legale. Astfel, a considerat că hotărârea Comisiei municipale de
privatizare a fondului locativ a fost adoptată cu respectarea tuturor rigorilor
impuse de lege.
Din sensul prevederilor art. 11 alin.(4) din Legea privatizării fondului
de locuințe, recurentul a dedus că hotărîrea de privatizare reprezintă „decizia
pozitivă a comisiei de privatizare”, emisă în bază și pentru organizarea
executării Legii privatizării fondului de locuințe, care anticipează încheierea
contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietate
privată a locuinței de stat. Iar la 08 august 1995 s-a încheiat cu Agenția
teritorială Chișinău a Ministerului privatizării și administrării proprietății de
Stat al RM contractul de vânzare-cumpărare, trasmitere-primire în
proprietate privată a apartamentului menționat. Contractul de vânzare-
cumpărare, transmitere- primire a locuinței în proprietate privată se încheie
în baza hotărârii de privatizare și servește drept titlul de proprietate.
Recurentul a afirmat că în cazul în care instanța va anula parțial
hotărârea nr. 93 din 29 iunie 1995 în partea privatizării apartamentului
enunțat, prin excluderea din lista participanților la privatizare a XXXX,
Comisia municipală pentru privatizarea fondului de locuințe a Consiliului
municipal Chișinău vă efectua în conformitate cu Legea privatizării fondului
de locuințe nr,1324-XII din 10 martie 1993 (cu modificările și completările
ulterioare), recalcularea costului locuinței supuse privatizării, iar reclamantul
va urma să achite diferența de plată din costul apartamentului.
De asemenea, a declarat că materialele dosarului în litigiu nu conțin
argumente sau probe ce ar certifica faptul că actul juridic contestat a fost
încheiat cu încălcări din șirul celor indicate. În opinia recurentului, la
adoptarea hotărârii de către instanța de judecată au fost încălcate normele de
drept material, nu s-a dat o apreciere corespunzătoare circumstanțelor cauzei.
Instanța incorect a apreciat probele prezentate și nu a reflectat în hotărâre
concluziile în raport cu aceste probe.
La 1 februarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat
intimaților copia recursului, creând astfel participanților la proces condiții
egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a
acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și
disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se
confirmă prin scrisoarea de însoțire, extrasele din poșta electronică, avizul
de recepție, anexate la materialele dosarului (f.d.190-193).
Intimații nu au făcut uz de dreptul procedural și nu au depus referințe
la cererea de recurs.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 a fost modificat cadrul normativ
conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea a treia „Procedura
contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în special prevederile
cu privire la temeiurile recursului.
Art.XI din Legea pentru modificarea unor acte normative
(modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție)
nr. 246 din 31 iulie 2023:
„(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, cu excepția art.IV, V pct.1–9 și 11–16 și art.VII, care vor intra în vigoare la
1 septembrie 2023.
(3) Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a
prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii
recursului.”
Art. 244 din Codul administrativ:
„(1) Hotărîrile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel
pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie
2023):
„(1) Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea
deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel
transmite neîntîrziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.
(2) Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile
de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de
recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”
Art. 246 din Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie
2023):
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special cînd:
a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului
prevăzut la art.245 alin.(2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233 alin.(1)
și (2) și art.234 alin.(2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de
Curtea Supremă de Justiție.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs
menționează că instanța de apel a pronunțat dispozitivul deciziei la 11
octombrie 2022. Prin intermediul poștei electronice (f.d.178), la 17
octombrie 2022 instanța ierarhic inferioară a notificat dispozitivul deciziei
instanței de apel, iar la 21 decembrie 2022 -decizia motivată. Astfel, recursul
depus de Direcția generală economie, comerț și turism, a fost înaintat cu
respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale enunțate supra rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului depus până la data de 01
septembrie 2023, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate la
art. 246 alin. (2) din Codul administrativ, dar urmează să însușească în
condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de
legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că
sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de
inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de
recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de
serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat
din examinarea cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme
de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că pentru
a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest
argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului
în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la
art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea
cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care
trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de
admisibilitate.
De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul
rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea
cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de
recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea
succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că
dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise
[Golder împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs
pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a
articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de
totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor
ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19
februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).
La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul
depus de Direcția generală economie, comerț și turism.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 230 și 246 din Codul
administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Direcția generală economie, comerț
și turism.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Ion Malanciuc
Judecători Diana Stănilă
Oxana Parfeni