3ra-122/23 — Anularea hotărârii

La 22 octombrie 2020, prin intermediul poștei terestre (f.d.39), Serghei Melnic a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, persoană terță Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale, solicitând recunoașterea tranzacției de vânzare- cumpărare (privatizarea) a apartamentului nr. XXXX din str. XXXX, mun. Chișinău, încheiată în baza deciziei Comisiei pentru privatizarea fondului locativ din 29 iunie 1995, nr. 93, în partea încheierii tranzacției cu Melnic Galina, decedată la 17 aprilie 1990, ineficientă, obligarea Consiliului municipal Chișinău de a exclude din lista participanților la privatizarea apartamentului nr. XXXX din str. XXXX, a XXXX, decedată la XXXX.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, apartamentul nr. XXXX din str. XXXX, mun. Chișinău, în baza deciziei Comisiei pentru privatizarea fondului locativ al Republicii Moldova nr. 93 din 29 iunie 1995, a fost transmis în proprietate mamei sale XXXX, tatălui XXXX și bunicii XXXX, confirmat prin certificatul privind participanții la privatizare din 4 aprilie 2019. În temeiul acestei decizii, a fost întocmit și semnat contractul de cumpărare-vânzare (privatizare) din 8 august 1995, înregistrat la 22 septembrie 1995 la Oficiul Cadastral Teritorial mun. Chișinău.

Totodată, a menționat că familia sa a locuit permanent în apartamentul enunțat, anterior și după privatizării acestuia.

Reclamantul a precizat că bunica sa XXXX a decedat la XXXX, mama XXXX a decedat la XXXX, iar tatăl XXXX a decedat la XXXX.

La 20 februarie 2019 s-a adresat notarului în vederea eliberării unui certificat pe numele său privind dreptul de moștenitor legal după decesul mamei Larisa Melnic, fapt confirmat prin copia cererii și certificatului privind statutul de moștenitor din 20 februarie 2019. Nici reclamantul și nici tatăl acestuia, ca soț supraviețuitor, după decesul XXXX, nu au intrat în drepturi de moștenire, deoarece tatăl a decedat la 2 iunie 2019. După decesul tatălui, reclamantul a depus iarăși o cerere la biroul notarial și la 12 august 2019 a primit certificatul privind dreptul de moștenitor după moartea tatălui său.

Reclamantul a declarat că în calitate de moștenitor al părinților, nu poate intra în drepturile de moștenitor. Or, conform certificatului participanților la privatizare din 4 aprilie 2019, prin decizia Comisiei pentru privatizarea fondului locativ al Republicii Moldova nr. 93 din 29 iunie 1995, apartamentul menționat a fost transmis următoarelor persoane: XXXX, XXXX, XXXX. În documentele depuse în anul 1995 la comisie de XXXX, există contul personal și fișa apartamentului, în care este indicată bunica XXXX. Însă nu există informații despre decesul acesteia, survenit la XXXX. Astfel, bunica fiind decedată la XXXX, nu putea participa la privatizare în anul 1995. În opinia reclamantului, părinții săi nu au acordat atenție acestui fapt din necunoștință și nu au introdus informațiile despre moartea bunicii în contul personal și fișa apartamentului. Astfel, nu poate intra în drepturile de moștenire, întrucât bunica sa, decedată la XXXX, este coproprietar al apartamentului privatizat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare (privatizare) din 18 august 1995.

De asemenea, a susținut că pe parcursul vieții, părinții săi nu au depus cereri pentru a stabili faptul acceptării moștenirii după moartea XXXX, întrucât ultima a decedat cu 5 ani înainte de emiterea deciziei de privatizare, fiind inclusă în lista participanților la privatizare, deși era decedată. Astfel, nu poate intra în drepturi de moștenire după decesul părinților, deoarece persoana decedată a fost inclusă ilegal la privatizare.

La 25 noiembrie 2019 s-a adresat către Consiliul municipal Chișinău cu cerere, prin care a solicitat modificarea deciziei Comisiei privind privatizarea fondului locativ nr. 93 din 29 iunie 1995. Prin răspunsul nr. 07-06/441 din 29 noiembrie 2019 a Direcției generale economie, reforme, relații patrimoniale, i s-a comunicat că cererea sa este în curs de examinare.

La 17 februarie 2020 reclamantul a primit răspunsul nr. 07- 06/441/2019 privind refuzul de a admite cererea și decizia Comisiei nr. 530 din 17 ianuarie 2020. Iar în luna martie, anul 2020, s-a adresat notarului cu decizia menționată, comunicându-i că trebuie să înregistreze decizia de privatizare, deoarece acesta nu a trecut reînregistrarea.

Din martie 2020, Republica Moldova se afla în carantină, agenția de servicii publice nu a primit cetățeni. Ulterior, recepția a fost efectuată doar cu programare. La 9 iunie 2020 a reînregistrat contractul de privatizare, dar notarul nu avea ore de primire. Abia în septembrie 2020, a predat documentele notarului, însă notarul i-a comunicat că trebuia să meargă în instanță.

Reclamantul a reiterat că prin decizia Comisiei privind privatizarea spațiului locativ, s-a examinat și admis problema transmiterii în proprietate a imobilului părinților și bunicii, care a decedat cu 5 ani înainte de luarea deciziei și cu 3 ani înainte de adoptarea Legii privind privatizarea fondului locativ. Astfel, în anul 1995, XXXX, care a decedat în anul XXX, nicidecum nu putea depune cerere pentru privatizare.

Prin hotărârea din 17 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Melnic. S-a anulat hotărârea Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe nr. 93 din 29 iunie 1995, cu privire la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX, în partea includerii Galinei Melnic, decedată la 17 aprilie 1990, în lista participanților. S-a obligat Consiliul municipal Chișinău, Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe de a exclude defuncta XXXX, decedată la XXXX, din lista participanților la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX.

Pentru a decide astfel, instanța de apel fiind învestită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță s-a pronunțat în favoarea temeiniciei acțiunii. Instanța de apel analizând materialele dosarului în raport cu normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că soluția primei instanțe privind admiterea acțiunii este justă și legală, aceasta având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită.

Instanța de apel a reiterat că reclamantul a sesizat instanța de judecată cu prezenta acțiune în scopul obligării autorității publice pârâte să excludă pe XXXX, decedată la XXXX, din lista participanților la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX, întrucât întâmpină dificultăți la înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil nominalizat.

În contextul pretențiilor deduse judecării, instanța de apel raportând prevederile art. 6, art. 12 alin. (2) din Legea privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din 10 martie 1993, la circumstanțele speței, a considerat că instanța de fond a ajuns la o concluzie corectă privind ilegalitatea hotărârii Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe, cu privire la privatizarea apartamentului nr. 4 din mun. Chișinău, str. Columna 103, în partea includerii Galinei Melnic, decedată la 17 aprilie 1990, în lista participanților la privatizare.

Or, conform certificatului de deces nr. DC-IV 1734738, Galina Melnic a decedat la 17 aprilie 1990. Prin urmare, XXXX nu putea fi inclusă în lista persoanelor participante la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX, deoarece era decedată la acel moment, nefiind posibilă depunerea cererii cu privire la privatizarea locuinței menționate.

Așa deci, instanța de apel a reținut ca fiind corecte concluziile instanței de fond. Or, analizând deficiențele admise pe parcursul procedurii administrative din partea Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe, unica modalitate de remediere a drepturilor reclamantului Serghei Melnic în situația dedusă spre examinare, este anularea hotărârii Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe nr. 93 din 29 iunie 1995, cu privire la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX, în partea includerii XXXX în lista participanților la privatizare, cu obligarea Consiliului municipal Chișinău, Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe de a o exclude pe defuncta XXXX, decedată la XXXX, din lista participanților la privatizarea apartamentului nr. XXXX din mun. Chișinău, str. XXXX.

Instanța de apel a apreciat ca nefondat argumentul apelului că, în cazul în care instanța va anula parțial hotărârea nr. 93 din 29 iunie 1995, în partea privatizării ap. XXXX din str. XXXX, mun. Chișinău, prin excluderea din lista participanților la privatizare a XXXX, Comisia municipală pentru privatizarea fondului de locuințe a Consiliului municipal Chișinău va efectua în conformitate cu Legea privatizării fondului de locuințe nr.l324 din 10 martie 1993 (cu modificările și completările ulterioare), recalcularea costului locuinței supuse privatizării, iar reclamantul va urma sa achite diferența de plata din costul apartamentului. Or, argumentul invocat se referă la acțiunile autorității publice, ulterioare anulării actului administrativ contestat care constituie obiectul controlului judecătoresc în prezenta speță. Respectiv, verificarea legalității/ilegalității acestor acțiuni nu ține de competența instanței de judecată învestită să examineze prezenta cauză.

În motivarea recursului, recurentul cu trimitere la prevederile art.2, art.5 alin. (1), art. 11 din Legea privatizării fondului de locuințe nr.1324-XII din 10 martie 1993 (cu modificările și completările ulterioare), a indicat că XXXX, XXXX, XXXX au depus cerere la privatizarea ap. XXXX din str. XXXX, mun. Chișinău, și au anexat extrasul din fisa locuinței, extrasul din tabelul nominal, certificatul caracteristică privind privatizarea locuinței, copia bonului de repartiție și alte acte necesare. În aceste condiții, Comisia pentru privatizarea fondului locativ la 29 iunie 1995 a adoptat hotărârea nr.93 prin care a dispus transmiterea în proprietate privată a locuinței menționate persoanelor nominalizate. Hotărârea de privatizare a locuinței de stat se adoptă în baza documentelor prezentate de către solicitanți, eliberate de instituțiile abilitate și competente în problema dată. Corespunzător, se prezumă a fi legale. Astfel, a considerat că hotărârea Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ a fost adoptată cu respectarea tuturor rigorilor impuse de lege.

Din sensul prevederilor art. 11 alin.(4) din Legea privatizării fondului de locuințe, recurentul a dedus că hotărîrea de privatizare reprezintă „decizia pozitivă a comisiei de privatizare”, emisă în bază și pentru organizarea executării Legii privatizării fondului de locuințe, care anticipează încheierea contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietate privată a locuinței de stat. Iar la 08 august 1995 s-a încheiat cu Agenția teritorială Chișinău a Ministerului privatizării și administrării proprietății de Stat al RM contractul de vânzare-cumpărare, trasmitere-primire în proprietate privată a apartamentului menționat. Contractul de vânzare- cumpărare, transmitere- primire a locuinței în proprietate privată se încheie în baza hotărârii de privatizare și servește drept titlul de proprietate.

Recurentul a afirmat că în cazul în care instanța va anula parțial hotărârea nr. 93 din 29 iunie 1995 în partea privatizării apartamentului enunțat, prin excluderea din lista participanților la privatizare a XXXX, Comisia municipală pentru privatizarea fondului de locuințe a Consiliului municipal Chișinău vă efectua în conformitate cu Legea privatizării fondului de locuințe nr,1324-XII din 10 martie 1993 (cu modificările și completările ulterioare), recalcularea costului locuinței supuse privatizării, iar reclamantul va urma să achite diferența de plată din costul apartamentului.

De asemenea, a declarat că materialele dosarului în litigiu nu conțin argumente sau probe ce ar certifica faptul că actul juridic contestat a fost încheiat cu încălcări din șirul celor indicate. În opinia recurentului, la adoptarea hotărârii de către instanța de judecată au fost încălcate normele de drept material, nu s-a dat o apreciere corespunzătoare circumstanțelor cauzei. Instanța incorect a apreciat probele prezentate și nu a reflectat în hotărâre concluziile în raport cu aceste probe.

La 1 februarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimaților copia recursului, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, extrasele din poșta electronică, avizul de recepție, anexate la materialele dosarului (f.d.190-193).

Intimații nu au făcut uz de dreptul procedural și nu au depus referințe la cererea de recurs.

Art.XI din Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023: „(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția art.IV, V pct.1–9 și 11–16 și art.VII, care vor intra în vigoare la 1 septembrie 2023. (3) Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”

Art. 244 din Codul administrativ: „(1) Hotărîrile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.”

Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023): „(1) Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. (2) Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”

Art. 246 din Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023): „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. (2) Recursul se declară inadmisibil în special cînd: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.245 alin.(2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233 alin.(1) și (2) și art.234 alin.(2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.”

Din analiza prevederilor legale enunțate supra rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului depus până la data de 01 septembrie 2023, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate la art. 246 alin. (2) din Codul administrativ, dar urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).

În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Direcția generală economie, comerț și turism.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 230 și 246 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Direcția generală economie, comerț și turism. Încheierea este irevocabilă. Președinte Ion Malanciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni