3ra-129/24 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului,
3ra-129/24 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări
Sociale,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată
depusă de Curcă Alexei împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, cu privire
la contestarea actului administrativ,
împotriva deciziei din 01 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-129/24
NR. PIGD 2-21129244-01-3ra-05022024)
Recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.2451 din Codul administrativ.
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, jud. M.Gandrabur
Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Negru, I. Dutca, E. Palanciuc
04 iunie 2025
Textul corespunde originalului
1
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de Casa Națională
de Asigurări Sociale,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Diana Stănilă, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 01 septembrie 2021 Curcă Alexei a înaintat acțiune în instanța de contencios
administrative împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind obligarea
includerii în stagiul de cotizare a perioadei de muncă 01 septembrie 1996 – 01
ianuarie 2005.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că a fost încadrat în câmpul muncii
din data de 08 iulie 1976, activând în diferite organizații de stat și private, până la
data de 18 iunie 2018, când i s-a stabilit pensie pentru limita de vârstă. La stabilirea
pensiei, Casa Națională de Asigurări Sociale nu i-a adus la cunoștință ce perioade de
muncă au fost incluse în stagiul de cotizare luat în calcul la stabilirea pensiei. O bună
parte din activitatea de muncă a desfășurat-o la întreprinderea SRL „Solemio” în
calitate de șofer și anume de la 01 septembrie 1996 - până la 14 iulie 2005.
Ulterior, a aflat că nu toată perioada de activitate la această întreprindere a fost
inclusă de CNAS în stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei pentru limită de
vârstă. Adresîndu-se cu cererea nr. 12 în data de 06 mai 2021 către CNAS privind
activitatea de muncă ce a fost inclusă în stagiul de cotizare, prin răspunsul nr. 2232
din 21 mai 2021, CNAS i-a comunicat care perioade de muncă au fost luate în calcul
ca stagiu de cotizare conform datelor din Registrul de stat al evidenței individuale,
din care rezultă că în stagiul de cotizare a fost inclusă doar perioada de activitate la
SRL „Solemio” de la 01 ianuarie 2005 până la 21 decembrie 2005 (un an de zile),
iar perioada de la 01 septembrie 1996 și până la 01 ianuarie 2005 nu a fost inclusă
în stagiul de cotizare.
La 25 iunie 2021 reclamantul a adresat CNAS o cerere prealabilă, prin care a
solicitat emiterea unei decizii de includere în stagiul său de cotizare a perioadei de
muncă la SRL „Solemio”, anterior neinclusă în stagiul de cotizare, de la 01
septembrie 1996 și până la 01 ianuarie 2005.
Prin răspunsul la cererea prealabilă nr. 3598 din 27 iulie 2021, recepționat la
30 iulie 2021, CNAS a refuzat să includă perioada respectivă de muncă în stagiul de
cotizare pe motiv că doar fostul angajator al reclamantului - SRL „Solemio” poate
să prezinte informația respectivă (declarațiile persoanei asigurate REV 5) la
subdiviziunile CNAS
Reclamantul susține că a activat în calitate de șofer în cadrul ÎM „Solemio”
SRL în baza unui contract individual de muncă timp de 9 ani de zile, mai exact, în
perioada 01 septembrie 1996 – 14 iulie 2005. Din motive necunoscute, această
perioadă nu i-a fost introdusă integral în stagiul de cotizare și nu i-au fost plătite
2
cotizații din cauze neimputabile asiguratului, dar din cauza angajatorului.
Neincluderea perioadei menționate în stagiul de cotizare al reclamantului nu este
imputabilă acestuia, or nu putea să influențeze sau să supravegheze în nici un fel
modul în care angajatorul său prezenta declarațiile persoanelor asigurate la CNAS.
Pe parcursul derulării procesului judiciar, reclamantul și-a concretizat cerințele
sale, solicitând în consecință obligarea CNAS de a include în stagiul de cotizare a
perioadei de muncă 01 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2004, or, prin decizia din 26
iulie 2021 o parte din pretențiile reclamantului au fost satisfăcute benevol (anii 1996-
1998).
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 10 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani
acțiunea a fost admisă, fiind anulat răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale
nr. 3598 din 27 iulie 2021, obligînd Casa Națională de Asigurări Sociale să includă
în stagiul de cotizare a lui Alexei Curcă perioada de muncă de la 01 ianuarie 1999
până la 31 decembrie 2004.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La data de 25 februarie 2022 Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat
apel nemotivat. La data de 16 mai 2022 hotărârea motivată a fost notificată
recurentei, iar la data de 23 mai 2022, în termenul legal, a prezentat apel motivat
împotriva hotărârii din 10 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,
solicitând casarea hotărârii cu emiterea unei noi decizii prin care acțiunea să fie
respinsă ca neîntemeiată.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 01 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a respins
apelul declarat de CNAS și s-a menținut hotărârea primei instanțe.
În susținerea poziției sale, instanța de apel a menționat pct.pct. 69-70, 88
din Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de
confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, probat prin Hotărârea
Guvernului nr. 165 din 21 martie 2017, conform cărora stagiul de cotizare realizat
până la introducerea evidenței individuale de asigurări sociale (până la 1 ianuarie
1999) se confirmă prin carnetul de muncă sau prin alte documente eliberate în modul
stabilit. În urma introducerii evidenței individuale de asigurări sociale (după 1
ianuarie 1999), stagiul de cotizare se confirmă în baza datelor din contul personal de
asigurări sociale al persoanei asigurate, gestionat în conformitate cu Legea privind
sistemul public de asigurări sociale.
Actul de bază care confirmă stagiul de cotizare, conform pct. 69 alin. (1) din
Regulament, este carnetul de muncă. În lipsa carnetului de muncă sau în cazurile în
care carnetul de muncă include înscrieri incorecte și imprecise sau lipsesc
înscrisurile respective despre anumite perioade de activitate, pentru confirmarea
stagiului se iau în considerare adeverințele, extrasele din ordine, contul personal al
3
angajatului în care se reflectă salariul calculat lunar, schema de încadrare și alte
documente ce conțin informații referitoare la perioada de muncă.
Pentru confirmarea stagiului de cotizare se prezintă extrasul din carnetul de
muncă. Organele teritoriale de asigurări sociale confruntă extrasul cu originalul,
legiferează extrasul, carnetul de muncă fiind restituit titularului după stabilirea
pensiei.
În ședința de judecată atît în instanța de fond, cît și în instanța de apel s-a
stabilit că Curcă Alexei a prezentat carnetul de muncă (f.d. 8-18), act ce confirmă
stagiul de cotizare revendicat, iar organul de asigurări sociale în persoana Casei
Naționale de Asigurări Sociale nu a dat curs cererii reclamantului de reexaminare și
includere a stagiului de cotizare și a invocat în suportul poziției sale alegații care nu
rezistă criticii. Or, neincluderea perioadei de activitate 01 ianuarie 1999 - 31
decembrie 2004 reflectată în carnetul de muncă, nu poate fi considerată întemeiată
în condițiile în care se desprinde cu certitudine perioada de activitate și funcția
deținută. Organul de asigurări sociale nu poate priva persoana de dreptul la pensie
justificând opinia sa pe motive formale, de altfel, înscrierea sumară despre stagiul
de cotizare inclus în carnetul de muncă este considerată dovadă a stagiului de
cotizare pentru activitatea realizată (pct. 84 din Regulament).
În acest context, instanța de apel a reținut că neprezentarea de către angajator
a declarațiilor privind achitarea contribuțiilor de asigurări sociale nu pot fi imputate
salariatului, or, responsabilitatea de a vărsa sumele respective și sancțiunile pentru
inacțiunile date o poartă în exclusivitate angajatorul.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 08 decembrie 2023 CNAS
a depus recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei din 01 noiembrie
2023 și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
Recurenta a indicat că concluziile instanței de apel expuse în decizie vin în
contradicție cu circumstanțele cauzei. A susținut că instanța de apel și prima instanță
nu au dat o apreciere corespunzătoare probelor anexate. A menționat că dat fiind
faptul că SRL „Solemio” nu a prezentat declarațiile REV 5 pentru perioada 01.1999
- 12.2004, perioada respectivă nu a fost inclusă la determinarea venitului mediu
asigurat.
Prin referința din 22 august 2024 intimatul Curcă Alexei a solicitat
respingerea recursului ca inadmisibil.
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 245 din Codul administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
4
20.Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la data de 01
noiembrie 2023 și la 28 ianuarie 2024 a notificat părților decizia motivată, iar
cererea de recurs a fost depusă la 08 decembrie 2023. În condițiile enunțate, instanța
de recurs conchide că recursul a fost depus cu respectarea termenului prevăzut de
art. 245 din Codul administrativ
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 2451 alin. (1) și (3) din Codul administrativ:
„Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme
de Justiție;
c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor;
e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța
de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin. (1) lit. d) sau a cazului în care
Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea
recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă
acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar
prezentului cod.”
Art. 246 alin. (1) din Codul administrativ:
„Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă
recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea
privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul
inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică
părților.”
Art. 246 alin. (2) lit. a1) din Codul administrativ:
„Recursul se declară inadmisibil în special când nu se încadrează în temeiurile prevăzute la
art. 2451.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Din analiza prevederilor art. 2451 – 246 din Codul administrativ, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească în
condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate,
veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate oferă
un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă
o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului,
dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și
5
esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile
instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță
într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii
de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că motivele de
casare, invocate în recursul depus de CNAS nu se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu
soluția pronunțata de către Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea
contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau
că aceasta ar fi arbitrară sau că s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul
depus de CNAS conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea
de chemare în judecată, care au fost analizate minuțios de către Curtea de Apel
Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător recursul depus de Casa Națională de
Asigurări Sociale nu conține obiecții de fapt.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în
modul în care este garantat de art. 6 §1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul
administrativ. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie
pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu
doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci
expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a
pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare
a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel
Chișinău și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea
probelor pe care se bazează aceste critici.
Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau
aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău, nu
echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins
argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui
autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a
instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea
6
uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel,
motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de
admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de
acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva
Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în
special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa
necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o
anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de
admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages
Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de
aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de
totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic
superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,
Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu
privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea
Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de CNAS.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 230 și 246 alin. (2) lit. a1) din
Codul administrativ
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Diana Stănilă
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
7