3ra-1116/23 — anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil si incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil si incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- Recursul este vadit neintemeiat art. 246 alin. 2 lit. h din Codul administrativ
3ra-1116/23 — anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursurilor depuse de Casa Națională de
Asigurări Sociale și Maria Zgarbur,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Maria Zgarbur împotriva Casei Naționale de Asigurări
Sociale cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil,
obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil și încasarea
cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-1116/23
NR. PIGD 2-22070313-01-3ra-17112023)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul
administrativ. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu
constituie un temei de casare a deciziei contestate.
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, jud.: I. Barbacaru,
Curtea de Apel Chișinău, jud.: G. Mîra, G. Dașchevici, A. Bostan,
09 aprilie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursurilor depuse de
Casa Națională de Asigurări Sociale și Maria Zgarbur,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Malanciuc,
Diana Stănilă, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 19 mai 2022, Maria Zgarbur a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea actului
administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ
individual favorabil și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a relatat că, de
la 02 ianuarie 1982 până la 17 octombrie 1993 a fost angajată și a activat la
Tehnicumul Cooperatist din Moldova.
La 18 octombrie 1993 a fost angajată la ÎI „Nicov-Avitec”, iar din data
de 15 martie 1995 transferată la SRL „Maricica”, unde a activat până la
13 aprilie 1997.
Din 14 aprilie 1997 până la 31 mai 2000 a fost angajată la SA „Tirex
Petrol” (cu înscriere în carnetul de munca a datei demisiei 31 mai 2022, prin
ordinul nr.31e din 01 iunie 2000 - concediul de odihnă nefolosit pentru
perioada 02 mai 2000 - 31 mai 2000 = 31 zile achitate în avans în luna aprilie,
conform Codului Muncii - cu drept de odihnă după concediere).
De la 01 iunie 2000 și până la 06 mai 2008 a activat la SRL „Lukoil-
Moldova”.
De la 05 mai 2008(7) până la 17 iulie 2008 a fost angajată la SRL
„Programacons”
De la 21 iulie 2008 până la 14 iunie 2013 a fost angajată la BCR
Chișinău, ca mai apoi să se reducă statele de personal în proporție de până la
40% și din 15 iunie 2013 a avut statut de șomeră până la 14 septembrie 2014.
Ulterior, în perioada 01 octombrie 2014 - 31 decembrie 2014 a fost
angajată la SRL „Agrocom Oil” (conform extrasului din cont curent
personal-CTAS).
Din 02 februarie 2015 până la 31 martie 2016 a fost angajată la
SRL „Mediasucces”. Iar, din 10 martie 2016 și până în prezent activează la
SRL „Grand Lift”.
Subsecvent, reclamanta a susținut că la calcularea stagiului de
1
cotizare, autoritatea publică pârâtă nu i-a inclus în stagiul de cotizare
perioada: 31 august 1990 - 17 octombrie 1993, timpul în care a îngrijit și
crescut 2 copii, adică 3 ani, 2 luni și 19 zile.
De asemenea, a relevat că conform carnetului de muncă, care este actul
juridic de bază, conform Legii, la 18 octombrie1993 a reluat perioada de
muncă, însă nu i s-a inclus în stagiu, deoarece la cerința Casei Naționale de
Asigurări Sociale nu a adus confirmări suplimentare, din motiv că în 40 de
ani nu s-au păstrat arhivele întreprinderilor, care nu mai activează de mulți
ani.
Astfel, la acest capitol, reclamanta a precizat că perioadele
18 octombrie 1993 - 31 decembrie 1993; 15 martie 1995 –
31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997 - 20 aprilie 1997; 05 mai 2008 –
17 iulie 2008, adică 1 an 5 luni si 18 zile, reprezintă timpul în care a muncit,
dar nu au fost găsite contribuții achitate la CTAS de către angajatori, iar
perioadele 02 mai 2000 - 03 iunie 2000 și 07 mai 2008 - 20 iulie 2008,
constituie timpul în care a avut dreptul la odihnă după concediere și suma
achitată în avans în aprilie, conform Codului muncii, adică 31 zile + 53 zile,
în total 84 zile, care se iau în calcul parțial, numai ca valoare.
Așadar, în final, reclamanta a conchis că nu i-au fost incluși 4 ani 10
luni și 29 zile, motiv pentru care la 30 martie 2022 s-a adresat cu cerere la
autoritatea publică pârâtă, prin care a solicitat includerea în stagiul de
cotizare și perioadele respective.
Prin scrisoarea nr.Z-676/22 din 15 aprilie 2022, i s-a refuzat includerea
în stagiul pentru stabilirea pensiei, perioada de îngrijire a copilului, perioada
de muncă pentru care nu s-au găsit contribuțiile achitate, precum și perioada
concediului de odihnă după concediere, din motiv că angajatorul nu și-a
onorat obligațiunile față de Stat din confirmările CTAS-ului, iar perioada
concediului nefolosit după concediere nu se ia în calcul ca perioadă, dar
numai ca valoare - suma, respectiv, perioadele date nu urmează a fi incluse
în stagiul de cotizare la stabilirea pensiei anticipate.
În opinia reclamantei, refuzul pârâtei de a include în stagiul de cotizare
la stabilirea pensiei perioadele: 31 august 1993 - 17 octombrie 1993;
18 octombrie 1993 - 31 decembrie 1993; 15 martie 1995 –
31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997 - 20 aprilie 1997; 05 mai 2008 –
17 iulie 2008 este ilegal.
Or, în cazul său nu sunt întrunite dispozițiile pct.70 din Regulamentul
privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a
stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.165 din 21 martie 2017 pentru aprobarea Regulamentului
privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a
stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, întrucât nu lipsește carnetul
de muncă, carnetul de muncă nu include înscrieri incorecte și imprecise la
perioadele pe care le-au exclus și nu lipsesc înscrierile respective despre
2
perioadele de muncă pentru confirmarea stagiului, dar din contra, când
întreprinderea confirmă prin scrisoare, că nu s-a păstrat arhiva, carnetul de
muncă e cea mai corectă și legală confirmare.
Astfel, Maria Zgarbur a punctat că carnetul de muncă prezentat în
original la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, conține toate înscrierile
pentru confirmarea stagiului, cu ștampilele întreprinderilor unde a activat în
urmă cu 40 de ani și până la momentul scanării, iar scanarea a avut scopul
de a fi baza principală ca document pentru stabilirea stagiului, or, sensul
juridic nu mai este actual și se merge pe varianta de a cere certificate, extrase,
care în 40 de ani nu se mai găsesc în arhivele întreprinderilor, care la moment
nu mai activează sau nu mai există, ori care n-au avut nicio responsabilitate
de a le păstră, nefiind verificate și trase la răspundere de către organele
abilitate, iar Casa Națională de Asigurări Sociale pune povara dată pe umerii
cetățenilor contrar Legii, ca până la urmă sa fie încălcat dreptul constituțional
al cetățeanului de a fi aplicată corect Legea, dar nu după diferite păreri sau
alte criterii.
În final, făcând referire la dispozițiile art.52 al Legii nr.156 din
14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, art. 47, 50 din
Constituția Republicii Moldova, art. 22, 25 alin. (1) al Declarației Universale
a Drepturilor Omului (adoptată la 10 decembrie 1948 la New York, la care
Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova nr.217- XII din 28 iulie 1990), reclamanta a opinat că este ilegal și
neconstituțional refuzul Casei Naționale de Asigurări Naționale nr. Z-676/22
din 15 mai 2022 de a include în stagiul de cotizare la stabilirea pensiei
anticipate a perioadei de 4 ani, 10 luni și 29 zile (perioadele 31 august 1990-
17 octombrie 1993;18 octombrie 1993-31 decembrie 1993; 15 martie 1995-
31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997-20 aprilie 1997; 05 mai 2008 –
17 iulie 2008). Or, neincluderea perioadei de 4 ani, 10 luni și 29 zile în
stagiul de cotizare, constituie în sine o încălcare a dreptului la proprietate,
garantat prin prisma Articolului 1 al Protocolului Adițional al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, deoarece neincluderea în stagiul de cotizare a perioadei
respective, duce la deplasarea-extinderea în ani a datei de pensionare.
Așadar, având în vedere cele enunțate, Maria Zgarbur a solicitat
recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale
nr.Z-676/22 din 15 mai 2022, prin care s-a refuzat includerea în stagiul de
cotizare la stabilirea pensiei anticipate (35.6 ani) perioada de 4 ani 10 luni și
29 zile; obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să-i includă în stagiul
de cotizare la stabilirea pensiei anticipate perioada pentru îngrijirea copiilor
31 august 1990 - 17 octombrie 1993 (3 ani 2 luni si 19 zile);
18 octombrie 1993 - 31 decembrie 1993; 15 martie 1995 –
31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997 - 20 aprilie 1997; 05 mai 2008 –
17 iulie 2008, care constituie timpul în care a muncit, dar nu au fost găsite
contribuții achitate la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de către
3
angajatori, adică 1 an 5 luni și 18 zile și perioada 02 mai 2000 –
03 iunie 2000 și 07 mai 2008 - 20 iulie 2008 - timpul în care a avut dreptul
la odihnă după concediere conform Codului Muncii, adică 84 zile - în total
4 ani 10 luni și 29 zile; obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale de
a-i stabili plata pensiei, conform cererii din 03 ianuarie 2022, depuse la Casa
Teritorială de Asigurări Sociale Ciocana și refuzată stabilirea pensiei prin
decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale nr.95/2022/1992 din
02 martie 2022, contestată la Casa Teritorială de Asigurări Sociale și Casa
Națională de Asigurări Sociale la 30 martie 2022 și încasarea cheltuielilor de
judecată și de asistență juridică.
Prin hotărârea din 27 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, s-a admis parțial acțiunea de contencios administrativ, înaintată de
către Maria Zgarbur.
S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să emită actul
administrativ individual, prin care să includă în stagiului de cotizare al
reclamantei, perioadele de activitate: 15 martie 1995 – 31 decembrie 1995;
01 ianuarie 1997 – 20 aprilie 1997 la SRL „Maricica”; 05 mai 2008 –
17 iulie 2008 la SRL „Progamacons SC”. În rest, acțiunea s-a respins ca fiind
neîntemeiată (f.d.36, 45-48).
La 05 aprilie 2023, în termenul prevăzut de art. 232 din Codul
administrativ, Maria Zgarbur a depus apel împreună cu motivarea apelului
împotriva hotărârii din 27 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, solicitând modificarea sau casarea acesteia și încasarea cheltuielilor
de judecată (f.d.40-41).
La 06 aprilie 2023, în termenul prevăzut de art. 232 din Codul
administrativ, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus apel, iar la
10 iulie 2023 a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii din
27 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea
acesteia și emiterea unei noi decizii privind respingerea ca neîntemeiată a
cererii de chemare în judecată depusă de Maria Zgarbur (f.d.44, 56-59).
Prin decizia din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-au
respins apelurile depuse de Maria Zgarbur și Casa Națională de Asigurări
Sociale și s-a menținut hotărârea din 27 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Râșcani (f.d.80-94).
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Chișinău invocând dispozițiile
art.11, 2, 5, 7, 152, 31, 42, 50 ale Legii privind sistemul public de pensii,
nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 (în vigoare la data depunerii cererii cu
privire la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă), pct.4, 68, 70 din
Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de
confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.165 din 21 martie 2017 pentru aprobarea
Regulamentului privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea
de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, precum și
4
prevederile art.32 și 36 ale Legii privind sistemul public de asigurări sociale
nr. 489 din 08 iulie 1999, dar și reieșind din materialele cauzei și argumentele
participanților la proces, a conchis că instanța de fond întemeiat a respins
capătul de cerere, referitor la includerea în stagiul de cotizare la stabilirea
pensiei anticipate pentru carieră lungă a concediului nefolosit în perioada
02 mai 2000 – 03 iunie 2000 și 07 mai 2008 – 20 iulie 2008, or, compensația
pentru concediul nefolosit la eliberare, din care s-au achitat contribuții de
asigurări sociale de stat se include la determinarea venitului mediu lunar
asigurat valorizat, dar nu se include în stagiul de cotizare.
Totodată, instanța de apel a concluzionat că întemeiat nu a fost
inclusă în stagiul de cotizare al reclamantei, perioada de activitate la Colegiul
Cooperatist din Moldova, în condițiile în care, din certificatul de salariu nr. 8
din 13 ianuarie 2022 și certificatul nr. 7 din 13 ianuarie 2022, nu se
confirmată activitatea acesteia în perioadele menționate, iar în certificatul
anexat este stipulat că aceasta în cartea de salariu pentru anul 1993, nu
figurează.
În ce privește alegațiile apelantei precum că, autoritatea publică
pârâtă neîntemeiat nu a inclus în stagiul de cotizare perioada de îngrijire a
copiilor de la 31 august 1990 – 30 iunie 1991 și 01 septembrie 1991 –
18 octombrie 1993, instanța de apel a reiterat că, în conformitate cu
prevederile art. 152 alin. (2) al Legii privind sistemul public de pensii
nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998, la calcularea stagiului de cotizare
necesar acordării pensiei anticipate pentru carieră lungă nu se iau în calcul
perioadele necontributive prevăzute la art.5 alin.(2).
Subsecvent, instanța ierarhic inferioară a reținut că la 31 martie 2022
de către CTAS Ciocana a fost emisă o nouă decizie cu nr. 95/2022/32459 (în
schimbul deciziei nr. 95/2022/1992), prin care s-a respins cererea privind
stabilirea pensiei pentru carieră lungă, deoarece stagiul de cotizare confirmat
a constituit 33,5 ani, necesar fiind 35,5 ani.
De altfel, instanța de apel, a respins ca neîntemeiat argumentul Casei
Naționale de Asigurări Sociale că în stagiul de cotizare nu a fost inclusă
perioada confirmată prin înscrierea din carnetul de muncă de la 05 mai 2008
până la 17 iulie 2008 în cadrul SRL „Progamacons SC”, deoarece agentul
economic nu a prezentat declarațiile persoanelor asigurate REV-5 pentru
întreaga entitate, precum și, perioadele de activitate de la 15 martie 1995
până la 31 decembrie 1995 și de la 01 ianuarie 1997 - 20 aprilie 1997 la OOO
„Maricica”, deoarece pentru perioadele menționate de către agentul
economic n-au fost achitate contribuții de asigurări sociale de stat. Or, acest
fapt nu poate fi imputabil și nici nu poate fi interpretat în defavoarea
reclamantei. Reclamanta fiind angajată în perioadele menționate supra prin
contract individual de muncă, nu avea obligația, personal să achite lunar,
contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, această obligație revenind
administrațiilor întreprinderilor menționate. Astfel, asiguratul (angajatul) nu
5
poartă nicio obligație față de îndatoririle angajatorului și rămâne pe seama
autorităților statului pentru încasarea contribuțiilor datorate, considerent din
care, la emiterea răspunsului contestat, organul emitent neîntemeiat a respins
solicitarea reclamantei de a include în stagiul de cotizare perioadele de
activitate: 15 martie 1995 - 31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997 –
20 aprilie 1997 la SRL „Maricica”; 05 mai 2008 - 17 iulie 2008 la
SRL „Progamacons SC”.
Prin urmare, instanța de apel a reiterat că prima instanță just a obligat
Casa Națională de Asigurări Sociale să emită actul administrativ individual,
prin care să includă în stagiul de cotizare al reclamantei, doar perioadele de
activitate: 15 martie 1995 - 31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997 –
20 aprilie 1997 la SRL „Maricica”; 05 mai 2008 - 17 iulie 2008 la
SRL „Progamacons SC”.
În final, având în vedere cele constatate, Curtea de Apel Chișinău a
concluzionat că argumentele apelantelor sunt neîntemeiate, iar hotărârea
instanței de fond legală și întemeiată, motiv pentru care a respins apelurile
depuse de Maria Zgarbur și Casa Națională de Asigurări Sociale și a
menținut hotărârea din 27 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani.
La 02 noiembrie 2023, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus
recurs, iar la 17 noiembrie 2023 a prezentat motivarea recursului împotriva
deciziei din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea
acesteia și emiterea unei noi decizii privind respingerea ca neîntemeiată a
acțiunii Mariei Zgarbur (f.d.102-104, 106-109).
În susținerea cererii de recurs, recurenta a indicat motivele de fapt și
de drept invocate anterior la etapa examinării cauzei în instanțele ierarhic
inferioare, suplimentar menționând dezacordul cu deciziei din
24 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, pe care o consideră
neîntemeiată și eronată, deoarece instanța ierarhic inferioară nu a analizat
multilateral actele normative și legislația în vigoare ce reglementează astfel
de litigii, precum și nu au fost dovedite circumstanțele considerate de
instanță ca fiind stabilite.
De altfel, recurenta a conchis că la examinarea cerințelor înaintate,
instanțele ierarhic inferioare au interpretat în mod eronat normele de drept
material pertinente speței, fapt ce a dus la soluționarea greșită și neîntemeiată
a cauzei.
La 14 decembrie 2023, Maria Zgarbur a depus cerere de recurs
împreună cu motivarea recursului împotriva deciziei din 24 octombrie 2023
a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat includerea în stagiul său de
cotizare perioadele de activitate contributivă: 15 martie 1995 –
31 decembrie 1995; 01 ianuarie 1997-20 aprilie 1997; 05 mai 2008 –
17 iulie 2008, 01 ianuarie 1982-14 ianuarie 1982, 01 iunie 2013 –
30 iunie 2013; 01 iulie 2013-31 iulie 2013; 01 august 2013-31 august 2013;
6
01 septembrie 2013-14 septembrie 2013; 01 noiembrie 2014 –
30 noiembrie 2014; 01 decembrie 2014-31 decembrie 2014 (suplimentar
conform Carnetului de Muncă și Extrasului din contul curent al persoanei
asigurate emis de Casa Națională de Asigurări Sociale (Contul personal),
01 mai 2000-31 mai 2000=31 zile, conform Extrasului nr.01.01.18 din
13 ianuarie 2022 (din ordinul nr.16 din 18 aprilie 2000); 07 mai 2008 –
27 iunie 2008=53 zile, conform Adeverinței nr. C11/11 din 11 ianuarie 2022,
pentru concediul nefolosit din care valoare au fost reținute contribuții,
01 septembrie 1981- 31 decembrie 1981 de activitate în calitate de ajutor de
contabil la TCM, iar din 01 ianuarie 1982 transferată ca contabil superior
conform Carnetului de muncă, dat fiind faptul ca nu au fost găsite
documentele de arhivă cu o vechime mai mare de 40 ani, precum și
perioadele până în anul 1981, conform Legii nr.156 din 14 octombrie 1998
privind sistemul public de pensii.
Subsecvent, având în vedere că până la moment Casa Națională de
Asigurări Sociale nu a executat hotărârea primei instanțe, menținută prin
decizia instanței de apel, a solicitat achitarea majorării de întârziere în
mărime de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere, dobânda procentuală,
conform ratei de baza a BNM, stabilită în luna ianuarie 2022, egală cu 8.5%,
rata inflației medii anuale pentru fiecare an de neplată a pensiei (an.2022
egala cu 28.7%) calculate de la suma pensiei stabilite la data depunerii
cererii, alte cheltuieli de judecată (avocat, consultări), compensației morale
în sumă de 80000 de lei, pentru stresul acumulat ce i-a afectat sănătatea,
timpul pierdut, nedreptatea simțită profund, care au dus la înjosire și
disconfort moral enorm.
Totodată, în baza celor expuse în recurs, Maria Zgarbur a solicitat
interpelarea Curții Constituționale în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) și lit. g)
din Constituția Republicii Moldova, întru corectarea lacunelor din lege, care
se contrazic între ele și contravin art.4, 16, 46, 47, 54 din Constituția
Republicii Moldova.
În susținerea cererii de recurs, recurenta a reiterat motivele de fapt și
de drept indicate anterior la etapa examinării cauzei în prima instanță și
instanța de apel, suplimentar invocând dezacordul cu decizia din 24
octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, care în opinia sa este ilegală,
deoarece nu a fost luată în considerare solicitarea sa expusă minuțios în
cererea de apel din 27 martie 2023.
Subsecvent, recurenta a susținut că există contrazicere între câteva
legi, iar instanțele ierarhic inferioare nu au examinat minuțios aspectele date,
care încalcă art.54 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova.
Complementar, invocând dispozițiile art.5 din Codul muncii și art.43
alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, recurenta a notat că contrar
afirmațiilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, care nu au temei legal,
concediul de odihnă nefolosit este același concediu de odihnă plătit, doar
7
suma compensației concediului nefolosit este obținută din perioada de zile
nefolosite al concediului de odihnă, iar această valoare este contributivă.
De altfel, recurenta a enunțat că decizia de a adopta legi, care privesc
pensiile sau beneficiile sociale implica analiza mai multor aspecte de ordin
economic și social. Aceste masuri trebuie aplicate în mod nediscriminatoriu
și trebuie să respecte cerințele proporționalității.
Astfel, recurenta a opinat că neincluderea perioadei de 4 ani, 10 luni
și 29 zile în stagiul de cotizare, constituie în sine o încălcare a dreptului său
la proprietate, garantat prin prisma Articolului 1 al Protocolului Adițional al
Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, deoarece neincluderea în stagiul de cotizare a perioadei
respective, duce la deplasarea-extinderea în ani a dății de pensionare și
imposibilitatea de a ieși la pensie măcar la 59-60 de ani.
La 20 noiembrie 2023 și 02 ianuarie 2024, la adresa de e-mail a Mariei
Zgarbur și a Casei Naționale de Asigurări Sociale au fost expediate copiile
recursurilor depuse de recurente împotriva deciziei din 24 octombrie 2023 a
Curții de Apel Chișinău cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii
referinței.
Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursurilor
Mariei Zgarbur și a Casei Naționale de Asigurări Sociale, intimatele nu au
depus referințe în care să-și expună opinia asupra argumentelor invocate de
recurente.
Referitor la termenul de depunere a recursurilor, Completul de
judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că Casa Națională de
Asigurări Sociale și Maria Zgarbur, s-au conformat dispozițiilor art. 245 din
Codul administrativ și au depus în termen recursul la 02 noiembrie 2023 și
motivarea recursului la 17 noiembrie 2023, respectiv 14 decembrie 2023.
Or, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 24 octombrie 2023,
copia deciziei motivate fiindu-i notificată, prin intermediul oficiului poștal
Casei Naționale de Asigurări Sociale la 01 noiembrie 2023, iar Mariei
Zgarbur la 03 noiembrie 2023, fapte confirmate prin avizele de recepție,
anexate la dosar (f.d.96-97).
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 195 din Codul administrativ:
„Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform
prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile
Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171.”
Art. 121 alin.(1), (2) lit. a)-d) și alin. (5) din Codul de procedură civilă:
„(1) În cazul existenței incertitudinii privind constituționalitatea legilor, a
hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a
hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei
8
cauze, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea unui participant la proces,
sesizează Curtea Constituțională.
(2) La ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale,
instanța nu este în drept să se pronunțe asupra temeiniciei sesizării sau asupra
conformității cu Constituția a normelor contestate, limitîndu-se exclusiv la
verificarea întrunirii următoarelor condiții:
a) obiectul excepției intră în categoria actelor prevăzute la art.135 alin.(1) lit.a)
din Constituție;
b) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia ori este
ridicată de către instanța de judecată din oficiu;
c) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei;
d) nu există o hotărîre anterioară a Curții Constituționale avînd ca obiect prevederile
contestate.
(5) Instanța de judecată poate ridica excepția de neconstituționalitate doar dacă
cererea de chemare în judecată sau cererea de apel a fost acceptată în modul
prevăzut de lege ori dacă cererea de recurs împotriva hotărîrii sau deciziei curții de
apel a fost declarată admisibilă conform legii.”
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de
apel pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 din Codul administrativ, stipulează că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt
termen.”
Art. 2451 alin.(1) lit.a)-f), alin.(2) și (3) din Codul administrativ,
reglementează că:
„(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă
au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie
pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1)
lit.d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după
trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă
anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite
nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului
cod.”
Art. 246 alin. (1) și (2) lit.h) din Codul administrativ, prevede că:
9
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de
recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere
irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar
faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web
oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special cînd:
h) recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească în condițiile
Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate
veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate
oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care
nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recursuri
nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ,
deoarece se referă la dezacordul recurentelor cu soluția pronunțată de către
Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea
eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza
în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu
constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursurile depuse de Casa Națională de Asigurări Sociale și Maria Zgarbur,
conțin obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cadrul examinării
cauzei în prima instanță și instanța de apel, care au fost analizate de către
Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În
consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentelor la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima
instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
10
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 2451 din Codul administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de
netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea
recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de
dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din
punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala
cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
11
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Subsidiar, instanța de recurs notează că cerințele recurentei Maria
Zgarbur privind includerea în stagiul său de cotizare perioadele de activitate
contributivă: 01 ianuarie 1982-14 ianuarie 1982, 01 iunie 2013 –
30 iunie 2013; 01 iulie 2013-31 iulie 2013; 01 august 2013-31 august 2013;
01 septembrie 2013 - 14 septembrie 2013; 01 noiembrie 2014 –
30 noiembrie 2014; 01 decembrie 2014 - 31 decembrie 2014, 01 mai 2000 -
31 mai 2000, 01 septembrie 1981- 31 decembrie 1981, iar din
01 ianuarie 1982 transferată ca contabil superior, precum și perioadele până
în anul 1981, dar și achitarea majorării de întârziere în mărime de 0.1%
pentru fiecare zi de întârziere, dobânda procentuală, conform ratei de baza a
BNM, stabilită în luna ianuarie 2022, egală cu 8.5%, rata inflației medii
anuale pentru fiecare an de neplată a pensiei (an.2022 egala cu 28.7%)
calculate de la suma pensiei stabilite la data depunerii cererii și a
compensației morale în sumă de 80000 de lei, constituie pretenții noi
invocate direct în recurs, respectiv nu pot fi examinate de instanța superioară,
întrucât astfel instanța de recurs și-ar depăși limitele competenței sale
jurisdicționale, în condițiile în care acestea nu au fost supuse judecății
instanței de fond, iar instanța de recurs nu are posibilitatea legală de a verifica
temeinicia unor aspecte asupra cărora nu s-a pronunțat instanța inferioară.
Această interdicție asigură, respectarea principiilor fundamentale ale
procesului și garantează dreptul părților la un proces echitabil, desfășurat în
conformitate cu etapele și regulile procedurale stabilite de lege.
De altfel, prin prisma coroborării dispozițiilor art.195 din Codul
administrativ și a prevederilor art. 121 alin.(1), (2) și (5) din Codul de
procedură civilă, instanța de recurs conchide că solicitarea Mariei Zgarbur
privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, nu conferă admisibilitate
recursului ei, deoarece aceasta nu îndeplinește condițiile menționate la § 82
din Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 09 februarie 2016 pentru
interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituția Republicii
Moldova, la dosar lipsind o sesizare adresată Curții Constituționale din
partea Mariei Zgarbur, în care să fie indicată norma exactă ce urmează a trece
controlul excepției de neconstituționalitate și suscită îndoieli despre
constituționalitatea ei, justificarea și necesitatea rezolvării litigiului prin
acest procedeu judiciar.
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibile recursurile
depuse de Casa Națională de Asigurări Sociale și Maria Zgarbur.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 230 și art. 246 alin.(2)
lit.h) din Codul administrativ,
12
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibile recursurile depuse de Casa Națională de Asigurări
Sociale și Maria Zgarbur.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Malanciuc
Diana Stănilă
13