3ra-855/23 — contestarea actului administrativ individual defavorabil

La 26 ianuarie 2021, Eugeniu Coștei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Economiei și Infrastructurii cu privire la anularea ordinului nr. 09p din 21.01.2021 cu privire la personal, restabilirea în funcție și achitarea plăților salariale pentru perioada lipsei forțate de la serviciu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că nu este de acord cu ordinul vizat, care este unul ilegal, deoarece în data de 21 ianuarie 2021, se afla în concediul medical și nu putea fi concediat în condițiile prevederilor art. 63 alin. (42) din Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

Mai mult ca atât, în data de 21 ianuarie 2021, Mihail Lupașcu ocupa funcția de ministru interimar, astfel conform prevederilor art. 15 alin.(2) lit. e) din Legea Guvernului, nu avea careva drepturi legale de a numi sau elibera din funcție funcționari și demnitari publici, sau să delege această lipsă de drept unei alte persoane, cum ar fi secretarului general a ministerului.

A invocat că, în cazul său Ministerul prin ordinul contestat a adoptat o măsură care afectează situațiile juridice definitive, și anume, au fost periclitate rezultatele concursului public care a fost promovat de Eugeniu Coștei, ulterior acesta fiind angajat în calitate de director general al Autorității Aeronautice Civile. Or, atât timp cât deținea funcția de director general al Autorității Aeronautice Civile, ocupând acest post în rezultatul concursului organizat public, beneficiază categoric de securitatea raportului juridic, iar Ministerul Economiei și Infrastructurii a emis un act administrativ care din start este unul neconstituțional și lovit de nulitate, cauzează o daună considerabilă intereselor publice, legate de buna funcționare a autorităților publice, care în primul rând au menirea de a respecta și promova legea, dar nu de a admite abuzuri, care nu sunt caracteristice unui stat de drept.

A concluzionat că, se determină faptul nulității absolute a ordinului nr. 09p din 21 ianuarie 2021, prin care s-a dispus eliberarea lui Eugeniu Coștei din funcția de director al Autorității Aeronautice Civile din data de 21.01.2021. Or, odată fiind nul din momentul emiterii, acesta categoric nu poate produce efecte juridice și respectiv urmează a fi anulat de instanță.

În motivarea soluției, instanța de apel relevă că prima instanță deși a dat o apreciere cuvenită normelor legale, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele de fapt importante pentru soluționarea cauzei.

Instanța de apel reiterând prevederile pct. 2, 12, 9 subpct. 19), 131 subpct. 8) din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Autorității Aeronautice Civile, precum și art. 30 alin. (1) și (2), 61 lit. b), 63 alin.(1) lit. d) din Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, a concluzionat asupra netemeiniciei acțiunii înaintate de Eugeniu Coștei privind anularea ordinului Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 09p din 21.01.2021 cu privire la personal și restabilirea în funcție cu achitarea plăților salariale pentru perioada lipsei forțate de la serviciu.

Instanța de apel a stabilit că, Eugeniu Coștei a fost numit în funcția de director al Autorității Aeronautice Civile prin ordinul nr. 287p din 13 decembrie 2019, în rezultatul promovării cu succes a concursului pentru ocuparea funcției publice vacante, ce a fost anunțat ca urmare aplicării lui Octavian Nicolaescu, director al Autorității Aeronautice Civile, sancțiunii disciplinare sub formă de destituire din funcție prin ordinele nr. 229p din 08 octombrie 2019 și ordinul nr. 226 din 07.10.2019, ce au fost anulate în data de 21 ianuarie 2021 prin hotărârea judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, fiind restabilit Octavian Nicolaescu în funcția de director al Autorității Aeronautice Civile.

În același context, instanța de apel a constatat că pentru executarea hotărârii instanței de judecată, autoritatea publică pârâtă a emis ordinul nr. 09p din 21.01.2021, prin care Eugeniu Coștei a fost eliberat din funcția de director al Autorității Aeronautice Civile. Iar în data de 5 februarie 2021, luând în considerare faptul că în perioada 21.01.2021 - 23.01.2021, Eugeniu Coștei s-a aflat în concediu medical, motiv din care autoritatea publică pârâtă a emis ordinul nr. 141p, prin care a dispus substituirea la pct. 1 din ordinul nr. 09p din 21 ianuarie 2021 a sintagmei „din data de 21 ianuarie 2021” cu sintagma „din data de 25 ianuarie 2021”.

Prin urmare, instanța de apel a respins ca neîntemeiat argumentul apelantului privind legalitatea ordinului menționat, deoarece a fost emis întru executarea hotărîrii judecătorești.

Cu referire la argumentele apelantului privind emiterea în data de 16 noiembrie 2021 a decizie Curții de Apel Chișinău, prin care a fost casată integral hotărârea din 21.01.2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu pronunțarea unei noi decizii prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ înaintată de Octavian Nicolaescu, instanța de apel a explicat că, instanța de judecată la caz a verificat legalitatea și temeinicia emiterii ordinului nr. 09p din 21.01.2021 cu privire la personal, emis întru executarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 21.01.2021, ne fiind stabilite careva temeiuri de anulare, ordinul a fost emis cu respectarea legii, procedurii și competenței.

În final, instanța de apel a conchis că eliberarea din funcție a lui Eugeniu Coștei din funcția de director al Autorității Aeronautice Civile, a fost realizată de către organul competent, în atribuțiile căruia este stabilit prin lege că încetează raporturile de serviciu (de muncă) ale conducătorilor și adjuncților structurilor organizaționale din sfera de competență a Ministerului și cu respectarea procedurii, nefiind stabilită depășirea limitelor dreptului discreționar al autorității publice pârâte. Or, autoritatea publică la soluționarea speței a cercetat complet și multiaspectual circumstanțele și în limita competenței a emis un act administrativ prin care și-a realizat scopul său legal.

În consecință, instanța de apel nu poate reține la caz nici pretenția reclamantului/apelant privind restabilirea în funcție, încasarea salariului mediu pentru lipsa forțată de la serviciu, întrucât, instanța de apel a ajuns la concluzia privind respingerea pretenției principale privind anularea ordinului, respectiv urmează a fi respinse și pretențiile subsecvente cu privire la restabilirea în funcție și încasarea salariului mediu pentru lipsa forțată de la serviciu.

Art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție): „Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”

Art. 244 alin. (1) Cod administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023) prevede următoarele: „Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.”

Conform art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data declarării recursului): „Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”

Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023) prevede: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.”

Cererea de recurs motivat a fost depusă la 9 iunie 2023. Astfel, că recursul este depus cu respectarea prevederilor art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data declarării recursului).

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de avocatul Marcel Burlacu în interesele lui Eugeniu Coștei. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc