2rac-117/23 — repararea prejudiciului material, incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material, incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
2rac-117/23 — repararea prejudiciului material, incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitate recursului declarat de către Instituția Publică Gimnaziul „Savciuc Mihail”, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Instituția Publică Gimnaziul „Savciuc Mihail” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Constructiv Grup”, intervenienți accesorii Agenția de stat pentru supraveghere tehnică și Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, Dosarul nr. 2rac-117/23 2-18112048-01-2rac-07062023 Admisibilitatea recursului depus până la 1 septembrie 2023; Art. 432 din Codul de procedură civilă (versiunea până la 1 septembrie 2023); Temeiurile recursului, Temeiurile inadmisibilității recursului Judecătoria Strășeni, sediul Central – V. Nugurița Curtea de Apel Chișinău – L. Pruteanu, I. Cotruță, I. Țurcan 12 martie 2025 Textul corespunde originalului 1 Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de Instituția Publică Gimnaziul „Savciuc Mihail”, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Ion Malanciuc, Diana Stănilă, judecători, ÎN FAPT
La 04 mai 2018 IP Gimnaziul „Mihil Savciuc” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Constructiv Grup”, prin care a solicitat repararea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că în temeiul hotărârii grupului de lucru pentru achiziții nr. 02 din 09 iunie 2015, între SRL „Constructiv Grup” și IP Gimnaziul „Savciuc Mihail”, satul Bușila, raionul Ungheni a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 19 din 15 iunie 2015 în sumă totală de 508 733,87 lei, în temeiul căruia SRL „Constructiv Grup”, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute lucrările de reparație capitală a acoperișului gimnaziului în decurs de 30 de zile de la data semnării contractului, contractul fiind înregistrat la Trezorerie cu nr. 258 la data de 20 august 2015.
La data de 23 noiembrie 2015, conform procesului - verbal nr. 4 al grupului, în legătură cu faptul necesității lucrărilor adăugătoare, construcția frantoanelor la blocul de studii și sala de sport, opritori de zăpadă și instalarea adăugătoare a plăcilor tip eternit din scânduri brute de rășinoase de 35 x 150 mm, s-a decis acceptarea petrecerii acestora de către antreprenor, dar cu modificarea valorii contractului încheiat de la 72 127,15 lei până la 580 861,02 lei.
Astfel, lucrările de reparație a acoperișului au fost recepționate de către comisia de recepție la data de 21 decembrie 2015 (peste 6 luni și 5 zile), cu participarea reprezentanților gimnaziului, antreprenorului și specialistului secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri al Consiliului raional Ungheni.
În perioada 12 ianuarie 2018 – 25 ianuarie 2018 de către Inspecția Financiară a fost efectuată inspectarea financiară complexă a activității economico - financiare a IP Gimnaziul „Mihail Savciuc” din satul Bușila pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2017, în rezultat fiind adoptată prescripția cu privire la prevenirea și înlăturarea deficiențelor constatate în raport cu inspectarea financiară complexă din 25 ianuarie 2018, nr. 27-18/12-18 din 13 februarie 2018.
Respectiv, în urma inspectării s-a constatat cu certitudine că reparațiile capitale a acoperișului gimnaziului, efectuat în perioada anului 2015, au fost efectuate în lipsa verificării și expertizării proiectelor în modul stabilit, cât și neangajării a unui responsabil tehnic în vederea verificării calității execuției lucrărilor de construcție în perioada anului 2015, fapt ce contravine prevederilor art. 13 din Legea nr. 721 din 02 februarie 1996 privind calitatea în construcții, fiind efectuate contrar cerințelor contractelor cu întârziere, astfel că urmare a nerespectării întocmai de către antreprenor a prevederilor actelor normative ce țin de procedurile de efectuare a reparațiilor capitale (întocmire, expertizare și verificare proiect, 2 angajare a responsabilului tehnic de efectuare a lucrărilor, efectuarea lor în lipsa verificărilor respective), cât și nerespectarea termenilor de executare a lucrărilor stabilite de contract, a dus la deteriorarea acoperișului și la un prejudiciu în sumă de 297 365,13 lei.
Potrivit actului de control întocmit de către Inspecția financiară s-a constatat cu certitudine includerea nejustificată a costului lucrărilor în devizele de cheltuieli, la contractul de antrepriză nr. 19 din 15 iunie 2015, precum și în procesele - verbale de îndeplinire a lucrărilor în sumă totală de 7,8 mii lei la poziția cu simbolul CB14A „Schelă metalică tubulară pentru lucrări pe suprafețe verticale la înălțimi până la 30 m inclusiv, cu mobilizarea schelei timp de 25 zile (200 ore)”, care potrivit prevederilor codului practic în construcții sunt cheltuieli pentru organizarea lucrărilor de șantier, se referă la cheltuieli de șantier prevăzute de Codul Practic în Construcții, a Instrucțiunii privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcții-montaj prin metoda de resurse, aprobat de Ministerul mediului și amenajării Teritoriului al RM și care se includ în devizul de cheltuieli al lucrărilor în mărime de până la 14,5% din valoarea totală a acestora.
Reclamantul consideră că suma totală a cheltuielilor nominalizate achitate nelegitim constituie 11 894,29 lei, fapt constatat în Raportul de audit a curții de conturi efectuat în anul 2016, în total costul lucrărilor incluse nejustificat constituie 19 694, 29 lei.
În vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, reclamantul s-a adresat către pârâtă cu o pretenție recepționată la data de 26 martie 2018, în pofida acestui fapt aceasta nu a îndeplinit obligațiunile contractuale conform contractului de antrepriză nr. 19 din 09 iunie 2015 cauzând astfel reclamantului un prejudiciu în sumă de 297 365,13 lei, inclusiv costul lucrărilor nejustificate în sumă de 19 694,29 lei.
Prin încheierea din 08 mai 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
Prin hotărârea din 10 septembrie 2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de către IP Gimnaziul „Mihail Savciuc” împotriva SRL „Constructiv Grup”, ca fiind neîntemeiată (f.d. 37, 49-52, vol. II).
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 17 februarie 2021 a admis apelul declarat de către IP Gimnaziul „Mihail Savciuc”, a casat hotărârea din 10 septembrie 2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central și a remis cauza la rejudecare în instanța de fond, în alt complet de judecată (f.d. 83, 84-91, vol. II).
Prin încheierile din 13 aprilie 2021 și 19 august 2021 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a atras în proces în calitate de intervenienți accesorii Agenția de stat pentru supraveghere tehnică și Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor (f.d. 101, 139, vol. II).
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
14. Prin hotărârea din 17 decembrie 2021 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central s-a respins acțiunea înaintată de către IP Gimnaziul „Mihail Savciuc” împotriva SRL „Constructiv Grup”, ca fiind nefondată (f.d. 201, 208-211, vol. II). 3
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
15. Hotărârea instanței de fond a fost contestată cu apel, în termen, de către IP Gimnaziul „Mihail Savciuc”, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn (f.d. 214-215, vol. II).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
16. Prin decizia din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s- a respins apelul declarat de către IP Gimnaziul „Mihail Caisîn” și s-a menținut hotărârea din 17 decembrie 2021 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central (f.d. 240, 241-252, vol. II).
Instanța de apel a reținut că la data de 15 iunie 2015, în temeiul hotărârii grupului de lucru pentru achiziții nr. 02 din 09 iunie 2015, între SRL „Constructiv Grup” și IP Gimnaziul „Savciuc Mihail”, satul Bușila, raionul Ungheni a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 19 în sumă totală de 508 733,87 lei, înregistrat la Trezorerie cu nr. 258 la data de 20 august 2015, în temeiul căruia SRL „Constructiv Grup”, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute lucrări de reparație capitală a acoperișului Gimnaziului „Savciuc Mihail”, satul Bușila, raionul Ungheni în decurs de 30 de zile de la data semnării contractului, iar beneficiarul IP Gimnaziul „Savciuc Mihail” la rândul său s-a obligat să recepționeze lucrarea și să plătească prețul convenit pentru aceste lucrări.
Potrivit proceselor-verbale de recepție a lucrărilor executate din 20 august 2015, 13 octombrie 2015, 21 decembrie 2015 și facturilor fiscale se confirmă efectuarea lucrărilor conform contractului în sumă totală de 508 733,87 lei.
Instanța de apel a indicat că la 23 iunie 2017 a avut loc o furtună puternică, în urma căreia acoperișul blocului de studii al gimnaziului a fost deteriorat (smuls) în proporție de 100%, cu deteriorarea frontoanelor laterale și a plitei de parapet.
Drept urmare, pentru efectuarea lucrărilor de reparație a acoperișului deteriorat în urma furtunii, de către reclamant au fost încheiate cu un terț alte două contracte de antrepriză nr.33 din 30 august 2017 și nr.10.1 din 31 octombrie 2017 în valoare totală de 306 201,22 lei.
Curtea de Apel Chișinău a indicat că în perioada 12 ianuarie 2018-25 ianuarie 2018 Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor a efectuat un control a activității economice a gimnaziului „Savciuc Mihail” pentru perioada anilor 2013 - 201, în urma căruia și-au expus opinia că: 1. Reparațiile capitale a acoperișului efectuat în anul 2015 și a reparațiilor repetate din anul 2017 au fost efectuată în lipsa verificării și expertizării proiectelor în modul stabilit și nu au angajat un responsabil tehnic în vederea verificării calității lucrărilor construcție contrar art.13 a legii 721 din 02 februarie 1996 privind calitatea în construcții. 2. Factorii de decizie a gimnaziului nu a întreprins măsuri de recuperare a prejudiciului cauzat de la SRL „Constructiv Grup” în interiorul termenului de garanție de 10 ani. 3. Cheltuielile pentru schelele metalice tubulare de 7,8 mii lei și 11894,29 lei au fost eronat incluse în procesele verbale de recepție finală, acestea fiind cheltuieli de șantier (regie). 4
De către Inspecția Financiară a fost emisă în adresa gimnaziului prescripția nr.27- 18/12-18 din 13 februarie 2018, prin care reclamantului i s-a cerut la pct.1.18 „să întreprindă măsuri în vederea recuperării prejudiciului adus de SRL „Constructiv Grup” în sumă de 297 365, 13 lei – costul lucrărilor efectuate necalitativ a acoperișului blocului de studii și recuperarea cheltuielilor de șantier achitate nelegitim pentru poziția Schelă metalică tubulară pentru lucrări pe suprafețe verticale la înălțimi până la 30 m inclusiv, cu mobilizarea schelei timp de 25 zile (200 ore) în sumă totală de 11 894, 29 lei” (f.d.27-34) ceea ce a și servit temei pentru pornirea prezentei cauzei civile.
Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată solicitarea Gimnaziului „Savciuc Mihail” de reparare a prejudiciului material în mărime de 317 059,42 lei (297 365,13 lei cu titlu de cheltuieli de reparație a acoperișului și 19 694,29 lei cu titlu de cheltuieli nejustificate incluse în devizul de cheltuieli pentru arenda schelelor metalice), în condițiile în care de către IP Gimnaziul „Savciuc Mihail”, pe de o parte, nu a fost făcută dovada comiterii de către SRL „Constructiv Grup” a unei fapte ilicite, iar pe de altă parte, a semnat procesele- verbale de recepție a lucrărilor fără a înainta careva obiecții, ceea ce denotă că antreprenorul a executat lucrarea fără vicii.
De altfel, potrivit concluziei specialistului Oleg Mocanu din cadrul Centrului de expertize independente nr. 285 din 15 august 2018, toate lucrările executate de către SRL „Constructiv Grup” au fost îndeplinite în conformitate cu caietul de sarcini.
Instanța de apel a indicat că potrivit proceselor verbale de recepție a lucrărilor executate din 20 august 2015, din 13 octombrie 2015 și din 21 decembrie 2015 și facturilor fiscale se confirmă efectuarea lucrărilor conform contractului în sumă totală de 508 733,87 lei. Iar, semnarea de către apelantă a proceselor verbale de recepție a lucrărilor executate precum și facturilor fiscale denotă exteriorizarea de către aceasta a voinței și al consimțământului de acceptare a acestora, accept ce nu poate fi interpretat în detrimentul reclamantei-intimate în condițiile în care aceasta nu a impus semnarea acestora de către apelantă, consimțământul acesteia fiind indubitabil la data semnării proceselor verbale de recepție și facturilor fiscale, din care rezultă efectuarea lucrărilor conform contractului în sumă totală de 508 733,87 lei fără vicii.
Totodată, potrivit art.1398 din Codul civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.
Astfel, în condițiile în care reclamantul I.P. Gimnaziului „Savciuc Mihail” nu a făcut dovada comiterii de către pârâta a unei fapte ilicite, a executării lucrărilor cu vicii de calitate, ultima este degrevată de repararea prejudiciului pretins de apelant.
Or, reieșind din contractul de antrepriză nr.19 din 15 iunie 2015 înregistrat la Trezoreria teritorială Ungheni la 20 august 2015, precum că intimata s-a obligat față de apelantă să execute lucrări de reparație la acoperișul gimnaziului în conformitate cu prevederile proiectului tehnic contra sumei de 508 733,87 lei, iar potrivit proceselor verbale de recepție a lucrărilor executate din 20 august 2015, din 13 octombrie 2015 și din 21 decembrie 2015, dar și conținutul ordonanței procurorului din Procuratura r. Ungheni, Ludmila Cușnir din 25 iulie 2017 de neîncepere a urmăririi penale și clasare a procesului penal, rezultă că lucrările de reparație executate de intimată au constat în învelirea din nou a acoperișului 5 gimnaziului fără repararea scheletului lemnos vechi care nu a rezistat calamităților naturale (furtunii din 23 iunie 2017), lucrare care de altfel nu a fost inclusă în caietul de sarcini executat de antreprenorul SRL „Constructiv Grup” în temeiul contractului de antrepriză nr. 19 din 15 iunie 2015. Așadar, deteriorarea (smulgerea) în urma furtunii din s. Buțila, r. Ungheni din 23 iunie 2017 în proporție de 100 % a acoperișului blocului de studii împreună cu scheletul de lemn din bârne cilindrice al gimnaziului „Mihail Savciuc” (frontoanelor laterale și a plitei de parapet) nu s-a datorat neexecutării întocmai de către antreprenor a prevederilor contractuale, ci ploilor torențiale, vântului puternic și grindinei din 23 iunie 2017, care reieșind din comunicatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a MAI a afectat încă 16 sate ale r. Ungheni, în rezultatul cărora au fost distruse acoperișurile a 1092 de case din s. Blindești, Sculeni, Semeni, Bușila, Petrești, Cornești etc.
În aceste împrejurări de fapt și de drept, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond corect a reținut că în ședință judiciară nu au fost probate careva vicii de calitate la executarea lucrărilor de către SRL „Constructiv Grup”, conform contractului de antrepriză, caz în care antreprenorul nu poate fi responsabil pentru fapta că scheletul de bârne cilindrice vechi instalat cu mult timp înainte nu a rezistat calamităților naturale, a fost executat fără calculul de sarcini și fără scoabe de legătură cu acoperișul.
Mai mult, conform art.956 alin.(1) din Codul Civil, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului până la recepționarea lui îl suportă antreprenorul. Acest risc trece la client o dată cu recepționarea lucrării.
Iar, potrivit art.318 alin. (1) din Codul Civil, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului îl suportă proprietarul (Gimnaziul „Savciuc Mihail”) dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Instanța de apel a respins argumentul, că potrivit Inspecției Financiare aceste cheltuieli urmau a fi incluse la capitolul „cheltuieli de regie” și nu drept „cheltuieli aparte” , menționând că acesta nu poate fi un temei de a dispune încasarea de la pârât a sumei de 19 694,24 lei, în condițiile în care din probatoriul administrat în speță s-a constatat suportarea acestora în realitate (indiferent la care capitol ar fi fost atribuite/incluse).
De asemenea, instanța de apel a respins și argumentul apelantului că intimata nu ar fi contestat actul de control și prescripția Inspecției Financiare din anul 2018, or conform art.123 alin.(5) CPC, faptele constatate printr-un act al autorității publice nu sunt obligatorii pentru instanță și pot fi contestate în condițiile prezentului cod.
Argumentul apelantului precum că nu ținea de obligația apelantului verificarea calității lucrărilor, a fost respins de către instanța de apel, care a indicat că conform pct.3 din contract beneficiarul IP Gimnaziul „Mihail Svaciuc” după notificarea antreprenorului privind terminarea lucrărilor va convoca comisia de recepție care va constata realizarea lucrărilor în conformitate cu documentația de execuție cu reglementările în vigoare și prevederile din contract. În funcție de constatările făcute beneficiarul va aproba sau va respinge recepția. Prin urmare, verificarea calității efectuării lucrărilor ține de responsabilitatea reclamantului apelant, Gimnaziului „Savciuc Mihail” care nu poate obliga intimata să să-și constate propriile încălcări.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
6
La 12 aprilie 2023 IP Gimnaziul „Savciul Mihail”, reprezentat de Valentin Caisîn, a declarat recurs împotriva deciziei din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii (f.d. 2-5, vol. III).
În motivarea recursului reprezentantul recurentului a menționat că decizia instanței de apel și hotărârea instanței de fond sunt neîntemeiate și ilegale, or aprecierea probelor au fost arbitrare, s-a ignorat argumentele reprezentantului gimnaziului, ținând cont de argumentele SRL „Constructiv Grup”, s-a încălcat și s- a interpretat eronat normele de drept material și procedural, fiind încălcat dreptul fundamental garantat de lege, dreptul la un proces echitabil.
La 19 iunie 2023 Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, a depus referință, în care a indicat că instanța de recurs urmează să aprecieze critic actele judecătorești emise de către instanțele ierarhic inferioare, în coroborare cu prevederile actelor normative în vigoare, a determina caracterul veridic al circumstanțelor de fapt și de drept, a aplica legea care trebuie aplicată, a supraveghea și alte aspecte importante pentru soluționarea justă a litigiului în scopul aplicării corecte și uniforme a prevederilor actelor normative în vigoare relevante la caz.
Din materialele dosarului rezultă că, decizia recurată a fost pronunțată la 08 noiembrie 2022 și expediată IP Gimnaziul „Savciuc Mihail și avocatului Valentin Caisîn, prin intermediul poștei electronice, la 25 februarie 2023 (f.d. 253, vol. II). Prin urmare, recursul depus de către IP Gimnaziul „Savciul Mihail”, reprezentat de Valentin Caisîn, la data de 12 aprilie 2023, este în termen.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
39. Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede următoarele: „Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.”
Art. XI, alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) stipulează că: „Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursurilor”.
Art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023) relevă că: „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).”
Art. 432 Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023) reglementează că: „(1) Părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. 7 (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b ¹) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (4) Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”
Art. 440 din Codul de procedură civilă, reglementează că: ,,(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.
MOTIVAREA INSTANȚEI
44. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data declarării recursului.
Din analiza recursului rezultă că recurenta a invocat temei de admisibilitate prevederile art. 432 (2) lit. a), b), c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, recursul conține obiecții de fapt și de drept, similare celor expuse anterior în cadrul examinării cauzei, care au fost analizate de către instanța de apel, fiind apreciate corespunzător.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a drepturilor recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției. 8
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reținând că recurenta a făcut trimitere la temeiul de drept prevăzut de art. 432 alin (2) CPC, nu a stabilit că normele aplicate suscită îndoieli la aplicare sau instanța de apel, aplicând normele respective, ar fi extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers.
Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, verificând, existența circumstanțelor expuse în art.432 alin.(3) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, și anume, dacă cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale, nu a stabilit.
În acest context, Completul de judecată reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.
În speță, Completul de judecată menționează că recursul în cauză conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurenților la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Drept urmare, Completul de judecată reține că argumentele invocate de către IP Gimnaziul „Savciuc Mihail”, reprezentat de Valentin Caisîn,nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază recursul declarat de către IP Gimnaziul „Savciuc Mihail”, reprezentat de Valentin Caisîn, ca fiind inadmisibil. 9
Ținând cont de prevederile art. 431 alin. (1), (2), art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art.440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Consideră inadmisibil recursul declarat de către Instituția Publică Gimnaziul „Savciuc Mihail”, reprezentat de Valentin Caisîn, împotriva deciziei din data de 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă 10
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.