3ra-394/24 — contestarea actului administrativ

La 10 octombrie 2013, Ciubuc Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Comisiei de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu privire la anularea actelor administrative.

În motivare, a indicat că a activat în cadrul Asociației medicale Teritoriale Buiucani în calitate de medic obstetrician ginecolog, fiind angajată în cadrul instituției peste 20 de ani.

În rezultatul unei traume de accident i-a fost stabilit gradul 2 de invaliditate, din 08 august 2012. Pe parcursul anului 2013 a necesitat tratament în legătură cu agravarea stării sănătății.

La indicațiile medicului traumatolog i s-a acordat concediu medical de la data de 02.01.2013 până la 25.01.2013, eliberându-se certificatul medical seria 01 nr. 8873123. În baza certificatelor medicale nr. 882393, 841863, 1002054, 996557 concediul medical a fost prelungit până la data de 29.03.2013, fiind în această perioadă și internată în staționar. Ulterior concediul medical a fost prelungit până la data de 30.04.2013.

Reclamanta a susținut că, la 25.04.2013, a fost supusă examinării, în vederea prelungirii concediului medical la Consiliul de Expertiză medicală a Vitalității, iar prin decizia acestuia i s-a refuzat în prelungirea concediului medical. Potrivit indicațiilor medicale din fișa medicală a bolnavului, urmează să continue tratamentul întru reabilitare, inclusiv cu internare în staționar la tratament. Refuzul prelungirii concediului medical, pune în imposibilitate reabilitarea sa, ceea ce conduce la înrăutățirea sănătății și cauzarea de consecințe grave. Astfel, durata concediului medical acordat constituie 119 zile.

Conform prevederilor HG nr. 469 din 24.05.2005 certificatul pentru caz de boală sau traumă (inclusiv traumatismul habitual) se eliberează bolnavului pe toată perioada tratamentului, până la restabilirea capacității de muncă, însă cel mult pentru 180 zile pe parcursul unui an calendaristic. 1

După expirarea a 120 zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă, bolnavul este trimis la Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalității, pentru aprecierea gradului de pierdere a capacității de muncă, dacă există datele necesare și pentru obținerea deciziei privind prelungirea certificatului sau reluarea activității de muncă. Certificatul poate fi prelungit peste 120 zile calendaristice în temeiul avizului Consiliului de Expertiză Medicală a Vitalității pe un termen de cel mult 60 zile calendaristice.

La 25.04.2013 consiliul a adoptat decizia de a nu prelungi concediul medical. Specifică, că în conformitate cu prevederile pct. 47 al HG nr. 688 din 20.06.2006, care statuează că, dacă persoana supusă expertizării nu este de acord cu deciziile adoptate de către consiliul primar teritorial de expertiză medicală a vitalității, ea este în drept să înainteze, în termen de o lună, o cerere în scris de dezacord, președintelui consiliului.

La 24.05.2013 a depus o cerere prealabilă privind anularea deciziei, iar la 26.06.2013 a depus o cerere suplimentară, solicitând și invitația la ședința comisiei. Ulterior, la data de 12.09.2013 a primit răspunsul nr. Ci- 154/13 prin care a fost informată că, comisia litigii a examinat cererea sa și a fost respinsă anularea deciziei din 25.04.2013, dar o decizie în acest sens nu i-a fost expediată.

Precizează că, fiind încadrată în câmpul muncii, în perioada 18.05.2013 până la 12.06.2013, a solicitat concediul de odihnă, care a fost acceptat de administrație și în această perioadă a urmat tratamentul în staționar indicat de endocrinolog.

După recomandarea profesorului catedrei cardiologice urmează să facă investigațiile medicale necesare și să continue tratamentul antiinflamator, care a fost indicat de reumatolog, precum și să continue reabilitarea în Centrul de reabilitare la indicațiile traumatologului.

Susține că pârâtul nu a luat în considerație următoarele argumente importante pentru prelungirea concediului medical: concluzia profesorului privind posibilitatea de reabilitare în staționar; continuarea tratamentului în staționar de zi la policlinica nr.4, Buiucani a tratamentului de reabilitare; faptul că a devenit victima unui accident rutier, iar în rezultat sunt bolnavi „calic”, invalid de gr. II, cu multiple agravări a stării de sănătate, ca rezultat a accidentului rutier.

Reclamanta a solicitat anularea deciziei CEMV din 25.04.2013 și prelungirea concediului medical pe durata tratamentului de reabilitare cu 60 zile.

Ulterior, în cadrul procesului reclamanta a depus mai multe cereri de concretizare a pretențiilor, iar în final a solicitat anularea/declararea nulității 2 procesului-verbal nr.2 din 18.07.2013 al Comisiei de Litigii de pe lingă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; anularea/declararea nulității deciziei CEMV din 25.04.2013; constatarea dreptului reclamantei Ciubuc Natalia la concediul medical pe durata de reabilitare, tratament și intervenție chirurgicală timp de 210 zile pentru anul 2013; constatarea dreptului reclamantei Ciubuc Natalia la concediul medical pe durata tratamentului chirurgical timp de 210 zile pentru anul 2014; încasarea prejudiciului material cauzat ca îndemnizație medicală din durata concediului medical neacordat pentru anul 2013 de la 120 zile până la 210 zile în mărime de 9331 lei; încasarea prejudiciului material cauzat ca îndemnizație medicală din durata concediului medical neacordat pentru anul 2014 de la 180 zile până la 210 zile în mărime de 3312 lei; încasarea prejudiciului moral în mărime de 25 000 lei; încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 11 000 lei, inclusiv pentru plata serviciilor avocatului.

Prin hotărârea din 5 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea de chemare în judecată depusă de Ciubuc Natalia împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Comisiei de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, s-a respins ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 19 octombrie 2023, Natalia Ciubuc a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 05 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, iar la 19 ianuarie 2024, Natalia Ciubuc prin intermediul avocatului Arina Țurcanu-Donțu a depus motivarea apelului prin care a solicitat casarea hotărârii din 05 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei noi decizii, prin care să fie admisă integral acțiunea în contencios administrativ, înaintată de Ciubuc Natalia privind anularea actelor administrative, constatarea dreptului la concediul medical pe durata tratamentului de reabilitare, încasarea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 28 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Natalia Ciubuc.

S-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 5 octombrie 2023 în cauza civilă la acțiunea înaintată de Natalia Ciubuc împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Comisiei de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu privire la anularea actelor administrative.

În motivarea soluției sale instanța de apel a reținut că, la momentul reexaminării, nu existau acutizări ale maladiilor de bază care să justifice 3 prelungirea concediului medical, nefiind careva date care ar confirma incapacitatea temporară de muncă a reclamantei Ciubuc Natalia și care ar necesita implicarea unor măsuri medicale specifice, fapt ce indică că Consiliul întemeiat a decis de a nu prelungi concediul medical.

Instanța de apel a reținut ca întemeiată poziția instanței de fond care just a stabilit că această deciziei a fost menținută ulterior de Comisia de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care a specificat că, Ciubuc Natalia, având grad accentuat de dizabilitate, necesita tratament ambulator de susținere a mecanismelor compensatorii pentru afecțiunile cronice de care suferă (preparate hipotensive, administrarea insulinei), respectarea unui regim adecvat de comportament cotidian și de muncă, cure periodice de reabilitare pentru afecțiunile osteoarticulare, inclusiv tratament balneosanatorial, dar fără concediu medical.

Instanța de apel a notat că, nu au fost constatate careva abateri la emiterea actelor administrative emise în privința reclamantei Ciubuc Natalia, legalitatea acestora nu poate fi pusă la îndoială, iar autoritatea pârâtă a respectat procedura de emitere a actelor, acestea fiind emise în corespundere cu normele legii materiale aplicabile speței.

Astfel, instanța a reținut ca neîntemeiate argumentele apelantei precum că Consiliul ilegal ar fi refuzat prelungirea concediului medical, Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Comisia de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au evaluat că, la momentul reexaminării, nu existau acutizări ale maladiilor de bază care să justifice prelungirea concediului medical.

La 26 aprilie 2024, Ciubuc Natalia, reprezentată de avocatul Țurcan- Donțu Arina, a depus recurs motivat împotriva deciziei din 28 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi decizii, prin care să fie admisă acțiunea depusă de Ciubuc Natalia.

Ca temei de drept recurentul a invocat prevederile art. 2451 alin.(1) lit. a), b) și d) Cod administrativ.

În motivarea recursului a susținut că, în cadrul instanței de apel au fost aduse multiple argumente cu privire la ilegalitatea actelor administrative contestate din motivul că acestea sunt afectate din punct de vedere procedural, fiind adoptate cu încălcarea procedurii stabilite.

Instanța de fond și de apel la adoptarea soluției nu s-au expus și nu au dat apreciere argumentelor și temeiurilor de anulare a actului administrativ pe motiv că actul administrativ contestat este contrar legii. 4

În viziunea recurentei actul administrativ contestat contravine pct. 29 și 29/1 din Regulamentul privind aprobarea Regulamentului cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin HG nr. 108 din 03.02.2005 și Legii nr. 298 din 22.07.2004 privind indemnizația pentru incapacitatea de muncă, în vigoare la data adresării către autoritatea emitentă procedural, fiind adoptată cu încălcarea procedurii stabilite, care afectează legalitatea actului administrativ și constituie temeiuri de anulare a acestuia.

A doua încălcare de ordin procedural la care face trimitere recurenta vizează încălcarea obligației de motivare a actului administrativ contestat.

Recurenta a susținut că, actul administrativ contestat nu conține în textul acestora motivarea, iar în lipsa motivării actelor administrative contestate, se generează ideea desfășurării unei activități administrative arbitrare. Actele administrative contestate au fost emise contrar prevederilor art. 31, 118 Cod administrativ, nefiind motivate, iar motivarea completă este obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual si condiționează legalitatea acestuia.

Recurenta a notata că, din conținutul actului administrativ contestat rezultă că autoritatea emitentă nu a respectat obligațiile instituite în art. 118 Cod administrative. Motivarea soluției adoptate de către autoritatea publică constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților posibilitatea să-si formeze convingerea cu privire Ia legalitatea si temeinicia soluției adoptate. Anume motivarea soluției prezumă punerea în evidență a unor date concrete, care, folosite ca premise, pot determina formularea unor concluzii logice.

Totodată, din conținutul actului administrativ contestat nu este clar care anume probe acumulate de autoritatea emitentă în cadrul procedurii administrative au stat la baza constatării faptului că recurenta Ciubuc Natalia nu era în incapacitate temporară de muncă. Nici instanța de judecată și nici autoritatea publică emitentă nu au motivat soluția pronunțată din mai multe aspecte, aceasta s-a rezumat la o reproducere a unor texte legale, prin invocări neargumentate care au caracter general și abstract, fară o abordare concretă a acestora la cauza respectivă și în afara prezentării considerentelor din care să rezulte concret modul în care a apreciat că se impune adoptată anume soluția pronunțată.

Un alte temi de recurs al recurentei se bazează pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. 5

A reiterat că, exigențele dreptului la un proces echitabil impun ca aprecierea probelor să nu fie arbitrară sau nerezonabilă în mod evident, în caz contrar, se atestă o încălcare a art. 6 din CEDO.

Atât hotărârea primei instanțe, cât și decizia Curții de Apel Chișinău prezintă deficiențe în motivare. Instanțele de judecată s-au abținut de a da un răspuns convingător la expunerile de bază invocate de părți. Argumentele formulate în fața instanței de fond, cât și cele invocate în fața instanței de apel nu au fost clarificate, deși instanța de apel avea obligația de a se pronunța asupra fiecărui argument, astfel ca acestea să fie răsturnate. 35. în opinia recurentei atât hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cât și decizia Curții de Apel Chișinău creează impresie rezonabilă de superficialitate. Instanțele nu au motivat suficient hotărârea, și s-au abținut de a da un răspuns convingător la expunerile de bază invocate.

Nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au verificat și apreciat obiectiv probele prezentate la materialele cauzei, nu a stabilit corect circumstanțele de fapt.

Prin referința depusă la 17 mai 2024, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă a pledat pentru respingerea recursului, susținând că, decizia instanței de apel este suficient de motivată și întemeiată.

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. 6 (3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.

Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ prevede că: (1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.

Cererea de recurs a fost depusă la data de 26 aprilie 2024. Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul este depus cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se 7 referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs de Ciubuc Natalia, reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu Arina, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus de Ciubuc Natalia, reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu Arina, conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu. 8

Completul de judecată al Curții Supreme de justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services vs Franței).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Ciubuc Natalia, reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu Arina. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc 9