3ra-394/24 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-394/24 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Ciubuc Natalia,
reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu Arina,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Natalia Ciubuc împotriva Consiliului Național pentru
Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Comisiei de litigii de
pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu privire la
anularea actelor administrative,
împotriva deciziei din 28 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-394/24 )
NR. PIGD 2-13142122-01-3ra-03052024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul
administrativ. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu
constituie un temei de casare a deciziei contestate.
Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: V. Sîrbu
Instanța de apel : V. Sîrbu, v. Negru, A. Braga
20 noiembrie 2024
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de
Ciubuc Natalia, reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu Arina,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Oxana Parfeni,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 10 octombrie 2013, Ciubuc Natalia a depus cerere de chemare în
judecată împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și
Capacității de Muncă și Comisiei de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale, cu privire la anularea actelor administrative.
În motivare, a indicat că a activat în cadrul Asociației medicale
Teritoriale Buiucani în calitate de medic obstetrician ginecolog, fiind
angajată în cadrul instituției peste 20 de ani.
În rezultatul unei traume de accident i-a fost stabilit gradul 2 de
invaliditate, din 08 august 2012. Pe parcursul anului 2013 a necesitat
tratament în legătură cu agravarea stării sănătății.
La indicațiile medicului traumatolog i s-a acordat concediu medical de
la data de 02.01.2013 până la 25.01.2013, eliberându-se certificatul medical
seria 01 nr. 8873123. În baza certificatelor medicale nr. 882393, 841863,
1002054, 996557 concediul medical a fost prelungit până la data de
29.03.2013, fiind în această perioadă și internată în staționar. Ulterior
concediul medical a fost prelungit până la data de 30.04.2013.
Reclamanta a susținut că, la 25.04.2013, a fost supusă examinării, în
vederea prelungirii concediului medical la Consiliul de Expertiză medicală
a Vitalității, iar prin decizia acestuia i s-a refuzat în prelungirea concediului
medical. Potrivit indicațiilor medicale din fișa medicală a bolnavului,
urmează să continue tratamentul întru reabilitare, inclusiv cu internare în
staționar la tratament. Refuzul prelungirii concediului medical, pune în
imposibilitate reabilitarea sa, ceea ce conduce la înrăutățirea sănătății și
cauzarea de consecințe grave. Astfel, durata concediului medical acordat
constituie 119 zile.
Conform prevederilor HG nr. 469 din 24.05.2005 certificatul pentru
caz de boală sau traumă (inclusiv traumatismul habitual) se eliberează
bolnavului pe toată perioada tratamentului, până la restabilirea capacității de
muncă, însă cel mult pentru 180 zile pe parcursul unui an calendaristic.
1
După expirarea a 120 zile calendaristice de incapacitate temporară de
muncă, bolnavul este trimis la Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalității,
pentru aprecierea gradului de pierdere a capacității de muncă, dacă există
datele necesare și pentru obținerea deciziei privind prelungirea certificatului
sau reluarea activității de muncă. Certificatul poate fi prelungit peste 120 zile
calendaristice în temeiul avizului Consiliului de Expertiză Medicală a
Vitalității pe un termen de cel mult 60 zile calendaristice.
La 25.04.2013 consiliul a adoptat decizia de a nu prelungi concediul
medical. Specifică, că în conformitate cu prevederile pct. 47 al HG nr. 688
din 20.06.2006, care statuează că, dacă persoana supusă expertizării nu este
de acord cu deciziile adoptate de către consiliul primar teritorial de expertiză
medicală a vitalității, ea este în drept să înainteze, în termen de o lună, o
cerere în scris de dezacord, președintelui consiliului.
La 24.05.2013 a depus o cerere prealabilă privind anularea deciziei,
iar la 26.06.2013 a depus o cerere suplimentară, solicitând și invitația la
ședința comisiei. Ulterior, la data de 12.09.2013 a primit răspunsul nr. Ci-
154/13 prin care a fost informată că, comisia litigii a examinat cererea sa și
a fost respinsă anularea deciziei din 25.04.2013, dar o decizie în acest sens
nu i-a fost expediată.
Precizează că, fiind încadrată în câmpul muncii, în perioada
18.05.2013 până la 12.06.2013, a solicitat concediul de odihnă, care a fost
acceptat de administrație și în această perioadă a urmat tratamentul în
staționar indicat de endocrinolog.
După recomandarea profesorului catedrei cardiologice urmează să
facă investigațiile medicale necesare și să continue tratamentul
antiinflamator, care a fost indicat de reumatolog, precum și să continue
reabilitarea în Centrul de reabilitare la indicațiile traumatologului.
Susține că pârâtul nu a luat în considerație următoarele argumente
importante pentru prelungirea concediului medical: concluzia profesorului
privind posibilitatea de reabilitare în staționar; continuarea tratamentului în
staționar de zi la policlinica nr.4, Buiucani a tratamentului de reabilitare;
faptul că a devenit victima unui accident rutier, iar în rezultat sunt bolnavi
„calic”, invalid de gr. II, cu multiple agravări a stării de sănătate, ca rezultat
a accidentului rutier.
Reclamanta a solicitat anularea deciziei CEMV din 25.04.2013 și
prelungirea concediului medical pe durata tratamentului de reabilitare cu 60
zile.
Ulterior, în cadrul procesului reclamanta a depus mai multe cereri de
concretizare a pretențiilor, iar în final a solicitat anularea/declararea nulității
2
procesului-verbal nr.2 din 18.07.2013 al Comisiei de Litigii de pe lingă
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; anularea/declararea
nulității deciziei CEMV din 25.04.2013; constatarea dreptului reclamantei
Ciubuc Natalia la concediul medical pe durata de reabilitare, tratament și
intervenție chirurgicală timp de 210 zile pentru anul 2013; constatarea
dreptului reclamantei Ciubuc Natalia la concediul medical pe durata
tratamentului chirurgical timp de 210 zile pentru anul 2014; încasarea
prejudiciului material cauzat ca îndemnizație medicală din durata
concediului medical neacordat pentru anul 2013 de la 120 zile până la 210
zile în mărime de 9331 lei; încasarea prejudiciului material cauzat ca
îndemnizație medicală din durata concediului medical neacordat pentru anul
2014 de la 180 zile până la 210 zile în mărime de 3312 lei; încasarea
prejudiciului moral în mărime de 25 000 lei; încasarea cheltuielilor de
asistență juridică în mărime de 11 000 lei, inclusiv pentru plata serviciilor
avocatului.
Prin hotărârea din 5 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani, cererea de chemare în judecată depusă de Ciubuc Natalia împotriva
Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de
Muncă și Comisiei de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale, s-a respins ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 19 octombrie 2023,
Natalia Ciubuc a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 05 octombrie
2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, iar la 19 ianuarie 2024, Natalia
Ciubuc prin intermediul avocatului Arina Țurcanu-Donțu a depus motivarea
apelului prin care a solicitat casarea hotărârii din 05 octombrie 2023 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei noi decizii, prin care
să fie admisă integral acțiunea în contencios administrativ, înaintată de
Ciubuc Natalia privind anularea actelor administrative, constatarea dreptului
la concediul medical pe durata tratamentului de reabilitare, încasarea
prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin decizia din 28 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, a fost
respins apelul declarat de Natalia Ciubuc.
S-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 5
octombrie 2023 în cauza civilă la acțiunea înaintată de Natalia Ciubuc
împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și
Capacității de Muncă și Comisiei de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale cu privire la anularea actelor administrative.
În motivarea soluției sale instanța de apel a reținut că, la momentul
reexaminării, nu existau acutizări ale maladiilor de bază care să justifice
3
prelungirea concediului medical, nefiind careva date care ar confirma
incapacitatea temporară de muncă a reclamantei Ciubuc Natalia și care ar
necesita implicarea unor măsuri medicale specifice, fapt ce indică că
Consiliul întemeiat a decis de a nu prelungi concediul medical.
Instanța de apel a reținut ca întemeiată poziția instanței de fond care
just a stabilit că această deciziei a fost menținută ulterior de Comisia de litigii
de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care a
specificat că, Ciubuc Natalia, având grad accentuat de dizabilitate, necesita
tratament ambulator de susținere a mecanismelor compensatorii pentru
afecțiunile cronice de care suferă (preparate hipotensive, administrarea
insulinei), respectarea unui regim adecvat de comportament cotidian și de
muncă, cure periodice de reabilitare pentru afecțiunile osteoarticulare,
inclusiv tratament balneosanatorial, dar fără concediu medical.
Instanța de apel a notat că, nu au fost constatate careva abateri la
emiterea actelor administrative emise în privința reclamantei Ciubuc Natalia,
legalitatea acestora nu poate fi pusă la îndoială, iar autoritatea pârâtă a
respectat procedura de emitere a actelor, acestea fiind emise în corespundere
cu normele legii materiale aplicabile speței.
Astfel, instanța a reținut ca neîntemeiate argumentele apelantei
precum că Consiliul ilegal ar fi refuzat prelungirea concediului medical,
Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă
și Comisia de litigii de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale au evaluat că, la momentul reexaminării, nu existau acutizări ale
maladiilor de bază care să justifice prelungirea concediului medical.
La 26 aprilie 2024, Ciubuc Natalia, reprezentată de avocatul Țurcan-
Donțu Arina, a depus recurs motivat împotriva deciziei din 28 februarie 2024
a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de
apel și hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi decizii, prin care să
fie admisă acțiunea depusă de Ciubuc Natalia.
Ca temei de drept recurentul a invocat prevederile art. 2451 alin.(1) lit.
a), b) și d) Cod administrativ.
În motivarea recursului a susținut că, în cadrul instanței de apel au
fost aduse multiple argumente cu privire la ilegalitatea actelor administrative
contestate din motivul că acestea sunt afectate din punct de vedere
procedural, fiind adoptate cu încălcarea procedurii stabilite.
Instanța de fond și de apel la adoptarea soluției nu s-au expus și nu au
dat apreciere argumentelor și temeiurilor de anulare a actului administrativ
pe motiv că actul administrativ contestat este contrar legii.
4
În viziunea recurentei actul administrativ contestat contravine pct. 29
și 29/1 din Regulamentul privind aprobarea Regulamentului cu privire la
condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru
incapacitate temporară de muncă, aprobat prin HG nr. 108 din 03.02.2005 și
Legii nr. 298 din 22.07.2004 privind indemnizația pentru incapacitatea de
muncă, în vigoare la data adresării către autoritatea emitentă procedural,
fiind adoptată cu încălcarea procedurii stabilite, care afectează legalitatea
actului administrativ și constituie temeiuri de anulare a acestuia.
A doua încălcare de ordin procedural la care face trimitere recurenta
vizează încălcarea obligației de motivare a actului administrativ contestat.
Recurenta a susținut că, actul administrativ contestat nu conține în
textul acestora motivarea, iar în lipsa motivării actelor administrative
contestate, se generează ideea desfășurării unei activități administrative
arbitrare. Actele administrative contestate au fost emise contrar prevederilor
art. 31, 118 Cod administrativ, nefiind motivate, iar motivarea completă este
obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual si
condiționează legalitatea acestuia.
Recurenta a notata că, din conținutul actului administrativ contestat
rezultă că autoritatea emitentă nu a respectat obligațiile instituite în art. 118
Cod administrative. Motivarea soluției adoptate de către autoritatea publică
constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea
justiției, dând părților posibilitatea să-si formeze convingerea cu privire Ia
legalitatea si temeinicia soluției adoptate. Anume motivarea soluției prezumă
punerea în evidență a unor date concrete, care, folosite ca premise, pot
determina formularea unor concluzii logice.
Totodată, din conținutul actului administrativ contestat nu este clar
care anume probe acumulate de autoritatea emitentă în cadrul procedurii
administrative au stat la baza constatării faptului că recurenta Ciubuc Natalia
nu era în incapacitate temporară de muncă. Nici instanța de judecată și nici
autoritatea publică emitentă nu au motivat soluția pronunțată din mai multe
aspecte, aceasta s-a rezumat la o reproducere a unor texte legale, prin
invocări neargumentate care au caracter general și abstract, fară o abordare
concretă a acestora la cauza respectivă și în afara prezentării considerentelor
din care să rezulte concret modul în care a apreciat că se impune adoptată
anume soluția pronunțată.
Un alte temi de recurs al recurentei se bazează pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor.
5
A reiterat că, exigențele dreptului la un proces echitabil impun ca
aprecierea probelor să nu fie arbitrară sau nerezonabilă în mod evident, în
caz contrar, se atestă o încălcare a art. 6 din CEDO.
Atât hotărârea primei instanțe, cât și decizia Curții de Apel Chișinău
prezintă deficiențe în motivare. Instanțele de judecată s-au abținut de a da
un răspuns convingător la expunerile de bază invocate de părți. Argumentele
formulate în fața instanței de fond, cât și cele invocate în fața instanței de
apel nu au fost clarificate, deși instanța de apel avea obligația de a se
pronunța asupra fiecărui argument, astfel ca acestea să fie răsturnate.
în opinia recurentei atât hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, cât și decizia Curții de Apel Chișinău creează impresie rezonabilă
de superficialitate. Instanțele nu au motivat suficient hotărârea, și s-au
abținut de a da un răspuns convingător la expunerile de bază invocate.
Nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au verificat și apreciat
obiectiv probele prezentate la materialele cauzei, nu a stabilit corect
circumstanțele de fapt.
Prin referința depusă la 17 mai 2024, Consiliului Național pentru
Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă a pledat pentru
respingerea recursului, susținând că, decizia instanței de apel este suficient
de motivată și întemeiată.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de
apel pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 din Codul administrativ prevede că:
(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă
au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
6
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie
pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d)
sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la
rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare
pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost
reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.
Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ prevede că:
(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de
recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere
irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele
cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții
Supreme de Justiție și se comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil
în special când recursul este vădit neîntemeiat.
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată
al Curții Supreme de Justiție atestă că decizia motivată a instanței de apel a
fost notificată recurentului la data de 27 martie 2024, prin intermediul poștei
electronice, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la
dosar (f.d.60 Vol. III).
Cererea de recurs a fost depusă la data de 26 aprilie 2024. Astfel,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul
este depus cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească în condițiile
Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate
veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate
oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care
nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
7
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs de
Ciubuc Natalia, reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu Arina, nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ,
deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către
Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea
eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza
în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu
constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus de Ciubuc Natalia, reprezentat de avocatul Țurcan-Donțu
Arina, conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de
chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel Chișinău,
fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei
încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu
privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat
de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 2451 din Codul administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de
netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea
recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de
dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din
punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala
cu un control efectuat din oficiu.
8
Completul de judecată al Curții Supreme de justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.
230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care
se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo
împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi
mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services vs Franței).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h)
din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Ciubuc Natalia, reprezentat de
avocatul Țurcan-Donțu Arina.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Ion Malanciuc
9