Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.03.2023
respins

3r-9/23 — anularea actelor administrative si obligarea la emiterea actului administrativ

HOTĂRÂRE
29.03.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actelor administrative si obligarea la emiterea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3r-9/23 — anularea actelor administrative si obligarea la emiterea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3r-9/23 2-21161638-01-3r-18012023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. C. Guzun) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Gh. Mîra, Gr. Dașchevici, A. Bostan) D E C I Z I E 29 martie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Nicolae Craiu examinând recursul depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Anatolii Moroșan împotriva Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă cu privire la anularea actelor administrative și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s- a declarat inadmisibil apelul depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, c o n s t a t ă : La 2 noiembrie 2021, Anatolii Moroșan a depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă cu privire la anularea actelor administrative și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.

Prin hotărârea din 20 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de către Anatolii Moroșan. La data de 13 mai 2022, prin intermediul oficiului poștal, Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 20 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Ulterior, la 26 septembrie 2022, Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii instanței de fond. Prin încheierea din 1 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil apelul depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, în baza art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ.

1 La 21 noiembrie 2022, Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu a depus recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel cu remiterea cauzei la judecare. În argumentarea cererii de recurs recurentul a notat că nu este de acord cu încheierea contestată, o consideră ilegală și neîntemeiată din considerentele ce urmează. Instanța de apel a concluzionat greșit că apelul a fost depus peste termen, și nu a luat în considerare cele indicate de apelant. Cererea de apel a fost întocmită de către reprezentant, respectiv hotărârea integrală urma a fi expediată avocatului. Cu toate acestea, reprezentantul nu a fost informat și nici nu a primit copia hotărârii.

S-a menționat că copia hotărârii motivate nu a fost recepționată nici de Anatolii Moroșan, or, pe avizul poștal nu este semnătura acestuia, iar persoana care a semnat nu i-a transmis-o. S-a specificat că Anatolii Moroșan semnează cu greu, folosind mâna stângă. Semnătura aplicată pe mandatul avocatului, în prezența acestuia, precum și pe alte acte din materialele dosarului nu corespunde cu cea de pe avizul poștal. S-a precizat că reprezentantul nu a fost informat nici despre expedierea dosarului la Curtea de Apel Chișinău. Despre faptul că dosarul este pe rol la Curtea de Apel Chișinău a aflat prin intermediul cancelariei civile, la 22 septembrie 2022, iar la 23 septembrie 2022 a luat cunoștință de materialele cauzei și hotărârea motivată.

Prin urmare, apelul motivat este depus în termen, or, a luat cunoștință de hotărârea integrală a instanței de fond abia la 23 septembrie 2022. În corespundere cu prevederile art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 1 noiembrie 2022, fiind notificată recurentului la data de 16 noiembrie 2022 și reprezentantului acestuia – avocatul Aurelia Mîrzîncu la 18 noiembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal (f.d.87-88).

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, este în termen. În conformitate cu art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ a decis examinarea cererii de recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună invitarea părților.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de către 2 Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie de respingere a recursului.

Din conținutul recursului, rezultă că Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, nu este de acord cu încheierea din 1 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul depus de către ultimul, împotriva hotărârii din 20 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost declarat inadmisibil, în baza art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ. În conformitate cu prevederile art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În temeiul art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.

Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Prin prisma normei enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ relevă că dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat public la 20 aprilie 2022 (f.d.47). La 13 mai 2022, cu respectarea dispozițiilor art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu a depus cererea de apel nemotivată împotriva hotărârii instanței de fond. În continuare, în sensul art. 96 alin. (1) din Codul administrativ, notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor.

Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură. Articolul 97 alin.(1) și alin.(3) lit. c) din Codul administrativ, reglementează că notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege notificarea prin poștă cu scrisoare recomandată. În temeiul art.109 alin.(2) din Codul administrativ, pentru probarea notificării este suficient avizul de recepție. Conform avizului de recepție/livrare anexat la materialele cauzei se denotă cu certitudine că la data 6 iulie 2022, Anatolii Moroșan a recepționat hotărârea motivată din 20 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.61).

La acest aspect nu poate fi reținut argumentul recursului precum că semnătura de pe avizul de recepție/livrare nu aparține lui Anatolii Moroșan, și drept urmare nu i s-a adus la cunoștință hotărârea motivată a instanței de fond, or, în temeiul art. 103 din Codul administrativ, dacă persoana care urmează a fi notificată nu este găsită în locuința sa, în spațiile sale de activitate sau într-o instituție comunitară în care locuiește, înscrisul poate fi notificat în locuința acesteia – unui membru matur de 3 familie, unei persoane care lucrează pentru familie sau unei persoane mature care locuiește permanent acolo. Prin urmare, în condițiile date, se menționează că, termenul de depunere a apelului motivat a început să curgă de la 7 iulie 2022 și a expirat la data de 5 august 2022 (zi de vineri).

Cu toate acestea, Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu a înregistrat motivarea apelului abia la 26 septembrie 2022. În circumstanțele date, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău corect a apreciat incidența la caz a prevederilor art.236 alin.(2) lit. e) din Codul administrativ și a declarat inadmisibil apelul depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, cu atât mai mult că recurentul/reprezentantul acestuia nu au solicitat repunerea în termen a apelului motivat prin prisma 65 alin. (1) din Codul administrativ.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție denotă că, recurentul/reprezentantul nu au depus diligența necesară în vederea valorificării dreptului de acces la instanță. În temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate.

Reieșind din cele expuse, se constată ca fiind întemeiată soluția instanței de apel cu privire la declararea apelului depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu ca inadmisibil în temeiul art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, or, exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din acest drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen. Așadar, argumentele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate și nu constituie temei de anulare a încheierii recurate, care este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO.

În susținerea opiniei enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ amintește că art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. În practica sa constantă, Curtea a reiterat că „dreptul la instanță”, la fel ca și dreptul de acces, nu are un caracter absolut. În această privință Curtea Europeană, în multe cauze similare, nu exclude ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev vs. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei; Kemp vs. Luxemburg; Diaz Ochoa vs Spania), în care CEDO a reiterat că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la justiție.

4 Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea contestată. În conformitate cu prevederile art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de către Anatolii Moroșan, reprezentat de avocatul Aurelia Mîrzîncu și se menține încheierea din 1 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Galina Stratulat Nicolae Craiu 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-12-07
0,96
3r-361/22 — cu privire la contestarea actelor administrative individuale defavorabile si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3r-361/22 2-21042807-01-3r-16112022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. V. Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. G. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici) DECIZIE 7 decembrie 2022 mun. Chişinău Co
CSJ 2021-09-15
0,95
3r-303/21 — anularea actelor administrative, obligarea de a emite acte administrative individuale favorabile
Dosarul nr. 3r-303/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud. T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Bostan, V. Negru, G. Daşchevici) D E C I Z I E 15 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civi
CSJ 2022-10-19
0,95
3r-281/22 — anularea actului administrativ individual defavorabil.
Dosarul nr. 3r-281/22 2-19185744-01-3r-17082022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 19 octombrie 2022
CSJ 2024-03-13
0,95
3r-309/23 — anularea actelor administrative
Dosarul nr. 3r-309/23 2-22128746-01-3r-31102023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud.: Gh. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici) DECIZIE 13 martie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată în componența: Preşedin
CSJ 2024-02-28
0,95
3r-309/23 — anularea actelor administrative
Dosarul nr. 3r-309/23 2-22128746-01-3r-31102023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud.: Gh. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici) DECIZIE 13 martie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată în componența: Preşedin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă