2ra-735/23 — Cu privire la încasarea datoriei

La 23 februarie 2022, SRL „Magda Tur” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Anatolie Dogocher, intervenient accesoriu Inspectoratul General de Poliție, prin care a solicitat încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că la 17 august 2020 între SRL „Magda Tur”, în calitate de prestator și Inspectoratul General de Poliție, în calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 10, obiectul căruia fiind serviciile de ridicare, transportare, depozitare și restituirea mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional.

Potrivit procesului-verbal din 30 iunie 2021, la parcarea specială deținută de SRL „Magda Tur” a fost transportat și depozitat autovehiculul de model Mitsubishi Colt, cu nr. de înmatriculare ZKX 561 ce aparține cu drept de proprietate lui Anatolie Dogocher, conform adeverinței nr. 1739VP din 17 septembrie 2021.

Din 30 iunie 2021 și până în prezent Anatolie Dogocher, proprietarul automobilului, nu a întreprins nici o măsură pentru a-și ridica mijlocul de transport și a achita suma pentru depozitarea bunului.

Astfel, cheltuielile suportate pentru depozitarea mijlocului de transport de model Mitsubishi Colt pentru perioada 30 iunie 2021-03 decembrie 2021 constituie suma de 32 718 lei.

Reclamanta a menționat că între SRL „Magda Tur” și Anatolie Dogocher a avut loc un contract de depozit prin intermediul unei autorități, deoarece administrează o parcare auto specializată cu un nivel sporit de securitate, iar ultimul în mod tacit a devenit deponent al contractului de depozit și este obligat să achite serviciile prestate conform prețurilor stabilite de depozitar.

La încercările de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, Anatolie Dogocher nu a achitat datoria. Astfel, a solicitat încasarea de la pârâtul 1 Anatolie Dogocher a datoriei în mărime de 32 718 lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, analizând lucrările dosarului a constatat că la 17 august 2020, între SRL „Magda Tur” (prestator) și Inspectoratul General al Poliției (beneficiar) a fost încheiat contractul de prestări servicii, obiectul căruia fiind serviciile de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, pe un termen de 5 ani.

La 30 iunie 2021, a fost întocmit procesul-verbal de ridicare și aducerea vehiculului la parcare specială a automobilului de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561, pe motiv că șoferul unității de transport a parcat vehiculul contrar pct. 44 din Regulamentul circulației rutiere. În temeiul procesului-verbal enunțat, a fost transmis la parcarea specializată deținută de SRL ,,Magda Tur”, automobilul de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561, începând cu 30 iunie 2021.

Potrivit informației din 14 septembrie 2021 a Inspectoratului General al Poliției, rezultă că proprietar al mijlocului de transport de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561 este înregistrat Anatolie Dogocher.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, instanța de apel a considerat că soluția este corectă, rezultată din materialul probator și interpretarea justă a normelor de drept material. Întemeiat a determinat 2 faptul că transmiterea automobilului de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561 la parcarea SRL „Magda-Tur” a fost dispusă de către inspectorul de poliție, fapt ce rezultă din procesul-verbal de ridicare și aducerea vehiculului la parcare specială, iar Anatolie Dogocher nu și-a manifestat un acord la încheierea unui contract de depozit, din care motive ultimului nu îi poate fi imputată neexecutarea obligației în temeiul unui pretins contract de depozit.

Instanța de apel a stabilit lipsa în speță a unui careva contract, inclusiv de depozit, încheiat între părțile în litigiu, adică SRL ,,Magda Tur”, în calitate de depozitar și Anatolie Dogocher, în calitate de deponent, conform prevederilor art. 1537 din Codul civil, prin care ultimul ar fi predat pentru păstrare, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, bunul mobil - mijlocul de transport de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561, iar depozitarul l-ar fi primit, obligându-se să păstreze bunul și să- l restituie la cerere, în schimbul plății pentru serviciul acordat conform anexei nr. 2 la contractul de prestări servicii din 17 august 2020. Respectiv, nu există raporturi juridice între acești subiecți, astfel că orice act încheiat fără acordul unui subiect este nul. Deși, contractul de depozit se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului, care la caz a fost transmis, însă nu de către Anatolie Dogocher, ci de către colaboratorul Direcției patrulare „Centru” al INSP, motiv pentru care, acordul tacit, prin care Anatolie Dogocher a devenit deponent al contractului de depozit, la care face trimitere SRL „Magda Tur”, nu întrunește exigențele unui act juridic - contract de depozit valabil încheiat, circumstanțe care, examinate în cumul, denotă cu certitudine nevalabilitatea contractului de depozit în privința lui Anatolie Dogocher.

De asemenea, un element obligatoriu al contractului de depozit este acțiunea de predare a bunului mobil de către deponent, urmând să fie manifestat acordul de voință a părților pentru încheierea contractului, condiție care la cazul dedus judecății lipsește, or, în speță, automobilul de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561, a fost transmis la parcarea specializată de către inspectorul de poliție, în temeiul procesului – verbal de ridicare din 30 iunie 2021, emis înafara unui proces contravențional. În speță, nu se atestă obligația lui Anatolie Dogocher să achite serviciile prestate conform prețurilor stabilite de depozitar și nici nu este nici o probă că proprietarul automobilului cunoștea despre transmiterea acestuia la parcare manifestându-și acordul tacit sau expres pentru ca automobilul să fie păstrat.

Astfel, instanța de apel a constatat că instanța de fond corect a stabilit faptul că în speță nu sunt aplicabile prevederile Regulamentului privind 3 modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018, potrivit căruia, prezentul Regulament stabilește modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cazurile prevăzute de Codul contravențional.

Totodată, instanța de apel a reținut întemeiată poziția instanței fond precum că lui Anatolie Dogocher nu-i pot fi imputate cheltuielile de parcare forțată a automobilului de model „Mitsubishi Colt”, cu nr. de înmatriculare ZKX 561, or, prevederile art. 36 din Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018, indică expres că cheltuielile pentru serviciile de ridicare, transportare și depozitare a mijlocului de transport în cadrul procesului contravențional sunt suportate de către conducătorul, proprietarul sau posesorul legal al mijlocului de transport în privința căruia a fost aplicată sancțiunea contravențională, în speță, însă se atestă faptul că în privința lui Anatolie Dogocher nu a fost pornit vreun proces contravențional, mai mult în privința acestuia nu a fost aplicată nici o sancțiune contravențională în legătură cu ridicarea mijlocului de transport în baza procesului-verbal de ridicare din 30 iunie 2021. Respectiv, nu poate fi admisă cererea de încasare a datoriei formată în legătură cu păstrarea automobilului.

Cu referire la pretenția privind compensarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel a notat că conform art. 94 alin. (1), 96 alin. (1), (11) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Astfel, deoarece Anatolie Dogocher a probat suportarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 5 000 lei, instanța de fond legal a dispus încasarea acestei sume din contul SRL „Magda Tur”.

Pe cale de consecință, având în vedere că instanța de apel a ajuns a concluzia că este întemeiată hotărârea primei instanțe, iar Anatolie Dogocher a confirmat suportarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice și în instanța de apel în mărime de 2 000 lei, s-a ajuns la concluzia de a o încasa de la apelant în beneficiul intimatului.

De asemenea, a menționat că instanțele ierarhic inferioare nu au luat în considerare prevederile stipulate în Hotărârea Guvernului nr. 557/ 2018 și nu s-a expus referitor la argumentele SRL „Magda Tur”.

În continuare, recurenta a invocat că în o cauză similară (dosarul nr. 2a-3553/22, decizia din 13 decembrie 2022), instanța de apel a reținut că „atât proprietarul mijlocului de transport, cât și posesorul acestuia, în baza procurii, au beneficiat de serviciile SRL „Magda Tur”, urmând a fi achitate.”

Cu privire la pretențiile privind compensarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice, consideră că nu pot fi puse în sarcina reclamantei/recurente, ori acțiunea este întemeiată, iar aceste cheltuieli urmează a fi încasate în regres de către proprietar de la posesori. În drept, a invocat prevederile art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă în redacția până la 01 septembrie 2023.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în ședință publică la 30 noiembrie 2022. Decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2022, a fost expediată SRL „Magda Tur” și avocatului Pavel Tarlev, prin intermediul poștei electronice la data de 21 februarie 2023, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele cauzei (f.d. 125). Astfel, recursul declarat de către SRL „Magda Tur”, la 18 aprilie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege

La 25 mai 2023, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul oficiului poștal, a expediat în adresa intimatului Anatolie Dogocher și intervenientului accesoriu Inspectoratul General de Poliție, copia recursului declarat de către SRL „Magda Tur”, împotriva deciziei din 30 noiembrie 5 2022 a Curții de Apel Chișinău, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului. (f.d. 141)

Prin referința depusă la 19 iunie 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d. 144) Inspectoratul General al Poliției, a solicitat a declara inadmisibil recursul înaintat de SRL „Magda Tur”, iar în cazul în care va trece testul de admisibilitate, respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată.

Art. 433 alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023) relevă că: „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).”

Art. 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023) reglementează că: „ Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; 6 c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă indică că: „În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror prima instanță și instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei contestate or, recursul 7 exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Argumentul recurentei că în cauza similară (dosarul nr. 2a-3553/22, decizia din 13 decembrie 2022) SRL „Magic Tur” a avut câștig de cauză, instanța de apel constatând că posesorul mijlocului de transport, cât și proprietarul au beneficiat de serviciile prestate, și anume, păstrarea mijlocului de transport, nu constituie temei de admitere a recursului, nefiind stabilită nici o condiție pentru a deduce că procesul invocat are o anumită tangență cu pricina dedusă judecății.

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de către SRL „Magda 8 Tur”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „Magda Tur”, împotriva deciziei din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Decizie este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 9