3ra-455/23 — Anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Anularea actului administrativ
- Temei legal
- Redarea circumstantelor de fapt si de drept în recurs nu poate constituit temei de admisibilitate. Încetarea raporturilor de serviciu în legătură cu refuzul acordării accesului la secret de stat din motivul aflării sub urmărire penală
3ra-455/23 — Anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Andrei
Antohi,
în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare
în judecată depusă de Andrei Antohi împotriva Ministerului
Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției de
Frontieră, terț Serviciul de Informații și Securitate, privind
anularea actelor administrative individuale defavorabil și
compensarea cheltuielilor de asistență juridică,
împotriva deciziei din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel
Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-455/23
NR. PIGD 2-20141038-01-3ra-19042023)
Admisibilitatea recursului depus până la 01 septembrie 2023;
Redarea circumstanțelor de fapt și de drept în recurs nu poate
constituit temei de admisibilitate.
Încetarea raporturilor de serviciu în legătură cu refuzul acordării
accesului la secret de stat din motivul aflării sub urmărire penală.
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, jud. V. Dodon
Curtea de Apel Chișinău, jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc
16 octombrie 2024
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul declarat de Andrei Antohi
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Malanciuc,
Diana Stănilă, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 10 noiembrie 2020, Andrei Antohi a înaintat acțiune în instanța de
contencios administrativ împotriva Ministerului Afacerilor Interne și
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, terț Serviciul de Informații
și Securitate, cu privire la anularea ordinului nr. 492 din 09 septembrie 2020
privind încetarea raporturilor de serviciu, anularea ordinului nr. 41r din 08
septembrie 2020 privind refuzul acordării dreptului de acces la secretul de
stat, precum și obligarea restabilirii în funcția anterior deținută, încasarea
prejudiciului moral în sumă de 50 000 de lei și a cheltuielilor de asistență
juridică în sumă de 10 000 de lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat că,
la 03 mai 2019, Direcția regională Vest, a transmis către Procuratura Hîncești
o solicitare a informației dacă Andrei Antohi este vizat în cauze penale
gestionate de către organul de urmărire penală al Procuraturii Hîncești. Drept
răspuns, Procuratura Hîncești a informat despre efectuarea urmăririi penale
în cadrul cauzei penale nr. 2018869014 în temeiul art. 42 alin. (2), (4), (5),
art. 43 fit. e), art. 46, art. 248 alin . (5), lit. b), c), art. 328 alin. (3), lit. c) și
art. 332 alin. (2) lit. c) Cod penal și că Andrei Antohi are calitatea procesuală
de persoană învinuit, fiindu-i aplicată măsura preventivă arestul la domiciliu
pe un termen de 30 de zile.
Astfel, reclamantul a explicat că, potrivit ordinului Inspectoratului
General al Poliției de Frontieră nr. 427/ps din 24 mai 2019, Andrei Antohi a
fost suspendat din funcția publică, însă, ulterior la 06 iunie 2019 a fost
reîncadrat în funcție în temeiul încheierii Judecătoriei Hîncești din 06 iunie
2019.
În acest context, după reîncadrarea în funcția publică a prezentat
chestionarul de bază și chestionarul suplimentar în vederea perfectării
dreptului de acces la secretul de stat, forma-2, conform Nomenclatorului
funcțiilor care necesită acces la secretul de stat. Însă, după cum reiese din
1
textul actului contestat, Serviciul de Informații și Securitate, la 23 iulie 2019,
a informat Direcția regională despre imposibilitatea de acordare a dreptului
de acces la secretul de stat, în temeiul art. 25 alin. (1) fit. e) din Legea nr.
245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, care prevede
că, dreptul de acces la secretul de stat îi este refuzat cetățeanului în cazurile:
prezenței la acesta a antecedentelor penale pentru infracțiuni săvârșite cu
intenție, aflării acestuia sub urmărire penală sau al limitării de către instanța
de judecată a capacității sale de exercițiu.
Totodată, reclamantul a menționat că, prin ordinul șefului Direcției
regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 41r din
08 septembrie 2020, inspectorului superior Andrei Antohi i-a fost refuzată
acordarea dreptului de acces la secretul de stat. Iar, prin ordinul nr. 492/ps
din 09 septembrie 2020 a fost dispusă încetarea raporturilor de serviciu al
inspectorului superior Antohi Andrei, începând cu 10 septembrie 2020.
Nefiind de acord cu încetarea raporturilor de serviciu, la 06 octombrie
2020, cu respectarea termenului prevăzut la art. 165 Cod administrativ,
reclamantul a adresat autorității emitente o cerere prealabilă prin care a
solicitat constatarea că prin emiterea ordinului nr. 492ps din 09 septembrie
2020 privind încetarea raportului de serviciu și ordinului șefului Direcției
regionale Vest a IGPF nr. 41r din 08 septembrie 2020 prin care a fost refuzată
acordarea dreptului de acces la secretul de stat, a fost încălcat dreptul la
muncă. Totodată, a solicitat anularea acestor acte administrative cu
repunerea sa în funcția anterior deținută de până la emiterea ordinului,
precum și calcularea, achitarea plăților salariale prevăzute în conformitate cu
legislația în vigoare, pentru perioada înlăturării forțate de la serviciu.
La 21 octombrie 2020, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a
remis scrisoarea nr. 35/2-A-380/20 prin care l-a informat pe despre
respingerea solicitărilor expuse în cererea prealabilă. Prin aceeași scrisoare
a fost informat că, în temeiul prevederilor art. 167 alin. (2) Cod administrativ,
dosarul administrativ creat în baza cererii prealabile, a fost transmis
Ministerului Afacerilor Interne, care este autoritate publică superioară,
pentru a se expune asupra legalității actului administrativ emis de
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Iar, prin scrisoarea nr. 44/22-
4212 din 02 noiembrie 2020 semnată de Secretarul general al Ministerului
Afacerilor Interne, Ianuș Erhan a fost informat că, în temeiul prevederilor
art. 168 Cod administrativ, cererea sa prealabilă a fost respinsă, ca
neîntemeiată.
2
Reclamantul a evidențiat că, argumentele expuse în scrisorile
menționate sunt repetitive și sunt aceleași care au stat la baza emiterii
ordinului nr. 492/ps din 09 septembrie 2020 privind încetarea raportului de
serviciu și ordinului Șefului Direcției regionale Vest a Inspectoratului
General al Poliției de Frontieră nr. 41r din 08 septembrie 2020 prin care i-a
fost refuzată acordarea dreptului de acces la secretul de stat.
Totodată, reclamantul a explicat că, la data emiterii ordinelor
contestate nu se afla sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunilor art.
42 alin. (2), (4), (5), art. 43 lit. c), art. 46, art. 248 alin. (5), lit. b), c), art. 328
alin. (3) lit. c) și art. 332 alin. (2) lit. c) Cod penal, or, prin ordonanța
procurorului în procuratura raionului Hîncești, Ovidiu Scutelnic din 12 iulie
2020, a fost scos de sub urmărire penală pe capetele de acuzare prevăzute de
art. 42 alin.(2), (4), (5), art. 43 lit. c), art. 46, art. 248 alin. (5), lit. b), c), art.
328 alin. (3), lit. c) Cod penal, în temeiul art. 275 pct. 3 Cod de procedură
penală, pe motivul constatării lipsei elementelor infracțiunii în acțiunile lui.
Cât privește acuzarea sa de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 332
alin. (1) Cod penal, aduce la cunoștință reclamantul, că acesta a fost diferită
justiției încă la 23 iulie 2020, ceea ce denotă încă o dată că la data emiterii
ordinelor contestate nu se afla sub urmărire penală. Or, prin sentința
Judecătoriei Hîncești (sediul central) din 24 septembrie 2020, procesul penal
în cauza penală în privința lui Andrei Antohi în baza art. 332 alin. (1) Cod
penal, a fost încetat pe motiv, că fapta constituie o contravenție, cu tragerea
la răspundere contravențională în baza art. 313 Cod contravențional. Însă,
procesul contravențional a fost încetat, în legătură cu expirarea termenului
de prescripție pentru tragerea la răspundere contravențională.
Reclamantul a precizat că, sentința vizată a devenit definitivă și
irevocabilă la 08 octombrie 2020 și dovedește lipsa antecedentelor penale
prin prisma esenței lor prevăzute la art. 110 Cod penal. Or, instanța de
judecată nu i-a limitat nici sub o formă capacitatea de exercițiu, iar în acest
sens nefiind emis act procesual de suspendare a activității, de aplicare a
măsurilor preventive sau altei măsuri procesuale de constrângere,
restricționare, care să nu-i permită continuarea activității.
Mai mult ca atât, pe tot parcursul urmăririi penale de la pornire și până
la pronunțarea sentinței, s-a aflat sub jurisdicția și garanțiile oferite de
principiul constituțional de prezumție a nevinovăției. Or, întru respectarea
art. 11 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, legislatorul a
3
consfințit în textul art. 21 al Constituției Republicii Moldova principiul
potrivit căruia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată
până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces
judiciar public în cazul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării
sale, iar prin stipulările la art. 8 din Codul de procedură penală, vinovăția
persoanei poate fi constatată doar printr-o hotărâre judecătorească de
condamnare definitivă.
Mai mult ca atât, prezumția de nevinovăție asigură că nimeni nu va fi
tras la răspundere penală și sancționat discreționar, iar atunci când este
învinuit de săvârșirea unei infracțiuni se va urma o procedură prin care să se
stabilească vinovăția sa.
Prin urmare reclamantul notează că, argumentele indicate dovedesc că
încetarea raporturilor de serviciu a fost neîntemeiată și aduce ingerință
drepturilor fundamentale la muncă, la salarizare, precum și grave atingeri
principiului consfințit al prezumției de nevinovăție, or sentința
judecătorească pronunțată ulterior emiterii ordinelor contestate a și
demonstrat că acțiunile numitului nu întrunesc elementele infracțiunii de
care a fost acuzat, dar a unei contravenții pentru care nu a fost nici sancționat
din motivul expirării termenului de prescripție de atragere la răspundere
contravențională. Or, anume sentința judecătorească a confirmat
netemeinicia urmăririi penale de la începerea ei, precum și netemeinicia
refuzului Serviciului de Informații și Securitate de acordare a dreptului de
acces la secretul de stat cu trimiterea la norma art. 25 din Legea nr. 245- XVI
din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.
Pe de altă parte, cu el au fost încetate raporturile de serviciu, în baza
actelor contestate, pe motiv că i s-a retras dreptul de acces la secretul de stat,
referindu-se la art. 38 alin. (1) lit. v) al Legii privind funcționarul public cu
statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și anume, pe motiv
că odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat, dacă funcționarul
nu poate fi încadrat ori refuză transferul într-o altă funcție publică cu statut
special compatibilă cu domeniul său de activitate și care nu prevede acces la
secretul de stat.
În sensul motivului invocat, reclamantul menționează că, la momentul
emiterii actelor administrative contestate, dispunea de acces la secretul de
stat, deoarece în virtutea funcției, i s-a acordat accesul la secretul de stat, și
4
anume, pentru forma 2, iar termenul pentru durata căruia avea acces la
secretul de stat a expirat abia în anul 2022.
Astfel, raportând starea de fapt reclamantul constată că, nici unul din
motivele prevăzute de art. 25 și 27 ale Legii cu privire la secretul de stat, nu
sunt existente pentru a-i fi invocată lui încetarea (retragerea) accesului la
secretul de stat.
De asemenea, reclamantul a invocat că, nu există o decizie de a înceta
(retrage) accesul lui Andrei Antohi la secretul de stat. Or, la momentul
emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu din 09 septembrie
2020, Andrei Antohi avea accesul la secretul de stat, iar temeiurile de
încetare a raporturilor de serviciu în baza art. 38 alin. (1) lit. v) al Legii
privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne, nu existau.
Mai mult ca atât, în privința lui a fost încălcată procedura de încetare
a raporturilor de serviciu, prevăzută la art. 38 alin. (l) lit. v) Legea nr. 288
din 16 decembrie 2016, or nu i-a fost propus să fie transferat într-o altă
funcție publică cu statut special compatibilă cu domeniul său de activitate și
care nu necesită acces la secretul de stat.
Astfel, reclamantul precizează că, din plângerea lui adresată la 08
septembrie 2020, Ministrului Afacerilor Interne, în care a indicat că, la 08
septembrie 2020, s-a prezentat la Direcția generală resurse umane a
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru a prezenta foaia de
boală, iar în acel moment șeful adjunct al Direcției, Veaceslav Ciornâi,
contrar prevederii art. 76 lit. g) din Codul muncii, care prevede expres
suspendarea contractului individual de muncă ce nu depinde de voința
părților, a declarat că în privința sa urmează a fi întocmit proces-verbal de
încetare a raporturilor de muncă pe motiv că nu deține acces la secretul de
stat și urmează să fie eliberat din cadrul Poliției de Frontieră. În contextul în
care procesul-verbal a fost întocmit fără a-i fi propus transferul la o altă
funcție, reclamantul a refuzat semnarea lui. Mai mult ca atât, nu i-a fost
prezentată nici informația concretă prin care i s-a refuzat acordarea accesului
la secretul de stat de către Serviciul de Informații și Securitate.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 19
noiembrie 2021, în temeiul art. 207 alin.(1)-(2) lit. f) din Codul administrativ,
5
din motiv că nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 208, care prevede
respectarea procedurii prealabile, s-a declarat inadmisibilă pretenția cu
privire la încasarea prejudiciului moral în sumă de 50 000 de lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 19 noiembrie
2021, a fost anulat ordinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr.
492/ps din 09 septembrie 2020 ,,Cu privire la încetarea raportului de serviciu
al Inspectorului superior, Andrei Antohi”.
A fost respinsă ca neîntemeiată pretenția cu privire la anularea
ordinului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 41r din 08
septembrie 2020 ,,Cu privire la încetarea și refuzarea dreptului de acces la
secret de stat al angajatului Direcției regionale Vest, Andrei Antohi”.
A fost încasat din contul Inspectoratului General al Poliției de
Frontieră în beneficiul ui Andrei Antohi cheltuielile de asistență juridică în
sumă de 10 000 lei.
Hotărârea constituie temei pentru Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră de a admite reclamantul Andrei Antohi la locul de muncă în funcția
de șef de schimb al Unității control al frontiere a Sectorului poliției de
frontieră „Leușeni-2” al Direcției regionale Vest a Inspectoratului General al
Poliției de Frontieră și de a achita reclamantului salariul pentru absența
forțată de la locul de muncă în mărimea unui salariu mediu.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 22
noiembrie 2021, s-a înlăturat omisiunea din dispozitivul hotărârii
Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) din 19 noiembrie 2021, prin indicarea
datei și locului emiterii „19 noiembrie 2021 municipiul Chișinău”.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, ordinul
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 41r din 08 septembrie
2020 ”Cu privire la încetarea și refuzarea dreptului de acces la secret de stat
al angajatului Direcției regionale Vest, Andrei Antohi” este legal și
întemeiat, deoarece la data emiterii actului administrativ nu era emisă
sentința pe cauza penală în care a fost vizat reclamantul.
Cu privire la ordinul de încetare a raportului de serviciu, prima instanță
a constatat că, deși, autoritatea publică, la 08 septembrie 2020, a întocmit
procesul-verbal nr. 12988 cu privire la preavizarea lui Andrei Antohi, șef de
schimb al Unității control al frontierei a Sectorului poliției de frontieră
6
„Leușeni-2” al Direcției regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției
de Frontieră, constatând că în Poliția de Frontieră nu sunt funcții de ofițer
care nu prevăd necesitatea deținerii dreptului la accesul la secretul de stat și
că raportul de serviciu încetează în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. v) din
Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut
special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în dosarul administrativ
nu a fost anexate documente doveditoare în acest sens.
Nici pe parcursul dezbaterilor judecătorești, fiind obligat de către
instanța de judecată să prezinte documente care să dovedească cert existența
sau lipsa funcțiilor vacante în cadrul autorității publice care nu necesită
dreptul de acces la secretul de stat, reprezentantul Inspectoratului General al
Poliției de Frontieră nu a prezentat acte în acest sens, motivând că
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră nu duce evidența funcțiilor
vacante și nu a prezentat informația cu privire la funcțiile vacante de
referință. Instanța de judecată a mai constatat că această informație nu este
publicată nici pe site-ul oficial al Inspectoratului General al Poliției de
Frontieră.
Mai mult ca atât, au fost dovedite argumentele reclamantului Andrei
Antohi referitoare la faptul că, la data eliberării dânsului în cadrul
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră erau funcții vacante care nu
necesită deținerea dreptului de acces la secretul de stat. Astfel, Serghei
Certcov, Agafia Minciuc și Ruslan Darii fiind în aceeași situație au fost
transferați în funcții care nu necesită deținerea dreptului de acces la secretul
de stat.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 03 decembrie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art.232
alin.(1) din Codul administrativ, Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la
30 martie 2022 a prezentat motivarea apelului.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, au fost
casate hotărârea din 19 noiembrie 2021 și încheierea din 22 noiembrie 2021
ale Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, fiind pronunțată o nouă decizie de
respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
7
Pentru a decide astfel, instanța de apel a relevat în decizie că, funcția
deținută de către Andrei Antohi anterior încetării raportului de muncă
necesită în mod obligatoriu acces la secretul de stat. Iar, numirea lui Andrei
Antohi în alte funcții, ce nu necesită acces la secret de stat este imposibilă
din considerentul că acesta nu deținea studiile necesare în domeniul de
activitate în cauză. Astfel, a fost apreciat critic argumentul precum că,
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră nu l-a informat pe Andrei
Antohi despre funcțiile vacante atât în cadrul Inspectoratului General al
Poliției de Frontieră cât și în cadrul altor autorități administrative ale
Ministerului Afacerilor Interne, or transferul este о modalitate și nu о
obligație.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 22 decembrie 2022, Andrei Antohi a declarat recurs împotriva
deciziei din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, iar la 22 februarie
2023, a depus motivarea recursului, solicitând admiterea cererii de recurs,
casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.
SOLICITAREA RECURENTULUI
În motivarea recursului a reiterat circumstanțele de fapt și de drept
invocate în acțiune. A mai menționat că, argumentele din decizia instanței de
apel au fost preluate în mod formal din apelurile examinate, astfel actul
judecătoresc fiind unilateral și arbitrar, or probatoriul reflectă și dovedește
contrariul.
La 12 mai 2023, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus
o referință la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia.
La 17 mai 2023, Ministerul Afacerilor Interne a depus referință asupra
cererii de recurs, solicitând declararea acesteia ca fiind inadmisibilă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ (în vigoare până la 01
septembrie 2023) prevede următoarele:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot
fi contestate cu recurs.”
Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare până la 01 septembrie
2023) relevă că:
8
„Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se
prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se
depune la instanța de apel.”
Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ (în vigoare până la 01
septembrie 2023) prevede:
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special când:
a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului
prevăzut la art. 245 alin. (2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin.
(1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit
de Curtea Supremă de Justiție.”
Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie
2023), a fost modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de
Justiție, inclusiv Cartea a treia „Procedura contenciosului administrativ” din
Codul administrativ, în special prevederile cu privire la temeiurile recursului.
Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse
la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi
vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.
Aceleași considerente de deduc și din interpretarea art. 195 din Codul
administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de
procedură civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul
administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă,
cu excepția art. 169-171. Legea procedurală civilă care impune obligații noi
anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces,
limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi
sau suplimentare nu are putere retroactivă.
În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la
examinarea admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului
administrativ în redacția în vigoare la data declarării recursului.
9
MOTIVAREA INSTANȚEI
Instanța de recurs constată că dispozitivul deciziei Curții de Apel
Chișinău a fost pronunțat la 14 decembrie 2022, fiind notificat părților la 20
decembrie 2022, iar decizia motivată a fost notificată la 09 aprilie 2023, fapt
confirmat prin extrasul din poșta electronică (vol. II, f.d. 67, 73). Astfel,
depunerea recursului la 22 decembrie 2022 și prezentarea motivării
recursului la 22 februarie 2023, a avut loc în interiorul termenului legal.
În conformitate cu art. 246 alin. (l) din Codul administrativ (în redacția
în vigoare la data declarării recursului), Curtea Supremă de Justiție
examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este
inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu
alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil
în special în cazurile enumerate la literele a)-f).
Din analiza acestor prevederi, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar
la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului
administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat
pe temeiuri concludente și serioase.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma
„în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate
și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra
cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe
cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea
cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție retine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru
a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest
argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului
10
în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la
art. 245 alin. (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data
declarării recursului). În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în
circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul
rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea
cauzelor de contencios administrativ.
Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a
trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a
articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de
totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor
ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19
februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).
La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul
depus de Andrei Antohi, or redarea circumstanțelor de fapt și de drept în
recurs nu poate constituit temei de admisibilitate.
11
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul
administrativ
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Andrei Antohi.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Malanciuc
Diana Stănilă
12