2ra-185/24 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere

La 12 octombrie 2022, Tatiana Sîrbu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Nicolai Sarioglo, cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere stabilite și încasate pentru întreținerea copilului minor.

În motivarea acțiunii a invocat că, în perioada anilor 2006-2020, a fost căsătorită cu pârâtul Nicolai Sarioglo. În rezultatul căsătoriei, la data de **** **** ****, s-a născut un copil comun, **** ****.

La **** **** ****, au încheiat, conform art. 92-93 din Codul familiei, un acord cu privire la plata pensiei de întreținere și procedura de exercitare a drepturilor părintești. În baza acestui acord a fost stabilită ordinea de încasare a pensiei de întreținere pentru copilul minor sub formă de plăți lunare în valoare de ¼ din câștiguri și /sau alte venituri.

În timpul căsătoriei, pârâtul oferea un anumit sprijin financiar, însă după ce s-au despărțit, oricare ajutor și sprijin material a fost întrerupt de către Nicolai Sarioglo, limitându-se doar la plățile stabilite în acord. Totodată, a menționat că pârâtul se eschivează de la respectarea dispozițiilor acordului încheiat, deoarece nu plătește pensia de întreținere în cuantumul stabilit prin acesta, adică ¼ din câștiguri și/sau alte venituri.

Reclamanta a indicat că, la momentul încheierii acordului, Nicolai Sarioglo era angajat în calitate de paznic, avea un salariu de 2000 de lei și respectiv suma lunară pentru plata pensiei de întreținere a constituit 500 de lei. Ulterior, pârâtul și-a schimbat locul de muncă, respectiv veniturile i-au crescut, având pe lună suma de 5000-6000 de lei. Chiar dacă veniturile i-au crescut, dânsul achita în continuare pensia de întreținere în sumă de 500 de lei.

A notat că, în prezent Nicolae Sarioglo este angajat oficial în Germania și primește un salariu decent, însă cuantumul acestuia nu-i este cunoscut, chiar și așa continuă să achite pensia de întreținere în sumă de 500 de lei, care a fost stabilită de către acesta la momentul încheierii acordului. Suplimentar a indicat că, pârâtul încalcă condițiile acordului în ceea ce privește termenele de achitare a pensiei de întreținere, plătindu-le în mod neregulat.

Reclamanta a susținut că, după stabilirea obligațiilor de întreținere situația ei financiară s-a schimbat esențial, deoarece este o persoană cu 1 dizabilități cu un grad moderat de limitări. Din cauza dizabilității parțiale, ea nu are un loc de muncă și singura sursă de venit pe care o are este pensia de invaliditate. Toate veniturile de care dispune sunt utilizate pentru necesitățile familiei, plata serviciilor comunale și altele. Între timp, pe măsură ce copilul crește nevoile acestuia cresc constant, respectiv și cheltuielile pentru satisfacerea acestor nevoi se măresc.

A remarcat faptul că, copilul locuiește cu ea, este pe deplin la întreținerea ei, iar pârâtul nu contribuie financiar pentru întreținerea copilului minor, limitându-se doar la plățile prevăzute în acord.

În acest context, având în vedere că Nicolai Sarioglo, ca persoană obligată să plătească pensie de întreținere pentru un copil minor, dispunând de o sursă constantă de venit, iar procedura de plată a pensiei de întreținere, stabilită prin acordul din 20 octombrie 2020, încalcă semnificativ interesele unei dintre părțile acordului și interesele copilului minor, este necesar de a fi modificate condițiile acordului privind plata pensiei de întreținere prin modificarea procedurii de stabilire a pensiei de întreținere și anume să fie stabilită suma pensiei de întreținere într-o sumă bănească fixă plătită lunar.

Reclamanta a solicitat modificarea cuantumului pensiei de întreținere încasate pentru întreținerea copilului minor **** **** și încasarea pensiei de întreținere într-o sumă fixă.

Pentru a decide astfel, reținând particularitățile și circumstanțele speței, Curtea de Apel Comrat a notat că, la **** **** ****, reclamanta Tatiana 2 Sîrbu și Nicolai Sarioglo, a încheiat contract privind plata pensiei de întreținere și modul de exercitarea a drepturilor părintești. Potrivit acestui contract a fost stabilit modul de încasare a pensiei de întreținere a copilului minor sub formă de plăți lunare în mărime de ¼ din salariu și/sau alte venituri.

Instanța de apel a notat că, potrivit pct. ****din contract rezultă că micșorarea sau majorarea cuantumului pensiei de întreținere se efectuează cu acordul părților, iar în cazul în care nu s-a ajuns la un astfel de acord – pe cale judiciară. Respectiv, Curtea de Apel Comrat a stabilit că, la dosar lipsesc probe că reclamanta a expediat în adresa pârâtului reclamație cu privire la majorarea cuantumului pensiei de întreținere. Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu a respectat procedura de soluționare prealabilă a cauzei pe cale extrajudiciară, condiție ce rezultă expres din dispozițiile contractului din **** **** ****.

Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată a Curții Supreme de justiție atestă că, Curtea de Apel Comrat a pronunțat decizia contestată la 23 noiembrie 2023 și a expediat-o părților, prin oficiul 3 poștal, la 18 ianuarie 2023, fiind recepționată de Tatiana Sîrbu la 22 ianuarie 2024, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție atașat la materialele cauzei (f.d. 94, 95). Astfel, recursul declarat de Tatiana Sîrbu, la 09 februarie 2024, este în termen.

Art. 433 alin. 1, lit. a) din Codul de procedură civilă relevă că: „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1)”

Art. 431 alin. 1, 2 din Codul de procedură civilă reglementează că: „ Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stipulează că: „ În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de 4 procedură civilă (în redacția Legii nr. 246 din 31 iulie 2023, în vigoare de la 01 septembrie 2023).

Din analiza recursului declarat de Tatiana Sîrbu rezultă că, drept temei de declararea a recursului au fost invocate prevederile art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție.

Completul de judecată constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a hotărârii contestate, or, la examinarea cauzei instanța de apel a aplicat speței date legislația în vigoare care în rezultatul interpretării normelor legale corespunde jurisprudenței uniforme. De asemenea, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra căror instanța de apel, s-a pronunțat corespunzător cu respectarea prevederilor legale.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea repetată a situației (redată în cererea de chemare în judecată), nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Însă, în contextul prevederilor art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în cazul invocării inclusiv în recurs de către recurent a temeiului conținut la art.432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă, care prevede că, interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, instanța de recurs verifică și sub aspectul dat temeiurile recursului. Potrivit jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.

La acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, statuează că, dreptul de acces la instanță nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38, cauza Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45). 5 Procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991).

Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele invocate de către recurenți nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, și respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul depus de Tatiana Sîrbu, ca fiind inadmisibile.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. a), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de către Tatiana Sîrbu, împotriva deciziei din 23 noiembrie 2023 a Curții de Apel Comrat. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi 6