Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.08.2024
respins

2ac-287/24 — încasarea datoriei si penalitătii

HOTĂRÂRE
14.08.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei si penalitătii
Temei legal
temeiurile strămutării cauzei
Citează această cauză
2ac-287/24 — încasarea datoriei si penalitătii (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-287/24 2-23163987-0l-2ac-11072024 Î N C H E I E R E 14 august 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro” cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Europlast-Chișinău” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ivaro” cu privire la încasarea datoriei și penalității, c o n s t a t ă: La 16 noiembrie 2023, Societatea cu Răspundere Limitată „Europlast- Chișinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ivaro” cu privire la încasarea datoriei și a penalității, compensarea cheltuielilor de judecată.

La data de 30 mai 2024, prin intermediul poștei electronice, Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro” a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei de la Judecătoria Chișinău la o altă instanță egală în grad. Prin încheierea din 30 mai 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost remisă Curții de Apel Chișinău, cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Europlast-Chișinău”, în vederea soluționării cererii de strămutare înaintate în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. La 02 iulie 2024, prin intermediul poștei electronice, Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro” a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.

În argumentarea cererii de strămutare a indicat că în speță temeiul prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă poate fi raportat și la cauza concret examinată. A menționat că scopul prioritar al companiei este examinarea acestei cauze de către o instanță independentă și imparțială. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, din motivele ce succed. În speță, cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Europlast-Chișinău” împotriva Societății cu 1 Răspundere Limitată „Ivaro” cu privire la încasarea datoriei și penalității, se află spre examinare la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de strămutare depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, invocate de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Conform art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Din materialele dosarului rezultă că Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”, a solicitat strămutarea prezentei cauze de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de strămutare depusă de societate, motivând că există bănuieli de nepărtinire a judecătorilor.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că temeiul de strămutare a cauzei reglementat de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, constituie un mijloc de asigurare a imparțialității judecătorilor la soluționarea unei cauze civile. Circumstanțele cauzei ar putea servi drept temei pentru a fi considerate că poate fi știrbită nepărtinirea judecătorilor, dacă acestea se referă la instanța de judecată ca instituție publică. În ceea ce vizează calitatea participanților la proces, strămutarea cauzei ar putea avea loc dacă participanții la proces au fost sau se află în anumite legături comune cu toți judecătorii.

În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că motivele invocate de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”, în cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de strămutare, nu sunt justificate prin probe admisibile și pertinente, care să indice la eventualele bănuieli de nepărtinire a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, prin prisma circumstanțelor cauzei sau de calitatea participanților la proces la examinarea cererii de strămutare depusă de societatea „Ivaro”. Argumentele declarative în sensul că în privința judecătorilor Curții de Apel Chișinău există bănuieli de nepărtinire, nu pot constitui temei de strămutare a cauzei date într-o altă instanță de judecată de același grad.

Or, suspiciunile de părtinire trebuie să fie concrete și justificate, astfel că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesual civilă și bazată pe probe doveditoare ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. În speță, prin aspectele expuse de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”, în cererea de strămutare a cauzei, nu se pot observa anumite împrejurări ce ar face posibil aplicarea art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, fiind cert că motivele invocate poartă un caracter declarativ și nu se încadrează în prevederile art. 43 din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că dispozițiile legale citate supra sunt clare în ceea ce vizează cazurile de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad pentru examinare, însă, la caz, nu au fost identificate 2 circumstanțe, prin prisma argumentelor invocate de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”, ce ar justifica strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de strămutare depusă de societate. Din considerentele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de strămutare.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad pentru examinarea cererii de strămutare depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro”. Cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Europlast-Chișinău” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ivaro” cu privire la încasarea datoriei și penalității, se trimite la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de strămutare, în același complet de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2025-08-06
0,97
2ac-229/25 — incasarea datoriei
ÎNCHEIERE cu privire la respingerea cererii de strămutare în cauza civilă Societatea cu Răspundere Limitată “Europlast-Chișinău” împotriva Societății cu Răspundere Limitată “Ivaro” (încasarea datoriei și penalității) (Dosarul nr. 2ac-229/25
CSJ 2024-08-21
0,94
2ac-308/24 — revendicarea bunurilor
Dosarul nr. 2ac-308/24 2-22043788-01-2ac-26072024 ÎNCHEIERE 21 august 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi examin
CSJ 2024-08-07
0,94
2ac-273/24 — recunoasterea executarii
Dosarul nr. 2ac-273/24 2-23120466-01-2ac-03072024 ÎNCHEIERE 07 august 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi examin
CSJ 2024-10-23
0,94
2ac-387/24 — repararea prejudiciului și compensarea cheltuielilor de judecată
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii depuse de Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Industria” Societate cu Răspundere Limitată privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chişinău la o altă instanţă de judecată
CSJ 2024-11-27
0,94
2ac-448/24 — încasarea datoriei
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii depuse de avocatul Ștefan Vdovicenco în numele și interesele administratorului insolvabilității SRL „Casandi” în proces de insolvabilitate, administratorului autorizat Ina Barbacari, privi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă