3ra-85/23 — anularea actelor administrative

3ra-85/23 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 3ra-85/23

2-21040644-01-3ra-25012023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: V. Sîrbu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru)

Î N C H E I E R E

07 august 2024 mun. Chișinău

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Stela Procopciuc

judecători Mariana Ursachi

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului depus de Serviciul Fiscal de Stat,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată

depusă de Eugenia Morari împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la

anularea actului administrativ, obligarea autorității de a elibera copiile actelor și

obligarea autorității de a iniția procedura disciplinară,

împotriva deciziei din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 18 martie 2021, Eugenia Morari a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actului administrativ,

obligarea autorității de a elibera copiile actelor și obligarea autorității de a iniția

procedura disciplinară.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 22 ianuarie 2021, a expediat în adresa

Direcției generale administrare fiscală Nord din cadrul Serviciului Fiscal de Stat

cererea, înregistrată la 25 ianuarie 2021 cu nr. 1050-SF, prin care a solicitat

eliberarea actelor referitoare la inițierea și suspendarea procedurii de verificare

fiscală prealabile a contribuabilului Eugenia Morari.

La 10 februarie 2021, neprimind niciun răspuns, a depus cerere prealabilă,

solicitând obligarea Direcției generale administrare fiscală Nord din cadrul

Serviciului Fiscal de Stat să elibereze copiile actelor și să fie inițiată procedura

disciplinară în privința funcționarilor fiscali care au admis încălcarea dreptului la

informare.

La 22 februarie 2021, a primit înștiințarea cu nr. 26-12/1- 12/1846F,

semnată de directorul Serviciului Fiscal de Stat, prin care a fost informată că

mandatul avocatului Sergiu Moraru, anexat la cererea prealabilă, nu corespunde

cerințelor pct.8 al Hotărârii Guvernului nr.158 din 28.02.2013 „Cu privire la

aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al

avocatului stagiar” și necesitatea prezentării procurii în termen de 5 zile de la

comunicarea scrisorii.

1

Astfel, la 26 februarie 2021, a depus la Serviciul Fiscal de Stat copia

mandatului nr. 1398439 din 20 ianuarie 2021, care a fost întocmit în conformitate cu

cerințele actelor normative în vigoare, având pe verso semnătura Eugeniei Morari,

înlăturând obiecțiile menționate în scrisoarea nr. 26-12/l-12/1846F din 22 februarie

2021.

La 03 martie 2021 prin scrisoarea nr. 26-12/1-12/22521 a Serviciului Fiscal

de Stat, a fost informată că petiția din 10 februarie 2021, depusă în interesele

Eugeniei Morari nu se examinează, deoarece nu a fost prezentată procura, ci doar

copia mandatului.

Reclamanta a indicat că răspunsul nr. 26-12/1-12/22521 din 03 martie 2021,

este ilegal, întocmit arbitrar și aduce atingere drepturilor sale, urmând a fi anulat din

următoarele considerente.

A explicat că, persoanei fizice Eugenia Morari i s-a adus atingere drepturilor

și intereselor sale legitime, garantate de art. 8 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, de a se

bucura de o atitudine corectă din partea organelor cu atribuții de administrare fiscală

și a persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora.

În această ordine de idei a invocat că, lipsa unei reacții prompte a Serviciului

Fiscal de Stat la solicitarea de eliberare a actelor emise în legătură cu persoana fizică

Eugenia Morari, invocând aspecte formale ce țin de împuternicirile reprezentantului,

denotă tendențiozitatea și caracterul abuziv al acțiunilor funcționarilor fiscali. Or,

formulările din corespondența cu Serviciul Fiscal de Stat denotă lipsa

profesionismului, inducerea intenționată în eroare și, în final, nedorința eliberării

actelor solicitate în privința persoanei fizice Eugenia Morari.

A notat că, ilegalitatea răspunsului rezidă în încălcarea flagrantă a

următoarelor principii: - de eficiență (art.28 din Codul administrativ), care prevede

că procedura administrativă se realizează într-un mod simplu, adecvat, rapid,

eficient și corespunzător scopului; - de proporționalitate (art.29 din Codul

administrativ), care reglementează că, orice măsură întreprinsă de autoritățile

publice prin care se afectează drepturile sau libertățile prevăzute de lege trebuie să

corespundă principiului proporționalității; - de motivare (art.31 din Codul

administrativ), care stipulează că actele administrative individuale și operațiunile

administrative scrise trebuie să fie motivate.

Serviciul Fiscal de Stat prin refuzul de examinarea a petiției din 10 februarie

2021, depusă în interesele doamnei Eugenia Morari, denotă lipsă de eficiență și

acționează disproporționat, iar motivațiile sunt contradictorii. Funcționarii fiscali au

invocat încălcări formale din partea petiționarului și reprezentantului său, au creat

impedimente birocratice la examinarea cererii Eugeniei Morari și au omis

verificarea legalității propriilor acțiuni. Indică că, atunci când autoritatea publică în

răspunsurile sale formulează motivări contradictorii, care sugerează că petiționarul

sau reprezentantul său pot opta pentru un anumit comportament, iar ulterior lasă fără

examinare cererea inițială, denotă că organul fiscal, în exercitarea dreptului

discreționar atribuit, nu acționează cu bună-credință, în limitele legal stabilite și cu

respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul.

Un alt aspect ce denotă ilegalitatea răspunsului rezidă în polemica inițiată pe

marginea împuternicirilor reprezentantului contribuabilului Eugenia Morari. Or,

conform prevederile Codului fiscal este permis ca contribuabilul să fie reprezentat în

raport cu Serviciul Fiscal de Stat de către un avocat, care certifică împuternicirile

2

sale prin mandat. În acest sens sunt relevante prevederile art. 129 pct. 5) din Codul

fiscal, care definește că reprezentant al contribuabilului (al persoanei) este avocatul

învestit cu împuterniciri conform legislației; art. 242 din Codul fiscal, care

stipulează că persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală poate beneficia de

asistența unui avocat căruia îi încredințează exercitarea, în numele său, a drepturilor

menționate; art. 244 alin. (6) din Codul fiscal, care prevede că împuternicirile

avocatului se certifică prin mandat.

Reclamanta a solicitat anularea răspunsului nr.26-12/1-1/22521 din

03.03.2021, semnat de directorul Serviciului Fiscal de Stat, dl Pușcuța Sergiu, ca

ilegal; obligarea Direcției generale administrare fiscală Nord din cadrul Serviciului

Fiscal de Stat să elibereze contribuabilului Eugenia Morari copiile actelor solicitate;

obligarea Serviciului Fiscal de Stat să inițieze procedura disciplinară în privința

funcționarilor fiscali care au admis încălcarea drepturilor și intereselor

contribuabilului Eugenia Morari.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 15 februarie 2022,

s-a admis parțial acțiunea.

S-a obligat Serviciul Fiscal de Stat prin intermediul Direcției generale

administrare fiscală Nord în condițiile legii să elibereze Eugeniei Morari informația

solicitată prin cererea nr. S-463 din 22 ianuarie 2021. În rest, pretențiile reclamantei

s-au respins ca neîntemeiate.

La 02 martie 2022, cu respectarea prevederilor art. 232 alin. (1) din Codul

administrativ, Serviciul Fiscal de Stat a depus apelul nemotivat, iar la 27 mai 2022,

cu respectarea prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, a depus

motivarea apelului împotriva hotărârii din 15 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău

sediul Râșcani, solicitând casarea actului judecătoresc cu emiterea unei noi hotărâri

de respingere a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2022, s-a respins

cererea de apel depusă de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 15 februarie 2022.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat că obiectul acțiuni de

contencios administrativ î-l constituie de fapt cerința reclamantei Morari Eugenia în

circumstanțele expuse privind obligarea Serviciul Fiscal de Stat prin intermediul

Direcției generale administrare fiscală Nord în condițiile legii să elibereze

reclamantei Morari Eugenia informația solicitată prin cererea nr. S-463 din

22.01.2021.

Instanța de apel a remarcat că, raporturile dintre furnizorul de informații și

persoana fizică și/sau juridică în procesul de asigurare și realizare a dreptului

constituțional de acces la informație sînt reglementate de legiuitor prin Legea cu

privire la accesul la informație nr.982 din 11.05.2000, care la art.1 al Legii privind

accesul la informație, prezenta lege reglementează: a) raporturile dintre fumizorul de

informații și persoana fizică și/sau juridică în procesul de asigurare și realizare a

dreptului constituțional de acces la informație; b) principiile, condițiile, căile și

modul de realizare a accesului la informațiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor

de informații; d) drepturile solicitanților informației; e) obligațiile fumizorilor de

informații în procesul asigurării accesului la informațiile oficiale; f) modalitatea

apărării dreptului de acces la informație.

3

Nu constituie obiect al prezentei legi raporturile care au legătură tangențială

cu raporturile enumerate în alineatul (1) al prezentului articol și se referă la: a)

colectarea, prelucrarea, depozitarea și garantarea integrității informațiilor; b)

prezentarea obligatorie a informațiilor prevăzute de lege de către persoane private

autorităților publice, instituțiilor publice; c) accesul autorităților publice, instituțiilor

publice, persoanelor fizice și/sau juridice, abilitate cu gestionarea unor servicii

publice, la informațiile aflate în posesia altor asemenea autorități publice, instituții

publice, persoane fizice și/sau juridice; d) fiimizarea informațiilor referitoare la

propria activitate de către persoane fizice și juridice private, partide și formațiuni

social-politice, fundații, asociații obștești.

Potrivit art.2 al Legii privind accesul la informație, prezenta lege are drept

scop: a) crearea cadrului normativ general al accesului la informațiile oficiale; b)

eficientizarea procesului de informare a populației și a controlului efectuat de către

cetățeni asupra activității autorităților publice și a instituțiilor publice; c) stimularea

formării opiniilor și participării active a populației la procesul de luare a deciziilor în

spirit democratic.

În conformitate cu prevederile art.4 alin.(1), (2) din aceeași Lege prevede că,

oricine, în condițiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi și de a face

cunoscute informațiile oficiale. Exercitarea drepturilor prevăzute în alineatul (1) al

prezentului articol poate fi supusă unor restricții pentru motive specifice, ce

corespund principiilor dreptului internațional, inclusiv pentru apărarea securității

naționale sau vieții private a persoanei.

Potrivit art.5 al Legii privind accesul la informație, subiecți ai prezentei legi

sînt furnizorul de informații și solicitantul informației. Furnizori de informații, adică

posesori ai informațiilor oficiale, obligați să le furnizeze solicitanților în condițiile

prezentei legi, sînt: a) autoritățile publice centrale și locale - autoritățile

administrației de stat, prevăzute în Constituția Republicii Moldova și anume:

Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvemul, administrația publică,

autoritatea judecătorească; b) instituțiile publice centrale și locale - organizațiile

fondate de către stat în persoana autorităților publice și finanțate de la bugetul de

stat, care au ca scop efectuarea atribuțiilor de administrare, social-culturale și altor

atribuții cu caracter necomercial; c) persoanele fizice și juridice care, în baza legii

sau a contractului cu autoritatea publică ori instituția publică, sînt abilitate cu

gestionarea unor servicii publice și culeg, selectează, posedă, păstrează, dispun de

informații oficiale. Pot solicita informații oficiale, în condițiile prezentei legi: a)

orice cetățean al Republicii Moldova; b) cetățenii altor state, care au domiciliul sau

reședința pe teritoriul Republicii Moldova; c) apatrizii stabiliți cu domiciliul sau cu

reședința pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit art.6 al Legii privind accesul la informație, în sensul prezentei legi,

informații oficiale sînt considerate toate informațiile aflate în posesia și la dispoziția

furnizorilor de informații, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate

și/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile

legii de către alți subiecți de drept.

Conform art.10 al Legii cu privire la accesul la informație nr.982 din

11.05.2000, persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informații, personal sau

prin reprezentanții săi, orice informații aflate în posesia acestora, cu excepțiile

stabilite de legislație. Dreptul persoanei de a avea acces la informații, inclusiv la

4

informațiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decît în condițiile legii. Orice

persoană care solicită acces la informații în conformitate cu prezenta lege este

absolvită de obligația de a-și justifica interesul pentru informațiile solicitate.

În conformitate cu art.244 din Codul Fiscal, persoana lipsită de capacitate de

exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrînsă este înfățișată de reprezentantul ei

legal (părinte, înfietor, tutore, curator). Acesta va prezenta autorității care

examinează cazul certificatul împuternicirilor. Reprezentantul legal efectuează,

personal sau prin reprezentant, toate acțiunile de care are dreptul, cu restricțiile

prevăzute de lege. Împuternicirile reprezentantului altul decît cel legal trebuie să fie

confirmate printr-o procură, eliberată în conformitate cu prezentul articol, sau printr-

un document ce atestă funcția ori împuternicirile pe care le deține – în cazul

conducătorului persoanei juridice. Procura dată de o persoană fizică se autentifică,

după caz: de notar, de secretarul primăriei satului (comunei), de administrația

(conducerea) persoanei la care lucrează sau învață mandantul, de administrația

instituției curativ-profilactice staționare în care mandantul se află pentru tratament,

de comandantul (șeful) unității militare – dacă mandantul este militar – sau de șeful

locului de detențiune – dacă mandantul se află în detențiune. Procura din partea unei

persoane juridice se eliberează de conducătorul ei (locțiitorul acestuia).

Împuternicirile avocatului se certifică prin mandat.

În conformitate cu art.80 alin.(7) din Codul de procedură civilă,

împuternicirile avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat

de reprezentat și certificat de avocat.

Conform art. 8 alin.(1) lit. (d) a Legii cu privire la avocatură nr. 1260 din

19.07.2002, avocații acordă persoanelor fizice și juridice următoarele genuri de

asistență juridică calificată reprezintă interesele lor în materie juridică în relațiile cu

autoritățile publice, notarii publici, executorii judecătorești și cu alte persoane fizice

și juridice.

Iar, potrivit art.53 alin. (1) lit. (f) al Legii cu privire la avocatură nr. 1260 din

19.07.2002, avocatul are dreptul să prezinte organelor competente cereri și

demersuri. Conform art. 53 alin. (1) lit. a), c) d) din Legea cu privire la avocatură nr.

1260 din 19.07.2002, avocatul are dreptul să reprezinte interesele legitime ale

clientului în instanțele de judecată, în organele de drept, în autoritățile publice, în

alte organizații. Avocatul are dreptul să colecteze independent, să fixeze și să

prezinte informații referitoare la circumstanțele cauzei. Avocatul are dreptul să

solicite informații, referințe și copii ale actelor necesare pentru acordarea asistenței

juridice instanțelor judecătorești, organelor de drept, autorităților publice, altor

organizații, care sînt obligate să elibereze actele solicitate în conformitate cu

legislația în vigoare.

Art. 8 Cod Fiscal, prevede că, contribuabilul are dreptul; a) să obțină pe

gratis de la Serviciul Fiscal de Stat și serviciul de colectare a impozitelor și taxelor

locale informații despre impozitele și taxele în vigoare, precum și despre actele

normative care reglementează modul și condițiile de achitare a acestora; b) să se

bucure de o atitudine corectă din partea organelor cu atribuții de administrare fiscală

și a persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora; c) să-și reprezinte interesele în

organele cu atribuții de administrare fiscală personal sau prin intermediul

reprezentantului său; g) să conteste, în modul stabilit de legislație, deciziile,

acțiunile sau inacțiunea organelor cu atribuții de administrare fiscală și ale

5

persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora; h) să beneficieze de alte drepturi

stabilite de legislația fiscală. Prin noțiune de reprezentant al contribuabilului (al

persoanei) se înțelege persoană care acționează în baza unei procuri, eliberate în

conformitate cu legislația; avocat învestit cu împuterniciri conform legislației;

părinte, înfietor, tutore sau curator în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de

exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrînsă; alte persoane care, conform

legislației, pot avea calitatea de reprezentant

Instanța de apel a notat că, la 22 ianuarie 2021, avocatul Moraru Sergiu,

acționând în interesele reclamantei Morari Eugenia, a expediat la adresa electronică

a Direcției Generale Administrare Fiscală Nord din cadrul Serviciului Fiscal de Stat,

cererea privind eliberarea actelor, prin care a solicitat eliberarea copiei deciziei de

inițiere a controlului fiscal și copiei actului în temeiul căruia a fost suspendat

controlul fiscal la persoana fizică Morari Eugenia (f.d.5 dosar administrativ).

Pentru confirmarea împuternicirilor de a acționa în numele Eugeniei Morari,

avocatul Moraru Sergiu a anexat copia de pe mandatul avocațional seria MA

nr.139839 din 20 ianuarie 2021 (f.d.6, 16-17 dosar administrativ).

Instanța de apel a invocat că, pentru adresarea cu cerere către Serviciul

Fiscal de Stat nu este necesar ca reprezentantul legal să fie reprezentat atât prin

mandat cât și prin procură, or se constată că, prin conjuncția “sau” se indică

necesitatea de a alege între două situații alternative, care se exclud una pe alta, adică

fie în bază de mandat fie reprezentat în bază de procură.

Astfel, în speță, reprezentantul legal al persoanei este avocatul Moraru

Sergiu, care în baza mandatului este învestit cu împuterniciri conform legislației și

care prezintă interesele ultimei. Conform pct. 6 alin. (2) lit. b) din Hotărârea

Guvernului cu privire la probarea formularului și modului de utilizare a mandatului

avocatului și al avocatului stagiar nr. 158 din 28 februarie 2013, formularul

mandatului avocatului conține următoarele elemente obligatorii: pe verso se

înserează: a) împuternicirile avocatului; al) numele și prenumele clientului; b)

semnătura clientului sau, după caz, a avocatului.

La fel, prevederile pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie

2013 consemnează că, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar în procesul

civil, stabilite conform art. 81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,

urmează a fi consemnate pe versoul mandatului sau, după caz, în procura întocmită

la cererea clientului, în modul stabilit de lege.

Se atestă că, pe verso-ul mandatului avocațial seria MA nr. 1398439 din 20

ianuarie 2021 sunt enumerate împuternicirile acordate de reprezentat avocatului,

acestea sunt certificate prin semnătura olografă a reclamantei Morari Eugenia,

conform Hotărârii Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013. Astfel, coroborarea

prevederilor art. 80 alin. (7) din Codul de procedură civilă cu dispozițiile pct. 6 alin.

(2), pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013, instituie

elementul obligatoriu - semnătura olografa a reprezentatului și ale avocatului

aplicate pe versoul mandatului ca fiind un element imperativ de valabilitate al

împuternicirilor, circumstanță ce se reține ca fiind prezentă în cazul din speță.

Astfel, instanța de apel a relatat că Codul administrativ, de rând cu alte acte

normative, este parte din legislația administrativă ce reprezintă cadrul juridic

principal prin care se asigură, inter alia, reglementarea raporturilor administrative la

înfăptuirea activității administrative. Totuși, potrivit Codului administrativ, care

6

detaliază aplicarea dreptului constituțional de apărare, anumite aspecte ce țin de

activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate

prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile Codului administrativ

numai dacă această reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor

Codului respectiv (articolul 2 alin.(2)).

În acest context, instanța de apel a concluzionat că raporturile referitoare la

reprezentarea contribuabililor în organele fiscale, sunt reglementate de Codul fiscal,

lege care este una special, în raport cu Codul administrativ și care nu vine în

contradicție cu principiile acestuia.

Astfel, la emiterea refuzului Serviciului Fiscal de Stat nr.26-12/1-1/22521

din 03.03.2021, pârâtul nu și-a exercitat dreptul discreționar în conformitate cu

scopul acordat de lege, or potrivit art. 137 alin.(1) - (4) Cod administrativ, în

exercitarea dreptului discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu

bună-credință în limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a

fost atribuit dreptul. Daca autoritatea publică poate decide discreționar și doar una

din mai multe consecințe juridice este legală, atunci dreptul discreționar al autorității

publice se reduce la alegerea consecinței juridice/soluției legale. Stările de fapt

identice în esență se tratează identic. O tratare neidentică a două stări de fapt

identice se admite numai dacă există un motiv obiectiv. Dacă într-un caz autoritatea

publică și-a exercitat dreptul discreționar într-un anumit mod, atunci în cazuri

similare ea este obligată să își exercite dreptul discreționar în același mod. Această

regulă nu se aplică dacă autoritatea publică intenționează să își schimbe în viitor

practica de exercitare a dreptului discreționar în cazuri similare.

Instanța de apel a remarcat că autoritatea publică nu este complet liberă în

utilizarea dreptului discreționar. Acțiunea administrativă trebuie să se bazeze pe o

decizie discreționară cuvenită, concluzie ce se desprinde, în special, din prevederile

art. 137 alin. (1) din Codul administrativ, potrivit căruia autoritățile publice

„trebuie” să acționeze cu bună-credință în limitele legal stabilite și cu respectarea

scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul. Prin urmare, Serviciul Fiscal de Stat

era obligat prin lege să își exercite discreția, însă fără erori discreționare.

La 28 noiembrie 2022, Serviciul Fiscal de Stat a depus recurs nemotivat

împotriva deciziei din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Iar, la 3 februarie 2023, Serviciul Fiscal de Stat a depus recurs motivat

împotriva deciziei din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

casarea deciziei recurate și a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi decizii

de respingere a cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs Serviciul Fiscal de Stat a menționat că

controlul fiscal poate fi inițiat doar după finalizarea etapei de verificare fiscală

prealabilă, care la caz a fost suspendată.

Mai mult ca atât, a indicat că Serviciul Fiscal de Stat a utilizat dreptul

discreționar în strictă conformitate cu legislația în vigoare, or, art. 81 din Codul de

procedură civilă, prevede că împuternicirile pe care este în drept să le întreprindă

avocatul exclusiv în raport cu instanța de judecată.

Astfel, mandatul avocatului nu acordă împuterniciri de a se adresa la

Serviciul Fiscal de Stat, or în situația în care avocatul este împuternicit de către

client cu alte drepturi decât cele stabilite de art. 81 din Codul de procedură civilă,

7

acestea urmează a fi consemnate într-o procură, cu specificarea în mandat a textului

,,Conform procurii anexate”.

Prin urmare, nu pot fi reținute aserțiunile instanței de apel și a instanței de

fond aferent refuzului Serviciului Fiscal de Stat de a primi și examina cererea de

furnizare a informației pe motivul lipsei împuternicirilor și că prezentarea

mandatului de către avocat probează prezența împuternicirilor din partea

reprezentantului, nefiind necesară și o procură suplimentară.

Astfel, raporturile apărute între Sergiu Moraru și Serviciul Fiscal de Stat

sunt raporturi administrative.

Conform art. 60 alin. (2) lit. c) din Codul administrativ, dacă cererea nu este

completă, autoritatea publică propune petiționarului să prezinte actele lipsă și

stabilește un termen în acest sens.

La fel, potrivit art. 76 alin. (2) din Codul administrativ, dacă petiția nu

corespunde cerințelor prevăzute la art. 72 alin. (3) sau art. 75 alin. (1) lit. c) –e),

solicitantului i se indică asupra neajunsurilor și i se acordă un termen rezonabil

pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiționarul nu înlătură neajunsurile în

termenul acordat, petiția nu se examinează.

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului,

Morari Eugenia nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referință.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Potrivit art. 245 alin. (1) Cod administrativ, recursul se depune la instanța

de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții

Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea

recursului se depune la instanța de apel.

În speță, se constată că dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost

notificat participanților la proces la 24 noiembrie 2022 (f.d.137). Este cert și faptul

că la 28 noiembrie 2022, prin intermediul poștei electronice, Serviciul Fiscal de Stat

a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău (f.d.138-140).

Decizia motivată din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost

notificată la adresa electronică a recurentului Serviciul Fiscal de Stat, la 11 ianuarie

2023, potrivit extrasului din poșta electronică, anexat la materialele dosarului (f.

d.143).

Se mai constată că la 03 februarie 2023, prin intermediul poștei electronice,

Serviciul Fiscal de Stat a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din

23 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f. d.144-149).

Astfel, recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat împotriva deciziei din

23 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău este în termen.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat,

în raport cu materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.

8

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a

fost modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv

Cartea a treia ”Procedura contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în

special prevederile cu privire la temeiurile recursului.

Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse

la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Aceleași considerente se deduc și din interpretarea art. 195 din Codul

administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură

civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se

desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică

corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171.

Legea procedurală civilă care impune obligații noi anulează sau reduce drepturile

procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori

stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la

examinarea temeiurilor admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului

administrativ în redacția în vigoare la data declarării recursului.

În conformitate cu art. 246, alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de

principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al

temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței

de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de

serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

reține, că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului

dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și

esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile

instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece

testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument

rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2)

din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

9

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și

funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea

și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Serviciul

Fiscal de Stat.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

judecători Mariana Ursachi

Ion Malanciuc

10